Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sa incepem cu un exercitiu de imaginatie. Pe un vas cu calatori aflat in largul oceanului are loc o crima. In plina zi, in vazul celorlalti pasageri aflati pe puntea vasului, un om este lovit in cap cu o ranga de un altul si cade peste bord, in apa. Incercarile echipajului de a-l salva sunt inutile: trupul victimei e inghitit imediat de apele adanci. In primul port, e anuntata politia. Oamenii legii nu pot decat sa constate ca au de-a face cu o infractiune grava, fara sa aiba posibilitatea de a analiza trupul victimei, pentru a constata cauzele decesului. O crima fara cadavru. Cu martori, cu probe stiintifice (sangele victimei pe obiectul contondent, de pe care se recolteaza, se asemenea, si ADN-ul agresorului), cu o inregistrare video surprinsa de un pasager care filma pe punte in acele momente. Poate fi iertat criminalul, pe principiul "nu avem cadavru, nu exista crima'? Dar daca el, sa presupunem, in ciuda tuturor probelor existente, ar refuza sa-si recunoasca fapta, bazandu-se pe acelasi principiu? Ar putea sa scape criminalul de raspunderea penala?
Moartea prezumata
E o intamplare care, cu mici modificari de scenariu, se poate petrece aievea. Exista situatii in care, din motive obiective, fie pentru ca a fost distrus, fie pentru ca a fost aruncat intr-o zona a carei periere e imposibila (o apa curgatoare cu debit mare, un lac foarte adanc, o prapastie etc.), cadavrul victimei nu poate fi gasit. Asta nu anuleaza crima. Si nici nu invie victima. Decesul ei poate fi stabilit si altfel decat prin constatarea lipsei semnelor vitale.
Legiuitorul a avut in vedere si astfel de situatii si a prevazut posibilitatea declararii prezumate a mortii. Art.16 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice spune ca acela care a fost declarat disparut prin hotarare judecatoreasca "poate fi declarat mort, de asemenea prin hotarare judecatoreasca, daca de la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in viata au trecut patru ani'. In tarile din Uniunea Europeana, condamnarea pentru crime fara cadavru e o practica. Jurnalul National v-a prezentat, de-a lungul timpului, cazuri din Franta, Spania, Portugalia, Anglia sau Polonia.
Exista insa condamnari pentru crime fara cadavru si in Romania. Iar jurisprudenta in acest domeniu ii contrazice pe toti cei care sustin ca "daca nu exista cadavru, nu exista crima'. Au fost si printre magistratii romani oameni care au avut pregatirea si curajul de a trimite in judecata si, respectiv, de a condamna infractori care au luat viata unui om s-apoi au incercat sa scape nepedepsiti, distrugand sau ascunzand cadavrul. Unul dintre acesti procurori criminalisti e de parere si azi ca "nu-i mila, ci crima sa ierti un ucigas'. A obtinut o condamnare definitiva pentru crima fara cadavru, intr-o instanta din Romania, in 1992. 20 de ani de inchisoare! Iar decizia judecatoreasca nu e unica.
Jurnalul National va publica, incepand de astazi, povestea acestor crime. Deschidem serialul cu cele mai vechi cazuri. Intamplate inainte de 1989, ele nu mai exista in arhivele tribunalelor. Au ramas insa consemnate in cartile scrise de comisarul sef Traian Tandin, fost ofiter la judiciar vreme de 25 de ani.
Citește pe Antena3.ro
Disparut cu un rand de haine
In octombrie 1976, la postul de militie din comuna Ceanu Mare (Cluj) e reclamata disparitia lui Manaila Sipos. Nu mai fusese vazut in localitate din 1 septembrie. Carolina, nevasta lui, le spunea tuturor ca e plecat la munca. Ea mai avea un baiat din prima casatorie, pe Filip. In august 1976, acesta se insurase si se mutase cu nevasta in casa pe care Carolina si Manaila o ridicau atunci. Tatal vitreg nu era de acord, insa femeia insista sa-si tina alaturi si baiatul cel mare, asa ca intre ei aparusera certuri aprinse.
