Traditie - Duhul mioarelor in scoala secolului XXI

Copiii oierilor de pe Valea Sebesului incep scoala in octombrie, dupa ce, impreuna cu parintii lor, au coborat turmele in sat. Anul scolar este randuit dupa transhumanta.

In timp ce romanii se dadeau peste cap cu ultimul raport care consfintea aderarea Romaniei la UE, baciul Ovidiu se gandea la berbecul Breazu. Al cu coarnele intoarse de trei ori, asa cum n-a vazut toata Europa. Ciobanii de pe Valea Sebesului au o alta ordine de zi. Din cauza transhumantei si copiii oierilor incep scoala mai tarziu, la inceputul lunii octombrie, cand turmele coboara in sat.

Pe Valea Sebesului, cea maiestrit cantata de Sadoveanu si botezata Valea Frumoasei, padurile incep sa fie atinse de boala toamnei. Ploua mocaneste in satul Loman, asezare imbratisata de culmi valurite in care majoritatea gospodarilor sunt oieri din tata in fiu. Mai sus, pe pasunile verzi, se vad turme alburii azvarlite ca niste boabe de fasole. Ciobanii au inceput sa-si coboare mioarele din munti.

NOMAZI. Oierii sunt oameni cu trei case. Cel putin. Una in satul de bastina, unde au familie si gospodarie. Una de tranzitie, tuflita ca un clop stramb pe cate o colina in locul cunoscut drept "La carari", aflat la 25 de kilometri de sat. Aici oamenii stau doua luni pe an, una primavara si una toamna, de la Sfanta Maria Mica pana la 1 octombrie. Cea de-a treia locuinta, in care stau trei luni pe an, vara, este stana din munti.

Greul vietii de cioban este iarna, cand unii dintre ei aleg sa mearga la campie, in Banat sau in Baragan, si-si poarta tot avutul pe un cal sau pe un magar. Oamenii innopteaza in cladirile neprimitoare ale vechilor CAP-uri, in grajduri parasite sau la cunostintele pe care si le-au facut in anii trecuti. Alti ciobani, care au oi mai putine si nutret suficient peste iarna, sau pe care anii nu-i mai lasa sa plece la drum, raman cu turma in satul lor.

INFLUENTA. In satul Loman sunt peste 120 de copii de ciobani care incep scoala in octombrie, prin dispensa data de ISJ Alba

PE CARARI DE MUNTE. Ca sa ajungi "La carari" iti trebuie ori car cu boi, ori magar, ori o masina care sa tina piept drumului rau. La poarta asezarii de lemn de pe cea mai inalta colina, ne intampina un barbat inca in putere, cu palarie verde pe o ureche si incaltat cu cizme de cauciuc. Cainele latos si gras ne face sa ne gandim de doua ori daca sa intram in vorba cu stapanul. "Daca sunteti om bun, intrati", ne ia cu vorbe de basm omul si ne pofteste in ograda lui. Chiar in fata casutei e un platou fara iarba, cu pamant gras si lipicios. "Punem gunoi aici, sa facem tarla la oi, ca altfel nu iese treaba buna", ne lamureste barbatul. Ovidiu Luncan se prezinta ca fiind cioban, consilier la Primarie si membru al ansamblului folcloric "Fluierasii". Cand il intreb pe care indeletnicire din cele trei ar alege-o, una si numai una, zambeste din coltul ochilor si zice mai din varful buzelor, sa nu-l auda nevasta: "Daca i-as cere ceva lui Dumnezeu, ar fi ca la batranete sa ma lase printre femei tinere".

Familia Luncan a coborat "La carari" de pe Varful Surianu la 9 septembrie si iar isi face bagajul, ca sa ajunga in sat la timp. Vasilica, mezinul, e in clasa a VI-a si trebuie sa ajunga in sat la 2 octombrie, pentru prima zi de scoala. Ca el mai sunt inca 107 copii de cioban, in Loman, care au program dupa randuiala oilor. Si in satele vecine mai sunt copii care invata la scoala din Loman de la 1 octombrie pana la nedeia de la 21 mai, sarbatoarea care consfinteste momentul cand oile urca iar la munte.

LA OI. Vasilica a fost deprins de mic cu drumul la munte si cu oile. Nu e prea incantat de gandul ca va incepe scoala. Fie si mai tarziu

MOSTENIRE. Nea Ovidiu ne pofteste in casa scunda. In odaia mare miroase a zer si a plita incinsa, laolalta cu parfumul ademenitor al unor fructe rasturnate in doua copai. "De-acu’ ne pregatim sa coboram, ca aicea, «La carari», suntem ca in statiune. Numai sa ne lase vremea", spune venind din alta incapere cu o palarie noua pe cap.

