Timis: Treieratoare cu aer conditionat

Vara anului 2004. Un ungur care cultiva grau in Timis a daruit celor trei biserici din Jimbolia cate doua tone de grau. Nu a ales intre greco-catolica, ortodoxa si romano-catolica pentru ca nu a stiut rugaciunile carui preot, pentru ploaie, au ajuns la Dumnezeu. Vara anului 2004. In judetul Timis s-a obtinut cea mai mare productie de grau din tara: o medie de 5.270 kg la hectar. De bogatia pamantului timisean au fost atrasi italienii, francezii, nemtii. Acestia au investit in terenurile agricole din judetul din vestul tarii.

Fulgi galbeni amestecati cu praf plutesc in aer, ca si cum cineva ar jumuli o uriasa gaina de aur. Lanul de grau de pe campul timisean dispare incet-incet din peisaj, dat la pamant de combina lenta, tacuta, tenace. Mecanicul opreste, ne grabeste sa ne urcam, timpul pe camp e foarte pretios. Asteptam ca inauntru sa fie un aer mai fierbinte decat afara, un aer prafos si sufocant. Dar acolo e o mica oaza de racoare. Miroase a flori de tei, nu a paine. Aer conditionat. Computer prin care, doar cu o apasare de buton, se regleaza distantele dintre dintii utilajului, desertarea graului din containerul de sapte tone al combinei in remorca unui tractor. Lipseste aparatul de radio, dar a fost deja comandat. Mecanicul, Stefan Robotin, are 49 de ani. N-a mers niciodata cu secera prin lanul de grau, a auzit despre asta de la bunici. A lucrat pe combina romaneasca "C-14", care dadea un randament scazut. "In plus, praf si paie mai rau ca afara." Acum e stapan pe o combina New Holland, pe care o conduce "mai usor decat pe masina". Asa reuseste sa lucreze de la 10 dimineata la 10 seara, cu o pauza de jumatate de ora, fara sa oboseasca prea tare. Zi de zi, timp de o luna, cat dureaza secerisul in Timis. Castiga pe intreaga perioada in jur de 15 milioane de lei.

ABUNDENTA. A venit incet pe sosea, din Bihor, cale de vreo 250 de kilometri. I-a parcurs in zece ore. In lanul de grau nu se poate deplasa cu mai mult de 5,4 km/ora. Anul asta, graul e atat de des pe plaiurile Timisului, incat masina trebuie sa aiba rabdare, dintii ei ascutiti si pofticiosi nereusind sa mestece mai repede. Spicul e taiat, ajunge in batator, unde boabele sunt balotate, apoi totul trece prin sita. Paiele ies prin caisor afara si sunt tocate, iar boabele se strang in container.

Robotin aduna 25-30 containere de grau pe zi. "Grau mai frumos aici in Banat decat acasa la mine, in Bihor." Mai are sapte colegi care au venit cu el. "S-ar putea recolta 30 de hectare pe zi, dar pentru ca graul e des si inalt pana la piept, are 1,20 metri, nu se pot secera mai mult de 14 hectare zilnic", spune Nicolae Oprea, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Timis.

Folosirea unor utilaje moderne ii ajuta pe timiseni sa se laude anul acesta cu cea mai buna productie de grau la hectar din tara. Dar exista si alte explicatii pentru acest fenomen. Una ar fi ca oamenii si-au recapatat in intregime pamantul, traiesc din munca lui si sunt direct interesati de rezultate. "In Timis, toata agricultura e privata. Pamanturile au fost date proprietarilor", spune directorul Oprea.

TARANUL. Suntem in Campia de Vest. Pamantul e ideal pentru agricultura. Conditiile climatice au fost in acest an "ca la carce", cum zice banateanul. "O plouat cand numai te-ai gandit." Si totusi, productia foarte buna de paioase din acest an nu se poate explica facand abstractie de munca oamenilor. A "paorilor", taranii instariti. "Noi suntem cu sange vienez, avem pricepere nemteasca. De la svabi ne-au ramas disciplina, cumintenia si harnicia. Dragoste de pamant si pofta de lucru ca la banateni, mai rar", se lauda directorul Oprea.

