Ţăranii, bătaia de joc a statului şi a bişniţarilor

Prin aburul cenuşiu al zorilor, chipurile oamenilor par de lut. Cu coatele sprijinite pe tarabă, picotesc printre maldărele de mere şi de legături de ceapă. Ţăranii din piaţa Gorjului din Bucureşti dorm printre tarabe şi gunoaie, pe cartoane acoperite cu vreun pled ros.

Alţii pleacă de acasă pe la 3:00 dimineaţa ca să aibă timp să ajungă să-şi vândă marfa. Pe la colţuri, câţiva bărbaţi cu burţi umflate şi cu ghiuluri pe deget pufăie din ţigară şi pândesc cu ochi de pisică fiecare mişcare a ţăranilor ce târăsc de paporniţe prin praful şi mizeria de pe jos. Ticluiesc să le ia marfa pe nimic şi să o vândă ei la preţ dublu. „Căţeii pieţei. Ajung să te fugărească. Majoritatea sunt din Vrancea.

Ocupă toate tarabele şi acaparează piaţa, până ce te determină să le dai produsele. Din cauza lor ajungi seara să arunci marfa la tomberon, că se strică, a doua zi nu mai ai ce face cu ea", se vaită ţăranii. Statul nu ştie ce dări să le mai pună în cârcă, poliţiştii le confiscă produsele, pe motiv că nu vând la tarabă, în timp ce bişniţarii monopolizează piaţa, le iau marfa pe nimic, mână în mână cu boşii pieţelor cu care împart profi­tul. Un cerc vicios ce-i sugrumă pe ţăranii pe care nu-i lasă sufletul să nu muncească bucata de ţărână moştenită din străbuni. Aşa cum s-au obişnuit: să se chinuie, „şi la mult, şi la puţin".