Sefului de post Carolina i-a spus aceeasi poveste: ca Manaila e plecat in Valea Jiului, sa castige bani pentru a termina de construit casa. N-a stiut sa dea adresa lui exacta, pentru ca, zicea ea, el n-a trimis nicio scrisoare. Subofiterul a deschis dosar pentru "disparitie suspecta' si a inceput intens verificarile. Intr-o luna a primit raspunsuri de la toate organele de militie din Valea Jiului: Manaila Sipos nu se afla in acea zona. Dar unde putea fi? Nu-i statea in obicei sa plece aiurea, fara sa dea vreun semn de viata.
De la judet, unde seful de post a raportat cazul, a sosit o echipa operativa de cercetare compusa din ofiteri de la Serviciul judiciar, biroul criminalistic si procuror. A fost cercetat imobilul in care locuise disparutul, precum si anexele din curte. Intr-una din camere, politistii au observat urma lasata de un recamier ce statuse acolo timp indelungat. Intrebata unde e, Carolina s-a incurcat in raspunsuri: a spus intai ca l-a mutat intr-o alta camera, iar mai apoi ca i-a fost furat.
Uitandu-se prin hainele disparutului, anchetatorii au constatat ca nu lipseste decat un costum. Era frig, 20 ianuarie 1977, Manaila nu putea fi plecat prin lume doar cu un rand de haine pe el.
Carolina ucide in somn
Condusa la postul de militie, Carolina Sipos a recunoscut, in cele din urma, ce s-a intamplat cu barbatul ei. Crima s-a petrecut in noaptea de 1/2 septembrie 1976. Manaila se culcase pe dormeza din bucatarie. Femeia nu putea dormi. "Ma gandeam la viata pe care am dus-o, la bataile suferite si la cele care mai urmau. Trebuia sa fac ceva sa scap din acest infern...', a marturisit ea anchetatorilor. "Pe la ora 1:00, m-am sculat, decisa sa-l omor. Am intrat in bucatarie, unde el dormea beat, si am aprins lumina. Am mers in camara, de unde am luat un topor, si l-am lovit cu toata puterea in cap. De teama, am dat de mai multe ori, cu lama si cu muchia toporului. Dar el nu murea... Ingrozita de zbaterile lui, am luat de pe masa un cutit si l-am taiat la gat.' Femeia spune ca a ascuns apoi cadavrul de teama "sa nu-l vada copiii facut ferfenita. M-am gandit sa-l tai in bucati si sa-l ard in cuptorul de paine din fundul curtii'. Cuptorul era incapator (lungimea vetrei inferioare era de 1,28 m). Femeia a facut focul. "Copii dormeau, iar ceasul arata ora doua noaptea. L-am taiat in bucatarie si am aruncat apoi fiecare bucata in foc. Apoi am spalat toporul si cutitul, podeaua bucatariei, pe sub dormeza si peretele de langa ea. A doua zi, dimineata, a venit Filip, care dormise cu sotia sa la socri. El a simtit ca din cuptor ies aburi si m-a intrebat daca am facut sarmale. I-am explicat ca n-are rost sa fac sarmale din moment ce tata nu este acasa. Le-am spus la toti ca el a plecat cu noaptea in cap sa se angajeze in Valea Jiului, fiindca nu mai suporta sa vada parterul casei ca un santier. In aceeasi zi, inainte de masa, l-am trimis pe Filip la magazinul satesc, sa cumpere orez. Ramanand singura, m-am uitat in interiorul cuptorului si am maruntit cu dragla oasele care nu arsesera. Apoi, am tras cenusa si oscioarele in cenusarul cuptorului, de unde le-am incarcat intr-un sac de nailon. Am luat sacul in spate si am aruncat totul in albia paraului Sopor, care curge pe la capatul gradinii noastre. Sacul nu imi mai amintesc ce am facut cu el...' Dormeza pe care statea barbatul cand a fost ucis era impregnata cu sange. Femeia a taiat-o bucati si a ars-o in acelasi cuptor. "Dupa ce s-a racit cuptorul, am scos arcurile ramase si le-am aruncat, tot in Sopor', marturisea ea.
