Un imperiu pe o bucată de lut

Un mic obiect din lut, cu nouă laturi, pe care este scrisă istoria unui oraş, a unui rege, a unui imperiu: Barilul de la Khorsabad.
A fost descoperit, alături de alte artefacte, pe teritoriul Irakului de astăzi, de francezul Victor Place, care are puternice legături şi cu ... România. O piesă de o valoare excepţională, aflată în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).

Barilul face parte din seria obiectelor consacrate “ritualurilor de fundaţie a unei construcţii, cu rol apotropaic, ca şi tăbliţele din materiale diferite descoperite într-o ladă de piatră sub unul din pragurile palatului, textele cuprindeau în afara omagierii zeilor, relatarea faptelor de vitejie ale regelui Sargon al II-lea şi istoria construirii oraşului. Astfel de obiecte sunt atestate numai la sfârşitul mileniului II î. C. şi la începutul mileniului I î. C.”, ne spun specialiştii de la MNIR. “Mesopotamienii credeau în puterea cuvântului pe care îl asimilau creaţiei sau existenţei şi nu se îndoiau de eficacitatea lui. Înainte de a construi sau de a restaura un edificiu, regele plasa în fundaţii, sub praguri sau în ziduri, texte scrise pe materiale diferite, în cât mai multe exemplare, pentru a le mări şansa de a traversa eternitatea. Textele se adresau în special zeilor şi suveranilor succesori ctitorului, care erau obligaţi în cazul unor restaurări, să le pună cu pioşenie la loc şi să le multiplice pentru a perpetua gloria şi măreţia lor. În caz de distrugere, profonatorul urma sa suporte rigorile blestemului cu care se încheiau textele.”, completază specialiştii.

Inscripţia
"Sargon reprezentantul lui Bel, locotenentul lui Assur, pupila ochilor lui Oanes şi Dagon, marele rege, regele puternic, regele legiunilor, regele Assiriei, regele celor patru regiuni, favorit al marilor zei şi adevăratul păstor căruia zeii Assur, Mardoch i-au încredinţat regalitatea popoarele şi al cărui nume glorios l-au răspândit până la capătul pământului. (…) Puternic şi tare, HALIB NAMURRATI, am ridicat armele pentru nimicirea rebelilor. (…) Regiunea Asiriei era o mare pustietate, mlaştinile şi buruienile invadaseră palatele şi, în loc să fie depozite de bogăţii regale, deveniseră strâmtoarea furtunilor. (…) Atunci am cerut corvoada oamenilor pentru a smulge neghina din ţara mea, care nu-şi arăta adevărata sa valoare, la fel ca şi pentru a înlătura seminţele rele, (cerând) ajutorul zeului Serach în această operă. (…) Pe oamenii Asiriei cunoscând toate ştiinţele, i-am facut să fie instruiţi de înţelepţi şi savanţi în palatul meu, în arta de a lua câştig din muncă şi în frica de zei şi de rege. (…) Dar cel ce atacă opera mâinile mele, care şterge sculpturile mele care îndepărtează recipientele ce conţin bogăţiile mele, care jefuieşte tezaurul meu, fie ca Assur, Samas, Bin şi zeii care locuiesc în acest oraş, să-i şteargă numele şi rasa de pe faţa pământului în această ţară şi să facă să fie considerat rebel de către duşmanii săi”.(Fragmente din textul de pe Baril, publicat de V. Place).
 Barilul este obiectul lunii februarie, micro-expoziţie ce va putea fi vizitată până la 21 martie 2013, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Victor Place
Victor Place a fost un diplomat francez, cu o cultură impresionantă,  pasionat de arheologie şi un pionier al fotografiei, după cum l-au descris academicianul Dan Berindei, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR, excelenţa sa ambasadorul Irakului la Bucureşti, Mohammed Saeed AL- Shakarachi, şi Didier Dutour, director adjunct al Institutului Francez, prezenţi la vernisajul expoziţiei de la MNIR, din 21 februarie.
Victor Place s-a născut la Corbeil, pe 18 iulie 1818; între 1851 şi 1855, va îndeplini funcţia de consul general la Mosul, implicându-se cu pasiune în studiul assyrologiei. Devine, astfel, un arheolog pasionat, fiind însărcinat de autorităţile franceze, cu urmărirea şi verificarea săpăturilor de la Khorsabad.  S-au făcut descoperiri importante; multe dintre artefactele gasite la Mossul aveau să se piardă pentru totdeauna în apele râului Tigru, din cauza unuia accident care a dus la scufundarea plutei pe care erau transportate.
Începând din septembrie 1855 va lua în primire funcţia de consul al Franţei în Moldova. Vine cu indicaţia şi misiunea de a se pronunţa deschis în favoarea Unirii Principatelor Române. De aceea, consulul a ajuns să se implice în făurirea şi consolidarea mişcării unioniste. Va deveni un apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza, dar se pare că şi-a depăşit atribuţiile şi Cuza l-a îndepărtat. Însă el a rămas fidel Moldovei. Spre sfârşitul vieţii va reveni în România. Aici s-a recăsătorit cu o descendentă a familiei Baliff. A murit la 10 ianuarie 1875, la Tăngujei (Vaslui), fiind îngropat la Iaşi, în Cimitirul Catolic din Dealul Copoului. Mai târziu a fost reînhumat, în Cimitirul “Eternitatea”.