x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O tragedie românească: „Duelul mortal de la Copou“ (2)

0
Autor: Viorel Ilişoi 27 Aug 2014 - 12:31
O tragedie românească: „Duelul mortal de la Copou“ (2)
Vezi galeria foto


Pe 14 ianuarie 1904, la 8 și ceva dimineața, Mihai Codreanu și Jaques Levin sosesc ultimii la Rond Point, în Copou ‒ pe unde ar fi astăzi Agronomia. Ceilalți sunt toți acolo. Au ajuns cu birjele, umblând pe străzi lăturalnice, ca să nu-i prindă poliția. Totul fusese pregătit în mare secret, dar nicio precauție nu e inutilă într-un oraș unde secretele au o viață scurtă.
Nimeni dintre cei de față nu știe regulile duelului decât din auzite și de prin ziare.

Pentru ultima oară, martorii le propun celor doi să se împace. E destul că au ajuns până aici. O împăcare pe câmpul de luptă ar fi acceptată de toată lumea ca un deznodământ onorabil. Însă Prasin și Finkelstein refuză din nou. Prasin refuză și un la fel de onorabil „simulacru de luptă prin încărcarea armelor cu projectile inofensive“. Spune că acesta este un duel, nu o glumă. Poate speră și acum, în ultima clipă, că Finklestein va da înapoi. Dar nu! Umilința lui este mai puternică decât frica. Tremură, dar nu renunță.

Se aleg pistoalele aduse de Prasin. După greșelile din ziua precedentă, Mihai Codreanu mai face una: încarcă armele cu mâna lui, fără să se priceapă la asta.

Nici ceilalți nu se pricepeau, așa că oricine și-ar fi asumat această sarcină ar fi pus semnul morții între rivali. Pe el a fost să pice nenorocul, în ceasul rău.

Mihai Codreanu alege primul un pistol, la întâmplare, și i-l înmânează lui Prasin. Celălalt îi revine automat lui Finkelstein. Dacă ar fi ales invers?

Tot Mihai Codreanu măsoară cu piciorul 20 de pași între cei doi. Și de data asta face o greșeală, cum se va dovedi la reconstituire.

Prasin este lăsat să își aleagă locul în așa fel încât Finkelstein să aibă soarele în față. Nici asta nu este permis în regulile duelului, dar ei nu știu.

Combatanții se află acum față în față.

Martorii lui Finkelstein îi arată cum să țină pistolul și unde să apese.

Se așteaptă o descărcare de formă a armelor, cum se întâmplă de obicei în asemenea cazuri, pac! pac!, duelul a avut loc, onoarea a fost spălată, toată lumea pleacă acasă fericită.

La prima bătaie din palme a martorului Vasile Brăescu, cei doi ridică armele.

La a doua bătaie, ochesc, apoi întorc capul într-o parte.

La a treia bătaie de palme, se trage.

Pistoalele detună simultan în pâcla dimineții de iarnă.

Finkelstein aude glonțul trecându-i pe lângă ureche.

Spiru Prasin lasă mâna jos, se întoarce spre martorii lui și pornește către ei zâmbind. Mihai Codreanu răsuflă ușurat. Dar deodată Prasin se lasă într-un genunchi, cu mâna la piept.

Toți se reped spre el. Prasin îi întinde mâna lui Finkelstein, cavalerește. Apoi zâmbetul îi dispare într-o spumă roșie ce năpădește pe gură.

Zâmbetul acela mirat, stins brusc de răceala morții, l-a urmărit toată viața Mihai Codreanu.

Lovit în plămân, cu o arteră secționată, Prasin va muri în 10-15 minute, în drum spre Spitalul Militar din Copou.

Neîndemânaticul Finkelstein, miop, pus cu ochii în bătaia soarelui la o distanță mare, nevăzând chiar nimic, a tras, credea el, mult într-o parte. Dar unde a nimerit?

Este arestat pe stradă, în timp ce se îndreaptă, parcă beat, spre Spitalul Militar.

Vestea morții lui Prasin se întinde cu repeziciune incredibilă în tot orașul. Lumea e șocată. Grupuri mari se adună la spital și la redacția „Evenimentului“ din strada Lăpușneanu 44.
Cei patru martori ai părților: Mihai Codreanu și Jaques Levin, Vasile Brăescu și Ioan Maxim se întâlnesc la ora 10 și întocmesc procesul-verbal, pe care îl predau poliției. Li se pune în vedere să aștepte acasă până când vor fi chemați la audieri. Deocamdată vor fi cercetați în stare de libertate. Așa a dispus judecătorul de instrucție care a preluat cazul, Osvald A. Teodoreanu. Nimeni altul decât tatăl celor doi Teodoreni: Ionel și Păstorel, pe atunci copii.

