Premiul Nobel pentru economie miroase puţin şi a spital românesc

Există o legătură între Premiul Nobel pentru economie din 2012 şi medicina românească. Poate părea un fapt surprinzător, dar nu este; cu certitudine e unul îmbucurător. S-a petrecut, deloc din întâmplare, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca.Anul acesta, Premiul Nobel pentru ştiinţe economice a fost acordat americanilor Lloyd S. Shapley şi Alvin E. Roth pentru contribuţia lor la teoria alocărilor stabile şi la proiectarea practică a pieţelor. Sunt concepte complexe, elastice, pe care minţile comode sau neinstruite nu le pot cuprinde; totuşi, au acea aparentă simplitate care te face întotdeauna să te întrebi cum de n-ai fost tu acela care să te gândeşti primul la asta. Problema, enunţată cu maximă simplitate, este cum să faci să potriveşti cât mai bine cererea cu oferta, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. În mod particular, răspunsul a fost căutat pentru pieţele neguvernate de bani şi de preţuri, cum ar fi piaţa locurilor de muncă sau căsătoria, cazuri în care cineva oferă ceva ce caută altcineva, dar aplicaţiile practice au dat rezultate şi în economia reală.



Baza teoretică a fost pusă în anii '50-'60 de de Lloyd E. Shapley, profesor emerit la University of California (UCLA). Dacă avem de o parte zece bărbaţi care îşi caută nevastă, iar de cealaltă parte zece femei care-şi caută soţ, algoritmul Gale-Shapley ajută la formarea celor mai stabile perechi posibile, fără ca un cuplu deja format să se rupă pentru a alcătui alt cuplu, mai bun.

Acest algoritm uluitor a fost jucăria de lux a celor mai luminate minţi din universităţile lumii timp de 20 de ani. O aplicare practică, în lumea reală, i-a dat Alvin Roth în anii '80. El a început prin a pune la punct, în 1984, o schemă de repartizare a medicilor stagiari la spitale, care să împace în chipul cel mai fericit preferinţele spitalelor cu ale stagiarilor. Astfel, în SUA, un spital ajunge să îl angajeze pe candidatul cel mai potrivit, dintr-o listă de candidaţi; în acelaşi timp, toti ceilalţi candidaţi îşi găsesc spitalul cel mai potrivit pentru fiecare. La începutul anilor '90, Roth a organizat după aceeaşi metodă sistemul medical din Anglia. Mai departe, el a conceput un sistem de repartizare a absolvenţilor la colegii. Sistemul a dus la scăderea cu 90 la sută a numărului de absolvenţi repartizaţi la colegii pentru care nu formulaseră o opţiune. N-a mai fost decât un pas până la aplicarea algoritmului Gale-Shapley la transplantul de organe. Pe acest teritoriu s-a produs întâlnirea virtuală dintre premiantul Nobel Alvin Roth şi medicul român Mihai Lucan.

Profesorul Mihai Lucan a practicat alocarea stabilă, la Cluj-Napoca, încă din 2001, fără să ştie de existenţa acestei teorii sau de Alvin Roth. Ştia însă Roth de Lucan. În trei dintre lucrările sale despre alocările stabile, savantul american citează două lucrări de-ale medicului din Cluj.

În 1999, în Elveţia s-a realizat primul transplant renal încrucişat din Europa şi acela a fost şi singurul până în 2001, când dr. Mihai Lucan a făcut unul la Cluj. Era primul pas către un program coerent de transplant încrucişat bazat pe aceleaşi principii pentru care a fost premiat Alvion Roth, dar independent de acesta.

Transplantul încrucişat rezolvă o problemă de alocare stabilă. De exemplu, pacientul A are nevoie de un transplant de rinichi. Fratele său vrea să îi doneze un rinichi, dar cei doi nu sunt compatibili sau nu au cea mai bună compatibilitate. În aceeaşi situaţie se află şi pacientul B, care are un donator, dar nu se potriveşte cu el. Dar este posibil ca rinichiul nepotrivit (sau nu foarte potrivit) pentru A să fie exact ce are nevoie B. Sau C, sau D şi aşa mai departe. Cu cât sunt introduşi în ecuaţie mai multe perechi donator-primitor, cu atât creşte probabilitatea ca fiecare bolnav să primească un rinichi cât mai potrivit pentru el.

"N-am inventat roata, spune profesorul Lucan. Metoda transplantului încrucişat era enunţată teoretic din 1986 şi practicată din 1991, mai ales în Coreea de Sud şi în Mexic. Acolo nu se transplantează rinchiul de la cadavru din motive religioase. La noi, din motive de mentalitate. Între timp, oamenii au înţeles nobleţea actului de a dona organele pacientului aflat în moarte cerebrală, dar atunci, în 2001, nu aveam la îndemână decât rinichi de la donatori vii şi a trebuit să găsim o soluţie la acea situaţie."

Experienţa profesorului Lucan în materie de transplant încrucişat s-a materializat în două lucrări de specialitate publicate în SUA: "Kidney exchange program: a viable alternative in countries with low rate of cadaver harvesting" (în "Transplantation Proceeding", mai, 2003, vol. 35/3/, pag. 933-934) şi "Five years of single-center experience with paired kidney exchange transplantation" (în "Transplantation Proceeding", iunie, 2007, vol. 39/5/, pag. 1371-1375). Pe acestea le citează Alvin Roth în trei lucrări de-ale sale, care stau la baza sistemului american de transplant. Și parcă, aşa, Nobelul pentru economie miroase un pic şi a spital românesc.