Un teritoriu de poveste orientală, turnat în piatră roşie sculptată centimetru cu centimetru. E Petra, sit arheologic din sud-vestul Iordaniei. UNESCO a descris-o ca fiind “una dintre cele mai preţioase proprietăţi din moştenirea culturală a umanităţii”.
Un teritoriu de poveste orientală, turnat în piatră roşie sculptată centimetru cu centimetru. E Petra, sit arheologic din sud-vestul Iordaniei. UNESCO a descris-o ca fiind “una dintre cele mai preţioase proprietăţi din moştenirea culturală a umanităţii”.
Blondă cu picioare lungi şi subţiri, ochii mari, negri şi-un parfum... Un parfum puternic de nu-ţi iese din piele nici după trei zile în baia de aburi. Daisy merge legănat, ancorând copitele uscate şi late în praful nisipului. “Celălalt e ZuZu” – aproximează Ahmed în engleză, indicând cu capul spre cămiloiul obosit. “L-am botezat după Zinedine Zidane, fotbalistul.” Ahmed e un beduin tinerel, cu familie numeroasă şi haine de firmă. Nu are şcoală, dar comunică în câteva limbi străine, cât să se descurce cu turiştii. “Engleză, franceză, italiană şi spaniolă mai ales, japoneză, chineză şi rusă un pic...” Dinţii lui mari, foarte albi şi putreziţi pe jumătate contrastează cu tenul fin, măsliniu. Cel mai probabil s-a calicit din cauza ceaiurilor negre, superîndulcite, pe care le soarbe constant ca sursă de energie. Turismul le-a deschis uşa generoasă a unui trai mai bun şi beduinii ascunşi pe sub dealurile Iordaniei şi-au scos cămilele la produs. Petra este astăzi una dintre cele mai spectaculoase destinaţii turistice din Orientul Mijlociu. O destinaţie la o aruncătură de băţ de România, care musai trebuie văzută. E noua atracţie veche din Orientul Mijlociu. Iordania, de altfel, este o ţară magnifică, cu oameni foarte prietenoşi. Mulţi vorbesc engleză şi mai toţi cunosc istoria locurilor pe care le-o transmit celor care-i vizitează. Şi, mai ales, trebuie subliniat că în Iordania te poţi simţi mai în siguranţă decât pe străzile din România, la orice oră. Mult mai în siguranţă decât la New York, Washington, Chicago, Mexico City sau Bucureşti.
PLIMBARE. Oraşul a atins culmea dezvoltării pe vremea Nabataeanilor, la răscruce de timpuri de dinainte şi după Hristos. După ce atinsese perioada cea mai înaltă în istorie, declinul Petrei s-a instalat rapid şi deplin. Abia în 1812, ruinele au fost redescoperite întâmplător de Johann Ludwig Burckhardt, un explorator elveţian. A fost descrisă la prima vedere ca un “oraş roz-trandafiriu, vechi cât jumătate din timp”. Popularitatea i-a crescut din nou atât de repede încât Petra a fost votată recent una dintre cele “şapte noi minuni” ale lumii.
Un chei lung şi foarte îngust, denumit As-Siq, îşi deschide calea spre cerul albastru desenat al Iordanului. În zona aceasta binecuvântată, Nabataeanii – unul dintre multele triburi arabe – poposiseră prin anii 312 înainte de Hristos. Au făcut din Petra capitala Regatului lor, unul dintre cele mai înfloritoare oraşe care au legat vremea de dinainte şi după Mântuitor. Nuanţe dansând în fibra stâncilor ca notele într-un sonet de Vivaldi. Turişti minusculi în imensitatea stâncilor se minunează la spectacolul din faţa ochilor. Ahmed cunoaşte locul mai bine decât propria-i casă. Ştie să facă economie de timp şi să ne arate clădirile cele mai importante din Petra. Şi mai ales ştie ce vrea clientul. “Acum multe sute de ani aici nu era mai nimic. Doar câţiva beduini locuiau pe sub stânci. Unii dintre ei nu s-au dus nici după ce au primit case gratis. Este unul, are 125 de ani. Şi trăieşte sub o stâncă de când se ştie. A băut toată viaţa lapte de capră.” Şi, ca să ne convingă, ne împinge pe tavă încă o călătorie cu cămila, de data aceasta negociată şi mai mult. Nu mai zic cât, pentru că a fost şantaj oricum. Păi cine ar fi putut să refuze? O plimbare pe cămilă îţi dă mai multă bună dispoziţie decât o plimbare cu ultimul tip Porsche Carrera pe Old Route 66.
