Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu, fost șef al luptei împotriva crimei organizate - care, de curând, i-a amenințat pe doi polițiști de la „Rurală”, grozăvindu-se cu poziția sa - este ca o normalitate în satele uitate de lume. În județele mâncate de calicie, pare logic ca vreun patron să vrea să scoată la raport echipajul care l-a oprit pe drumul comunal sau ca vreun primar să bată din picior că polițistul arondat nu e „om de casă”.
Agenții care pe lângă infracțiuni și contravenții mai trec într-un bilanț neraportat și amenințările periodice ale șmecherilor fac parte dintr-o structură aparte: ordinea publică, zisă „Rurală”, cunoscută și ca „Talpa Poliției”.
„Odată l-am oprit pe unul. S-a dat jos și, s-a înfipt direct: «Bă, știi cine sunt io?». Îl priveam cum se agită, i-am răspuns calm că sunt în zodia Săgetător că și Nostradamus tot Săgetător a fost, așa că știu cine e. Ăla a rămas mască, n-a mai știut ce să zică. Și și-a luat amendă”. Cristi este un subofițer care lucrează de șapte ani la „Rurala” județului Giurgiu. Numele adevărat al serviciului este Ordine Publică, „Poliția Rurală” e doar un fel de poreclă după ce, cu ani în urmă, Ministerul de Interne a cumpărat mașini pentru posturile de poliție sătești. Și ca să nu se plimbe vreun șef cu mașina aiurea, s-a luat decizia ca pe autoturisme să fie scris, mare „Poliția Rurală”.
Cristi e un veteran în serviciu, spun unii; când depășești un an de muncă de agent la țară ești văzut ca un fel de erou. Îți trebuie nervi tari și stomac puternic. Puțini rezistă, mulți fug. Unii - la servicii simple, alții - la București. Cristi a ajuns la Poliție încă de când avea vreo 10 ani. Pe post de reclamat, după ce se caftise cu niște băieți din Giurgiu, orașul unde locuiește. De când a intrat atunci în secție și-a pus în cap să ajungă cu uniforma pe el. A reușit să treacă examenele și s-a pomenit detașat la post la Vedea. Aici a dat de altă viață: „În rural e munca aia mai grea. Puțini vor să se bage. Trebuie să știi să faci de toate: de la dat cu mătura, la dosare penale. O tură la noi înseamnă cam 250 de kilometri bătuți, pe zi, în patrulare. Pleci de la Gostinu la apel 112, spre Toporu care e la 90 de kilometri depărtare. Nu apuci să faci un sfert de drum, îți mai pică un caz. Până să ajungi la destinatie mai ești trimis la alte două-trei sesizări. Și dacă mai dai de vreunul cu alcool, de-l testezi și iese, și trebuie să mergi cu el la spital, la sânge... e grav. Pe urmă, după tură, revii la post. Și dai de cele zilnice: una - că a venit concubinul și i-a violat fata, altul - că vecinul i-a furat găina, celălalt - că au venit ucrainenii cu avioanele să-i înțepe vaca”.
Cristi își aranjează camera de luat vederi pe care o poartă peste uniforma nouă. E una albastru cu galben, cu emblemă frumos cusută pe umăr. Are pistolul Beretta legat de picior, spray-ul paralizant și bastonul telescopic regulamentar puse. Povestește despre muncă din pridvorul postului de poliție: o casă bătrână tip Miliție, din care griul de dinainte încă iese la suprafață. Postul de la Vedea parcă a rămas prins în timp, mai sunt la poartă avizierele, iar în spate curții, în bădădăul abia cosit, e WC-ul. Nefuncțional. Lemnul e putred, e învelit în pânză de păianjen. E drept, pe el bate o cameră de luat vederi. Cei trei polițiști de la Vedea folosesc Primăria când au nevoie. Din post până la toaleta Primăriei sunt câteva sute de metri, cursă cu obstacole: întâi trebuie să treacă de un camion Bucegi de prin ’60, cu care edilul mai stinge incendiile de arătură, vara. Pe urmă să treacă prin gard și la sfârșit să se roage să fie liberă toaleta. Că nici acolo nu-s multe locuri. „Dacă mă apucă tare? N-am probleme, am făcut atletism. Nu-i glumă”, râde Cristi de lângă pătulul în care sunt ținute lemne pentru iarnă. Soba de teracotă a postului e una din poveștile bunicilor, dar cică dă randament - „e teracotă d-aia bună, nu mai găsești”.
