x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Olimpicii români, vânaţi de universităţile Cambridge şi Yale

Olimpicii români, vânaţi de universităţile Cambridge şi Yale

de Carmen Preotesoiu    |    06 Aug 2012   •   20:29
Olimpicii români, vânaţi de universităţile Cambridge şi Yale

Fara sa-si doreasca neaparat. Fara sa stea cu zecile de ore cu ochii in carte. Fara stres sau efort care sa-i doboare. S-a intamplat firesc, de parca Dumnezeu le-a picurat in minte un simt al logicii si al invatarii rapide, pe care multi dintre noi si l-ar dori. Inca de cand erau de-o schioapa au inceput sa participe la concursurile si olimpiadele scolare. Si diplomele sa se adune in mape bine aranjate si ordonate de mama, iar medaliile sa straluceasca pe panouri puse la loc de cinste, ca pe cea mai pretioasa comoara a familiei. Olimpicii internationali. Despre ei, nu prea vorbeste nimeni. Doar parintii ce-i mai lauda pe la prieteni, iar dascalii lor se multumesc sa priveasca la panoul de onoare al scolii, unde stau asezate chipurile elevilor merituosi pe care i-au pregatit. Vizibilitate au in schimb elevii care uita ca au de invatat si de luat un bacalaureat.

Omer Cerrahoglu a trecut clasa a XI-a. Pasiunea lui pentru matematica a inceput odata cu intrarea la scoala. Ajunsese in clasa a II-a si deja avea la activ primele lui concursuri castigate la matematica. De-atunci, reusitele s-au tinut lant, iar batalia se da de-acum intre fizica, matematica si biologie. "Pentru ca se intampla din ce in ce mai des ca olimpiadele la diferite discipline sa fie puse in aceeasi perioada, ba chiar in aceeasi zi, nu poate sa participe la mai multe, desi si-ar dori. Omer are o capacitate extraordinara de a invata, prinde foarte repede, iar ideea de concurs il motiveaza enorm", povesteste mama baiatului si mandria i se simte in voce. Si cum ar putea sa fie altfel, cand fiul ei s-a intors din Argentina cu medalia de aur, dar si cu perspectiva de a merge la unele dintre cele mai bune universitati din lume. "Facultatea, probabil, o voi face in afara tarii, in Anglia sau in America, nu exclud nici alte posibilitati. Dar pe viitor, cred ca mi-as dori sa ma intorc in tara, sa fiu alaturi de familia mea", spune tanarul olimpic. Si atata modestie se simte in cuvintele lui, incat nu ai banui cat de invidiati sunt romanii de strainatate pentru performantele lor intelectuale. "Suntem vazuti foarte bine de colegii din alte tari care participa la olimpiade. Rivalitate nu exista, cel putin nu declarata, suntem prieteni, uneori chiar tinem legatura. Ne apreaciaza mult pentru reusitele noastre. Am intrat pe un forum al olimpicilor la matematica si acolo Romania era cotata printre primele 10 in lume".

La fel ca Omer, si lui Radu i-a atarnat de gat medalia de aur la olimpiada de matematica din acest an, de peste hotare. Nu mai stie la cate a participat, numai la internationale a fost de 3 ori, de vreo 5 ori la balcaniada de juniori si seniori. "Suntem o echipa destul de puternica", spune tanarul, care tocmai a terminat liceul "Tudor Vianu" din Capitala. "Dar nu la fel de puternica ca SUA, China, Rusia, care au aratat in timp ca nu stiu foarte multe despre echipa Romaniei. Cred ca in trecut a existat o perioada in care luam mai multe medalii. Acum, multe tari, care nu erau interesate de olimpiade, au ajuns sa participe si sa aiba parte de medalii de aur, competitia e mai stransa. Ar trebui sa ridicam si noi stacheta si sa devenim din ce in ce mai buni", spune Radu Bumbacea. In toamna va pasi pe taram englezesc, student cu acte in regula la Cambridge, dar gandul lui tot catre Romania se indreapta si catre studiu in cercetare. A ajuns sa isi caute singur problemele pentru olimpiade pe internet, isi comanda carti din strainatate, pentru ca, asa cum spune si Andrei, colegul lui olimpic la informatica, "profesorii, cateodata, nu mai tin pasul cu noi. Tot participand la olimpiade ne-am creat un sistem de a lucra singuri. Cel putin pentru informatica, exista site-uri specializate de pregatire pentru olimpiadele internationale. Eu am lucrat foarte mult cu profesorul in clasa a VIII-a, apoi din ce in ce mai mult individual, ma mai consult cu alti colegi, care participa la concursuri si tot asa". Andrei Purice, medaliat cu argint la olimpiada de informatica din Ungaria a ajuns la a saptea olimpiada internationala la care participa. Prima s-a soldat cu medalie de aur. Si el pleaca la Cambridge, desi "majoritatea informaticienilor foarte buni se indreapta catre America, mie insa nu imi place stilul lor de viata si prefer Anglia". Munca de ani de zile, dorinta nebuneasca de a rezolva cat mai multe probleme si din ce in ce mai dificile l-au facut pe Andrei unul dintre cei mai buni informaticieni. "Si strainii stiu valoarea noastra. Pe oriunde ne ducem, suntem clasati in top, se poarta extraordinar cu noi, ne consulta, parerea noastra in informatica chiar conteaza". Dezamagirea lui vine atunci cand se gandeste la statul roman, care "de mai bine de doi ani nu ne-a mai oferit nimic, nici macar o strangere de mana. Bursele care ni se dadeau altadata, probabil ca acum s-au dus la referendum". Vocea lui raraita capata unde triste. Cu toate aceastea, el continua sa isi urmeze calea. Vocatia. O roaga pe mama sa ii pregateasca tricoul norocos si nu-i concurs, examen sau olimpiada la care sa nu il ia dupa el, ca pe cel mai de pret lucru pe care il are, fara sa stie insa ca mintea lui antrenata inca din anii de gimnaziu este de fapt, talismanul lui aducator de succes.