Casa e amenajata ca o locuinta de tranzitie: in bucatarioara atarna deasupra focului o caldare de aluminiu in care laptele se transforma in branza. "Doar pentru telemea folosim cheag din comert, pentru restul branzeturile luam de la oile noastre", ne spune cateva din secretele branzei bune. Dintr-un loc pitulat al camerei ciobanul aduce doi burdufi galbui de branza, mari ca niste pepeni, si ne explica faptul ca branza se baga in pielea de oaie pe partea de dinafara a ei, acolo unde a crescut lana. Ciobanul Ovidiu isi pazeste burdufii cu o incuietoare de pe vremea lui Decebal. Printr-o gaura e bagat un fier care pe partea cealalta se imbuca cu lemnul. Usa de la intrare pare ca nici nu are zavor, numai stapanul stie crapatura care face ca ivarul sa sara.

Familia Luncan are 200 de oi turcane, frumoase ca in poza, pe care acum le rasfira pe o hesteica de 20 de zile de coasa. Adica pe cele aproape 5 hectare pe care le are in jurul tarlei. Tatal lui nea Ovidiu a fost cioban si acum si copiii lui ii calca pe urme. "Am sase copii. Al mare, Ghita, a fost cioban principal in vara, iar Ovidiu junior - ajutor". Si Vasilica, alintat de parinti Vasea, pare sa fi mostenit dragul de animale al fratilor mai mari. Sub ploaia marunta, baiatul vine de la kilometri buni calare pe cal ducand de funie un altul buclucas, care se pierduse de cu zi. Poarta pe cap o palarie de cowboy, nu clop, "ca sa nu-i curga apa pe urechi", explica tatal stresinile palariei. "Asta ne e nadejdea", il priveste tata cu drag.

PREGATIRI. In ultima joi din septembrie ciobanii merg la targ, in Sebes, pentru a cumpara rechizite copiilor

"OAIA E FOARTE INTELEAPTA". Ca sa-l vedem la locul de munca, il rugam pe nea Ovidiu sa ne duca la turma. Mioarele, cu lana bogata, cum aud vocea stapanului se intorc ca dresate si pornesc spre cioban. "Oaia e foarte inteleapta. Le-am invatat cu un suierat anume, altfel nu vin. SSSSS, ptrrrrr", isi bate buzele si turcanele vin in sincron. Din turma rasare un berbec cu coarnele rasucite de trei ori. "Ala e Breazu, mandria mea, are 8 ani", se sprijina in bata ciobanul. Si-a pus pe umeri un strai de lana invarstat cu maro si cafeniu, tesut de nevasta in noptile de iarna. "Prin tolul asta nu trece nici picatura de ploaie, are niste copci de-l tine pe trup", spune nea Ovidiu. Langa Breazu mai e o mioara mai "bolnavioara", ca a "inghierat-o" un urs si nu si-a revenit toata vara. Dar ciobanului nu ii e frica de "codalai", adica de salbaticiuni. "Ia uite bata! Au venit si aseara lupii, dar nu mi-e frica. Ti-i croiesc de vin cu talpile in sus, tulai Doamne". S-apoi bata il mai apara pe nea Ovidiu si de salbaticiunile cu doua picioare. "Ca si ciobanii isi mai regleaza conturi la cap intre ei", rade cu pofta. Pana acum cativa ani, baciul avea alt ajutor de nadejde. "Hapcaii", cainii care intorc turma incotro vrea stapanul si intorc mioarele ratacite, nu lasau picior de lup sa se apropie.

SACRIFICII. La atata amar de oi, ba unii au inca si mai multe decat familia Luncan, se mai intampla sa se amestece, dar nu-i bai pentru un baci adevarat. "D-apoi ce cioban e ala care nu-si cunoaste oile: dupa buiala (n.r. - vopseaua data pe lana), dupa semnul din ureche, dupa moaca, daca vreti? De dat nume nu le dam la toate", rade de ideea nastrusnica. Langa tarcul de oi barbatul ne arata o cutie de lemn de forma unui cort. Acolo se adaposteste de ploaie, cand isi pazeste oitele. "Ma culcusesc in cojoc - isi ia haina mitoasa care cica ajunge si la 50 de kilograme cand se imbiba cu apa - si stau la adapost. Da’ vedeti ca e croit mai mare, ca sa mai incapa o persoana", glumeste omul.

Gandul la iernat il framanta pe nea Ovidiu mai mult ca in oricare alt an. "E greu iarna: ai toata hrana in desagi pe magari, stai sub cerul liber. Iti mai vezi nevasta primavara, asta daca n-ai vreun prieten binevoitor care sa vina sa vada daca e sanatoasa", zice zambind. Nu stie inca incotro isi va mana turma, in alti ani a ajuns cu oile prin Oradea, pe la Arad.

SARBATOARE. Pe Valea Sebesului oamenii isi impart viata intre doua nedei, ocazii de a socializa si de a face negot

LUPU’, CIOBAN LA OI. Toti ciobanii se gandesc cu inima stransa la momentul plecarii la camp. "Nu ca oamenii ar fi altfel, sunt buni si rai, ca peste tot", zice Petru Lupu, un cioban de 35 de ani, asezat si el "La carari". Anul trecut barbatul a fost la Teremia Mica, in judetul Timis, unde a pazit 300 de oi ale mai multor oameni. Ca sa poata merge pana acolo, i-au trebuit bilet de transhumanta de la doctorul veterinar si inima tare ca sa mearga singur. "Iarna ne mai ortacim, adica adunam mai multe turme si le pazim pe rand. Asa mai ajungem si pe acasa", zice barbatul cu clopul pe o ureche.

