Un inginer din Timiş, care a lucrat timp de mai mulți ani într-o companie multinaţională, a decis să renunțe la slujba bine plătită, pentru a-şi deschide o afacere în domeniul agricol. Citeste continuarea reportajului:
Ferma de tip familial supraviețuiește tot mai greu în actualul context al agriculturii de tip intensiv. Lipsa de asociere și, mai ales, distorsiunile pieții, au făcut ca acest tip de fermă să dispară din peisaj, oarecum paradoxal în condițiile în care în acest mod se poate produce hrană de bună calitate la prețuri accesibile.
Familia Purtan din localitatea Nerău, județul Timiș, este un exemplu în acest sens. Florin Purtan lucrează 85 de hectare de cultură mare, o jumătate de hectare de legume în câmp și închide lanțul cu un mic sector zootehnic în care crește 15 vaci de lapte și 20 de porci de carne.
Forțat de împrejurări, Florin a urcat pe tractor încă de la 13 ani, atunci când nici măcar nu se vedea de după volan.
Între timp, a terminat o facultate și a lucrat ani buni la o companie multinațională, dar agricultura i-a rămas în suflet, așa încât a renunțat la salariul de corporatist pentru a se întoarce la prima dragoste, pământul.
“În primul rând, din plăcere. Am avut o atracție față de pământ și față de animale. În al doilea rând, alte resurse nu am avut. Tot ceea ce am făcut și am..............................