Prin fața postului trece un localnic și rânjește: „L-au pensionat, bre, pe nea Darius?”. Din adâncul clădirii, răsare încet nea Darius, șeful de post. Supt la față, slab, cu uniformă obișnuită de se asortează cu chipul umbrit al omului. Când îl vezi zici că e parte din istoria postului. Darius are doar 46 de ani. Din ei, 13 i-a mâncat la sat, la „Rurală”. Are grad de „trecere de pietoni”. Trecerea de pietoni înseamnă agent șef principal, i se spune așa din pricina treselor albe care umplu epoletul. Darius este unul din specialiștii Giurgiului în materie de muncă grea. Pe penal „e doxă”, face și treabă de criminalist, și de circulație. Nu suflă unul în fața polițistului, nici măcar ursarii cei răi din marginea satului, care obișnuiesc să termine chefurile cu lovituri de șiș. Când e rost de belea mare în țigănie, e trimis Darius - „ce le-o face, ce le-o zice, nu știm, dar nu se mai taie unul”. Agentul vorbește de problemele satului: „Aici toate pleacă de la educație. E rău de tot”. Pe uliță fâlfâie acum o țigancă cu puradelul ancorat la fusta creață: „Ce-i aici?”, întreabă fetița. „E Poliția, mamă”, răspunde femeia. „Dar ce face Poliția?”, se mai aude, parcă, șoptit. La fel e și răspunsul: „Te ia, mamă, te ia”.
B.D. de Giurgiu, între sezonul găinăriilor și anotimpul violurilor de bătrâne
Cristi și Darius fac parte din Secția 5 - un fel de Brigada Diverse din cadrul Inspectoratului Județean Giurgiu - care se ocupă de cel mai mare teritoriu: 11 comune, zeci de mii de oameni, sute de kilometri. Per total, cam un sfert de județ. „Brigada Diverse” are prevăzuți 52 de oameni. În realitate lucrează doar 39. Îi vezi pe teren, niște copii, abia le-au dat tuleiele. „Și lucrează la ce e mai greu. Fiecare post de poliție e ca un fel de IPJ sătesc. Cei doi-trei de acolo fac așa: ordine publică, circulație, economic, investigații criminale, evidența persoanelor, proximitate și management operativ. Ce-i ăla management operativ la noi: păi dai la mătură, la lopată, iarna, duci mașina la ITP, la schimb de cauciucuri, faci focul...”, glumesc polițiștii. Trec în registru serios când zic și de serviciul școlar, că agenții mai pleacă după absenți când sună directoarea școlii. „Și pe lângă astea le primim și pe alea cu amenințările. Sunt la ordinea zilei. Că ne dezbracă, că ne aliniază, că ne scot la raport. Nu mai ține”, zic agenții. Cristi continuă: „Când unul mă amenință că sună pe nu știu cine îi atrag atenția că se poate încadra la trafic de influență. Mulți renunță. Asta cu știi cine sunt eu se încadrează la lipsă șapte ani de acasă”.
Liviu este șeful Brigăzii Diverse. Ca în film, șeful are spre gabaritul lui Caragiu și un pic din umorul actorului. Nu se sfiește să râdă de bicicletele pe care scrie mare „Poliția” - au și girofar, au și sirenă - cu care „Rurala” a fost dotată cu ani în urmă. „Vă închipuiți cum ar arăta șeful de post pe bicicletă când se duce la intervenție în țigănie”, creionează un mic scenariu șeful B.D. Tot ca în film, secția sa a rezolvat cazuri mari plecând de la mărunțișuri. Cum a fost cu unul descoperit că încasa ilegal fonduri europene pentru agricultură. Oamenii de la „Rurală” au plecat de la o ceartă a respectivului cu vecinul de teren. Cazul s-a dus direct la DNA.
„Mai avem, mai avem. Avem omoruri sau pornografie infantilă. Plasare de bani falși sau, la primari, abuzuri în serviciu”, se mândrește șeful. Cele mai grele cazuri pentru sufletul „ruralilor” sunt violurile cu minori. Sau cu bătrâne. Așa cum povestesc agenții, la sat nivelul educației este la o cotă cu multe minusuri. Cu cât satul este mai în pustiu, cu atât e mai rău. Violența crește, iar în amestec cu alcoolul dă o situație greu de rezolvat: în Giurgiu e o comună unde, doar într-o singură lună, au fost violate patru bătrâne. Cea mai tânără are 80 de ani.
„Pe de altă parte, cum a fost acum ceva zile, e greu când trebuie să lucrezi la un caz în care o fetiță de 11 ani a fost violată repetat, timp de doi ani, de un individ. Trebuie să iei declarații, să iei probe, să lucrezi ca la carte. Odinioară la posturi exista chiar și trusa criminalistului pe care o foloseam. Acum, la faptele deosebit de grave, vine ajutor de la inspectorat. Dar coordonatorii tot noi suntem”, povestesc cei doi agenți de la Vedea. Polițiștii clatină din cap: „Știți, să ai un caz de ăsta și în același timp să sune 112-ul și să nu știi cum să te împarți. E groaznic”.