Pentru profesoara Dorina Dan de la liceul "Gheorghe Lazar" din Bucuresti, Victor Serban este "un copil minune. Excelent la foarte multe materii", spune dascalul si incepe sa enumere medaliile obtinute la olimpiadele de chimie, fizica si biologie. "La ultima disciplina insa, este cu atat mai greu, cu cat nu exista o bibliografie si copilul, practic, trebuie sa stie absolut totul. Exista de asemenea, doua probe, una teoretica si alta practica. Doar doi copii au fost in fata lui, pana la a obtine medalia de argint". Este a treia oara cand Victor participa la olimpiada internationala de biologie. Anul trecut a luat medalia de argint. Anul acesta, bronzul. Ca rasplata, a primit de la Ministerul Educatiei, anul trecut, in fiecare luna, 75% din venitul mediu pe economie. Trece clasa a XII-a acum, dar mari sperante nu isi pune in statul roman. Si-ar dori sa faca cercetare in afara, "unde oamenii pregatiti sunt pretuiti si ajutati sa se dezvolte". Respectul si dragostea lui se indreapta catre dascalii pe care i-a avut in scoala. "Doamna profesoara a predat atat de bine, ca efectiv m-am indragostit de biologie". Isi aminteste si acum cum isi petrecea mai toate vacantele citind carti de biologie si anatomie, cum inghitea fiecare cuvant ca pe cel mai minunat lucru descoperit. Peste un an se vede in Anglia, la studiu. Adrian Budau insa, este poate printre putinii care s-a hotarat sa ramana sa studieze la universitatea din tara. Anul acesta a luat aur la olimpiada de informatica din Ungaria, dupa doar cativa ani de studiu asiduu. "Se intampla sa stau si cate 10 ore pe zi cu problemele de informatica. M-am mutat in clasa a XI-a la un liceu care pune accentul pe performanta si in doi ani am reusit sa iau doua medalii olimpice, anul trecut argint si acum aur", povesteste baiatul, aflat acum la internship la o importanta firma. A observat in vizitele pe care le-a avut peste hotare ca foarte multi romani ce au terminat facultatea in Romania lucreaza la unele dintre cele mai prestigioase firme din strainatate. "In domeniul informaticii, Romania sta foarte bine si ar trebui sa profitam de oamenii si de cunostintele pe care ar putea sa ni le transmita", spune Adrian.

Vlad s-a transferat de la Botosani la un liceu din Bucuresti pentru ca tot ce isi dorea era sa duca cunostintele sale la nivel de performanta. Dupa doua olimpiade internationale la chimie, la care a luat argint, respectiv aur, anul acesta, Vlad are sa ajunga la Universitatea Yale. "Nu am crezut ca o sa iau medalia de aur. Dupa ce am terminat de rezolvat probele, mi-am zis ca daca o sa iau argint, o sa fie bine", spune tanarul pasionat si de matematica si de filozofie. Gaseste ca bucuria de a studia chimia i se datoreaza profesoarei din gimnaziu, iar Romania este vazuta de tanarul de 19 ani ca o tara "care ar putea sa ofere multe elevilor. Nu ma mai atrage nimic aici, in afara de unii profesori care merita toata recunostinta noastra". Isi doreste sa faca cercetare in strainatate si nu exclude varianta de a se stabili in afara pentru totdeauna. La fel ca si Vlad Bacauanu, Alexandru Paraschiv si Andreea Filip, medaliati cu argint la olimpiada de chimie, vor sa ajunga in strainatate la studii. Alexandru are deja antamat un loc la Cambridge. La fel si George Silvian Baltac, colegul de echipa, ce a luat medalia de bronz. "In Romania este dificil sa te pregatesti la proba practica, poate ca aici ar trebui sa se insiste mai mult", spune Alexandru. Admira echipa Chinei, care an de an castiga multe medalii de aur si isi doreste ca la universitatea din afara sa studieze stiintele naturii, "pentru ca simt ca ele sunt viitorul".

Singura rasplata pe care olimpicii chimisti au primit-o pana acum a fost din partea firmei Actavis, care a rasplatit locul I cu 2000 de euro, argintul cu 1500 de euro si bronzul, 1000 de euro. "Acesti copii sunt o ilustrare a ceea ce are invatamantul preuniversitar mai bun. A pleca la studiu in strainatate este firesc, insa pentru cercetarea romaneasca este vital ca ei sa se intoarca acasa, pentru ca avem, cu adevarat, mare nevoie de ei!", i-a felicitat profesorul universitar, Marius Andruh, coordonatorul lor la Washington.

×