O primire la Carol I

Baronul Laveleye. Voiaj în România (2)
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.    
__________________________

Aproape zilnic, îmi închei seara la Madame Sturdza. Ei îi datorez unele dintre cele mai frumoase amintiri din timpul călătoriei mele. Madame Sturdza îmi vorbeşte cu vie satisfacţie despre situaţia financiară a României. Ca şi Italia, România a ajuns la "pareggio" - la echilibru; are chiar 60 de milioane în visterie. Toate serviciile sunt asigurate, iar datoriile de stat sunt plătite regulat. De zece ani, progresul e considerabil.

Forturi pentru Bucureşti
La Grand-Hotel mai stă, în afară de mine, confratele de la Academia din Bruxelles, generalul Brialmont. A fost chemat în România de rege, pe care-l vede zilnic, pentru a-şi spune părerea în legătura cu un proiect de forturi ce ar urma să fie construite în jurul Bucureştiului. Nu mă mir. După moartea lui Todtleben, a rămas cel mai mare specialist în arta fortificaţiilor din Europa. Generalul îmi vorbeşte cu entuziasm despre planurile lui. Bucureştiul va fi mai bine apărat decât Anvers, graţie unei serii de forturi detaşate, cu baterii cuirasate mobile, cum sunt cele de pe navele cu turele. "Marea problemă e cum să protejez artileriştii şi tunurile. Efectul loviturilor este aşa de mare, încât tunurile neprotejate pot fi imediat dezmembrate. Cred că Bucureştiul va deveni un câmp retras inexpugnabil, în care armata română va putea ţine în şah forţe de zece ori mai numeroase. Ca şi Belgia, România este un loc de trecere deschis pentru beligeranţi şi nu poate, acum, să-şi apere neutralitatea în faţa unuia mai puternic decât ea. De aceea, trebuie să-i deschidă uşa şi chiar să se alieze cu el. În aceste condiţii, independenţa ţării rămâne doar o vorbă goală. De aceea trebuie acoperită Dunărea, tot aşa cum, în Belgia, trebuie barată valea râului Meuse. Legat de aceste proiecte, s-a spus că statele vecine au devenit bănuitoare. Eu însă nu cred: a pune ţările mici în situaţia de a se apăra, reprezintă o garanţie de pace, pentru că ţările mari nu se vor mai gândi să le atace pe cela mici."
Sunt înclinat să cred că generalul avea dreptate. O Românie slabă ar fi o victimă la care ar jindui, pe rând, Rusia şi Austria. O Românie capabilă să respingă o agresiune ar împiedica ambiţia vecinilor de a o privi ca atare şi, în acelaşi timp, ar servi ca barieră pentru amortizarea şocurilor, spre Vest.

Disraeli şi lordul Cecil
În 1859, unirea Valahiei cu Moldova a fost combătută, în Anglia, atât de lordul Palmerston, cât şi de către Disraeli. A fost, în schimb, apărată, atunci, ca şi acum, de M. Gladstone şi de lordul Robert Cecil – astăzi, lord Salisbury - în primul discurs pronunţat în legătură cu problema Orientului. "Dacă Europa susţine revendicările Turciei, spunea el, Principatele vor ajunge la bunul plac al guvernului turc, cel mai rapace şi cel mai opresiv dintre regimuri. Cât timp Turcia va rămâne în picioare, Principatele vor fi la dispoziţia acestui regim, iar când Turcia va cădea inevitabil, ele vor deveni o victimă pe care o vor împărţi alte puteri. Camera comunelor, sper, se va arăta, în aceste circumstanţe, prietenă a libertăţii. E un moment oportun care nu trebuie ratat, pentru că el nu se va mai întoarce; trebuie urmate acele principii pe baza cărora putem fonda acele instituţii cărora le datorăm bunăstarea noastră şi asigurarea libertăţii cât mai multor semeni ai noştri."
După discurs, Disraeli i-a reproşat lordului Cecil că vrea să creeze un "regat fantastic" şi o "fantomă de independenţă".
Ne dăm seama, astăzi, cât de mult s-a înşelat Disraeli şi câtă dreptate a avut lordul Cecil. În acelaşi timp, ce bine se potrivesc aceste cuvinte când vorbim de unirea Bulgariei şi a României. Dacă şi le-ar fi amintit la Berlin, n-ar mai fi contribuit la anularea Tratatului de la San-Stefano. Un stat viabil, capabil să se apere, o a doua Românie ar fi fost constituită dincolo de Dunare, iar complicaţiile actuale şi viitoare ar fi fost evitate. Din fericire, măcar acum, lordul Salisbury pare a-şi fi amintit ce spunea lordul Cecil, în 1859.

O vizită la rege
Regele Leopold a dorit să-mi dea o scrisoare de recomandare pentru regele Carol; acesta m-a primit în vila lui de la Cotroceni, la mică distanţă de Bucureşti. Această vilă se află în spaţiul unei vechi mănăstiri a cărei biserică a fost păstrată, la fel cum s-a procedat la vechea reşedinţă regală Peleş, de la  Sinaia. Sunt primit de către rege în modul cel mai elegant. Suveranul îmi vorbeşte cu entuziasm de  "fratele lui bun", Leopold care se dovedeşte demn de ilustrul său tată. Regele e îmbrăcat în uniformă; are alura correctă a unui ofiţer prusac. Este zvelt, hotărât în mişcări şi pare tânăr: tot ce trebuie pentru a-l caracteriza drept un cavaler frumos. Când îi spun ce mult mi-au plăcut umbrarele din parcul Cotroceni, pe care le vedeam la scurt timp după peisajul arid al Turciei, regele îmi răspunde: "Ador, într-adevăr, copacii frumoşi; plantez cât pot de mulţi pentru că e nevoie de ei pe câmpurile fertile. M-am opus tăierii lor şi la Peleş, chiar dacă era necesar pentru a deschide drumuri. Arborii dau frumuseţe munţilor Carpaţi. M-am întors dintr-o excursie în locuri din munţi mai puţin cunoscute şi unde am poposit în adevărate păduri virgine. Dacă veneaţi cu câteva zile mai devreme, v-aş fi luat cu mine. E splendid! Am văzut, căzute la pământ, trunchiuri enorme, înalte până la umăr. M-am simţit transportat în sânul naturii primitive. E «Urwald», cum se spune în germană".            

_____________________________

“Peninsula Balcanică”
Publicată pentru prima dată în 1887, în limba engleză (ediţia în limba franceză avea să apară un an mai târziu), după călătoria sa în Orientul Europei (1883-1885), “Peninsula Balcanică” a baronului belgian Emile de Laveleye, a intrat în uitare vreme de mai bine de un secol. Este drept, scrierile economice, juridice şi sociale ale acestuia au fost mult mai atractive în secolul al XX-lea, decât sutele de pagini de impresii de călătorie. La sfârşitul veacului al XIX-lea, mulţi occidentali fuseseră atraşi să călătorească în răsăritul continentului (fie că era vorba despre Rusia sau despre Balcani) şi, dintre ei, destui se învredniciserăsă să noteze totul pe hârtie şi să trimită la tipar. Era o inflaţie de cărţi de gen şi multe au fost acoperite de praful uitării. Coincidenţă - sau nu? – anul trecut, cam pe când pornisem proiectul traducerii paginilor sale despre România, cele două volume din “Peninsula Balcanică” au fost republicate, aproape simultan, în două ediţii: una franceză şi alta engleză.
____________________________

Traducere din limba germană de Tudor Cireş
Continuare în numărul viitor