Ultimul pieptănar din Tărgu Frumos

Petru Mandachi, 80 de ani, este singurul "meşter de ceaune" din oraşul Tărgu Frumos, urbe altădată plină de meşteşugari renumiţi in intreaga ţară.

Măiestrie - ridică pe degete inima metalului

Petru Mandachi, 80 de ani, este singurul "meşter de ceaune" din oraşul Tărgu Frumos, urbe altădată plină de meşteşugari renumiţi in intreaga ţară.

Â

Moş Petru, un adevărat artist in domeniu. Un meşter pieptănar care a locuit pănă deunăzi chiar pe Strada Pieptănari, in Tărgu Frumos. Un "rom de omenie", zice-se, admirat de intreaga breaslă şi toată suflarea ţigănească a tărgului. Ultimul pieptănar şi ceaunar din Tărgu Frumos.

Din coarne de bou făcea piepteni "deşi", pe care ii vindea in toată ţara unora dintre romănii care, pe atunci, aveau destui păduchi. Gospodăria şi-a ridicat-o din această muncă grea, pe care o practică şi astăzi, insă cu mai puţin spor la vănzare. Cănd nu a mai putut face piepteni din os, din cauza lipsei coarnelor de vită, s-a apucat de turnat cratiţe şi vase pentru gătit.

Â

Lupta. Astăzi, pieptenele des se face din plastic şi nu prea mai are intrebuinţare, iar aşa-zisele oale minune de prin supermarketuri subţiază punga cu medicamente a bătrănului, care se incăpăţănează să toarne oale din aluminiu. Vase in care, spune meşterul, iese cea mai bună friptură.

Cănd focul s-a incins şi miezul de aluminiu pălpăie gălbui, moş Petru apucă cărjele şi coboară in mica turnătorie. O hardughie cu pereţii dărămaţi, cu cuptor serios şi utilaje. "S-a incins. Noroc. Toarnă", suflă bătrănul ultimele indicaţii. Putere nu mai are decăt pentru treburile uşoare. In schimb, supervizează totul. Nepoţii execută. "Scoate forma, toarnă, vezi focul." Acum a căzut pe un scaun. Zămbetul larg mijeşte sub mustaţa scurtă, ţigănească, a la Hitler. "Se face fum mult, mai aerisim, mai punem cărpa la gură, dar tot ne intoxicăm, slavă Domnului că

n-am murit, mai bem lapte, mai deznegrim funinginea cu o ţuică, spălăm sărăcia", spune bătrănul.

Cănd era puşti a invăţat meseria de la tatăl său. Bunicii săi au lucrat mai mult piepteni. Tatăl său s-a apucat de făcut ceaune in 1944, cănd nu mai găsea coarne de vită, iar aluminiu era pe toate drumurile, de la armamentul distrus. Ai săi au invăţat meşteşugul turnării de la un alt muncitor care turna in intreprindere. Aluminiul se toarnă cănd ajunge la temperatura adecvată. La 480 de grade Celsius, cănd pălpăie galben ca un soare. Turnarea unui vas din aluminiu durează 1,5-2 ore.

Â

Profit. Bunicii au lucrat mai mult la piepteni. "Acum, lumea nu cumpără, că nu prea mai sunt păduchi." Pe vremuri, cănd kilogramul de carne costa cel mult 13 lei, iar litrul de vin 3-4 lei, căştiga pe un pieptene 10 sau chiar 12 lei. A văndut in toată ţară, de la Bucureşti, Arad şi pănă la Salonta, Dobrogea şi nordul Moldovei. "Cănd mă puneam la treabă, lucram şi 50-60 de piepteni pe zi. Intr-un an greu am făcut şi 100 de piepteni, dar m-au ajutat şi tata, şi mama. Ţiganii acceptau şi trocul: luau in schimbul pieptenilor carne de porc, mălai, ouă, fasole, vin şi ce mai avea ţăranul in bătătură, mai ales in prag de sărbători". S-a insurat, tănăr fiind, cu o romăncă frumoasă, admirată de toată ţigănimea. Era elegant imbrăcată, in blănuri şi bijuterii, cu kilograme de aur pe ea. Şi acum o preţuieşte, dar şi ea l-a iubit mult, că era mlădios şi curat, dar mai ales pentru că avea o fire tare, de bărbat puternic. Astăzi trăieşte greu, fiindcă are o pensie de doar 168 de lei, ca veteran. Insă cu măinile lui negre, subţiri, ridică pe degete inima metalului şi alungă moartea.

Â

,,Lucram la lumina lămpii cu gaz, cu fitil, la lumina lumănării, dar văd şi acum fără ochelari. Ochii is bunişori, dar spatele mă doare, că am fost rănit in război. Am stat mult la pat, dar apoi m-am apucat de muncă"

Â

,,Muncesc şi acum, ajutat de nepoţi, că am mulţi, 17 la număr. Dar tot cu tata lucram cel mai bine. Tata a construit soba, a ştiut să facă cuptorul şi eu am invăţat de la tata, şi am făcut cuptorul cu fier beton inăuntru"

Â

,,Acum, un pieptene des nu costă mai mult de 6-7 lei, şi abia se vănd doi-trei pe săptămănă. La fel ca ceaunele. Mulţumesc lui Dumnezeu, erau vremuri bune, mi-am inălţat cu banii de pe piepteni casă. Intr-o iarnă am ridicat-o, pe Strada Pieptănari"

Â

,,Cănd mă puneam la treabă lucram şi 50-60 de piepteni pe zi. Intr-un an greu am făcut şi 100 de piepteni, dar m-au ajutat şi tata, şi mama. Ţiganii acceptau şi trocul: luau in schimbul pieptenilor carne de porc, mălai, ouă, fasole, vin şi ce mai avea ţăranul in bătătură, mai ales in prag de sărbători"

Petru Mandachi meşteşugar