x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Strălucitoarea Pasăre Folk dă lecţii de verticalitate

Strălucitoarea Pasăre Folk dă lecţii de verticalitate

de Loreta Popa    |    28 Feb 2010   •   00:00
Strălucitoarea Pasăre Folk dă lecţii de verticalitate

Concursul de interpretare "Folk fără vârstă" a ajuns de Dragobete la Colegiul Na­ţional "Gheorghe Şin­cai". După ce liceenii au lă­sat chitarele să respire, Jul Baldovin, Eugen Cristea şi Mircea Vintilă au susţinut recitaluri care au demons­trat tuturor celor prezenţi că folkul nu are vârstă, s-au dăruit, s-au risipit şi au reu­şit să ofere o lecţie de verticalitate.

Prin cântec poţi face un om să vibreze dincolo de armura pe care a îmbrăcat-o pentru a se apăra de realitatea timpului său. La fel se întâmplă la fiecare întâlnire a liceenilor cu manifestarea "Folk fără vârstă", organizat de Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti şi Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti. De data aceasta a fost rândul celor de la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" să fie gazde, iar spectacolul a început puţin după 14:30. Prezentatoarea manifestării, cantautoarea Maria Gheorghiu, spunea că "Dumnezeu îţi modelează sufletul din cel mai bun aluat şi apoi îţi dă drumul în lume să te dăruieşti, să te risipeşti şi apoi să te aduni iar". Nimic mai adevărat. Elevii s-au întrecut pe ei înşişi, iar re­compensele lor au fost reprezentate, ca de obicei, de... chitare şi alte instrumente muzicale asigurate de sponsorul "Hora Reghin". "Fragmente din concursul de interpretare au fost difuzate şi în emisiuni muzicale de pe postul Radio România Actualităţi", ne-a spus Manuela Popescu, producătorul "Folk fără vârstă".

Evenimentul ne-a prilejuit reîntâlnirea cu Eugen Cristea, care a susţinut un recital efervescent pe scena de la Şincai. "Mă bucur că merge în continuare «Folkul fără vârstă» şi sper să rămână fără vârstă. De fapt, despre asta este vorba şi mă bucur că descoperim mereu noi formule, că suntem împreună şi mă mai bucur de ceva. De faptul că, pe lângă ideea că putem să bucurăm nişte oameni şi să atragem nişte copii către această lume a folkului, ne mai bucurăm şi noi între noi. Un lucru foarte important, după părerea mea. Comunicăm, ne vedem destul de des, am creat un fel de echipă care este definitorie pentru acest program numit «Folk fără vârstă». Dacă aş avea posibilitatea, aş merge la absolut toate manifestările, dar nu se poate. Nu neapărat să cânt, ci tocmai din dorinţa de a fi alături de echipa noastră şi de cei care se bucură de ceea ce facem noi acolo. Ne combinăm în diverse formule, iar astfel de fiecare dată descope­rim şi redescoperim lucruri noi. Piese aparent din lumi diferite reuşesc să se îmbine interesant într-un recital în comun şi cred că este un mare câştig pentru muzica folk.

Am început să cânt în liceu prin 1968 după metoda Maria Boeru. Era o carte cunoscută în epocă... Şi chiar mi-a plăcut, aşa am continuat să mă perfecţionez. Să spun drept, chiar mă pricep. Pentru că pe atunci nu erai lăsat să ai preocupări adiacente fără a avea note mari, aveam numai 10, aşa că eu şi câţiva colegi ne-am încropit o trupă. Eram cu Adrian Barbu, din păcate a dispărut dintre noi, apoi la bas era un fin de-al meu, de ceilalţi nu mai ştiu nimic, cred că sunt în străinătate. Ceea ce mi se pare normal. Faptul că rămâneam după ore şi repetam mi se părea incre­dibil, de aceea spun şi susţin mereu că noi am avut totuşi un proces educaţional extraordinar pentru vremurile acelea. Noi învăţam, dar ne şi distram. Am fost premiant din clasa I până la facultate. Aveam timp şi de patinaj, şi de mers la ceaiuri. Nu aveam nenorocirea asta de internet peste noi sau telefoane mobile. Te puteai ocupa mai mult de suflet. Folkul de asta se ocupă.

Cu trupa Atelier avem succes în ograda noastră. În decembrie, de Crăciun, am făcut un spectacol caritabil la Cercul Militar, a venit şi Maria Gheorghiu, s-au strâns bani pentru o casă de copii, dar nu a interesat pe nimeni. Nimeni nu scrie nimic despre cultură sau despre folk. Numai voi, din când în când. Cu senzaţia asta trăiesc, că orice ai face, orice ai încerca, orice ai experimenta, nu interesează pe nimeni. Şi doare..."

Noi spunem totuşi că nu este aşa. Cât timp mai sunt oameni care se dăruiesc pe sine celor de lângă ei, nimic nu este pierdut. Mai rămâne o rază de speranţă pentru mai târziu, precum picăturile de suflet, în fapt cântece, ale lui Eugen Cristea sau Mircea Vintilă, Jul Baldovin sau Maria Gheorghiu...


"LORDUL" VINTILĂ
Mircea Vintilă s-a născut la 23 martie 1949, a fost interesat de muzică din copilărie şi a urmat Şcoala de Muzică (clasa violă). A terminat Liceul Lazăr şi apoi a absolvit Institutul de Construcţii în anul 1974. Mircea Vintilă a cântat alături de alţi prestigioşi artişti la primul festival stu­denţesc de folk în anul 1971, la clubul 303 al Politehnicii bucureştene, apoi la clubul Universitas, la Casa de Cultură a Studenţilor şi în Cenaclul Flacăra. Mircea Vintilă are o activitate discografică şi concertistică bogată. Cântecele sale debordează de melodicitate şi o atenţie deosebită acordată "vorbelor".

5576-114840-untitled1.jpg
"SOLDATUL" ZÂMBITOR
Eugen Cristea s-a născut la 18 apri­lie 1952 la Bucureşti. Actor de teatru şi film, de o bună perioadă de timp a dat chitara jos din cui şi a scos un nou album, "Soldat că­zut din iubire", cu versuri de Geor­ge Arion, în 2009. A terminat I.A.T.C. din Bucureşti în 1976. Până în 1980 a jucat la Teatrul Naţional din Timişoara, apoi pe scena Na­ţio­nalului bucureştean. A inter­pre­tat numeroase roluri în film, teatru de televiziune şi face parte din marea familie a radioului. Pre­zentator şi realizator de emisiuni tv, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru. A publicat un volum personal de proză "Vânzătorul de zâmbete".

×
Subiecte în articol: alte orizonturi