A doua zi, pe 15 ianuarie, „Evenimentul“ apare cu prima pagină în chenar negru, cu un titul mare: „Doliul nostru“. Însuși A. D. Xenopol, „marele nostru profesor“, cum este numit în ziare, deplânge, în articolul de fond, moartea ziaristului Spiru Prasin. Se spun cuvinte mari, hârtia e gata-gata să se rupă sub greutatea lor. Trei zile la rând se păstrează chenarul.
Se vorbește că vor fi arestați și martorii. Nicolae Gane, prefectul Iașului, le ia apărarea, spune că a fost o fatalitate, „cei opt părtași la duel s-au dus la nenorocire ca niște hipnotizați“.

Scriitorul Eugen Herovanu, prieten și cu Codreanu, și cu Prasin, împreună cu care a scris o piesă de teatru, îi acuză direct pe martori, care prin neștiința lor și prin graba cu care au pepetrat duelul au provocat acest deznodământ tragic: „Nu zic nimic despre cele ce am auzit șoptindu-se, n-am curajul de a controla nimic, prea zdrobit încă de durerea ce o încerc prin pieredera acestui neprețuit prieten. Dar am o senzație stranie când gândesc cu câtă ușurință a trebuit să lucreze aceia cari au pregătit ieșirea pe teren, pentru a nu fi putut înlătura nenorocirea probabilă“.

Jaques Levin însuși se întreabă, parcă smulgându-și părul din cap: „Am putut oare cugeta noi vreodată că lucrurile vor ajunge atât de departe?“.

Doar Codreanu nu zice nimic. E zguduit până în străfundul sufletului. Stă închis în casă, năucit de întâmplare, cu gheara fricii înfiptă în gât: dacă va fi arestat? E avocat de meserie, din când în când chiar îi mai vine câte un client la cabinetul din Strada Școlii de Artă Nr. 1, știe că duelul este interzis de lege și că era dator să anunțe poliția când a aflat de infracțiunea care se punea la cale. Or, el a ascuns totul și a fost parte la toate actele ce aveau să culmineze cu moartea lui Spiru Prasin.

A. Stroja dă vina pe ușurința cu care orice știutor al alfabetului, și nu cu mult mai mult decât atât, poate să intre în gazetărie și să semene în pagini prostia și violența verbală din care, iată, pot apărea asemenea conflicte cu final tragic, rușinoase pentru civilizația care „mai conservă încă ceva din timpurile medievale”: „De acolo pornește adevărata nenorocire, căci pe când pentru toate carierele îți trebuie un titlu, o diplomă căpătată în urma unor dovezi de capacitate, titlul de ziarist și-l ia oricine singur. Admit cu toată convingerea că talentul să ție loc de diplomă, dar aici e o nenorocire și mai mare, căci oameni de talia lui Wolf Finkelstein, zis Scânteie, dar fără scânteie de talent, erijându-se în cronicari competenți își permit a face quatrenuri nesărate la adresa doamnelor și domnișoarelor. Sau crezându-se de acum înainte representanți ai opiniei publice, băeței cu patru clase primare îți vor face critica conferinței cutărui profesor universitar și vor proclama capacitatea sau incapacitatea cutărui șef de partid“. ‒ Dar asta nu se întâmplă încă și în zilele noastre?

Pe 15 ianuarie, seara, Mihai Codreanu vine la priveghiul bunului său prieten, alături de Jaques Levin și de vărul său, liberalul Gheorghe Gh. Mârzescu. Acum se află că Prasin îl provocase la duel, cu două luni înainte, pentru un motiv neclar, pe Mârzescu! Dar acesta, având martori care cunoșteau regulile, a putut respinge provocarea în condiții onorabile. În sufletul gingașului poet Codreanu încep să crească mărăcinii îndoielii și ai remușcării: oare el n-ar fi putut face ca duelul să nu aibă loc?

Ar fi putut. Oricine ar fi putut dintre cei ce știau de duel. D. A. Greceanu scrie cu regret în articolul „Lângă un scriu“: „Nu știam nimic din cele ce se pregăteau în jurul nenorocitului și scumpului nostru prietin Prasin și de le-aș fi aflat, sunt convins, că acest duel fatal n-ar fi avut loc“.

