Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sute de oameni se sinucid anual din pricina datoriilor către bănci sau instituții financiare nebancare. De multe ori aceștia ajung să nu mai vadă nicio ieșire din impas din cauza unor contracte cu clauze care îi transformă în captivi pe viață.
„Puteam să mă omor”, ne spune cu ochii în lacrimi Monica M. din Tecuci. Ar fi lăsat în urmă un copil de câteva luni, dar situația în care a fost adusă a făcut-o pentru o clipă să nu se mai gândească la asta. Un banal credit la o instituție financiară nebancară a adus-o în pragul sinuciderii. „Știu că au fost și alții care au lăsat copii în urmă, au lăsat soți, că nu au mai putut să facă față. Trebuie să ai niște nervi foarte tari să poți să treci prin toate astea”. Monica a luat un credit de la o instituție financiară nebancară. O sumă nu foarte mare – 4.000 de euro. Lună de lună plătea conștiincioasă o rată de 200 de euro. Până când a rămas fără loc de muncă și nu a mai putut să achite o perioadă. Atunci au început să curgă penalități de câte 80 de lei pentru fiecare zi de întârziere. Datoriile s-au rostogolit rapid și nu a mai putut face față plăților astronomice cerute de firmă. Deși achitase 6.000 de euro pentru împrumutul de 4.000, societatea tot i-a scos apartamentul la licitaţie. I l-a vândut forțat, la un preț de trei ori mai mic decât valora. Doar 10.000 de euro. În final, pentru 4.000 de euro, Monica a fost aruncată în stradă cu un copil sugar. Au fost momente în care gândul să își ia viața era extrem de apăsător. Iar pentru alți români a fost fatal.
Psihiatru: „Este un stat parșiv”
Specialiștii spun că datoriile sunt una dintre principalele cauze ale suicidului. „Practic, cifrele erau undeva la cinci, șase sute de sinucideri pe an cauzate de insolvența personală. În România, avem aproximativ 5.000 de sinucideri pe an, ai putea să zici că zece la sută se sinucid din pricina datoriilor. Zece la sută poate că nu ar părea foarte mult, dar în același timp este imens pentru că te referi la un bazin de populație care este prezumat a fi sănătos. Sau să spunem altfel: dacă nu ar fi apărut această detresă socio-economică, probabil că acei oameni nu ar fi ajuns să se sinucidă. Este enorm din punctul ăsta de vedere. Într-o societate care a știut foarte bine să le ia banii oamenilor, a știut să îi ademenească cu mirajul capitalismului și al consumului pe datorie, dar nu le-a dat portițe de scăpare în momentul în care au devenit insolvabili. Este un stat parșiv”, conchide medicul psihiatru Gabriel Diaconu. Iar “statul parșiv” a permis ca firme care vând cei mai scumpi bani de pe piață să-i subjuge pe cei mai sărmani și mai oropsiți dintre noi.
Tragedii de împrumut
O mare parte dintre acești oropsiți populează astăzi orașele mono-industriale, unde sărăcia e o constantă și să te împrumuți de la un salariu la altul e un mod de viață. Ca Valea Jiului, de pildă, una dintre marile zone defavorizate ale țării. Aici, 55 de șomeri se bat pentru fiecare loc de muncă nou-ivit. Pe străzile micuțelor orașe miniere nu ai cum să nu observi afișe și anunțuri cu IFN-uri prietenoase, care te îmbie la un împrumut, și apoi la încă unul, și tot așa. Unele poate au scos oamenii din sărăcie și chiar au fost de un real ajutor. Dar altele au făcut pur și simplu prăpăd. Am ajuns la Lupeni. Câteva vaci pasc molcom printre blocurile scorojite. Le mai alungă câte o femeie supărată când animalele mai culcă la pământ ba un rând de ceapă, ba unul de flori, ba gardurile vii din grădinile improvizate în fața blocului. Când vezi acest peisaj rural, amestecat cu cel urban, nu poți să nu te întrebi cum de a intrat Lupeniul în Uniunea Europeană odată cu restul țării. În această localitate, figurau în același timp trei familii aflate în procedură de executare silită, toate la același IFN. Două locuiau pe aceeași stradă cu nume ca o ironie fină: strada Viitorului. Aici l-am găsit pe Virgil B., un miner căruia subteranul i-a luat din sănătate cu lopata.
Un om sufocat de datorii. La propriu
Virgil trage cu nesaț dintr-un spray pentru astmatici aflat pe terminate. Iar când se termină, rabdă și se tăvălește pe jos de sufocare, până la salariu. Subteranul i-a afectat iremediabil plămânii. Și-a tranzacționat sănătatea la schimb cu un salariu sigur. Iar când l-am întâlnit noi, salariul era poprit de o instituție financiară nebancară la care s-a împrumutat fără să aibă habar ce semnează. A luat de la ei 10.000 de lei. Și nici pe aceștia nu i-a primit integral, 1.000 rămânând să acopere diverse taxe ale creditului “fără comision”. A crezut că banii vor fi un ajutor care să îl scoată la liman din mlaștina financiară în care se afla după ce soția l-a părăsit, lăsându-l singur să crească doi copii. Dar creditul s-a dovedit a fi o piatră de moară ce i-a fost legată de gât. Căci acum, IFN-ul cu pricina i-a impus penalități de 1.500 pe lună, cât un salariu. Executorul l-a anunțat sec că va fi sclavul firmei până la moarte. „Îmi zice: «Domnule, și dacă plătești dobânzile astea, tu oricum o viață întreagă o să plăteşti banca asta!». Vă dați seama cum m-am simțit? Am zis că pic jos, nu mai-s bun de nimic. A zis că o viață întreagă o să plătesc numai dobânzi. Nu o să mă scap niciodată de ei”, ne zice Virgil, descumpănit. Și, dacă te uiți pe documentele lui, pare că executorul are dreptate. În contract scrie clar că penalitățile curg până va putea aduce toți banii împrumutați odată. Ceea ce lui îi este imposibil. Virgil B. ar avea nevoie disperată de un avocat care să îl scoată din acest hățiș. Dar, după reţinerile salariale, abia îi mai ajung banii pentru mâncare și pentru medicamente. „Ce pot să fac eu? Pot să îi dau în judecată? Nu pot. Dacă aș găsi un avocat să mă ajute, i-aș da în judecată și atunci aș negocia cu ei. Și ar fi altceva. Să stopez, să stopez dobânda asta să nu mai crească”. „Debitorul a înțeles să nu conteste actele de executare silită, neexistând în acest sens înregistrate litigii”, ne-a transmis sec firma de credit. Numai că Virgil înțelege, dar nu poate. Se află într-o situație limită din care nu mai vede ieșire. Iar executorul i-a scos apartamentul la vânzare. Riscă să ajungă în stradă cu tot cu copii.
Știri despre disperare
„Plin de datorii, un bărbat din Iași nu a mai găsit putere să meargă înainte...”. „Și-a gonit familia de acasă, ca să se omoare. Un bărbat de 40 de ani din Argeș s-a spânzurat, speriat că nu mai are cu ce să își plătească creditele la bănci...”. „Profesorul avea doar 37 de ani și era copleșit de sărăcie. Peste câteva zile avea să fie evacuat din casă...”. „Un bărbat de 30 de ani și-a luat viața pentru că nu mai putea achita ratele lunare de 2.000 de lei”. Sunt fragmente de știri apărute în ultima vreme despre oameni ajunși pe culmile disperării din pricina unor contracte de credit.
