Testamentul înţeleptului

După mine, trecerea anilor trebuie să fie o acumulare de experienţe şi de înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă nu să cazi într-un relativism extrem. Aceste cuvinte îi aparţin lui Ioan Mihăilescu.

Mesaj - eroii unei generaţii complexe

După mine, trecerea anilor trebuie să fie o acumulare de experienţe şi de înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă nu să cazi într-un relativism extrem. Aceste cuvinte îi aparţin lui Ioan Mihăilescu.

Altfel se cuvenea să ne întâlnim cu “Dialog neterminat”, cartea prezentată în această pagină, aparţinând lui Ioan Mihăilescu, fostul rector al Universităţii din Bucureşti, preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, şi lui Zoltan Rostas, sociolog, profesor şi publicist. Altfel îşi imaginaseră ei înşişi cartea: “Am intenţionat să realizăm un tablou al sociologiei româneşti, bazându-ne pe experienţa şi percepţia personală a doi sociologi din aceeaşi generaţie, dar cu back-ground-uri diferite”, notează Zoltan Rostas. “Ar fi fost – scrie el – un experiment interesant.” Parcele hotărâseră altfel! La 11 septembrie 2007, profesorul Ioan Mihăilescu se stinge din viaţă.  Luna aceasta, la 24 martie, ar fi împlinit 59 de ani...

Convorbiri. “Ar fi fost” este un fel de a spune, pentru că, prin cele 15 zile de convorbiri, cartea este şi rămâne, după cum recunoaşte Zoltan Rostas, “o parte a prezentului şi un mesaj pentru viitor”. În primul rând, eroii săi aparţin generaţiei care

s-a format într-o perioadă complexă, controversată. O perioadă despre care, remarcă Ioan Mihăilescu, unii studenţi şi doctoranzi erau foarte critici şi “afirmau că ce s-a făcut îninte de ’90 nu contează , este zero”. Fără să se abadoneze curentului nihilist, care a bântuit la acea vreme şi despre ale cărui avataruri el însuşi vorbeşte cu detaşare şi cu rigoare, profesorul Ioan Mihăilescu îşi invită studenţii şi doctoranzii să privească lucrurile dincolo de clişee resentimentare şi de poncifuri ale noilor ideologi. Rezultatul? “Am avut câteva cazuri în care unii au venit să-şi recunoască greşeala de a fi făcut o apreciere globală asupra perioadei, că şi în perioada comunistă, cu toată cenzura, cu toate constrângerile, au fost cercetări şi cărţi, studii foarte consistente, şi că generaţia care a produs această literatură sociologică cu toate avatarurile ei nu este atât de condamnabilă, pentru că de fapt a realizat uneori chiar miracole, pentru că a putut să supravieţuiască într-un context social foarte dificil.” Putem deduce că s-a intenţionat idilizarea comenzii politice căreia i-a răspuns “reabilitarea sociologiei” la jumătatea anilor ’60 în România? Verdictul profesorului Ioan Mihăilescu este răspicat: “În situaţia în care regimul comunist nu mai avea nevoie de forţe de legitimare, pentru că se legitima prin însăşi existenţa lui, sociologia a devenit un lucru inutil.”

Memorabile. Sunt multe alte pagini memorabile în care profesorul Ioan Mihăilescu, în dialog cu sociologul Zoltan Rostas, rescriu istoria celor două epoci care au marcat destinele României – epoca comunistă, respectiv, perioada de tranziţie –, cu noianul lor de înfruntări, de lupte, de speranţe şi de dezamăgiri. Epoci care, fiecare în felul său, şi-au pus amprenta şi asupra convergenţelor sociologiei româneşti cu sociologia mondială. Proces pentru înţelegerea căruia Ioan Mihăilescu oferă interesante piste de abordare. Incitante sunt, de asemenea, consideraţiile lui Ioan Mihăilescu despre paradigmele integrării României în Uniunea Europeană sau despre “procesul unificării europene (care) este şi rezultatul unei voinţe politice, dar şi rezultatul acţiunii birocraţilor”. Dacă ţineam seama că, după 1990, profesorul Ioan Mihăilescu a fost consultant ştiinţific al UNESCO, al Comisiei Economice pentru Europa, al FAO şi al UNIDO, avem motive să  luăm aminte la avertismentul său: “Cred că deja Uniunea Europeană a intrat pe un drum periculos de suprareglementare, care va alimenta şi mai mult reacţiile identitare, având în vedere diversitatea culturală şi economică, rezultată din lărgirea Uniunii Europene”. Consecvent credinţei lui Dimitrie Gusti, în virtuţile ştiinţifice şi civice ale  sociologiei militans, Ioan Mihăilescu se va delimita de moda  sociologilor care “se amestecă” cu comentatorii politici, de predilcţie, la tv: “Un cercetător serios nu se duce să-şi dea cu părerea în două minute, pentru că în două minute nu are ce spune.”