Pentru ciobanul Patru, de 76 de ani, drumul la campie inseamna tineretea lui. "Imi amintesc cum coboram cu boii, cu porcii, cu toata tarla dupa noi si faceam cam 6 ore pana in satul de la poale. Si-apoi singuri, mergeam mai departe. De mic am umblat cu oile, dar de iarna trecuta n-am mai mers in transhumanta", marturiseste batranul, in vreme ce-si priponeste calul. Acum cei mai multi ciobani au masina si-si cara purceii si cateii in portbagaj.

AFACERE. Pe toate le-ar indura mai usor ciobanii, daca ar merita cu adevarat efortul. Dar de la o vreme "oile se mananca pe ele", adica ce iei pe mere dai pe pere. La Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, in august, e momentul adevarului: atunci se cantareste branza si se fac calculele. "Nu mai renteaza. Branzarii vin si ne cumpara marfa pe nimica, cam 50.000 kilogramul, si ei o dau de cateva ori mai scumpa la piata. Lana o vindem si pe ea pe degeaba. Cu mieii ce mai avem noroc", recunoaste ciobanul Lupu. Mai groasa e treaba cu integrarea in UE si oierii se gandesc cu groaza cum vor sta in piata cu branza pe care va scrie "hrana pentru caini si pisici". "Oile nu se tin cu duh, se tin sub cerul liber. Cum sa mulg eu, de exemplu, europeneste, cu mulgatoare electrice, cand nu avem curent la stana?", se intreaba si baciul Luncan.

SCOALA DUPA OI

La scoala din Loman invata copiii celor care urca la munte primavara, de Sfanta Elena, si coboara toamna, dupa Sfanta Maria Mica. In ultima joi din septembrie, parintii merg la targ, la Sebes, ca sa cumpere rechizite si haine noi pentru inceputul de an scolar. Sotii Trif, ciobani din Purcareti, i-au cumparat toate cele trebuincioase mezinului care merge in clasa I. Mai au un copil la scoala, tot in Loman, si zic ca e cheltuiala mare sa tii doi copii la invatatura. "Pentru copiii de cioban care vin din satele invecinate, avem internat", spune directorul scolii din Loman, Petru Luca. De cand se stie, scoala din satul de pe Valea Sebesului a inceput mai tarziu si s-a terminat mai devreme. "Pe vremea lui Ceausescu nu trebuia sa recuperam perioada in care copiii nu veneau la scoala. Acum ne trebuie dispensa in fiecare an de la Inspectoratul Scolar Judetean Alba, pe care o primim numai cu conditia sa recuperam sambata", explica acesta. Conform directoarei scolii din comuna Sasciori, Maria Gamulescu, la scoala din Loman invata peste 120 de elevi in clasele I-VIII din satele Ples, Tonea, Goseni, Strungari, Purcareti si Loman.

SPATIUL MIORITIC

Despre zona Sugagului sau Marginimea Sebesului, cum mai este cunoscuta, cercetatorul stiintific de la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti, Rusalin Isfanoni, spune ca prezinta cateva particularitati. "In aceasta zona este vorba de pastoritul asa-zis pendulatoriu, cu varatul oilor sus, la munte". Acesta prezinta punctele importante ale transhumantei: plecarea la munte, caci dupa data de 15 mai ciobanii nu mai au voie sa ramana cu oile in sat. Pana la 15 iunie turmele sunt tinute intr-o ograda de tranzitie, unde oamenii isi au fanaturile. Constructiile de aici se numesc colibe si sunt un fel de dublura a gospodariei din sat. "Urmeaza urcatul la munte, cu copii, cu closca cu puii, cu purcei. Toamna are loc procesul invers, iar la inceputul lui octombrie turmele si familiile ajung iar in sat", precizeaza Isfanoni. Urmatoarea etapa este a coboratului la campie, unde iernile sunt mai blande. Intoarcerea in sat se face, conform cercetatorului, dupa ce oile fata, in februarie. O particularitate a zonei este ca stransul laptelui se face de catre bacite. Stana din munte e alcatuita din stana propriu-zisa, cu strunga si tarcul, si comarnicul, un fel de depozit unde sunt adunate branza si celelate produse. Obiceiurile aparte legate de traditia pastoritului sunt nedeile. "Este un prilej pentru ciobani sa intalneasca tineretul satului, sa puna ochii pe fete si sa lege prietenii care iarna se pot concretiza in casatorii. Oamenii pun mese copioase la aceste sarbatori. Totodata nedeile sunt si un fel de targ la care producatorii din satele de la poale fac schimb de produse cu ciobanii", precizeaza cercetatorul de la Muzeul Satului.