Un taran instarit din Sacalaz spune ca productia mare nu se datoreaza harniciei, ci pamantului foarte bun pentru grau. "N-as vrea sa vorbesc de rau, nu-mi place sa denigrez, dar oamenii muncesc cum muncesc…", comenteaza David Tulbure, coborand vioi de pe bicicleta. Are 84 de ani si continua sa-si lucreze singur cele 10 hectare, din care 4 cu grau. La poarta lui robotesc un barbat si o femeie, transportand graul din fata curtii in magazie. Fiul sau Marcel este somer la 50 de ani si vine din Timisoara in Sacalaz sa-si ajute parintele.

Batranul are palmele parca pictate cu cerneala. Ca si cum i s-ar fi luat amprentele palmei, cu toate liniile ei. Ale vietii, norocului, iubirii. S-a nascut in Reghin, si-a urmat tatal in Durostar (Dobrogea). "Tata a plecat in 1931 spre Cadrilater din cauza saraciei. A cumparat acolo 7 hectare de pamant, a construit trei case in zece ani. Cand s-a cedat teritoriul bulgarilor, am fost obligati sa parasim totul in 24 de ore. Am lasat acolo recolta, pasari, animale, tot ce agonisise tata." Acum recolta intreaga e a lui. Mos Tulbure isi investeste in pamant toata pensioara - 3 700.000 lei. El a "infiintat si desfiintat CAP-ul" in Sacalaz. Dupa 35 de ani de munca in CAP, statul ii da 1.300.000 lei. La care se adauga pensia de veteran - 800.000 lei si 1.600.000 lei - o despagubire lunara, pentru ca e stramutat din Cadrilater.

UTILAJE VECHI. Mos Tulbure e nemultumit de cei doi "sezonieri de-o clipa", care se chinuiesc cu cosurile pline de grau. "Daca nu supraveghezi azi, nu faci nimic. Le dau cate 300.000 lei pe zi. Anul trecut am avut oameni de la Checea, le plateam si trenul, erau harnici. Astia sunt pezevenghi." Il nemultumesc si utilajele vechi, pe care si le-au cumparat fostii tractoristi de la IAS. David Tulbure plateste doua milioane de lei pentru un hectar de grau recoltat. "Combinele astea rablagite nu pot aduna de pe mai mult de 7-8 ha pe zi. Asta e necazul, nu am utilaje proprii." Desi foloseste utilaje vechi, mos Tulbure si-a insusit metodele moderne de cultivare a graului. A fost la cursuri de specializare la Facultatea de Agronomie, la seminarele organizate de Directia Agricola. Seara nu adoarme pana nu pune mana pe o carte. A folosit samanta proprie, dar tratata, si a obtinut o productie buna - 5.000 kilograme de grau la hectar.

La un moment dat, si-a dat pamantul in arenda, la asociatie. Dar n-a avut nici un castig. "Si-a batut joc de pamant, l-au stricat si un an n-a mai fost bun de nimic. La asociatie era ca la colectiv, nu mai eram noi stapanii."

ANTRENAMENT. Mos Tulbure are o metoda personala pentru a sti cand e gata graul. Nu are nevoie de aparat: "Eu sunt specialistul specialistilor. Iau spicul si-l frec in palme si toate boabele se desprind si sunt cristal. Le iau in gura si le zdrobesc si vad ca graul e gata". Gustul dulce al graului sau poate obisnuita, rostul pe care i-l da pamantul nu-l lasa pe batran sa stea linistit. "De mic am crescut pe brazda si nu m-am gandit o clipa sa-mi vand pamantul. Baiatul a avut un magazin in oras. Cand a dat faliment, i-am zis: "Fiule, intram in agricultura".

Multumesc lui Dumnezeu ca am putere. Daca n-as munci, m-as anchiloza. Ca si apa, care daca sta pe loc se strica, iar daca curge se primeneste."

Nu si-a vandut terenurile, desi il costa peste 10 milioane hectarul de grau, de la semanat pana la seceris. David Tulbure ma convinge ca nu are nici un profit de pe urma pamantului. "E de antrenament", glumeste Marcel, fiul. Tatal completeaza: "Sunt ca o moara care macina vant". Un calcul simplu ne arata ca daca mos Tulbure isi vinde cele 20 de tone de grau obtinute pe 4 ha cu 4.000 lei kilogramul, ii ramane un profit de 30 milioane de lei.