Pe 16 ianuarie Spiru Prasin este dus la cimitir de un cortegiu imens, în care se regăsesc cele mai importante figuri ale Iașului, chiar politicieni, scriitori, ziariști veniți din Capitală și din marile orașe românești. Căci vestea s-a întins rapid în toată țara, a fost preluată de presa franceză și de acolo a ajuns în toată Europa și a trecut și oceanul, încât americanii au putut citi în același timp cu bucureștenii sau cu vienezii povestea morții lui Prasin, pentru unii romantică, eroică, pentru alții revoltătoare prin stupizenia ei, pentru alții doar un fapt divers. Celebritatea a căutat-o Prasin? Iat-o!

„Evenimentul“ din 16 ianuarie e plin de telegrame de condoleanță de la politicieni, de la cele mai înalte instituții, unde editorialele lui Prasin pătrundeau cu autoritate, de la scriitori, de la ziariști. Pe prima pagină, mare, articolul de fond „Lui Spiru Prasin“, semnat de Mihai Codreanu și de Jaques Levin, dar cu siguranță scris doar de Codreanu, recognoscibil cel puțin după arta mânuirii, la fel ca în sonetele sale, a neologismelor și a formulelor solemne, grandioase: „Noi din parte-ne, în urma unui lung și strâns contact de ani de zile, cunoscându-i și voința și seriozitatea caracterului său, ca martori, față de încrederea ce ne-a dat-o, n-am putut decât a împlini cu sfințenie mandatul nostru, convinși fiind că toată aprobarea dispărutului ar fi fost pentru noi. Noi, cei care am fost martorii vieții lui de lauri, prin fatalitate, martorii glorioasei sale stingeri, încheieam aceste sfâșietoare rânduri și, îngenunchind înaintea sicriului deschis, aducem celui mai bun, celui mai leal și celui mai scump dintre prietini, ultimul și cel mai dureros adio“.

Între timp, ancheta nu stă pe loc. Ziarele scriu: „Părerea tuturor celor competenți e că acest funest incident va fi judecat de tribunal. Se discută mult asupra faptului că martorii vor fi dați judecăței“.

Mihai Codreanu stă închis în casă, chinuit de durere, de teamă, și așteaptă următorul pas al magistratului. Va fi dat pe mâna Justiției? În articolul din ziua înmormântării a încercat să se disculpe, parcă vrând să pareze o posibilă acuzație: dacă prietenul meu cel mai bun mi-a cerut să-i fiu martor, nu puteam refuza!

Codul Penal în vigoare la 1904 interzice duelul și îi pedepsește pe luptători. Dar în ce îi privește pe martori, are niște scăpări.

Astfel, articolul 258 îi pedepsește pe luptători, dacă nu există răniți sau morți, cu închisoare de la 15 zile la 6 luni sau cu amendă de la 100 la 500 de lei. Un risc pe care mulți și-l asumă pentru a-și apăra onoarea și de multe ori chiar pedepsa primită e un fel de preț al onoarei. Nu se caută neapărat moartea celuilalt, puține cazuri mortale sunt în istoria duelurilor românești. Lumea spune: s-a luptat, a fost amendat sau a stat câteva zile după gratii, a plătit pentru onoarea lui. Pedepsele blânde îi fac chiar pe străini să vină să se dueleze aici, sub puterea Codului Penal românesc. Mai ales ofițeri și nobili din Imperiul Austro-Ungar trec granița și se duelează la noi.

Articolul 259 îi pedepsește pe luptători cu închisoare de la 15 zile la 4 ani atunci când survine rănirea sau moartea cuiva.

Și în sfârșit, articolul 260 prevede că dacă duelul are loc fără martori sau fără respectarea regulilor stabilite, și dacă din duel rezultă rănirea sau moartea unui luptător, „culpabilul se va pedepsi după dispozițiunile generale cuprinse în această lege asupra omorului sau alte răniri corporale“.

Asta e tot ce scrie în Codul Penal despre duel.

Unii interpretează articolul 260 în sensul că duelul ar fi permis, dacă se desfășoară în prezența martorilor și după reguli stabilite. Dar legiuitorul n-a vrut decât să se asigure că duelul, un act ilegal, va fi totuși supravegheat de martori, ca să se poată da totuși o rezolvare delicatelor afaceri de onoare și ca nu cumva să poată fi ascunsă orice crimă sub masca duelului. Altfel spus, duelul e un delict, unul cu statut special; iar duelul fără martori e un delict de drept comun. Cel care ucide într-un duel cu martori nu va fi pedepsit ca un criminal de rând, ca pentru o crimă premeditată. Dar martorii? Despre ei, Codul Penal nu zice nimic explicit. Judecătorul de instrucție Osvald Teodoreanu are de răspuns acum unei întrebări grele: duelul fiind o infracțiune, martorii sunt complici? Trebuie ei judecați sau nu?

