Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Călugăreni – Prahova este un mic sat ascuns printre dealuri, așezat în coasta Mizilului, la vreo 90 de kilometri de București. De prin 1800, oamenii de aici și-au trăit viața în liniște, aproape neștiuți de nimeni. I-au ocolit toate – foametea, războiul, până și comunismul feroce. De mica așezare nu se știa nimic. Până ieri. Când comuna a ocupat primul loc în topul localităților cu cea mai mare incidență de cazuri Covid: 24,32 la mie!
Pacientul zero din Călugăreni a fost „unul de-ai lui Banu”. A mers omul prin București cu treburi și când s-a întors în sat a nimerit la o pomană. Pe urmă „a răcit”. Și au mers babele la om acasă să-l doftoricească, cu ceai și ierburi. Au venit și rudele, și vecinii, căci comunitatea e mică. După câteva zile, mulți dintre ei au fost săltați cu ambulanța de la Mizil și duși, cine știe unde, prin spitale. Alții au avut noroc de la Dumnezeu, ca și popa, că au ieșit pozitivi, dar n-au fost de spital. Așa că au stat în carantină, prin ogradă. Până și preoteasa a rămas în bătătură cu „test rău”.
Populație: 1.000. Vaccinați: 10
Citește pe Antena3.ro
Omul înșiră povestea prăpădului de la Călugăreni lipit de un gard de podgorie. E născut-crescut în Călugăreni și e un pic rușinat că a ajuns „de rușinea României”. Zice: „Lumea nu e vaccinată dom’le. Că vede la televizor că e de rău cu vaccinul. Și nu merge la doctor. A venit, prin vară, și caravana cu vaccin și, din toată comuna, s-au dus zece. Zece! Din nici 1.000 de persoane”. Paznicul de podgorie se jură că nu-s mai mulți oameni în așezare. Majoritatea în vârstă. Își duc zilele cu animalele de prin ogradă, iar cei tineri au plecat la muncă. La Ploiești sau la Milano. Noua cifră emisă de localnic arată că datele autorităților sunt greșite – incidența covid e mult mai mare, în condițiile în care numărul bolnavilor este de 27.
Înainte să se retragă la post, paznicul cu rădăcini în Călugăreni mai spune o poveste: „Dom’ne, ca să vezi cum e cu viața și boala asta. Eram mai ieri pe la deal cu caprele și l-am văzut pe un amic. Hai noroc, Ioane! am zis și mi-a răspuns. Că se duce să adune niște prunișoare, să pună la teasc. Pe urmă, luni, aud că a murit! Măi, nene, și ce om era. Vatman pe 44, la București”. Dar tot nu-i e frică pandemie: „E ca gripa, dom'le. Și nu m-am vaccinat!”. Pe urmă pleacă.
„Vin cu luminile ale aprinse și cu nino-nino de bagă lumea în sperieți”
Când urci în Călugăreni, pe drumul îngust ce taie dealul tasat cu vie, zici că dai de localitățile pustiite de furtuni, pe care le vezi prin documentare. Nu e picior de om și nici zgomot. Nici de motor, nici de animal. E liniște și prin verdele copacilor se văd casele. Cele mai multe bine orânduite, semn că oamenii sunt gospodari. Pe uliță nu-s semne de viață, magazinele sunt zăvorâte. Și crâșma e cu lacăt. Semn rău. Un afiș flutură pe un geam – trebuia să se dea porumbul -, unul cu o căruță bate la cai să dea grabă. Doar o femeie stă în mijloc de drum cu baticul pus pe post de mască. Nu are „probleme legislative”, e vaccinată cu toată schema. Nu știe dacă satul e băgat în casă din pricina bolii sau a fricii – „Că vin mascații cam în fiecare zi la noi, la Călugăreni”.
Mascatii nu-s forțele de intervenție ale Poliției, alea cu cagule negre, sunt paramedicii de pe Ambulanță, îmbrăcați în combinezoanele lor albe, anti-Covid. Ridică câte unul-doi pe zi. Cel puțin așa spune localnica. „Întâi vin polițistul și comunitarul. Merg încet, să vadă dacă au oamenii măști. Pe unii îi mai ceartă. Pe urmă, te pomenești cu ambulanța în sat. Vin și cu luminile ale aprinse, și cu nino-nino de bagă lumea în sperieți”. După ce pleacă ambulanța, lumea se numără de după gard. Să vadă cine a mai rămas. Până apare dricul, iar oamenii se întorc, din nou, repede, în case.