ARENDARE. Productia mare de grau nu aduce bucurie tuturor timisenilor. Un proprietar de pamant din comuna Beregsau, care nu a vrut sa-si spuna numele, si-a arendat cele 11 ha de teren. "La inceput a fost bine, arendasul ne-a dat cat trebuie. Dar prin ’96-’97 a fost seceta si de atunci s-a stricat treaba, n-au mai dat cat au zis ca ne dau." Primeste 300 kg de grau pentru un hectar, ceva porumb si floare. "Am facut de la inceput prostia sa-mi fac casa, m-am gandit ca aici stau, in loc sa-mi cumpar utilaje. Nu mi-am vandut pamantul ca m-am gandit ca banii oricum se duc." Omul nu mai spera sa aiba vreodata bani sa-si lucreze singur pamantul. E pensionat pe caz de boala. Doar copiii lui mai fac uneori planuri despre cum ar fi sa aiba bani sa lucreze ei insisi pamantul. "Ei sunt mai tineri, mai visatori…"

MARELE PROPRIETAR. Nemultumit de profitul adus de pamant se declara si un alt lucrator al pamantului. La un alt nivel. Un mosier de moda noua: Eugen Baziliuc, fost primar al Jimboliei in perioada 1984-1989. E ars de soare, plin de praf si foarte grabit. Lucreaza de la 6:30 pana seara tarziu. "Statul nu m-a ajutat cu nimic. De abia anul asta am primit o subventie de 45% pentru utilaje si am cumparat o cositoare, o grebla si un scarificator. Doar particularii care au pana la 5 ha primesc un ajutor de 2 milioane lei la hectar." Isi lucreaza cele 1.677 ha, dintre care 1.073 ha cu grau, cu niste "fiare vechi aduse din Germania". Proprietarilor pamantului pe care-l are in arenda le da 1.000 kg de produse la hectar - 200 kg de orz, 300 kg de grau, 500 kg de porumb.

Pe hectarul de grau investeste 12 milioane de lei. Eugen Baziliuc isi poate vinde graul cu 3.800-4.200 lei/kg, un pret care il nemultumeste. Guvernul a propus 5.500 lei/kg, dar agricultorilor nu li se ofera nicaieri acest pret. Pe cand la moara, un kilogram de tarate e 6.000 lei, iar painea e 22.000 lei kilogramul.

INVESTITII. A avut noroc, i-au ramas de anul trecut ingrasaminte, altfel investitia la hectar ar fi fost dubla. Estimeaza un profit de 6-7 miliarde de lei, dupa plata datoriilor. Profit pe care vrea sa-l reinvesteasca. Dorinta lui este de a face in Jimbolia un parc industrial-agrar, prin care sa puna la dispozitia agricultorilor ingrasaminte, pesticide, seminte, utilaje. Vrea sa aduca si un soi de grau strain, din care se fac paste fainoase. Desi statul roman subventioneaza doar samanta romaneasca.

A batut un record anul acesta - 9.000 kg de grau la hectar, cu un soi de grau belgian. Cifra pare desprinsa din darile de seama de pe vremea lui Ceausescu. Baziliuc, fost primar al orasului Jimbolia intre anii 1984-1989, spune ca era intors la poarta la judet cand raporta doar 5.500 kg la hectar.

Visul proprietarului este de a avea si un siloz propriu. "Cei de la siloz ma ciupesc la cantar cu cate 100-200 kg. Nu au nici aparatura sa faca determinarile cum trebuie. Pe taran il jecmaneste de nu mai poate, ca el n-are habar."

LA SILOZ. Cornel Danut, seful silozului Carpinis, vorbeste despre performantele masinilor cu care se determina la siloz calitatea graului. Taxele de depozitare sunt platite de guvern. Agricultorii isi pot lasa aici graul pana la 31 martie anul viitor. Statul plateste 1,98 euro pe tona de grau in prima luna, iar pe lunile urmatoare 0,98 euro. "Nu suntem multumiti de cat ne da statul. Profitul nostru provine din vanzarea-cumpararea de cereale. Daca depaseste termenul de 31 martie, omul trebuie sa plateasca din propriul buzunar. Multi platesc in produse", spune Danut. Beneficiaza de acest sistem doar cei care sunt inscrisi intr-o forma de asociere. Ceilalti nu au decat sa-si tina graul in propriile magazii.

La siloz, graul e cantarit, apoi i se determina parametrii de calitate: umiditatea, masa hectolitrica, glutenul. E depozitat in functie de calitate. Graul infestat cu malura si daunatori este refuzat.