Întrebarea asta îl chinuie și pe Codreanu. El află din „Evenimentul“, care nu scapă nimic din mersul anchetei, că „judecătorul de instrucție dl. Osvald Teodoreanu a invitat telegrafic pe dl. Horia Rosetti spre a veni mâine la Iași pentru a-i da oarecare lămuriri în privința regulelor duleului și se-și deie părerea asupra împrejurărilor cum s-a făcut duelul între d. Scînteie și regretatul nostru director S. Prasin”.

Horia C. A. Rosetti, fiul marelui om politic C. A. Rosetti, este considerat o autoritate în domeniu. A publicat de curând „Alfabetul scrimei și codul duelului“, o „lucrare aprobată de Ministerul de Războiu, Marele Stat-Major, prin decizia No. 48899/903“, precum și „Notules sur le fleuret et l’epée“. (Cărțile acestea sunt aproape imposibil de găsit, dar norocul face ca ele să fi fost sursă de consistentă documentare pentru un volum accesibil, din 1926, al avocatului Ion I. Nedelescu, „Codul onoarei și regulile duelului“.)

Horia Rosetti vine la Iași în mare grabă, iar judecătorul de instrucție îl numește expert în acest caz și îi cere un raport.

Regulile duelului nu sunt înscrise într-un act oficial, nu au statut de lege. Sunt o cutumă. Într-o luptă, martorii pot stabili de comun acord anumite reguli ce trebuie respectate, dar acestea nu se pot îndepărta prea mult de la cutumă și de la spiritul luptei. Martorii, chiar în cel mai solid consens, nu pot stabili, de pildă, să se tragă de la un metru, repetat, până când moare unul sau lupta să se dea cu tunul ori cu îmblăciul. De aceea martorii, când își asumă acest rol, trebuie să cunoască regulile. Și dacă nu, să se informeze.

Codreanu a acceptat să fie martorul lui Prasin fără să aibă habar de uzanțele duelului. O spune chiar judecătorul de instrucție în ordonanța finală: „Marturii lui Prasin nu erau mai competenți decât ai lui Scânteie într-ale armelor și duelului. Cu toții abia știau despre duel atât cât se poate ști din dările de samă de prin ziare. [Și cu toate acestea] …erau chemați să dispună de viața mandanților lor“.

Horia C. A. Rosetti, el însuși fost magistrat, își ia treaba în serios. Descoperă că duelul a fost atât de prost pregătit, încât ar fi fost greu de crezut că nu se va întâmpla o nenorocire.
În primul rând, zice expertul, duelul nu trebuia să aibă loc. Martorii lui Prasin puteau să respingă provocarea. Pentru că Finkelstein, conform uzanței, nu avea dreptul să provoace pe cineva la duel. Și-l pierduse din ziua când, fiind insultat, în loc să încrucișeze armele cu netrebnicul, l-a dat în judecată. Asta îl descalifica pentru totdeauna, nu mai putea provoca pe nimeni, niciodată, la luptă. Du-te la instanță, plângăciosule, nu veni la mine să ne batem!, ar fi putut să-i spună chiar Prasin. Dar nici el nu cunoștea regulile. În plus, era nerăbdător să calce pe trambulina morții pentru a se proiecta pe culmile succesului literar.

Codreanu și Levin știau de procesul lui Finkelstein, căci presa ieșeană, inclusiv „Evenimentul“, la care ei lucrau, îl relatase amănunțit la vremea lui.

Povestea e simplă și arată câte ceva despre ce fel de ziarist era Finkelstein și despre moravurile ziariștilor de acum o sută de ani, păstrate intacte până azi.

