S-a-ntors roata! - Romani, furnici efemere in Cetatea Eterna

In Roma sunt cel putin trei locuri unde un roman venit pentru prima oara in capitala Italiei poate sa se simta ca acasa: pe trotuarele din fata depozitelor de materiale de constructii, in cantinele sociale in care italienii ofera gratis mancare si o saltea sub spate. Si pe holul oficiului unde emigrantii depun plangeri privitoare la conditiile lor de munca.

Si asta pentru ca aici, limba romana rasuna strident si permanent, din stanga, din dreapta, din toate partile, barbati, femei, tineri si varstnici: o pepiniera de tonalitati si de cereri-oferte mai ceva decat cea din Piata Obor. Dimineata devreme, flancand in grupuri iesirile depozitelor, stau romanii veniti la negru si care cauta un italian pus pe reamenajari interioare sau construiri de case. Si sunt multi. "Cam 150 au fost azi-dimineata, acum, la ora zece cat e, au mai ramas foarte putini, asa ca poate-poate o mai veni vreun italian care sa mai vrea muncitori!": relatarea lui Florin, un veteran in munca la negru, cu un picior pe trotuar si cu celalalt in strada, in zona Palmiro Togliatti, unul dintre cele mai bune vaduri pentru gasirea unui venit din munca in constructii.

SELECTIE. Vad bun insemnand ca "din toti cati am fost azi, patru au fost alesi de italieni". Iar procedura e cam asa:

OFICIUL EMIGRANTILOR. Aici vin romani nu tocmai fericiti

italianul vine, se da jos din masina, face un tur al grupurilor, incepe sa vorbeasca cu cei care "i se par lui mai rasariti", ii intreaba de experienta, de una, de alta, "ca sa isi faca el o parere", si, daca ii cade vreunul cu tronc, a batut "pe loc" palma cu el, iar respectivul are din ce trai "o saptamana, o luna, maximum cateva luni, daca e o lucrare mai lunga". E platit la zi cu 50-60 de euro "ca meserias" si 35-45 "ca normal". Iar totul e o chestiune de noroc. Se poate intampla ca romanul plecat salahor sa stea pe strada si "saptamani intregi" fara sa-si gaseasca de munca, "sa-si gaseasca ceva, dar sa-i dea teapa italianul, sa nu-l plateasca" sau "sa dea de un italian super care sa-i plateasca si sa-i mai dea si mancare pe deasupra". Florin e plecat din tara de cinci ani, a lucrat pe unde a nimerit, familia e acasa, trimite bani cand poate, si de doua saptamani bate trotuarul in cautarea a ceva. Marin, prietenul lui, la fel: familie in tara, fluctuatii in castiguri si cheltuieli, ultima data a muncit la "unu’ care nu i-a mai dat banii", sta sa pice ceva. Catalin, un altul din grup, are o biografie mai diferita: varsta frageda, 19 ani, a fost gradinar cateva luni si i-a mers "bine". A plecat din tara cum a terminat liceul, "prima experienta, n-am ce zice, a fost OK". Iar de aici mai departe... Dumnezeu cu mila. O zona similara celei mai sus mentionate este Di tor di Quinto: materiale de constructii si romani frecandu-si mainile a neputinta. Cu spor, de zor.

DOI EURO. Un pret corect ca sa scapi de parul ce prisoseste

POMANA BISERICII CATOLICE. Undeva, in apropierea Garii Termini, langa un gard, un bulgar si niste romani fac o afacere gen banii, viata sau mustata: bulgarul scoate masina de tuns, executa in doi timpi, trei miscari prin ceafa romanilor, un pamatuf aruncat pe umeri, romanii scot doi euro din buzunar. Si pleaca. Bulgarul isi continua treaba, romanii se asaza pe jos si cu priviri mobile, radiografiindu-ti fitece accesoriu avut, se hotarasc sa vorbeasca: "Uite, aici mancam pe gratis, ne da Papa de mancare, venim in fiecare seara si ne umflam si noi burta. Are si locuri de dormit, da’ nu avem voie decat trei saptamani pe an. Insa ne descurcam noi. Iarna ne aduc aici niste autocare sa dormim in ele. Iar vara, pe unde apucam". E un grup de zece, dintre care doua femei. Sunt murdari, unii duhnind a bautura, altii nu, unii usor agresivi, incercand sa declanseze reactia in lant a unor urari de multa sanatate, altii contrabalansand atitudinea. Nu raspund la intrebarea de ce au venit in Italia. Doi insista sa ne conduca la masa. La intrare, un italian extrem de amabil. In incinta, bucatarese si femei de serviciu extrem de amabile. Totul este extrem de curat, bucataresele ii intreaba pe fiecare ce pofteste, romani, italieni, bulgari, albanezi, polonezi. Zambesc ele, zambesc si ei. Intr-o liniste deplina mananca. Apoi se ridica si isi duc tava in coltul dedicat spalatoreselor. Sa tot fie doua-trei firimituri lasate in urma lor pe masa. Se comporta ca la spovedanie: spasiti, timizi, temperati. Alberto, administratorul cantinei - Caritas Diocesana se numeste - spune ca romanii se comporta frumos. Atat. Si iesim. La iesire, cei doi incearca sa ne tina de vorba - vrute si nevrute. Ne tot intreaba de aparatul foto: "Ce stie sa faca si cat costa?". Oare de ce?

LA NOROC "Italianul vine, se da jos din masina, face un tur al grupurilor, incepe sa vorbeasca cu cei care «i se par lui mai rasariti», ii intreaba de experienta, de una, de alta, «ca sa isi faca el o parere», si, daca ii cade vreunul cu tronc, a batut «pe loc» palma cu el, iar respectivul are din ce trai «o saptamana, o luna, maximum cateva luni, daca e o lucrare mai lunga»"

LA OFICIU

"Eu nu va pot povesti despre romani fericiti, sunt si din aia, dar nu vin la mine. Eu intru in contact cu cei care au probleme la locul de munca, cei care muncesc la negru si sunt tratati ca niste sclavi, femei care sunt tinute cate 12 ore pe zi la curatenie, carora nu le dau nici macar pauza de masa sau ziua libera, prevazuta de italieni", spune Paulina Dorobat, consiliera la biroul de reclamatii de munca ale emigrantilor. "Asteptati in hol. E imposibil sa nu fie romance." Pe hol, doua romance. Elena: in ultima luna neprimit salariul, muncit la greu intr-un bar "de dimineata si pana la doua noaptea", fara pauza de masa, 800 de euro. Bianca: reclamatie asemanatoare. De jur-imprejur, o babilonie de limbi si tensiuni amplificate pana la intensitatea cosmarului. Probabil cel al cainilor cu covrigi in coada.

P.S. Articol realizat in timpul Caravanei presei romanesti, demers jurnalistic organizat de ziarul Actualitatea romaneasca.