Romani, intr-o altfel de lume

De la Tudor Octavian, trimisul nostru special la Beratzhausen, Germania

Faptele sunt urmatoarele… In 1990, multi oameni de treaba ne trimiteau ajutoare. Ce s-a ales din ajutoarele acelea si de ce natura au fost ele, ar fi inca de scris. Ca sa nu mai spunem ca nu toti care le expediau erau foarte de treaba. Am fost de fata cand, dintr-un TIR, au fost descarcate, pe adresa unei asociatii de orbi, zeci de masini de scris cu caractere scandinave, dar si asiatice. Uneori, milostenia aduce a cinism. Unul dintre nemtii cu suflet, care a socotit ca Romania are nevoie de sprijin, a fost sculptorul Ingo Glass, referent pentru arta, pe atunci, la primaria din München. N-au fost putini cei care au si gandit temeinic, inainte de a actiona, dar Ingo avea un motiv in plus s-o faca: se nascuse la Timisoara, debutase ca artist si expusese in mai multe randuri in Romania si, cu toate ca plecase in Germania intr-o situatie de forta, care ar fi trebuit sa-l tina suparat pe tara toata viata, iubea Romania cum numai un svab sentimental e in stare sa iubeasca o vatra.

Lui Ingo Glass ii statea in puteri sa organizeze la München, in cateva galerii cu prestigiu, expozitii cu artistii romani de seama. In prima din ele, foarte vizitata datorita "evenimentelor" de la Bucuresti, Ingo Glass a cunoscut doi cetateni de seama din Beratzhausen, care tocmai se intrebau cum puteau ei, targovetii dintr-o localitate mai degraba nestiuta, decat vestita, sa-i ajute pe romani.

In momentele istorice foarte tensionate, lumea isi cam pierde simtul masurii. Multi compatrioti, care nu reuseau sa-si salveze nici macar familia de la saracie, erau convinsi ca pot salva Romania. Ca de altfel si unii straini. E intotdeauna mai simplu sa salvezi un popor, decat o familie sau un bloc. Ca sa salvezi o omenire, dai cu gura. Dar ca sa aduci pe linia de plutire cativa amarati, chiar trebuie sa faci ceva pentru ei.

Uite, le-a zis Ingo lui Josef Bezold din Beratzhausen si insotitorului sau, Michael Eibl, organizati mai bine o tabara de sculptura cu artisti romani, decat sa strangeti haine si paturi. Daca reusiti sa duceti tabara asta cativa ani, suntem cu totii in castig: voi, fiindca o sa va cunoasca toata Europa, si artistii, pentru ca au posibilitatea de a lucra si de a-si raspandi opera pe continent, nu numai in Romania.

CUM SUNT BAVAREZII LA EI ACASA. Comuna, fiindca de comuna Bertzhausen e vorba, are vreo sase mii de locuitori. O treime din ei sunt risipiti in asezari de opereta, minuscule, de sapte-opt gospodarii. Astfel ca e greu sa spui in ce chip am putea asemui un targ bavarez cu unul de la noi. E la fel de inoportun sa numeri deosebirile. E mai bine sa observi ca totul, dar absolut totul e aici altfel. In primul rand ca tot ce exista la oras, vezi si la sat. Tot ce poate fi rezolvat cu asfaltul, e asfaltat.

Suntem, cum s-ar zice, la tara, insa pana si pamantul de flori se cumpara de la magazin. Impresia dintai e ca tot ce ar fi fost o treaba de terminat, e terminat. Prin asta se deosebesc nemtii de balcanici. Noi incepem lucrurile cu mult talent, adesea cu mai mult talent decat ei, dar ei le si termina. Iar dupa ce le termina, le ingrijesc ca sa arate in permanenta ca de-abia finisate.

Nu exista praf, deci nu exista noroi. Reteaua de drumuri care acopera dealurile e perfecta. Deci nu exista distante. Toata lumea are masina - in fiecare familie afli cel putin doua. Toata lumea stie sa mearga pe biciclete - in fiecare subsol gasesti zece. Cladirile sunt permanent proaspat vopsite, ca intr-un film cu case din turta dulce. Pretutindeni sunt flori, iar pe ulita principala, laolalta cu biserica, magazinele, cofetaria si pensiunile pentru turisti, afli banca si ofisul pentru computere.