ISTORIA. Beduinul povesteşte istoria Petrei de parcă timpul s-ar fi oprit în loc. Se opreşte şi el, se aşază pe o piatră şi fumează. Fumul parcă pluteşte peste imaginea fabuloasă a vechiului oraş sculptat în piatră. În stânga e Strada de Coloane care duce spre centrul oraşului, unde erau temple, clădiri publice şi negustorii. Pavimentul din marmură încă este vizibil. În dreapta, mormintele regale, dintre care cel mai impresionant poartă numele de Urn. Este cel mai mare dintre toate, cu o curte imensă, camera principală măsurând 17x18,9 metri. Se crede că ar fi fost sculptat prin anul 70 după Hristos, iar mai târziu a fost readaptat pentru a servi drept biserică bizantină. Deasupra uşii se află trei camere. O piatră, pe care se crede că ar fi sculptată imaginea celui înmormântat acolo, blochează intrarea în camera centrală.
Ahmed şi în general toţi beduinii locului spun povestea mormântului cu numărul 67. Cică un hoţ notoriu şi-ar fi găsit adăpost în acest mormânt, fiind hăituit de autorităţi. Mormântul este remarcabil datorită faptului că are o peşteră superioară, unde se presupune că lucrătorii şi-ar fi pus uneltele. În 1999, Departamentul de Antichităţi a descoperit în interior 20 de stele funerare în formă piramidală. Una dintre ele este inscripţionată cu numele Nabataean “Amliou”.
CEAIUL. Soarele, arde nemilos în mijlocul amiezii. Ahmed ne invită în apropiere, la o familie prietenă. Un bărbat şi o femeie, cu doi-trei prunci mai mici decât ibricul, pregătesc un ceai negru. Ne invită să luăm loc pe scoarţa înfiptă în nisip în timp ce femeia râde fără să înţeleagă o boabă din ce aude. Spală paharul cu un deget murdar şi cu o picătură de apă. A fost nemiloasă cu stomacul nostru. Ceaiul a fost bun, că nu ne-a mai lovit foamea decât târziu, când Ahmed ne-a invitat la el acasă. Încă un ceai negru superîndulcit, servit alături de toate neamurile sale. Într-o cameră simplă, cu saltele pe lângă pereţi drept paturi şi în mijloc un nailon care serveşte drept masă. Vărul lui Ahmed, un negricios pe care-l poţi spăla un pic şi transforma în vedetă la cât de frumoase trăsături fizice are, butona televizorul cu viteza ciocănitoarei, migrând prin multiplele canale oferite de antena parabolică. I-am întrebat de alegerile parlamentare ce urma să aibă loc. “Alegeri? Ce alegeri?” E lumea lor.
Pentru aventurierii dornici
Petra face parte din noile minuni ale lumii, alături de Taj Mahal, Chichen Itza, Colosseum, Marele Zid Chinezesc, Machu Picchu şi statuia Mântuitorului Hristos din Brazilia. UNESCO a înscris-o pe lista Siturilor din Patrimoniul Mondial. Pe muchia Deşertului Arabic, la sud de Marea Moartă şi cuibărită în inima munţilor, Petra fusese capitala strălucitoare a Imperiului Nabataean al Regelui Aretas al IV-lea (9 î.d.Hr.-40 d.Hr.). După aproape o sută de ani de excavaţii arheologice făcute la Petra, doar 1% din teritoriu a fost investigat. Pentru a efectua un tur complet al oraşului din piatră, aşa cum arată el astăzi, un turist are nevoie de cinci zile întregi. Petra este destinaţie turistică importantă pentru aventurierii dornici de descoperirea sau completarea evenimentelor istorice la faţa locului. Dar… aici trebuie să ştii ce cauţi şi, mai ales, să ştii să te transporţi în timp.