Femeia povestește că a ajuns Călugăreniul pe primul loc la Covid fiindcă lumea se uită la televizor! „Îi văd pe ăia de vorbesc că nu e bun vaccinul. Îi mai văd și pe politicieni că nu fac ce zic. Și nu se duce lumea să facă injecția”, crede localnica. În condițiile în care televizorul e sfânt, cuvântul primarului sau al medicului de familie nu prea mai contează în comună. Iar când a venit vaccinarea în sat nu s-a dus nimeni.
Antivaxeri de Călugăreni nu sunt atât de radicali ca la București, cred alți doi localnici. În fața porții se uită în lungul drumului să vadă ce mașini mai intră azi în localitate: albe sau negre? „E unul, Valerică, m-a prins la medicul de familie. Zicea că dacă te vaccinezi o să-ți crească o lumină albă în cap. Și lumina aia o sa fie urmărită de sus. Eu am plecat. Pe urmă l-am văzut pe Valerică cum îl ducea Salvarea la spital. Cine știe?”, își aduce unul aminte.
Zero cazuri până la „explozie”
Pe ulița pietruită care duce spre casa primarului, la a doua curte e steag de doliu. Unii își aduc aminte de moșul de 90 de ani care „a făcut acu boala, a fost luat viu de ambulanță și adus mort de ăia de la funebre”. „Îmi pare rău de el, e drept era în vârstă, era spre 90 de ani. Și îi ziceam, vaccinează-te, măi omule. Iar el îmi răspundea că, și așa e bătrân, și cum i-o fi scris. Uite că a murit”, povestește primarul. Ion Enache spune că boala a bubuit în nici o săptămână jumate. Înainte de asta, Călugăreniul nu exista în niciun script despre pandemie. „De când a început pandemia, aici au fost zero cazuri. Au existat anul trecut doi pe care i-am izolat fiindcă, șoferi fiind, fuseseră pe afară. Și am zis că e mai bine așa, să stea la casa lor. Și nu a existat boală pe aici”, declară edilul de Călugăreni.
Primarul confirmă varianta „pacientului zero”. „A fost un parastas. Oamenii de acolo ar fi auzit că e o rudă bolnavă. Și s-au dus să-l îngrijească. Și de aici...”. Apoi, s-au luat cele mai drastice măsuri: măști purtate în aer liber, magazine închise - „doar pentru strictul necesar mai sunt deschise” - iar de la patru după-amiaza nu mai mișcă nimeni pe stradă. Măsurile sunt verificate în teren chiar de edil. De după un colț, un moș cu barbă lungă apare curios. Își trage căciula rusească pe spate și ascultă, sprijinit în toiag, ce zice mai-marele. Masca albastră boțită îi e pusă sub barbă. „Măi, moșule, pune-ți masca cum trebuie”, îi aruncă primarul. Bătrânul scoate un oftat. De ușurare: «Dom’ primar, mulțumesc. Că nu știam unde mi-am pus-o. Și o căutam de mult»”. Pe urmă își ridică peticul albastru peste ochi.
Eșecul vaccinării, explicat la scară mică
Primarul e și mai supărat, când își aduce aminte de eșecul vaccinării în Călugăreni. „Nu știa nimeni de noi dacă nu era cazul ăsta. Și am ajuns aici fiindcă oamenii sunt reticenți la vaccinare. Am făcut toate eforturile, am adus caravană de vaccinare, i-am ținut pe ăia până târziu. Și au venit să se vaccineze zece oameni. Ce să înțeleagă ăla la optzeci de ani, când vede la televizor deputatul sau senatorul ori vreunul de se dă doctor că zice că nu e bine să te vaccinezi? Nu înțelege nimic și nici nu vine la vaccinare. Și, uite, ajungem să fim în top la Covid”, povestește primarul. Pe după un arac de vie, cineva îl pârăște pe preotul satului că nu s-a vaccinat. Primarul e un pic stânjenit, recunoaște că și părintele a ocolit serul. Cică i-ar fi spus că are Dumnezeu grijă de el. Acum, i-a ieșit testul negativ, după ce a stat acasă cu virusul în el. Și preoteasa, care e învățătoare, a fost în carantină până acum. Și dânsa, dar și toată clasa la care preda.