Aflându-se în Ungheni cu o treabă oarecare, ziaristul de ocazie a mâncat la restaurantul unui anume Cezar Antoniade. La sfârșit, a cerut o reducere la nota de plată pentru nu se știe ce motiv, probabil pentru simplul fapt că scria la gazetă. Fiind refuzat, s-a întors la redacție și l-a făcut pe patronul restaurantului cu ou și cu oțet în ziar. De aici și calificativele date de Prasin, acelea de „șantagist“ și „insultător“. (Și astăzi chestiunile personale devin, de multe ori, subiecte de presă.) Antoniade, în loc să ceară rectificări, retractări, l-a căutat pe Finkelstein și i-a tras două scatoalce de s-a auzit la Vaslui. Pe stradă, de față cu toată lumea. Atunci, în loc să-l provoace la duel pe atacator, bărbătește, Finkelstein a cerut reparații în instanță. Prin aceasta s-a descalificat pentru totdeauna ca provocator.

Martorii s-au grăbit să-i pună față în față pe luptători chiar de a doua zi, deși n-ar fi trebuit ca lupta să aibă loc mai devreme de 48 de ore, putând fi amânată și mai mult, după aprecierea lor. Termenul uzual de minimum 48 de ore are noima lui. E un timp în care spiritele se mai răcoresc, se pot lua decizii mai înțelepte, nu la furie, se pot găsi căi de împăcare. Și dacă nu se poate evita lupta, măcar există un răgaz în care martorii să se documenteze. Nu în ultimu rând, dacă s-ar fi respectat acest termen, exista o mare probabilitate ca poliția să afle și să împiedice lupta.

Codreanu nu avea voie să primească un mandat imperativ de la Prasin. Așa ceva e interzis de regulile duelului. Căci martorul nu e un simplu instrument al celui implicat în duel, nu e doar un executant al voinței acestuia. El trebuie să arbitreze în primul rând insulta invocată. Exact ca un judecător. Și dacă i se pare că este neîntemeiată, că nu reprezintă un motiv solid pentru duel, să respingă provocarea. Codreanu n-a stat pe gânduri. Apoi, martorul trebuie să fie un arbitru al luptei. Dar în loc să pun el condițiile și să vegheze ca ele să fie urmate întocmai de mandantul său, el a acceptat tot ce i-a cerut Prasin.

Când Prasin a cerut să i se dea locul dinspre răsărit, cu spatele la soare, martorii au acceptat: ce contează de unde tragi? Contează. Locurile trebuiau trase la sorți. Poate astfel Finkelstein n-ar mai fi avut soarele în ochi și ar fi țintit la o distanță sigură pe lângă Prasin.

Codreanu putea să îl respingă pe Finkelstein, chiar pe câmpul de luptă, pe motiv că este miop, deci inapt pentru trasul la țintă. Și faptul că nu mai trăsese niciodată cu arma era un motiv de respingere, tot așa cum și spada fusese refuzată pe același temei. Nu doar pentru că n-ar fi avut nicio șansă cu spada, dar s-ar fi putut răni singur. Codreanu trebuia să-i spună lui Finkelstein: du-te matale întâi și fă câteva exerciții de tir, apoi vino să te bați. Nu pui pistolul în mâna chiorului și a nepriceputului, că poate împușca pe oricine. Pe teren, în Copou, mai erau, și doi doctori și doi birjari, în afară de martori și de luptători.

Martorii au ales greșit pistoalele. Finkelstein venise cu o pereche de arme noi, moderne, cu țeava ghintuită, cu mecanisme sigure, deci cu un tir mai precis. Ocheai lângă adversar și glonțul se ducea chiar pe lângă, nu o lua aiurea, spre pieptul lui. Dar ei au ales pistoalele lui Prasin pe motiv că erau mai simple. Două pușcoace cu țeavă lisă, loveau la întâmplare. Mai sigure ar fi fost două praștii. Prasin își cunoștea armele, știa ce deviere are glonțul, așa că a țintit cu corecția potrivită și proiectilul a trecut, la fix, pe la urechea lui Finkelstein. Sau a fost și la el tot o întâmplare? Oricum, o datorie a martorilor, ca organizatori și arbitri ai luptei, este și aceea de a reduce până la zero, dacă se poate, jocul întâmplării.

Codreanu a încărcat pistoalele cu mâna lui, fără să se priceapă. Expertul a stabilit că le-a încărcat defectuos. Dacă n-au explodat în mâinile trăgătorilor, rănindu-i, e neîndoios că nu puteau trage precis. Când vrei să nu împuști pe cineva, e important să nu se ducă glonțul unde nu vrei. Dar și dacă intenționezi doar să-l atingi, cum se întâmplă de multe ori în dueluri, e important să nu ochești la picioare, iar glonțul să nimerească în cap.