Analize biocriminalistice si spectrochimice
Pentru a gasi cadavrul, au fost efectuate scotociri. S-a sapat in locurile unde pamantul era mai reavan, in casa, in grajd, in celelalte anexe si prin gradina, fara vreun rezultat. O vecina le-a declarat anchetatorilor ca pe 2 septembrie, pe la ora 4:30, a vazut-o pe Carolina facand focul la cuptorul din curte. O alta martora le-a spus ca, venind cu treaba la ea, a gasit-o in timp ce taia stofa de la dormeza in bucati, spunandu-i ca "e prea veche si vrea s-o inlocuiasca', adaugand apoi ca o va arde in cuptor, fiindca vrea sa faca paine.
De la locuinta victimei au fost ridicate toporul, cutitul de bucatarie si sfaramatoarea de porumb. S-au recoltat particule de var de pe pereti, pelicule de vopsea din jurul locului unde a fost dormeza si pamant de sub aceasta. Doar pe coada toporului s-a gasit sange uman, fara a putea fi insa stabilita grupa de sange. Pe cutit nu s-a gasit decat sange de porc amestecat cu grasimi, lucru explicabil prin aceea ca femeia, inainte de taierea porcului, l-a spalat cu apa fierbinte si apoi a curatat cutitul cu smirghel. In rest, nicio urma. Anchetatorii insa n-au dezarmat.
Au recoltat cenusa, funingine si zgura din cuptorul de copt paine, in forma in care acesta se gasea. Apoi, cuptorul a fost demolat, continuandu-se recoltarea de zgura si de cenusa dintre caramizi, in vederea unor analize biocriminalistice. Rezultatul acestor analize a fost negativ. Nu s-a putut stabili cu certitudine decat ca, de la data omorului, s-a mai facut foc de opt ori in acel cuptor. S-au solicitat lamuriri suplimentare la INML, care a concluzionat ca aprinderea repetata a focului a dus la distrugerea proteinelor umane impregnate initial pe vatra cuptorului.
Dupa ce Carolina a indicat in albia paraului Sopor locul unde a aruncat arcurile dormezei si resturile de cenusa si oase, la 25 ianuarie 1977 a fost sparta gheata din albie pe o lungime de 20 m si, astfel, au fost gasite mai multe arcuri. Analiza spectrochimica realizata la Institutul de criminalistica Bucuresti si la Laboratorul de tratamente termice Bucuresti a concluzionat ca arcurile suferisera incalziri la 600 - 700 de grade Celsius. Se cunostea si temperatura ce se putea atinge in cuptorul de copt paine. Au fost solicitate precizari in legatura cu carbonizarea cadavrelor umane de la Directia Domeniului Public din Bucuresti - sectia cimitire, iar raspunsul primit a fost ca "incinerarea in cuptorul de crematie a unui cadavru uman, la temperatura de 1.500 de grade Celsius, folosindu-se drept combustibil gazul metan, este de o ora'. Comparand datele referitoare la temperatura, a rezultat ca asasina a avut la dispozitie un timp suficient, de peste patru ore, pentru a obtine arderea aproape dubla a bucatilor dezmembrate din cadavrul victimei (cu riscul, semnalat in adresa Directiei, ca oasele nu se calcineaza integral).
