Oamenii balciului - Viata ca o parada

Dorm vara in padurea din imprejuri-mi sau pe sub masini, mananca si un berbec fript la o masa, dar se mul-tumesc si cu o rosie. Isi fac nevoile prin tufisuri sau, podiditi de boli, sprijina rotile masi-nilor. Sunt oamenii balciului.

O scamatorie pentru o viata. Este dorinta ascunsa a oamenilor balciului. Cei care-si leaga destinele si de o cutie goala de conserva. Candva era cea mai simpla afacere a balciului: aruncatul cu ghemul de hartie la gramada de cutii stivuite. In lumea lor e si astazi un Las Vegas in miniatura, cel al oamenilor de la tara, clientii cei mai fideli ai iarmarocului.

Balciul e un oras improvizat pentru o clipa, e mangaierea taranilor si a orasenilor ruralizati, cei care nu s-au simtit niciodata siguri la oras, de fiecare data s-au speriat cand s-au trezit "imortalizati" in luciul macadamului. Dar cum traiesc vanzatorii de iluzii in lumea balciului? Sa invartim roata iarmarocului!

INSPIRATIA SI RESPIRATIA VIETII LA BALCI. Dorm vara in padurea din imprejurimi sau pe sub masini, mananca (daca au ocazia) si un berbec fript la o masa, dar se multumesc si cu o rosie. Isi fac nevoile prin tufisuri sau, podiditi de boli, sprijina rotile masinilor. Nu se spala cum trebuie cu saptamanile, asculta manele la radiocasetofonul automobilului stapanului (patron) si isi aduc aminte de copii doar atunci cand trebuie sa le cumpere rechizite. Nu tin minte sa fi condus pe vreunul din ei in prima zi de scoala. Pe acolo pe unde merg, in pauza dintre un balci si un altul, pentru ca ei participa la un intreg circuit al iarmaroacelor, care incepe primavara intr-o localitate si se sfarseste toamna intr-alta, in pauza dintre "sarbatori" se angajeaza cu ziua argati pe pamantul vaduvelor sau al batranilor neputinciosi, iar seara, obositi, cuprinsi de ardoarea sentimentelor, isi burdusesc masina cu cate o ibovnica, uneori tanara, alteori din aceea pentru care ultimul sarut e cel mai dulce. Arcul din dreapta fata de la Dacia, fabricatie 1989, cel de deasupra coltului de masina unde si-a ingramadit deunazi patura neaerisita, care miroase a picioare transpirate, a slabit de tot. Toate acestea le-am aflat de la Vasile Boboc din comuna Horgesti, judetul Bacau.

CASA DIN VAGON. Au aici paturi, aragaz cu butelie, televizor, un aparat de radio. Dar au fost si vremuri cand stateau inauntru la lumanare

HOCUS-POCUS IARMAROCUS. Un "mosi" de altadata imbarcat in rulota si peste a carui viata troneaza un ambalaj ieftin. Cam asta reprezinta astazi lumea balciului, cu ai lui angajati. Vanzatorii tarabelor de iarmaroc isi vad familiile de cel mult doua ori pe luna. Cei mai multi dintre ei, negustori saraci, angajati la patron, se bucura si pentru un cui vandut la final, in targul amortit, pustiit de viata, cand peste gratarele negre croncanesc vulturii. S-au adaptat vietii societatii de consum, beau bere, nu vin, ca altadata, mananca crud de pe carbunii stinsi, dar si de la fast-food, se imbraca sic, dar nu refuza nici itarii dezonorati de hainele second-hand, sunt veseli si tristi totodata, rad si injura tot ce misca, de la Basescu pana la cei care-i jupoaie cu taxele. Sunt artisti de balci si fac scamatorii cu viata. Hocus-pocus preparatus. A aparut balciul la Barlad. Abracadabra. A disparut si a reinviat la Vaslui. Sesam, deschide-te! Usa zavorata a orasului s-a dat la o parte si coviltirul nomazilor, s-a turtit ca o basca peticita intr-o coasta de deal, pe buza orasului dintre vii: Husi. Fix sub locul unde deunazi un vechi cimitir s-a transformat in pajiste cu flori.

INTERESANTII STAU LA PERIFERIE. De la punctul vamal Albita si pana la Husi sunt 11 kilometri. Tarani cu papornite, pe jos, pe biciclete sau cu boii injugati la carul cu boi, ca altadata, se indreapta spre balci, bucurosi, toti numai zambet. Balciul este asezat pe o coasta de deal, asa incat panorama aramie a viilor, ca o aureola boreala, scruteaza strafundurile cerului. Si, in toata aceasta maree de trupuri in miscare, interesanti sunt oamenii de la periferie, copiii balciului. "Aici dormim, in fundul remorcii masinii, pe paturi improvizate, in masina patronului, si mai pazim si marfa. Mergem din targ in targ. Pentru tantari avem un spray, iar la WC-uri incercam sa mergem doar in locuri amenajate. Apa luam de la pompe, daca exista, mai cumparam si vin de alimentara." Se duc la cateva saptamani acasa la sotie cu bani, cu bucurie, cu inima infricosata ca femeile au ramas sa aiba grija de cei mici, de animale. Fac bani sa traiasca de pe o zi pe alta, pentru ca au copii multi, datorii la stat… "Cam asta ar fi viata de comerciant de balci", explica inca o data Vasile Boboc.