Tot Codreanu a măsurat și distanța dintre luptători. Martorii o stabiliseră de cu seară la 20 de pași. Dar se putea face o corecție atunci, la fața locului, ținându-se seama de condițiile de lumină de la acea oră, într-o dimineață de iarnă, de starea vremii, de tipul armelor folosite, de experiența trăgătorilor etc. De la o distanță mai mică, atunci cînd nu vrei să-ți ucizi adversarul, poți trage mai sigur pe lîngă el. Dar și așa, Codreanu a făcut ca distanța să fie și mai mare decât cea convenită. La reconstituire s-a stabilit că ori a întins pasul în exces, ori a numărat greșit, sub imperiul emoției, încât a rezultat o distanță de 24 de pași, „făcând imposibilă cea mai mică precisiune a tirului“.

Judecătorul concluzionează în ordonanța finală: „Expertul nostru găsește pe martori «în culpă» din cauza «principalelor abateri de la regulele duelului». Dacă acești patru tineri… (ar fi cunoscut regulile), ei n-ar fi luat deciziunea pripită pe care au luat-o, pentru a deplânge a doua zi moartea unui prieten scump, (...) o moarte pe care și-o vor reproșa toată viața lor, deși nici unul dintre ei nu poate fi acuzat că a dorit-o“.

Da, martorii sunt în culpă; da, nepriceperea lor a dus la moartea lui Spiru Prasin, spune Osvald Teodoreanu în ordonanța pentru redactarea căreia și-a luat o săptămână de concediu. A rezultat o capodoperă. Decizia finală, bazată pe argumente istorice, morale, religioase și juridice, de o logică impecabilă, într-o construcție perfectă, este că martorii nu pot fi trași la răspundere penală, nu sunt vinovați din punctul de vedere al legii. Doar moral, și asta va fi o piatră pe inima fiecăruia, toată viața. Cunoașterea regulilor duelului nu este obligatorie. Ele nu sunt o lege a statului român și numai în acest caz necunoașterea lor n-ar duce la înlăturarea răspunderii penale. „Martorii unui duel nu pot fi pedepsiți ca complici ai unui delict, căci ei n-au intențiunea culpabilă de a înlesni duelul, ci de a face ca lupta să fie leală și legală. Participarea lor la fapt este de așa natură, încât fără de a lor cooperare delictul nu s-ar fi putut perpetra, totuși această cooperare e impusă de lege chiar, pentru a scoate delictul din cadrul faptelor de drept comun“, precizează judecătorul Teodoreanu.

Dacă martorii ar pune la cale duelul, în sensul că l-ar provoca, l-ar genera, dacă i-ar ațâța pe combatanți unul împotriva altuia, dacă i-ar întărâta, dacă ar urmări un profit sau atingerea unui scop oarecare, atunci ar fi complici și legea i-ar pedepsi ca pe infractorii de rând, nu ca pe participanții la duel, care se bucură de un tratament penal aparte. „Fiindcă delictele contra onoarei sunt de o natură deosebită de a delictelor comune, să le recunoștem o jurisdicțiune specială, să avem o justiție deosebită pentru delictele contra onoarei“, scria marele jurist Constantin Dissescu în revista „Dreptul“ nr. 36 din 1898.

Judecătorul de instrucție a dispus scoaterea de sub urmărire penală a martorilor și trimiterea în judecată a lui Wolf Finkelstein-Scânteie.

Mihai Codreanu a răsuflat atunci ușurat, atât cât îl lăsa piatra de pe inimă. Abia după o lună și ceva a revenit în paginile „Evenimentului“ cu sonetele sale, la fel de siderale și de reci ca înainte, parcă n-ar fi trecut viața unui om prin mâna autorului lor.

Finkelstein a fost condamnat în final la 6 luni și o zi de închisoare. A fost un proces răsunător, relatat în toată presa românească și în presa europeană, mai ales cea din Franța. Era un subiect de senzație: un duel între ziariști, un luptător rămas pe teren, numele unui scriitor celebru implicat în scandal și, peste toate, un evreu în boxa acuzaților.

De după gratii, V. Scânteie a scris niște reportaje despre viața de pușcărie, care i-au prelungit în timp celebritatea căpătată sinistru după moartea lui Spiru Prasin.