Confirmarea tezei de mai sus s-a realizat la 22 februarie 1977 cand, dupa topirea ghetii, a fost oprit cursul paraului in amonte de locuinta victimei. A doua zi, s-a cercetat toata albia, pe o distanta de 7 km in aval si au fost gasite sapte fragmente osoase, despre care expertiza biocriminalistica (serologica) intocmita de INML a concluzionat ca "prezentau caractere morfologice de tip uman'. Cum, la acea vreme nu se efectuau expertize genetice, nu s-a putut stabili cu certitudine daca aceste fragmente de oase au apartinut sau nu victimei. Pentru ancheta, importanta a fost precizarea din raportul de expertiza, care arata ca ele prezentau modificari produse prin calcinare.
Pe baza tuturor acestor probe, coroborate cu recunoasterea faptuitoarei, s-a ajuns la concluzia certa ca ea si-a ucis sotul in conditiile descrise. Instanta de judecata a condamnat-o pe Carolina Sipos la 16 ani de inchisoare. Sentinta a ramas definitiva.
Dragoste criminala
Toamna anului 1959. Intr-un sat din fosta regiune Arges, cativa locuitori au reclamat la postul de militie din comuna disparitia lui Anghel T. Acesta era casatorit cu Maria T. si nu avea copii. Era un om muncitor, insa ii placea bautura peste masura.
Maria T. explica, cui o intreba, ca sotul ei plecase la munca pe un santier in Bucuresti. Lucru curios, deoarece el nu-si parasise niciodata gospodaria, care era destul de infloritoare. Dar altceva i-a intrigat pe sateni si anume ca Maria se tinea cu un vecin caruia ii murise nevasta cu un an de zile in urma. Acesta se numea Vasile C. Despre relatia dintre cei doi, vorba proverbului, cunostea tot satul si nu stia barbatul. Mai mult, dupa disparitia lui Anghel, Vasile chiar se instalase in casa acestuia. Fiind vorba despre o disparitie cu suspiciuni de omor, cazul a fost preluat de capitanul (pe atunci) Romulus Lustig de la Serviciul omoruri din Inspectoratul General al Militiei.
Dupa ce, in urma verificarilor, s-a exclus ipoteza ca Anghel T. ar fi parasit comuna, ofiterul impreuna cu un tehnician criminalist au cercetat locuinta disparutului. In camera unde Anghel T. dormea de obicei s-au gasit pe un perete cativa stropi de sange, invizibili cu ochiul liber, desi acolo se facuse o curatenie desavarsita. Alti stropi de sange s-au gasit la incheietura unui topor, sub orificiul metalic, dupa ce a fost inlaturata coada de lemn. Si, in final, alti stropi de sange s-au gasit in caruta, intre stinghiile ce formau podeaua de lemn.
In urma analizelor de laborator s-a stabilit ca toate aceste pete de sange aveau grupa sanguina a victimei, respectiv AB4, o grupa rara.
S-au cercetat pivnitele, grajdurile, curtea si gradina, dar nu s-a gasit nimic suspect. Avand in vedere urmele de sange gasite in caruta, capitanul Lusting a intuit ca, dupa ce Anghel T. a fost omorat, cadavrul lui a fost transportat undeva. Cand a aflat ca sotii T. aveau o vie si o livada pe un deal mai departe de casa, s-au facut cercetari si acolo. In mijlocul terenului exista o coliba cu o vatra de foc. Cautandu-se in cenusa gasita nu s-au gasit urme de oase, dar a fost recoltata si funinginea de pe horn si, in urma analizelor de laborator, s-a constatat ca ea continea proteine umane. Asadar, dupa ce fusese omorat, cadavrul lui Anghel T. fusese ars in acea soba. Desi nu si-au recunoscut niciodata fapta, cei doi amanti, Maria T. si Vasile C. au fost condamnati pentru omor calificat.
CITITI IN ARTICOLUL URMATOR: Din cadavru n-au mai ramas decat cateva pete mici de sange. Criminalul a primit 20 de ani de inchisoare.
