Păşind pe urme de suflete pribegi

Oamenii simpli sunt convinşi că Dumnezeu i s-a arătat ciobanului de la Maglavit; multe minţi luminate au studiat cazul său până în străfunduri, iar unele surse spun că puterile divine s-au pogorât pentru o scurtă perioadă asupra lui Petrache Lupu, în urma unui şoc, o călătorie fără doar şi poate astrală, mai ales dacă se are în vedere legenda locului, care vorbeşte despre flăcările jocului aurului, întâlnită în lumea ciobanilor.

Toată lumea este de acord asupra faptului că revelaţia a existat. Ilustraţiunea Română îşi trimitea în anii ’30 reporterul pe teren. Ion Tic, cunoscut pentru reportajele sale pitoreşti despre subiecte pe care doar el avea curajul de a le pune pe tapet, scria la 16 octombrie 1935: „Dacă n-aş fi ştiut că Petrache Lupu este un cioban până mai ieri un singuratic, un om simplu cum sunt mai toţi ciobanii noştri, aş fi putut afirma că mă găsesc în faţa unui om de înaltă cultură teologică şi care transpune în forme impresionante comandamentele moralei creştine. (...) Unul, înalt ca «plopul care plânge», voinic şi desgheţat, ne povesti amănunte interesante pentru acest reportaj. Trăind în intimitatea lui Petrache Lupu, îmi putu spune: - Petrache nu primeşte de la nimeni nici un ban şi nici un dar.

Se supără când cineva stărue să-i dea ceva... O femee, care şi-a recăpătat vederea astăzi dimineaţă, a încercat, printre lacrimi, să-l roage să primească o monedă de aur, pe care s’o păstreze sau s’o dăruiască cui va crede... -Nu primesc nimic de la nimeni, nimic. Femeia stărui, plângând amarnic. -Am credinţa, Sfinte, că, dacă nu-mi primeşti darul, voi orbi din nou... -Dumnezeu ţi-a redat vederea şi numai el ţi-o poate lua. -Totuşi faci o mare pomană şi-mi uşurezi mult sufletul primind moneda pe care te rog s’o dărueşti unui om sărman... Sfântului i se făcu milă, primi moneda şi se adresă apoi norodului: -Iată un ban de aur! Îl voi arunca! Să-l ridice numai acela care nu are nici o leţcae pentru o bucată de pâine... Cel care ar avea şi ar îndrăsni s’o ridice va fi pedepsit... şi Petrache aruncă moneda în mijlocul mulţimei care îngenunchease... Nici unul nu îndrăsni să ridice moneda. În cele din urmă, un bătrân îşi făcu loc prin mulţime şi ridică banul, închinându-se. Era un om care venise pe jos nouăzeci de kilometri, pentru că nu avusese un singur leu, şi care nu mâncase de două zile.”

Semn
Însoţiţi de rândurile şi gândurile lui Ion Tic am pornit în căutarea acelui loc special, unde ciobanul Petrache Lupu şi-a primit harul. Drumul nu a fost unul simplu, dar ştiam că la capătul lui vom găsi un loc plin de linişte şi de pace, atât de folositoare sufletului în această lume dezlănţuită. Maglavitul este chiar aproape de Dunăre, la 10 km de Calafat. Celebritatea numelui a fost adusă însă de un ciobănaş sărac, fără darul vorbirii, care a reuşit să aducă în satul său natal o mare de oameni, dar şi mai-marii zilei anilor ’30. Tot atât de adevărat este că în perioada comunistă s-a încercat distrugerea forţei spirituale a acestui loc, ce pur şi simplu înspăimânta. şi totuşi, legenda a rămas...

Petrache Lupu şi locul în care acestuia i s-a arătat Dumnezeu sunt mai vii ca oricând, în ciuda trecerii timpului. Poate oamenii sunt din ce în ce mai săraci, dar credinţa nu se poate cumpăra. Vizita la mănăstire în timpul săptămânii te va speria prin pustiul întâlnit. În satele de pe malul Dunării, nu numai la Magla­vit, la Cetate sau Hunia, oamenii trăiesc modest. Altădată socotit drept „focar de obscurantism” de comunişti, Maglavitul păstrează astăzi prea puţin din atmosfera efervescentă a perioadei interbelice. Blamat de unii, adorat de alţii, cert este că revelaţia l-a înzestrat cu puterea de a dovedi că posedă însuşiri miraculoase. Minunea a avut loc trei vineri la rând, între Paşti şi Rusalii, la 31 mai, 7 iunie şi 14 iunie 1935.

Profesorul Gheorghe Marinescu, unul dintre marii neurologi ai lumii, l-a consultat pe Petrache Lupu, a constatat că este sănătos fizic şi psihic, confir­mând astfel că viziunea nu a fost rodul unei minţi bolnave. Petrache Lupu a ezitat să spună despre re­ve­laţia avută. Abia a treia oară, după ce fiinţa de abur alb i-a răsturnat căldarea cu lapte, s-a dus la preotul paroh, Nicolae Bobin, povestindu-i totul. Vorbind fără greşeală a fost un semn al minunii. La 14 septembrie 1935 s-a pus piatra de temelie a bisericii şi au fost de faţă 20.000 de oameni, în prezenţa episcopului de atunci al Râmnicului, Bartolomeu Stănescu.

Se lucra după planurile unui mare arhitect din prima jumătate a veacului al XX-lea, una dintre primele construcţii care foloseau betonul armat. Războiul a amânat lucrările, iar venirea regimului comunist le-a oprit cu totul. Biserica de la Maglavit nu mai era decât o ruină într-o pădure. Lui Petrache Lupu însuşi i s-a interzis să mai coboare din sat până la locul minu­nii. După zeci de ani de abandon, lucrările la lăcaşul de cult de la Maglavit au fost reluate, folosindu-se în bună măsură planurile iniţiale. După moartea celei dintâi soţii, Petrache Lupu s-a recăsătorit şi a trăit în linişte în căsuţa sa din sat, murind în 1992.

Tradiţiile mistice din zonă au fost exploatate şi de personaje contemporane, fiind cunoscută, la un moment dat, prin existenţa a trei „vrăjitoare”. Oamenii vorbesc în şoaptă despre aceste lucruri, unii dintre ei chiar s-au plâns că de câteva ori li s-ar fi stricat apa sfinţită luată de la mănăstire. S-a scris mult despre fenomen, unii s-au revoltat, alţii au înţeles, unii au comentat răuvoitor la adresa ciobanului, alţii îi păstrează şi astăzi pioasă aducere aminte. În acele vremuri de permanentă primejdie de război, gândul oamenilor se îndrepta spre ceruri, de unde nădăjduiau supremă protecţie şi îndrumare. şi astăzi credincioşii preocedează la fel. În simplitatea lor, cuvintele lui Petrache Lupu nu sunt decât un îndemn la credinţă şi viaţă virtuoasă, pe care oricine le poate urma cu folos.

Schimbare
În 2010, Mănăstirea Maglavit, refăcută cu ajutorul a mai multor sponsori, a fost transformată din mănăstire de călugări în mănăstire de maici, după ce Protosinghelul Valentin Vladimir Dărân­gă, fostul stareţ al Mănăstirii Maglavit, a fost numit în demnitatea de mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova. La conducerea mănăstirii a fost aleasă ca stareţă maica Maria Manuela Mărgineanu, de la Mănăstirea Sfânta Treime, localitatea Strâmba, judeţul Gorj. Ca preot duhovnic al mănăstirii a fost numit Ieromonahul Mateescu Paulin, care a slujit la Mănăstirea Sadova, judeţul Dolj.