BUCURIE. In spatele butoaielor ncolonate, ce par sa dea contur unei cazemate, se ncinge o hora cu tarani prinsi n dans, ca pe vremuri

HORA TARANEASCA. Dorm oamenii in vagon, dar si pe langa, ca inauntru nu incap toti. Vagonul are paturi, aragaz cu butelie, televizor, un aparat de radio, dar Boboc a prins si vremuri cand, inainte de Revolutie, nu aveau lumina. Unii stau peste noapte in masina cu marfa, sa nu o fure cineva, si tin banii la ei, ascunsi. In fapt de seara, fiecare pocnet, fiece fasait, stranutul tomnatic al greierilor sau cantecul ascutit al liliecilor sunt un prilej sa le bubuie inima in piept: daca vin talharii sa le fure traista plina cu bani (ai patronului)? De aceea o indeasa speriati in "suman". Altii stau prin camere inchiriate, dar tot in preajma targului. Cei mai necajiti dorm si pe jos. Iarba prafuita le gadila narile, le atarna in gura, le plombeaza cariile. Si in caruta, unde se poate. "De 15 ani umblu prin tara cu butoaie din fibre de sticla, si cu berbeci am umblat, pentru vanzare, duceam la turci, la Constanta le predam." In spatele butoaielor incolonate ce par sa dea contur unei cazemate se incinge o hora cu tarani prinsi in joc, asa cum o faceau altadata.

"ARUNCATUL IN CUTII". In alt colt, ceva mai trist, il gasesc pe Gheorghe Vasile, "patronul" unui joc deosebit: el consta in aruncarea unei mingiute peste cateva cutii din tabla puse piramidal una peste alta. Daca darami toate cutiile, primesti premiul cel mare: o sticla de sampanie, de fapt una cu vin spumant. Cu eticheta facuta ferfenita de cand asteapta clientul ipotetic. Dar nimeni nu mai arunca astazi nici cu pietre in negustori, asa ca de cutiile sale s-a prins de dimineata o panza groasa de paianjen. Cutiile sunt de la bunicul sau, e 5.000 de lei aruncarea, inainte, daca le dadeai pe toate jos de la o anumita distanta, deveneai printul iarmarocului: castigi o burta de bautura nu cat incape in jalnica sticla scorojita de vreme. Tigani cu totii, membrii familiei lui Vasile fac foamea in coltul balciului. Astazi scormonesc pamantul in cautarea unei comori. "Suntem din oras, printre putinii cu jocul cu cutiile, n-am mai vazut pe la alte balciuri asa ceva, dar nici nu se castiga. Ehei, pe vremuri adunai si cateva sute de lei pe zi, oamenii nu erau mai avuti, dar aveau mai putine ocazii de a cheltui banii si mai multa pofta de a-i termina intr-o zi", spune mama lui Vasile, careia nu-i place ca baiatul sau s-a fotografiat si staruie sa sterg imaginile. Vasile isi stivuieste moaca langa cutii, poate cineva va lovi si ii va dezintegra o data cu fata si sufletul. Inima lui tanara bate ritmul gol al unei foste conserve de pe vremea bunicului. Fara multe sperante…

PALARIERUL "BISNITAR"

Un vanzator de palarii ademeneste clientii. Langa el sta tiganul cu talangi, ambii din Toflea, judetul Galati. Au fost si la balciul de la Barlad. "Din tata in fiu, asa era meseria noastra. Tatal meu lucra la balci si tot asa, ca meseria noastra e bisnita. Mai facem si vindem si scule, burghie, cutite. Materialul de palarii e scump, palaria se face repede, cateodata nici n-o facem noi, o cumparam, doar am zis ca facem bisnita", spune barbatul. Doarme pe unde poate, iar de spalat, "ma mai spal din sticla". Merge de sase ani la balciuri: "Noi provenim dintr-un sat de rromi galatean cu traditii din acestea si vara nu prea stam pe acasa, vindem ce am lucrat iarna. Satul e pustiu cand e cald". Pentru ei, ziua, ca si viata, e o umbra rece, plina de scaieti. Roata iarmarocului are putine sanse sa se opreasca la potul cel mare. Iarmarocul a plecat sa ierneze, actorii sai ii lustruiesc hainele si le pun la pastrat. Jurnalul de calator si-a terminat filele. Oare ce surprize va oferi anul ce vine pentru acesti tristi copii ai drumurilor, nomazii balciurilor? "E viata. Si e destul."