x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Stăvinerea luminată

Stăvinerea luminată

de Paul Rogojinaru    |    05 Mai 2008   •   00:00
Stăvinerea luminată

MIRACULOASA APĂ ● În satul Nicolae Bălcescu este un izvor ce curge o zi pe an
Dacă-i întrebi pe locuitorii satului, toţi îţi vor spune că de sute de ani, pe coama dealului de aici, numai într-o zi anume, din pămînt, izvorăşte prelingîndu-se un firicel de apă. În nici o altă zi a anului înainte şi în nici o alta după acest soroc. Minunea se întîmplă numai în Stăvinerea luminată, cum îi spun ei, adică de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.



MIRACULOASA APĂ ● În satul Nicolae Bălcescu este un izvor ce curge o zi pe an
Dacă-i întrebi pe locuitorii satului, toţi îţi vor spune că de sute de ani, pe coama dealului de aici, numai într-o zi anume, din pămînt, izvorăşte prelingîndu-se un firicel de apă. În nici o altă zi a anului înainte şi în nici o alta după acest soroc. Minunea se întîmplă numai în Stăvinerea luminată, cum îi spun ei, adică de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.


Pînă acum cîţiva zeci de ani, satul Nicolae Bălcescu, judeţul Tulcea purta numele de Başchioi. În turceşte başchioi înseamnă frunte, cap, adică localitatea nu era, aşa, un cătunaş prizărit prin cîmpiile întinse ale Dobrogei, ci o aşezare fruntaşă, prosperă. Legenda spune că pe vremea turcilor aici locuia un turcalete bogat care avea o turmă mare de oi. Avea şi-o fată surdomută, pe care o trimitea în fiecare zi să pască mioarele. Ajungînd pe dealul cu pricina, la capătul unei zile de alergătură, fata se opreşte mirată lîngă un firicel de apă pe care nu-l mai văzuse pînă atunci ţîşnind din pămînt, chiar dacă mereu îşi purta turma pe dealul înverzit. Îşi potoleşte setea cu apa lui, îşi răcoreşte faţa asudată şi se întinde pe iarbă să se odihnească puţin. Aţipeşte. După o vreme, cînd se trezeşte, oile nicăieri. Îşi pune mîinile în cap şi, minune!, începe să strige. De atunci a început să vorbească şi să audă. A doua zi, chiar dacă a mai căutat izvorul cu sătenii, n-a găsit decît pămînt uscat.


REÎNTÎLNIREA ARMÎNILOR. În seara de dinaintea sărbătorii am stat, ca la "Cina cea de taină", de vorbă cu doamna Zoe Carabaş, cu primarul Marin Chişcop, cu Iani Hanici şi cu preotul din comuna Greci. S-au întrecut în a încerca să ne explice în ce constă procesiunea de la izvor şi sărbătoarea lor armînească. "Sărbătoarea cade, de obicei, în prima vinere de după Paşte", începe doamna Zoe Carabaş. "În limba noastră armînească îi spune Stăvinerea. Joi seara se strîng fiii satului şi fac o procesiune la acest izvor. A doua zi se face o slujbă cu preoţi. Femeile armînce se duceau cu o turtă şi un prosop pentru fiecare preot. De la izvor orice om lua cîte o sticluţă cu apă, pentru că, spuneau ei, această apă era vindecătoare de boli. Anul acesta, eu cu Iani şi primarul ne-am hotărît să dăm şi o altă semnificaţie acestui eveniment. Ţinînd cont că armînii au trăit aici cam 30 de ani, din anii ’40 de cînd au fost aduşi din Cadrilater (erau 99% armîni şi doar 1% români), ne-am hotărît să strîngem de Stăvineri tot neamul armînesc care a vieţuit în această localitate, într-un fel de revedere pe care ne-am dori-o anuală."


