16 roboţi sumo s-au înscris în competiţia „BattleLab Robotica”, desfăşurată luna aceasta la Cluj-Napoca, dintre care 12 au intrat în ringul de luptă, unde cei mai buni şi-au eliminat adversarii, în 30 de înfruntări. Câştigătorii se vor lupta şi la Bucureşti. Nu este o scenă dintr-un film SF, ci „joaca” celor mai buni studenţi ai Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.
Ingineria începe să recapete teren, după o destul de lungă perioadă de declin, suferită în anii ’90, când pe piaţa românească erau mult mai mulţi specialişti decât posturi în domeniile tehnice. Studenţii de astăzi nu mai au foarte multe motive să se teamă de un viitor sumbru în meseria lor – aşa cum s-a întâmplat după 1989 cu absolvenţii de mecanică agricolă, cei mai afectaţi ingineri care au fost excluşi de piaţă – pentru că omenirea tinde spre un consum din ce în ce mai mare de roboţi de-acum înainte. Şi dacă tot se specializează în construirea lor, studenţii s-au gândit să-i aducă faţă în faţă, într-un ring de... luptă!
Evenimentul a fost organizat de catedra de Măsurări Electrice a Facultăţii de Inginerie Electrică din cadrul UTCN, în parteneriat cu organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca şi susţinut de Farnell, HPIracing, Banca Transilvania şi ASWO. Este prima ediţie a competiţiei de sumo roboţi autonomi, fiecare „candidat” la premiul cel mare având în spate câte o echipă formată din trei sau patru studenţi, ceea ce a implicat peste 40 de participanţi. „Concursul a prevăzut peste 30 de lupte, organizate în şase runde. Pe lângă aceste lupte, studenţii prezenţi în sală au putut asista şi la prezentări de companie şi la o demonstraţie cu automodele”, precizează organizatorii.
După mai bine de cinci ore de concurs, BattleLab Robotica şi-a desemnat câştigătorii. Premiul I a fost obţinut de robotul „Bazinga” (Bogdan Genis, anul III Automatica şi Caltulatoare, Andrei Florea, anul IV Inginerie Electrică şi Oana Joiţa, anul IV Automatică şi Calculatoare. Acelaşi robot a obţinut şi premiul „Runda regală”. Premiul II a fost câştigat de robotul „Machiavelli” (Gavril Abrudean, Master anul I Inginerie Electrică, Tiberiu Rusu, Master anul I Inginerie Electrică, şi Gabriel Mihai Urian, Master anul I Inginerie Electrică, iar premiul III a mers la robotul Fatal Eror (Sebastian Suta, anul III IAD, Zoltan Simo, anul III IAD, Eszter Vitos, anul III SE şi Janos Szabo, anul III, EM.
Premiul pentru Best Design a fost obţinut de robotul „LAMA” (Iozan Miklos Gergo, anul III Automatică şi Calculatoare, Alexandru Pop, anul III Automatică şi Calculatoare, Lavinia Popovici, anul III, Automatică şi Calculatoare şi Andreea Sin-Neamţiu, anul III Automatică şi Calculatoare.
„Tema competiţiei din acest an a fost implementarea de roboţi de sumo autonomi, capabili să identifice şi să elimine de pe suprafaţa de joc robotul advers în competiţii de tip «1 la 1». Roboţii trebuie să respecte prevederile constructive ale clasei medii, cu masă totală de maximum trei kilograme, dimensiuni 20 x 20 cm, fără limită de înălţime”, mai spun organizatorii. Câştigătorii locurilor I, II şi III, împreună cu cei de la proba de Best Design, vor participa la Bucureşti la concursul Robochallenge, organizat de Universitatea Politehnică din Bucureşti, concurs care a ajuns la a patra ediţie. Pe lângă proba de sumo roboţi, acest concurs va include şi o probă de lasere.
Grupurile studenţeşti locale BEST s-au format în România la Cluj, Braşov, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, făcând parte din organizaţia europeană cu acelaşi nume şi având ca scop asigurarea unei educaţii complementare studenţilor din domeniul tehnic, sprijin în căutarea unui loc de muncă şi în dezvoltarea carierei încă din primii ani de facultate şi implicarea în sistemul de învăţământ european.