Raiul, infestat cu ţiţei

de Diana Rotaru | 26 Iun 2008 • 00:00

LA MODĂ ● În Argeş e o expresie: "Trăim vremea lui Asta e!..."
Comuna Cocu, sat Greabăn. România. Găsim mai multe sonde de forat petrol decît locuitori. În curţi, printre straturile cu ceapă, în lanul de grîu, în spatele casei, sondele SNP Petrom se integrează într-o simbioză perfectă de gust, miros cu cei ai locului. Nu trebuie să mergi pînă în deşert ca să înţelegi cum e să-ţi fie sete. Te opreşti în Argeş, în Raiul pătat cu sare şi ţiţei.

Din Piteşti, o rată ne opreşte într-un sat vecin. "Mergeţi cam un kilometru pînă la parc", ne zice un bătrîn şi "aţi ajuns în Greabăn". Am mers, ce-i drept, un kilometru pînă la parc – de acolo începeau sondele – şi încă vreo nouă kilometri prin pădure pînă în sat. Un drum înecat în pete de ţiţei, sfîrîinde, îmbuibate, asfixiante. Am văzut mai multe sonde decît oameni pe uliţi şi-o oaie priponită de-un par. În rest doar maşina SNP Petrom ruptă de foame, venită la încărcat.

FĂRĂ TURNĂTORI! În lanul de porumb, sonda forează apăsat, sacadat. Un rotocol de petrol îţi îneacă repiraţia. Înghiţi în gol şi mai apoi priveşti înspre rîu. Acolo se varsă tot. O apă neagră curgătoare. "Da’ ce să ne deranjeze? Da’ ce să facem noi plîngere? Noi nu sîntem ăia care să facă plîngere cum sînt cei din neamul lui Dobre!", zic bărbaţii din Greabăn. Adunaţi ca-n Poiana lui Iocan citesc presa, vorbesc politică, dar nu-s "turnători". Lucrurile se rezolvă între ei, nu în văzul lumii. "E bine, de ce să ne plîngem?!"

E drept, discuţia vine imediat după primul tur de alegeri şi primarul le-a promis că, dacă îl realeg, le pune conductă de apă. S-au abonat cu toţii şi aşteaptă să intre în funcţiune. Pentru că nu este pînză freatică în Greabăn, apa se trage tocmai din Piteşti. Din ograda lui Pendiuc, care-i la fel de pesedist ca şi edilul din Cocu. Ca să-şi asigure un nou mandat, primarul a atras fonduri europene doar pentru strada pricipală. În rest, pe uliţi lăturalnice, prin cătune apa e binecuvîntare.

APA LUI DUMNEZEU. "Da’ sînteţi de la mediu? N-am făcut noi plîngere!", începe a striga revoltată o bătrînă din cătunul Sub Dos. Sînt 15 familii aici şi doar una singură primeşte apă. La prima casă, bătrînele Dobre au făcut plîngere şi Petrom le aduce cîteva bidoane de plastic, odată la două zile. Dintr-o fîntînă de lîngă sat, mai puţin infestată. Sînt singurele pentru care se deranjează. În rest, ceilalţi se descurcă.

Elena Dobre are 84 de ani, e văduvă şi bolnavă. De-abia se mişcă din pat, îndoită de şale şi, împreună cu fii-sa, supravieţuiesc. Se cară una pe cealaltă pînă în grădină, la fîntîna devenită acum zadarnică. "Apă rea, maică!" Fetii îi zice Maria Dobrescu – "că aşa au trecut-o ăştia de la sfadă. Ori Dobre, ori Dobrescu, tot aia e, că e handicapată…" – şi Maria se chinuieşte să scoată o găleată de apă. Neagră şi sălcie. De la începutul anului nu mai folosesc deloc fîntîna. Aşteaptă să le aducă cei de la Petrom. În casă, pe lîngă paharele electorale desenate cu promisiuni, au găleţi şi lighene pentru depozitare. "Aici e de băut, spălat, făcut mîncare, dat la animale." În rest, grădina se udă cu "apa lui Dumnezeu".

O GĂLEATĂ PENTRU OM, UNA PENTRU VITE. Fîntîna din curtea lui Victor Prepeliţă are apa de culoarea vasului de tuci şi-i plină de păianjeni. Optsprezece ani a lucrat la Petrom, da’ nu a crezut vreodată că se va ajunge la aşa ceva. Să n-aibă el apă în curte… Ultima dată cînd a scos apă era prin februarie, o apă roşie, zice el. Pe Victor, lumea îl strigă nea Vică şi e amărît. Lîngă fîntînă şi-a ridicat o cruce. "Ce-i cu ea acolo?"… şi omu’ începe a plînge. "Am avut o fată, s-a stins. Şi soţia la fel." A îngrijit-o şase luni. "A zăcut la pat, orbise, metastază."

