Remember - In direct, din Coreea de Nord

Revolutia romana traita altfel. Pyongyan, luni, 25 decembrie, ora 14:00. Maine plecam spre tara! Ne aflam la capatul unei vizite de "schimb de experienta": intre Scanteia tineretului si ziarul de tineret din RPD Coreeana.

Revolutia romana traita altfel. Pyongyan, luni, 25 decembrie, ora 14:00. Maine plecam spre tara! Ne aflam la capatul unei vizite de "schimb de experienta": intre Scanteia tineretului si ziarul de tineret din RPD Coreeana.

La ora pranzului, telefonam la ambasada, pentru ca sa il rugam pe Predescu (secretarul I al ambasadei) sa sune la Beijing, Viorel Isticioaia sa ne astepte la aeroport si sa ne duca sa vedem ce se poate vedea in cele cateva ore de escala. Tien-An-Men-ul este inchis dupa evenimentele din primavara, dar cu putin noroc reusim. Raspunde Petrica, portar, sofer si... de toate. "Dar cum va intoarceti la Bucuresti? Nu v-au spus nimic tovarasii coreeni? Ieri, v-am cautat toata ziua Pe unde ati umblat?"

Duminica, 24 decembrie. "Pe unde am umblat?" Dimineata am vizitat o fabrica de vinalon, ceva din domeniul industriei chimice, construita de un specialist, care, dupa ce statuse in exil, l-a rugat pe Marele Conducator sa ii dea voie sa se puna in sprijinul Ideilor Luminoase. Bineinteles, rugamintea i-a fost acceptata! Dupa-amiaza vizitam un muzeu de arta, fireste nord-coreeana. Ma trezesc vorbind: "Sa vezi Capela Sixtina". Ghida, o fata la 20 de ani, ma prinde de mana si imi sopteste in franceza: "Eu, Capela Sixtina nu am sa o vad niciodata, va rog sa-mi spuneti cateva cuvinte despre ea".

Luni, 25 decembrie, ora 14:30. La ambasada, Petrica: "A cazut Ceausescu!". Ne primeste ambasadorul Garba, vizibil emotionat. Ne spune si el ca duminica, toata ziua, au incercat sa ne contacteze. Curios, tovarasii coreeni nu ne-au spus nimic. De ce oare? Citim Comunicatul catre tara si lista membrilor Consiliului FSN. Unele nume imi sunt cunoscute. Pe Iliescu il stiu din toamna lui 1968. A fost unul dintre oamenii care m-au sprijinit. In 1984, "cineva" - azi persoana importanta si anticomunist fervent! si a informat unde trebuie ca, impreuna cu alti colegi de redactie, ne-am intalnit cu directorul Editurii Tehnice la Scanteia tineretului, in biroul redactorului-sef .

Asternem pe o foaie de hartie cateva randuri. Ne exprimam solidaritatea cu vointa tarii si ne putem la dispozitia noilor autoritati. Brusc, ambasadorul se duce la fereastra si ne face semn sa il urmam: "Nu cunoastem prea multe despre pozitia autoritatilor nord-coreene fata de evenimente, dar nu e greu sa intelegem care este ea (Televiziunea nord-coreeana nu transmisese nimic despre evenimentele de la Bucuresti, in schimb ne intoxicase cu evenimentele din Panama - n.n.). Cel mai bine ar fi sa plecati maine dimineata in China. Acolo veti fi in siguranta. Diseara, tovara-sii coreeni vor oferi o masa de despartire, probabil va vor sugera ca, dat fiind faptul ca ati lucrat la un ziar central, veti avea de suferit. Parea mea este sa fiti fermi: doriti sa reveniti cat mai repede in Romania si sa va puneti in slujba revolutiei". Ne imbratisaza, ne ureaza drum bun.

La hotel, gazdele joaca comedia ingrijorarii tovarasesti: "S-a intamplat ceva acasa?". Reactionam: "S-a intamplat ceva despre care voi stiati de trei zile, dar nu ne-ati spus nimic". Dupa primul pahar, limbile li se dezleaga. Vor sa stie, mai ales, cine e Ion Iliescu. Hua, mai-marele lor trece la atac: "La voi a avut loc o lovitura de stat militaro-fascista. Armata trage in popor. Putem transmite Marelui Conducator rugamintea voastra de a primi azil politic". E prea de tot! "Nu v-am rugat asa ceva. Dorim sa ne intoarcem acasa, cat mai curand!"

Beijing, luni, 8 ianuarie 1990, ora 18:30. Dupa doua saptamani de exil involuntar la Ambasada romana. Ambasadorul Angelo Miculescu, Viorel Isticioaia, sotia sa, Tania, colega noastra Rodica Georgescu, atasatul militar Pompiliu Andrei au facut tot ce le-a stat in putinta spre a fi bune gazde. Aceeasi solidaritate in avion. Ziarele trec din mana in mana. Schimbam impresii, notam adrese. Suntem romani si ne intoarcem ACASA! La 10 ianuarie, odata ajunsi, vedem ca lucrurile s-au schimbat. Nu ma refer la noul curs al evenimentelor, pe care cu totii

I-am asteptat. Acum nu se mai trage cu arme, se mitraliaza cu vorbe: "Ce ati facut in ultimii cinci ani?". Printre cei mai inclementi justitiari ii aflam tocmai pe unii dintre cei mai "vocali", pana mai ieri revolutionari de profesie! Sa insemne toate acestea ca, atunci cand in avionul care ne aducea spre tara, ne bucuram ca de-acum inainte vom fi IMPREUNA, eram... niste aerieni?