Ion Enache vede că lumea e speriată acum, dar e optimist. „Cred că premisele sunt bune, nu a mai ieșit niciunul până acum. Azi trebuie să se întoarcă câțiva de la spital. Acum, când vorbim, avem 23 de cazuri”, spunea primarul. La câteva ore mai târziu, spre seară, Grupul de Comunicare Strategică a lăsat Călugăreniul tot pe primul loc în „clasament”, cu 27 de cazuri.
„Ilegalista” fugită pe dealuri
O femeie își amintește că acum puțin timp a fost lumea „la excursie, pe Transfăgărășan”. Satul s-a urcat în autocar și s-a plimbat prin Făgăraș, să vadă „mănăstirile și locurile”. „Poate că de acolo or fi prins ăștia bătrâni boala”, crede localnica. Primarul nu e de acord, la fel nici trei indivizi de încarcă o căruță plină cu butoaie. „La noi e bine. N-avem cazuri de Covid. Ai găsit chiar pe noi să ne întrebi? S-a vaccinat lumea, e toată lumea bine, sănătoasă, n-avem treabă în comună”, zic cei trei. Niciunul nu poartă mască, își stropesc cuvintele peste lichidul galben, tras în coada oiștei. Până și calul ridică urechile a mirare, iar cel ce vorbește râde gros și parșiv. Un pic mai spre Valea Scheilor – sat al comunei – urcă repede un Mercedes argintiu, vechi. Cu o cruce mică pusă pe capotă. „Uite, iar trece dricu’. Ptiu!”, se holbează unul la „mașina cu sicrie”.
„Nu e zi de la Dumnezeu să nu treacă salvarea”, zice bărbatul și-și trage căciula peste ochi. De frig sau de frică, fiindcă apucă să zbiere peste comunal: „Acu’ mă duc! Mâine la Mizil sau poimâine la Urlați! Să mă vaccineze. Și în cap să-mi facă injecția, numa să-mi facă”.
Ambulanțele ce au bătut Călugăreniul au băgat groaza în oameni. Mai mult decât boala – „Dacă se opresc la tine în poartă, nu-i a bună. Coboară băieții ăia în alb, mascați de nu le vezi nici ochii, nu știi pe unde să o apuci”. Așa și cu o femeie care, când a văzut echipajul la poartă, a fugit, ca ilegaliștii, pe dealuri. A căutat-o lumea peste tot, n-au găsit-o. Abia spre seară au dat de ea, pitită într-o grădină. Se formaseră și grupuri de căutători să dea de bătrână. Ambulanța plecase de mult.
Înmormântare în liniștea pandemiei
Moș Petre nu crede în boală. Pe uliță, trage încet de picioarele bătrâne, anchilozate. Zice că are 88 de ani și nici nu se gândește să poarte mască. „Nu! Nu e la noi! La noi nu e boală! Care a fost, a fost cu o gripă, așa”, zice bătrânul. Și este sigur pe ce spune: „Aici, nimeni nu vrea să facă boala!”
Liniștea satului e ruptă de sunet gros de clopot. Strada pustie și sunetul apăsat zbârlesc pielea. Doar doi inși trag satul înapoi în realitate: merg agale, fără măști, trăgând bere dintr-un pet. Veseli de la „agheasmă”, târșâind din cizmele de cauciuc, cei doi rânjesc: „Nu știm ce e aici, că noi suntem de altundeva. Mergem la oi”. Biserica e pe colț de comunal, veche cu urme de istorie. Intrarea e pe sub clopotniță, aleea de beton un pic măcinat e flancată cu mici coroane de flori. E slujba de înmormântare a unuia răpus de boală. Aleea urcă spre biserică, lăcașul are ușile închise. Pe verdele grădinii sunt câțiva care așteaptă. În spatele bisericii se mai văd câteva umbre. Și preotul este acolo. Dinspre stradă mai vin doi bătrâni: „Dumnezeu să-l odihnească!” Intră cu masca la gură și cu căciula în mână. Se închină înspre ușile închise și se scurg spre fundul curții. Doi copii se mai joacă în clopotniță, pe urmă fug în stradă. În rest, rămâne tăcerea.