Al treilea - Cătălin, de 21 de ani - cu o lună de muncă de poliție, zice că face față. Și că învață. A învățat deja că furturile de animale sunt „de sezon”. Când se apropie Paștele sau Crăciunul, încep să dispară găinile sau porcii de prin gospodării. În paralel se mai fură și cratițe, oale sau ustensile de bucătărie. „Ultimul a fost prins și identificat după pantofi. S-a dus la furat cu ei, a dormit cu ei”, zâmbesc „ruralii”. Ei cred că la țară încă se mai fură de foame. Dar cele mai multe găinăriile sunt pentru bani de „păcănele”. În sudul Giurgiului nu-i comună sau sat care să n-aibă casă de pariuri sau de „aparate cu trei cireșe sau trei juveți”.
Cazuri: „sfântul chivot”, „sfânta împărtășanie” și fotovoltaicele STS-ului
Într-un top neoficial al infracțiunilor la sat, pe primul loc sunt faptele de violență. Sunt două tipuri: violența din casă și violența din fața cârciumii. Din zece cazuri, în sudul Giurgiului, cam jumate se lasă cu spitalizare. Noul șef a IJP Giurgiu, chestorul Ionuț Bogdan Dana, vrea, deja, să oblige cumva bodegile să respecte programul și legea. Chiar și așa, s-au găsit primari care să se supere, încercând să țină partea cârciumarilor. Pe un loc doi sunt furturile, iar pe trei sunt distrugerile.
„Un alt caz tip Brigada Diverse a fost ăla cu fotovoltaicele”, zice Liviu, șeful „B.D”. „Înspre primăvară, unul s-a găsit să fure câteva panouri de la un releu STS de pe lângă Găujani. Le-a luat, a lucrat la magneții de la ușă să nu sune alarma la STS, a plecat. A pus voltaicele pe casă, a luat foc. Când le-a dat jos, să le vândă, l-am prins. Prejudiciul - 10.000 de lei”.
Au mai fost și alte două cazuri absurde, de curând, în lucrul „ruralilor” de Giurgiu. Unul, la Mănăstirea Slobozia, unde o pirandă s-a strecurat în altar și a furat „sfântul chivot și sfânta împărtășanie”. Agenții care i-au luat declarația au aflat că respectiva e „practicantă de magie albă cu puterea lui Dumnezeu”. Iar obiectele din mănăstire fuseseră ciordite „ca să-i vindece pe clienți”. Femeia are acum dosar penal. Celălalt caz a fost al unei patroane de magazin, femeie cu situație bună, care s-a dus peste o clientă ce-i datora vreo 700 de lei. A bătut-o de-a lăsat-o lată, i-a luat și ce bani a găsit. Caz de tâlhărie.
Agenții de la Vedea completează tabloul. „Mai e unul de face naveta casă-pușcărie. Are cazierul cât dulapul, cum iese, cum fură. Ultima dată, i-a luat unei babe toate gălețile de prin curte. A băgat la păcănele acareturile femeii”, spun agenții. Apoi, mai sunt și cei care au meteahna de a merge zilnic la post. „Unul zice că aude zgomote prin casă, altul - că i-a umblat cineva la cal, altul - că vin extratereștrii. Juma de ceas tot îți ia să-l asculți. Trebuie să-I liniștești, să știi cum să faci”, povestește Darius. Nu sunt puțini cei cu „probleme de Vadul Lat” (spital pentru cei cu afecțiuni psihice din județ) care bat în ușa postului zi de zi. - „Și nu poți să-I ignori, e ca la persoanele dispărute”.
De o bucată de timp, în Giurgiu a apărut un nou fenomen. Multe fete pleacă de acasă, cazurile de dispariție fiind cam unu-două pe săptămână. Aproape în totalitate, fetele sunt găsite de „rurali”. Știu că ele fug la iubiți, e primăvară. Totuși, nimeni nu tratează lejer acest tip de cazuri.
Razia din Frătești
O razie într-un sat din Giurgiu e un amestec de tristețe și umor. La postul din Frătești, polițiștii se pregătesc să recupereze o persoană cu probleme psihice dispărută și identificată recent în țigănia localității.
Pe ulița îngustă, noroită și plină de mașini cu număr de Anglia, răsar din toate părțile ursari de toate vârstele și dimensiunile. Cu același stil: râsete răgușite și rele, glasuri ridicate, întrebări țipate. Cristi, venit în sprijin de la Vedea, se amuză: „Când eram mai tânăr, la o acțiune d-asta, unul mi-a zis că nu vorbește cu mine. Că nu sunt încărcat! Eu nu pricepeam. Tot mă frământam să aflu. Pe urmă mi-au spus bătrânii de la post că ăla a făcut mișto de mine, că pe epoleții mei era doar o tresă. Adică o linie la bateria de telefon”.