SLUJBA. A doua zi, nici nu se ridicase bine roua din iarbă, că aproape tot satul se strămutase cu căruţe, cu maşini ori pe jos la poalele dealului. Cîteva cauciucuri de tractor încă mai fumegau stins, semn că peste noapte se stătuse la priveghi. Îmbrăcaţi ca de duminică, oamenii stăteau pîlcuri-pîlcuri de vorbă în jurul izvorului şi al unui cort improvizat cu ustensile de altar, în care trebuia să citească şi să sfinţească preoţii. Izvorul era, în fond, un ochi de apă tulbure în fundul unei gropi cam de 4-5 metri în care se răsfăţau jucăuş razele soarelui. Cîţiva bănuţi şi hîrtii de
1 leu şi 5 lei erau aruncate pe marginile gropii, pînă spre apă. Lumînările aprinse stăteau culcate într-o rînă, ca să nu le stingă repede vîntul. Atmosfera nu era pioasă, ci, aşa, de primăvară. Numai că spre prînz au sosit preoţii şi murmurul a încetat. Maşinile se întindeau la baza dealului preţ de 1-2 kilometri. Culmea era împînzită de enoriaşi cu sticle în mînă. N-am văzut persoane cu handicap fizic major, deşi cei de aici spuneau că mai în fiecare an fuseseră. Poate se vindecaseră deja... Începe slujba, se citeşte din Evanghelii şi se cîntă în cor "Hristos a înviat!". Din găletuşa cu apă sfinţită se stropeşte în dreapta şi-n stînga peste capetele descoperite. Unul dintre preoţi merge la ochiul de apă al izvorului şi-l sfinţeşte. De peste deal, nori negri ameninţă tăcut adunarea. Fulgeră din cînd în cînd, dar prea departe ca să se audă bubuiturile. Uşor panicaţi, oamenii se grămădesc să ia apă. Toţi apucă. De sus, cîţiva stropi mari de ploaie îi purifică şi-i binecuvîntează, zorindu-i spre vatra satului.


HORA. Goniţi de ploaia din deal, locuitorii s-au regrupat în curtea şcolii, unde urma să se ţină reîntîlnirea armînilor. Pe un grătar, ultimii  mici încă sfîrîiau înainte de a fi puşi pe platouri şi duşi în sălile de clasă, transformate pentru o zi în bufete suedeze. S-a făcut şi un ultim control la staţia de amplificare. Prima a luat cuvîntul doamna Zoe Carabaş, adresîndu-se mulţimii în limba armînească. Străin de limbă, din tot ce a vorbit am înţeles numai că la data de 23 mai toţi de aceeaşi etnie trebuie să vină la Parlament ca să serbeze Ziua armînilor. În uralele mulţimii, o formaţie a început să cînte (evident, tot în dialect!) şi să-i invite pe cei prezenţi la horă. Lucrul cel mai frumos a fost că aproape toţi cei de faţă s-au prins de mîini, formînd un cerc uriaş care, pentru a încăpea pe platoul şcolii, a trebuit să se transforme în spirală. Cîteva ore bune au jucat neîncetat cu o bucurie şi o satisfacţie ce li se citea în mod evident pe chip. Cei care încinseseră un meci pe terenul de fotbal au sfîrşit prin a-şi consuma energia prinzîndu-se, la rîndu-le, în horă. Spre seară, un foc de artificii a încheiat o zi plăcută şi norocoasă. Căci peste tot în jur a plouat cu găleata, numai satul cu izvorul a fost ocolit. Pesemne apa ieşită din pămînt a pactizat cu apa venită din ceruri să păsuiască pentru o vreme fostul Başchioi. În credinţa lor, oamenii de aici poate meritau asta...


Izvorul tămăduirii sau miracolul vindecării

Toţi cei de la masă ştiau că de peste 200 de ani izvorul din deal iese la lumină numai o singură zi pe an. Curioşi, sătenii au săpat de multe ori chiar şi pînă la 30 de metri în acel loc, dar n-au găsit fir de apă. Preotul Jascu Silviu întăreşte: "Nu putem vorbi despre un ciclu regulat al izvorului, pentru că Paştele nu cade în fiecare an în aceeaşi zi. Cu atît mai mare e misterul, pentru că apa nu iese din pămînt la dată fixă, 13 aprilie, să spunem, ci numai în vinerea de după Paşte, indiferent cînd este acesta trecut în calendar. Eu personal am fost de multe ori acolo să mă conving şi în alte zile din an. Pur şi simplu izvorăşte numai în ziua de Stăvineri. Să nu vă închipuiţi acuma că apa iese şuvoi gîlgîind la vale. Nu. Locul începe să se umezească şi în groapă uşor-uşor începe să se strîngă apă. Şi cum nu este o cantitate mare, se mai pune apă sfinţită atunci, ca să ajungă la toată lumea care vine să ia. Acest fenomen nu se întîmplă numai în Başchioi, ci în mai multe locuri din ţară, la Dervent, de exemplu. În ceea ce priveşte puterea lor miraculoasă, asta ţine numai de credinţa omului. Şi, oricum, nu trebuie să credeţi într-un efect imediat al apei, adică m-am spălat ori am băut aghiazmă şi, gata!, m-am vindecat. Efectul se poate constata în timp."


×
Subiecte în articol: reportaj apă