Iti vine sa exclami: frumoasa tara, pacat ca nu-i locuita! Fiindca acesta e lucrul care face diferenta la nivelul de trai: oamenii sunt de nevazut. Sunt toti la treaba, din zori pana spre orele 18:00, cand revin de la slujbe si se inchid in case. Si targul e iarasi pustiu.

Singurul nauc, care vreme de zece zile si-a bagat nasul peste tot, urmarit din spatele perdelelor de batrani si batrane, am fost eu.

In schimb, sambetele sunt exagerat de animate. Am prins un balci de sambata seara, incheiat cu o petrecere cu sute de participanti. Berea la halba de un litru a facut legea si s-au mancat cantitati pantagruelice de pui la rotisor. In cele cateva ceasuri, cat a durat bairamul, m-am interesat ce se serbeaza. Nu se serba nimic. Oamenii s-au strans de pe dealuri, la bere, carne fripta si o veselire cumva fara cauza, doar ca sa se simta bine. Nu beau si mancau in cinstea cuiva, ci ca sa fie si ei, macar o data-n saptamana, impreuna. Senzatia ca erau alti nemti, nu aceiasi care munceau in disperare in celelalte zile, m-a urmarit si m-a facut sa-i privesc ca pe niste infaptuiri aparte ale Domnului, cu un secret al lor, de transmis din generatie in generatie. Bavarezii de la tara, din Beratzhausen, lucreaza cu miile la Regensburg, dar cand se intorc acasa sunt simpli sateni cu unele bucurii de ev mediu: au fanfara, tin la ceremonii vechi de secole, isi ingrijesc peluza cu flori si gazon. Insa legume nu mai cultiva nimeni, iar mancarea, semipreparata si in plicuri, o cumpara de la supermarket. Ce se castiga in viteza, se pierde in naturalete. La Beratzhausen, ca in oricare din asezarile de cateva vile rurale risipite, cu o logica browniana unde nu te astepti, sentimentul e c-ai nimerit intr-un experiment UE.

BERATZHAUSEN SAU CUM VA ARATA VIITORUL RURAL AL EUROPEI. De fapt chiar avem de a face cu un model european, fiindca localitatea e nominalizata intr-un program referential, iar tabara - ori simpozionul cum vreti sa-i ziceti - are o consistenta subventie UE. Clauza fiind ca sa ajunga in final mare reper turistic. In editiile de pana acum - 1991-2004 - au fost invitati artisti plastici din toate tarile foste comuniste, insa singurele lucrari care se vad cu adevarat si care fac marca valorica a locului sunt semnate de romani.

S-au perindat, prin aceasta "perla a Labertal-ului" - cum e numit targul in toate pliantele turistice din comitatul Regensburg - zeci si zeci de sculptori, pictori, graficieni si experimentalisti din Estul si din Vestul Europei. S-au integrat unii cu altii, asa cum le-a cerut-o mama Europa. Primarii, functionarii si sustinatorii locali ai actiunii au nadusit invatand ce-i arta moderna si cum e potrivit sa te porti cu niste firi atat de hachitoase. Iar acum, spre final, se poate spune ca a meritat. Comuna a stat permanent in atentia mass-media. Un domn din Resita, Erwin Palicska, stabilit de ani buni la Bertzhausen, a strans in mape toate articolele dedicate targului si taberei de vara a artistilor. Sunt atat de multe, incat ai putea sa gandesti ca e vorba de un centru cultural faimos, rivalizand cu Regensburg-ul si cu Nürnberg-ul din apropiere. Ca e un fel de buric al lumii.