Recuperarea dispărutului nu a durat un minut. Chiar etnia l-a predat echipajului. La post, omul a umplut bătătura de duhoare. „Fuge mă-sa, fuge și el. Pe ea seamănă, pe ea. Ai, bă, medicamente?” - unchiul, un sfrijit încearcă să pice bine cu agenții. „Le am unchiule, e la pod. Da am plecat pe jos, de la Mihai Bravu la Frătești, că vrea să mă bată spoitorii de Giurgiu”, răspunde dispărutul, cu jeg-clisă pe palme. Unchi-său se întoarce spre polițiști și șoptește: „E diliu, primește de handicapat. Se mai duce cu oile, cu măgarii. Când face bani, ăia marii, frații, îi iau banii”. Apoi se răstește la amărât: „Să nu faci probleme la oamenii ăștia. Că te bagă spoitorii în față și îți iei furt. Să nu faci belele că te iau cu bățul!”. Dispărutul promite solemn: „Să moară familia mea, unchiule, că nu mai fac”. În acest timp, puștii de la „Rurală” lucrează documentele ca niște roboți. Par că nu dau atenție celor doi. Doar unul îi scapă amărâtului o țigară, așa pe nevăzute. În mașina de serviciu rămâne un gândac, amintire de la acțiunea de recuperare.
Activitatea „ruralilor” din Giurgiu este într-o antiteză care năucește. Cristi își amintește că prin toamnă a ajuns la o intervenție, la Putineiu. Într-unul din cele două blocuri din localitate, un bărbat amenința că a deschis butelia și va arunca totul în aer. Ambulanțierii au fugit, pompierii nu prea se băgau. Mai ales că scandalagiul aruncase deja după ei cu un cocktail Molotov și o butelie aprinsă. Polițistul a reușit să intre în apartament, când bărbatul își abandonase toporul și se retrăsese în bucătărie, unde mai avea „muniție”. Agentul a reușit să-l pună jos pe agressor, a descoperit apoi că individual se pregătea să folosească un spray paralizant și un baston cu electroșocuri.
În paralel, la Hulubești, alți agenți se băgau între doi ciobani care se sfădeau pe un gard. „Plecaseră de la un pom. Pomul face fructe, fructele fac țuica. Iar cu țuica în cap ăștia dărâmaseră gardul”, își amintesc polițiștii.
Și cam tot pe atunci au apărut în „peisaj” vreo trei primari. Unul l-a chemat pe un șeful de post să-i bată obrazul: „Dacă ți-am tăiat iarba la post, faci și tu un gest pentru mine”. Altul a trimis adresă oficială, mânios că la instalarea noului șef de post acesta nu s-a prezentat personal și nici nu a fost înștiințat expres. Despre al treilea se știe doar că picase pe o faptă și încercase varianta cu „las’ că te dezbrac io”.
Șeful IJP Giurgiu, chestorul Ionuț Bogdan Dana sintetizează: „În munca unui polițist care lucrează în rural sunt avantaje și dezavantaje. Ca dezavantaj este că niciodată nu știi cu cine stai față în față la țară. Nu știi dacă e un infractor periculos, dacă viața ta e pusă în pericol, nu știi dacă vei fi vătămat sau dacă scapi viu din anumite situații.
Avantajul pentru un polițist care lucrează la țară este faptul că aici se formează caractere, se formează polițiști care, mai apoi, pot activa în structurile judiciare, de combatere a crimei, economic ori la serviciul criminalistic. În anii de activitate de aici prinzi experiență.
Tot aici se dezvoltă, prin contactul cu cetățenii - fiindcă ești în permanență în contact cu ei - calitățile de care avem nevoie: perspicacitate, inteligență, intuiție. De multe ori ești nevoit să acționezi singur până ajung colegii de la structurile de profil în ajutorul tău. De multe ori ești nevoit să fii și negociator, și mediator. Trebuie să știi să negociezi și să colaborezi cu cei care sunt reprezentanții comunității. De multe ori polițistul este cel care realizează legătura între cetățeni și aleși. Și care rezolvă problemele punctuale ale oamenilor. Este important ca polițistul să cunoască problemele oamenilor, ca să știe cum să intervină și cum să le rezolve.
Un alt dezavantaj îl reprezintă condițiile de viață și de muncă. Deși satul românesc este în plină dezvoltare - există apă, canalizare, străzi - sunt zone unde lucrurile se mișcă mai greu sau au rămas încremenite în trecut. Iar noi trebuie să le oferim oamenilor noștri condiții cât mai bune de muncă și să înfruntăm aceste lipsuri. Anul trecut am reușit să construim două posturi de poliție în sistem modular, am preluat două spații noi de lucru, acum intenționăm să renovăm complet 14 posturi. În plan mai este și construcția altor trei posturi noi modulare. Noi ne dăm silința”.