In Timis s-au recoltat in cateva zone 9.000 de kilograme la hectar. Eugen Baziliuc, proprietarul unei societati care lucreaza peste 1.000 ha de teren, spune ca s-ar putea si mai bine. "Ne lipseste un orizont noua romanilor. Plantam floare de soare sau grau dupa cum e moda. Eu am fost prin lume si sunt pregatit sa intru in Uniunea Europeana."

CAMPANIA

"La inceputul anilor ’90 se mai lucra cu calul", spune directorul Nicolae Oprea. In Timis, la 30 iunie anul acesta, existau 10.779 tractoare, 1.321 combine de paioase, 733 pluguri. Incepand cu 2001 exista un program prin care statul acopera 45-55% din costul utilajelor. Asa s-au cumparat peste 2.000 de utilaje in acest judet. Secerisul a inceput la sfarsitul lunii iunie si s-a prelungit pana spre sfarsitul lui iulie. Din 1960 nu s-a mai obtinut pe plaiurile Timisului o productie atat de mare, de 5.270 kg/ha, in medie. "Desi au fost si ani secetosi, aici graul a mers intotdeauna bine", spune directorul Oprea.

TEHNOLOGIE

"Am lucrat si pe combina romaneasca C-14. Erau paie si praf mai rau decat afara. Combina New Holland are aer conditionat si e mai usor de condus decat o masina. A comandat patronul si aparat de radio, trebuie sa ni-l aduca" - Stefan Robotin mecanizator

INSTRUIRE

"Timisenii sunt un pic mai cultivati, participa in numar mare la instruirile facute de firme, de Directia Agricola", spune Alina Borcean, directoarea Oficiului Judetean de Consultanta Agricola. "Chiar si cei cu 5 hectare vin la instruire." Agricultorii din Timis beneficiaza si de soiuri rezistente, adaptate conditiilor de mediu, produse la Statiunea de Cercetari Agricole Lovrin, din judet. Aici s-au creat soiurile Lovrin 10, Lovrin 231, Lovrin 13, Montana, Lovrin 24, Lovrin 32, Lovrin 34, Lovrin 41, Delia, Alex si Romulus. Aceste soiuri permit obtinerea unor productii mai mari de 7.000 kg/ha, fiind rezistente la ger.

ANTRENAMENT

"De mic am crescut pe brazda si nu m-am gandit o clipa sa-mi vand pamantul. Multumesc lui Dumnezeu ca am putere. Daca n-as munci, m-as anchiloza. Ca si apa, care daca sta pe loc se strica, iar daca curge se primeneste" - David Tulbure cultivator de grau

ITALIENI

Peste 70 de firme cu capital mixt sau strain au cumparat terenuri in judet. Italieni, francezi, austrieci, nemti, belgieni au venit aici atrasi de pamantul fertil. "Din judetul nostru au fost multi plecati in strainatate. S-au intors dupa Revolutie, si-au adus si prietenii straini si au investit in terenuri agricole", spune Nicolae Oprea.

Au fost vandute 119 237 ha pana in 2004. Judetul Timis dispune de 702.000 hectare teren agricol, din care 534.000 teren arabil.

Legea 54 din 1998 a asigurat circulatia libera a terenurilor agricole. Daca in 1990 un hectar costa intre 100 si 250 de marci, astazi a ajuns sa valoreze intre 1.000 si 2.000 de euro. In arenda s-au luat peste 100.000 ha. Nicolae Oprea a facut propaganda printre conjudeteni ca acestia sa nu-si instraineze pamanturile: "Fratilor, nu va vindeti pamantul, ca pentru el a luptat si mosul si baba, si mama si tata". Propaganda a avut succes. Incepand cu 2003, vanzarile de pamant au inceput sa scada. Au vandut sau au arendat cei care nu locuiesc in Timis, machedonii plecati la Bucuresti, batranii care nu au bani si mijloace tehnice ca sa-l lucreze. "In Jimbolia nu prea s-a vandut teren. Lumea stie ca pamantul e valoros. In 2004 s-au vandut 300 ha. In 2000 am terminat cu legea Lupu, am fost a doua localitate din tara care a terminat distribuirea pamantului", spune primarul Kaba Gabor.

In Sacalaz, o comuna ce numara peste 6.000 de locuitori, oamenii si-au recapatat de asemenea terenurile. Doar cativa batrani nu si le-au revendicat. "Marea majoritate a oamenilor de aici isi lucreaza personal terenurile", spune primarul Ilie Todasca. S-au vandut in Sacalaz 11.900 ha in ceilalti ani. In 2004 - nici macar un hectar.

GALERIE FOTO