MUNCA SCULPTORILOR IN TABARA. Asa am socotit si eu, ca in arta contemporana exista doi poli: Beratzhausen si restul lumii. Presat de informatiile ce mi-au venit din 1991 an de an si de indemnurile colegiale de a scrie despre eveniment venind de la sculptori romani care au lucrat aici in mai multe editii - Mihai Buculei, Liviu Russu, Viorel Farcas, Dumitru Serban, Napoleon Tiron, Alexandru Pasat, Aurel Vlad - dar si de la alte categorii de artisti - precum ceramista Cristina Russu si pictorul Ion Stendl - am fost, cateva zile, un adoptat al locului. In editia din acest an, au lasat sculpturi si constructii monumentale, care intregesc ansamblul, alti trei romani - Stefan Calarasanu, Alexandru Ciutureanu si Maxim Dumitras.

Ingo Glass a insistat pe prezenta romaneasca, desi programul taberei e, prin contract cu UE, unul mai larg. Si ce-i important e ca a si reusit. In 2004, dimpreuna cu budapestanii Zsofia Farkas si Gulyas Gyula, a fost invitat si un al patrulea roman, Eltes Barna, student harghitan la Academia de Belle Arte din Budapesta. Al saptelea oaspete s-a numit Gunther Ebenbeck, sculptor german.

Romanii au realizat, mai repede si mai sigur ca altii, imperativul locului: integrarea operei de arta nu numai in Europa larga, ci si in natura atat de viguroasa a regiunii. Nu trebuie sa fii foarte perspicace ca sa intelegi ca fara angajarea artistilor romani in proiecte monumentale, din materiale rezistente la trecerea vremii, la capriciile meteo si la schimbarea teoriilor in creatia momentului, din extrem de ambitiosul program UE nu s-ar fi ales mare lucru. Cataloagele, articolele din ziare, emisiunile de televiziune si fastuoasele serbari cu fanfara si slujbe religioase de incheiere a editiilor sunt fapte de cultura de tot respectul. Ingo Glass si Iosef Bezold au inteles la timp ca numai efectul concertat al sculpturilor de mari dimensiuni, in regia ceruta de verdele curat al parcurilor din mijlocul targului, pot mentine interesul pentru Beratzhausen si dupa ce generosul program UE se va fi sfarsit.

ROMANIA MICA, PRETUTINDENI. Ceea ce au realizat in Germania artistii plastici din Romania deschide un capitol foarte sanatos in istoria relatiilor neconventionale. Nu stiu cat de nemti au devenit ei, din prietenia cu localnicii si din contractele, adeseori reinnoite, cu amatorii de arta din tinut, dar e neindoielnic ca o multime de persoane si personalitati din regiune manifesta astazi o sensibilitate aparte la chestiunea romaneasca. La Beratzhausen spui ca esti roman si lumea te priveste cu simpatie. Cu multe argumente pentru aceasta simpatie.

Cum spuneam mai devreme, s-au perindat prin Beratzhausen si prin asezarile de tot farmecul ale Bavariei aproape 100 de artisti plastici din intreaga Europa. Dar cand vorbesc despre arta, atat oficialitatile, cat si localnicii de toata conditia, se gandesc, in principal, daca nu cumva si in exclusivitate, la sculptorii romani.

La Romania cea mica adusa de ei, in ranita, laolalta cu uneltele de cioplit piatra si lemnul. O patrie a fiecaruia, dar atat de frumoasa la chip si atat de adevarata la inteles. Bravo lor, ca au facut munca mai multor ambasadori!

PARTICIPARE

Prezent la vernisajul din 20 august, Ioan Opris, ministru secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor a remarcat cu diplomatie faptul ca, intre zecile de lucrari create de-a lungul celor 14 editii ale Simpozionului, ale romanilor se si vad.

Satul european, un vis pentru taranul roman - GALERIE FOTO

Ceea ce vedeti nu sunt imagini de protocol si de ghid turistic pentru trasee agreate, ci secvente ale normalului, asa cum sunt traite ele de localnici in orice comuna si targ din Bavaria.

Traditie, adica: o biserica avand dimensiuni si rosturi de catedrala, o fanfara, o formatie de muzica de camera, o serbare saptamanala bogata cat un carnaval, o piscina cu toate dotarile civilizatiei urbane, o asezare unde nimeni nu se teme de nimeni, nici macar de hoti.