Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In fata mortii suntem toti egali.
Dar in fata 'gropii'?
Unii sunt jeliti de o tara-ntreaga, altii se duc pe ultimul drum singuri.
Pe Andreea Cristina Gheorghe, prapadita la 16 ani si jumatate, o plang blocuri. O jumatate de strada mai mica din sectorul 4. Avea multe rude, multi prieteni, cunoscuti, vecini socati de tragica sa disparitie si de suferinta atat de nemeritata.
(Ca unii locatari isi plang lor de mila, neintelegand cum e sa faci un priveghi care sa semene cu o nunta cu volum mare, e alta discutie – chestie de gusturi, de educatie si de obiceiuri).
Eleva intr-a X-a la 'George Calinescu', Andreea terminase o vizita prelungita la dentist si se grabea la cursuri. Era marti, acum doua saptamani, pe Calea Vacaresti, langa Sun Plazza. O trecere de pietoni marcata, dar nesemaforizata.
Filmul accidentului e neclar. Parintii, rudele apropiate si prietenii sustin ca fata se angajase in trecere regulamentar si se oprise pe linia de tramvai, inainte de a traversa spre refugiu. In actul de constatare s-ar fi consemnat insa ca Andreea era la 6 metri de zebra.
Citește pe Antena3.ro
Mai departe… Un taxi s-a oprit in dreptul tinerei, mascand-o. Apoi, un BMW a luat-o in plin, proiectand-o in aer 6-7 metri. 'I-a distrus plamanii si a fost rau lovita si la cap, i se vedeau creierii' spune unchiul Marcel. 'Medicii au facut tot ce a fost posibil ca sa o salveze, dar nu s-a putut', adauga el.
Tatal Andreei oscileaza intre disperare si furie. Cand furia razbate, vorbeste de razbunare si insista sa scriu ce ii va face el soferului criminal. Nu ii pot respecta rugamintea. Insa, chiar de as face-o, ce relevanta ar avea? Majoritatea parintilor ar judeca, in astfel de momente, la fel. Si, dupa un timp, unii s-ar simti prost pentru acele ganduri negre.
Furia parintilor si rudelor este alimentata de convingerea ca raportul Politiei este mincinos. 'Cum sa spui ca avea doar 60 la ora?! Avea cel putin o suta, altfel nu avea cum s-o izbeasca in halul ala', spune cineva din apropiere, iar ceilalti il aproba.
Ma gandesc cat de smecher trebuie sa fie autorul cu BMW, pentru ca, dupa primele cercetari ale politistilor, sa se consemneze ca circula aproape regulamentar, in conditiile in care familia victimei are argumente care sa sustina ca bolidul ucigas era condus cu o viteza mult mai mare?! Sa fie mai bazat BMW-istul decat familia Andreei?
Dupa cate vad in jurul meu, s-au cheltuit, lejer, cateva mii de euro. Daca nu zeci de mii. Tabloul e parca de Kusturica. Cele patru corturi mari, de nunta, instalate partial pe spatiul verde, partial pe trotuar, partial pe carosabil, adapostesc, cred, suta de invitati. Vreo zece chelneri impart bauturi si mancaruri. Pe gratar sfaraie mititeii, alaturi un berbec e rotit la protap (si nu cred ca e berbecul de ieri, adica de marti/miercuri, prima noapte de priveghi, azi fiind a doua din trei). Gardurile sunt tapetate cu postere ale Andreei, doua mai mari sunt afisate pe peretii blocului in care a locuit, iar pe un ecran gigant se succed fotografiile ei alese de un specialist de la OTV si mesaje de adio. Din boxele mari, de concert in aer liber, se revarsa manele lacrimogene compuse special pentru Andreea. Se aude si un scartait oarecum familiar – ma uit si, intr-adevar, a fost usa unei toalete ecologice.
Tatal Andreei ma roaga sa ii arat fotografiile realizate, pentru a se asigura ca nu va fi ceva ce nu si-ar dori sa apara. 'Poate pe astea cu protapul nu le publicati'. 'Pai a fost dorinta unchiului Marcel…'. 'E, daca a fost dorinta lui, atunci e in regula. Dar va rog sa aveti grija, totusi, cum scrieti. Fiindca eu nu sunt tigan. Au facut astia de la un radio misto in dimineata asta, ca cica e inmormantare cu chef. Unde e cheful aici? Nu le-as dori sa aiba parte de un asemenea chef'. Il rog sa imi spuna mai multe despre fata lui – ce planuri avea de viitor? (prietenii Andreei mi-au marturisit ca nu ii stiau intentiile – 'Era o fata cuminte, dar traia clipa, nu-si facea griji pentru ce va fi').
'Sa stiti ca eu i-am promis ca-i dau ei apartamentul acesta, numai daca se duce la facultate. Si s-ar fi dus', imi raspunde dl. Gheorghe. 'Si dumneavoastra unde v-ati fi mutat, la casa?', pun eu o intrebare de baraj. 'Asta nu e o problema, sunt dezvoltator imobiliar, construiesc blocuri si le vand'.
Decid ca e cazul sa ma retrag. E ora 23. La 22, se oprise, regulamentar, sonorizarea. Dar tristetea a devenit insuportabila dupa o ora de liniste: 'Spune-i sa bage muzica!', cere tatal indurerat. 'Fetele de la liceu…Au fetita lui tata… Fetele de la liceu si a plans sufletul meu. Parca nu mai am putere, vreau sa te vad primejdie! Dar nu te-am mai prins in viata, Ca moartea te-a sarutat pe fata! S-au strans fetele la tine, doua saptamani de zile… Cum sa nu venim la ea, era-n spital Andreea si ne rugam toti pentru ea!'
Urmeaza inmormantarea.