Numele lui Prasin a făcut iar înconjurul Europei, la proces. În Franța a fost rostit mai mult și mai apăsat decât dacă piesa lui îndrăzneață s-ar fi jucat la „Odeon“. Apoi nu s-a mai spus nimic despre el în țara visurilor lui de mărire literară până în 1909, când altă moarte senzațională a vânzolit ziarele și a suflat praful de pe amintirea lui. Atunci, pe 8 februarie, într-un tunel feroviar din Saint Germain era găsit trupul sfârtecat de tren al poetului Catulle Mendés. Un accident? O sinucidere? Și vorbindu-se despre moartea aceea stupidă și misterioasă, din colbul vechilor gazete a fost scos numele obscurului scriitor român, din Jassy, care a murit apărând cu arma în mână propria onoare și bunul nume al marelui parnasian francez. Moartea nu vine la poeți în haine de lucru; are accese de originalitate.

Mihai Codreanu a publicat articolul „Lui Spiru Prasin“ în ziua înmormântării. Apoi, după un an, găsind printre manuscrisele rămase de la prietenul său un caiet cu versuri inedite, a publicat articolul „S. Prasin ca poet“, scurt, aproape impersonal, doar câteva rânduri introductive, un sonet în întregime, și încheierea: „Cum se vede din sonetul acesta, calitățile poetice ale lui S. Prasin, adăugate la acele ale prozei sale măiestre, îl fac să ocupe un loc de rândul întâi printre fruntașii literelor românești, și guvernul român și-ar îndeplini o datorie sfântă către țară adunând delaolaltă vasta și valoroasa operă a prea distinsului și prea nefericitului dispărut“.

Vedea Codreanu cu adevărat un mare scriitor în Prasin, sau era doar glasul sufletului său apăsat de o remușcare veche? Istoriile literare importante nu-l menționează pe Spiru Prasin nici măcar la încăpătorul, concesivul „și alții“. N-ar fi singurul scriitor receptat cu exagerare în timpul vieții, apoi uitat definitiv. Se pare că glonțul lui Finkelstein a făcut mai mult pentru posteritatea lui decît propria operă.

Asta a fost povestea acelui sângeros început de an.

Sadoveanu, amintindu-și 30 de ani mai târziu, rezumă ‒ frumos, cum numai el poate spune: „N-aș putea susține că întâmplările acelea stupide au vreo semnificație. După cum n-au semnificațe în sine nici primăverile înflorite ale Iașului de odinioară. Tânărul acela cât un brad, fierbând de talent și dragoste de viață, nu mai era în clipa următoare. Ucigașul fără voie a rămas cu gura căscată și cu ochii holbați, neînțelegând nimic. Nu l-a putut dumiri și mângâia nici procesul absurd ce i s-a făcut, nici osânda de câțiva ani de închisoare (sic!‒ de fapt, doar 6 luni și o zi, n. a. ) ce i s-a aplicat. A rămas iremediabil trist și mai miop, și zilele care nu se mai isprăvesc i-s mormânt. Iar primăverile și poezia au urmat a încununa neschimbat cetatea tinereții noastre“.

Și zilele lui Codreanu, câte au mai fost până la capătul vieții, tot așa i-au fost: un mormânt. Din care el n-a mai vorbit niciodată.

(Sfârșit)

(Acest text face parte dintr-o carte de reportaje, în lucru, ce va fi lansată în luna octombrie a acestui an la FILIT ‒ Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere. Prin acest proiect original, iniţiat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, susţinut de Consiliul Judeţean Iaşi, se urmăreşte promovarea celor 12 muzee literare ieşene.)


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Cine păzește obiectivele “civile” ale Nuclearelectrica, pentru 15 milioane, în următorii patru ani

Cine păzește obiectivele “civile” ale Nuclearelectrica, pentru 15 milioane, în următorii patru ani
Una dintre companiile controlate de omul de afaceri Mihai Neicu, fost consilier al lui Traian Băsescu și denunțător al ginerelui lui Vasile Blaga, Ioan Andrei Rudeanu, împreună cu o altă companie deținută de cop...

De la Cîțu pentru Iohannis. Un “Car cu boi trecând apa”, dinspre RA-APPS către Palatul Cotroceni

De la Cîțu pentru Iohannis. Un “Car cu boi trecând apa”, dinspre RA-APPS către Palatul Cotroceni
Galerie Foto Pandemia de Covid-19, lipsa paturilor la ATI, protestele antirestricții impuse de guvern, criza economică și lipsa locurilor de muncă pălesc, în această perioadă, în fața nevoii Administrației Prezidențiale...

În 2020, Curtea de Conturi a cerut recuperarea a peste un miliard de lei

În 2020, Curtea de Conturi a cerut recuperarea a peste un miliard de lei
Anul trecut, Curtea de Conturi a transmis nu mai puțin de 91 de sesizări penale organelor de anchetă,  iar prejudiciul estimat de inspectorii Curții a depășit 1,1 miliarde de lei. Sesizările au fost...