În cătun, singura sursă de apă se află la aproape doi kilometri. O fîntînă mai puţin infestată, spune nea Vică, şi pornim într-acolo. La 400 de metri de sonda de petrol, cele 15 familii din cătunul Sub Dos scot apa bună. "Puţin sărată, că bagă ăştia apă cu sare să ridice nivelul ţiţeiului", zice nea Vică şi mai scoate o găleată. "O găleată e pentru om şi alta pentru animale", şi-i dă drumul apei într-un jgheab făcut special pentru adăpatul vitelor. "Ne-am învăţat să economisim astfel apa!" Douăzeci de litri de apă cară nea Vică zilnic. Pentru animale, pentru spălat, ca să bea. De mîncare nu-i mai arde. "Mai aveţi copii?" "Un băiat. Stă mai la vale. A fost operat de discopatie lombară… da’, uneori pentru mine, băiatul e Dumnezeu."

VREMEA LUI "ASTA E!". Cîteva case mai jos, Adina Prepeliţă apucă apăsat două găleţi. "Cînd sîntem certaţi, nu sîntem rude", zice ea despre Vică. Argeşancă iute, cu pas apăsat. "Păi, da’ ce, cînd îs călcată pe codiţă, îs aprigă!", zice ea. "Nici ardelencele nu suportă să fie călcate pe oase", rosteşte de ceva vreme de cînd a preferat să se mute după bărbat’su aici în pădure, mai în natură. "Noroc de pădure, că ne mai răcoreşte", îşi zice mereu pe cînd coboară la gîrlă să care apă pentru udat straturile. "Oricum, cumpărăm roşii ca şi cei de la oraş", spune ca pentru ea. Ca să-ţi crească ceva în grădină, pe lîngă soare şi sapă, trebuie apă. Drumul spre gîrlă trece prin tarlaua unui vecin. Gîrla e de fapt un fir de apă. Adina se orientează înspre trunchiul unui copac, acolo unde rîul formează o scobitură, şi poate să-şi bage pe-o parte găleata. "Aşteptăm să se limpezească dacă vrem mai curată", zice în timp ce dă pietrişul la o parte ca să adîncească golul de sub scorbura copacului. "Hai că nu se mai limpezeşte asta!", exclamă supărat. E sătulă, nici bărbat’su nu se spală cu apă din gîrlă. Mai bine bagă apă sărată, că vine obosit de la muncă. E prima tură de udat straturile pe azi. Are mîini vînjoase, bărbătoase şi degete cu prinsoare încleştată. Zece litri într-o mînă, unşpe în cealaltă. "Nevoia ne-a învăţat să le facem pe toate", repetă întruna ca pentru a se convinge că-şi duce traiul cît se poate de normal, obişnuit. În colţul ei de rai, apa de la gîrlă "e bună cît o mai fi curgătoare, că apoi se bălăceşte aşa, se cloceşte".

În Greabăn e bine să nu te împotriveşti sistemului. Să taci şi să înduri. Să nu faci reclamaţie. Să nu ieşi în evidenţă. Să mocneşti de pe-o zi pe alta, minţindu-te că mîine e mai bine. Apă cu amoniac, cloruri, hidrocarburi, ţiţei şi sare. Trece şi asta. De-aia în Argeş, la ţară, e la modă o expresie, zice Adina. "Asta e!". "Cînd moare cineva, cînd ai o boală, cînd ai o supărare – asta e!. Ce să-i faci, dacă acum trăim vremea lui "asta e"?"

Un nou mandat, o gură de petrol

În anul 2006, în urma unor sesizări făcute de "plîngăcioşii" de profesie, cum îi numesc cîrcotaşii din sat, Garda de Mediu şi Autoritatea de Sănătate Publică Argeş au recoltat probe din fîntîni, demonstrînd că apa nu este potabilă, fiind infestată cu amoniac, cloruri, hidrocarburi petroliere. În Cocu sînt circa 500 de sonde, poziţionate pe dealuri încă din 1953. Cunoscînd îndeaproape problema, primarul Gheorghe Ţucă a reuşit să atragă fonduri europene prin care să dea în funcţiune o conductă de 39 de kilometri în scopul alimentării cu apă a sătenilor. Pentru că nu există pînză freatică în zonă, conducta se alimentează cu apă din cartierul Trivale, Piteşti. Lucrările au fost terminate de ceva vreme, din timpul campaniei electorale. S-au racordat atunci mai bine de jumătate din locuitorii comunei, dar, după cum zic unii prin sat, "ne-a promis că vom avea apă dacă îl votăm a doua oară". Gheorghe Ţucă şi-a asigurat cel de-al doilea mandat. Acum au mai rămas însă 13 kilometri neracordaţi. Pe uliţele lăturalnice, prin cătune, apa va intra o dată cu aprobarea celui de-al doilea proiect european pentru dezvoltarea rurală. "În cîteva luni vom racorda şi restul comunei", ne declară viceprimarul Ion Predescu. "Problema se cunoaşte în comună, mai ales de acum trei ani, cînd cei de la Direcţia de Sănătate Publică au constatat că apa nu este potabilă. Asta e realitatea. În aceste condiţii, comuna Cocu s-a obligat să le asigure apă locuitorilor."

Citește pe Antena3.ro