Cum era USR să ajungă partidul chiriașilor

Cum era USR să ajungă partidul chiriașilor
Galerie Foto Anul trecut, la începutul pandemiei de coronavirus, un grup de parlamentari USR venea în Parlament cu un proiect șchiop, cu mari lacune legislative, dar cu o țintă măreață: ajutorarea persoanelor și familiilor...

Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan, scoasă la mezat de primărie, din cauza administratorului

Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan, scoasă la mezat de primărie, din cauza administratorului
Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Călan va fi scoasă astăzi la vânzare de primărie, din cauza datoriilor acumulate. Ca multe case de cultură ale sindicatelor, preluate abuziv, fără nicio bază legală,...

Țara credincioșilor neduși la biserică. Există și români fără păcat: 5%

Țara credincioșilor neduși la biserică. Există și români fără păcat: 5%
Galerie Foto Un sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale, realizat în perioada 30 martie – 11 aprilie, relevă faptul că doar 6 la sută dintre români nu cred în existența lui Dumnezeu. Cu toate acestea,...

Doar 16% dintre români mai cred că economia merge bine

Doar 16% dintre români mai cred că economia merge bine
Galerie Foto Doar 16% dintre români au o evaluare pozitivă despre economia românească și doar 29% dintre ei spun că sunt mulțumiți de condițiile de muncă din acest moment. Aceste date apar în Barometrul de opinie publicat...

Parlamentarii scapă de școlarizarea forțată în tehnici legislative

Parlamentarii scapă de școlarizarea forțată în tehnici legislative
De-a lungul anilor, parlamentarii au avut tot felul de inițiative legislative, care mai de care mai trăsnite. În galaxia acestor proiecte  care ne fac mândri că avem parlamentari se înscrie și cel propus în...

Cine ia tortul de aur al vaccinarii planetare

Cine ia tortul de aur al vaccinarii planetare
Pragul de un miliard de doze de vaccin anti-COVID livrate de companiile pfarma va fi depășit în curând. La nivel mondial au fost administrate 848 de milioane de doze de vaccin. Cursa planetară pentru imunizare este...

Ciomăgeala politică s-a mutat pe online

Ciomăgeala politică s-a mutat pe online
Fostul polițist și ex-prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a intrat în polemici contondente cu fanii lui Dacian Cioloș, după ce i-a comentat liderului PLUS la o postare în care acesta din urmă îi mulțumea lu...

Răzvan Cuc, comisia senatorială pentru Transporturi: “Compania Metrorex este împinsă voit spre insolvență de ministrul Drulă”

Răzvan Cuc, comisia senatorială pentru Transporturi: “Compania Metrorex este împinsă voit spre insolvență de ministrul Drulă”
Galerie Foto Scandalul generat de demolarea spațiilor comerciale de la Metrorex ține departe de atenția publică situația financiară dificilă în care se află compania care administrează metroul bucureștean.  Valoarea...

Andreea Moldovan, introdusă în afacerile de stat cu transplanturi, încă din 2016, de Vlad Voiculescu

Andreea Moldovan, introdusă în afacerile de stat cu transplanturi, încă din 2016, de Vlad Voiculescu
Galerie Foto Andreea Anamaria Moldovan, secretarul de stat demis odată cu Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, a făcut parte din Consiliul de Administrație al unui spital privat din Brașov, deținut de un ...

Posibila succesoare a lui Vlad Voiculescu la conducerea Sănătății – afaceri în domeniul sanitar

Posibila succesoare a lui Vlad Voiculescu la conducerea Sănătății – afaceri în domeniul sanitar
Galerie Foto În cazul în care USR-PLUS va rămâne la guvernare, sub Florin Cîțu, formațiunea proaspăt fuzionată va trebui să desemneze un nou ministru al Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Sunt vehiculate...

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă
Galerie Foto Infecțiile urinare sunt afecțiuni destul de frecvente și oamenii, de multe ori, le ignoră sau trec cu vederea unele simptome care reprezintă o urgență. Care este semnalul de alarmă cel mai convingător pentru ca...

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii
Galerie Foto Contrar afirmațiilor ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care a precizat că l-a sunat personal pe comisarul-șef Radu Gavriș, pentru a-l încunoștința despre tragedia de luni după-amiază de la Spitalul...
Serviciul de email marketing furnizat de