Unirea lui Cuza, recunoscuta de Inalta Poarta

Sultanul Abdulaziz a recunoscut printr-un "Berat" Unirea Principatelor Romane, dar numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Un document important al otomanilor era intotdeauna scris de "iazagii" si trebuia neaparat sa contina o "turala".

Oamenii acelor vremuri nu dispuneau de metodele de comunicare de astazi. Costisitoare si greu accesibila, tehnica scrierii pe pergament era folosita doar de cei care si-o puteau permite.

La Curtea lui Cuza soseste un diplomat. Dupa turbanul pe care il poarta cu mandrie, romanii isi dau seama ca-i pagan. E trimisul lui Abdulaziz, Sultanul Imperiului Otoman. Solul Inaltului Sultan aduce un document asteptat de romani "ca painea calda". Pe o piele de vitel, atent lucrata de mesteri, scribul Sultanului Abdulaziz a compus diploma conducatorului, de pe malul Bosforului, de recunoastere a Unirii Moldovei si a Tarii Romanesti pe durata vietii lui Cuza. Un pergament mic, dar un pas mare pentru Principatele Unite.

BERATURI SI IAZAGII. "In diplomatica otomana, acest tip de document poarta denumirea de «berat». Cei care le scriau, scriitorii de limba turca, se numeau in documentele romanesti "iazagii", termenul provenind din verbul turcesc «iasmac» - «a scrie»", spune domnul Marcel Ciuca, directorul Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale.

Beratul destinat lui Cuza este unul special. Intr-o vreme in care pergamentele costau o avere, chiar si pentru conducatorii lumii, Abdul Aziz a trimis o diploma scrisa de la jumatatea suportului in jos. "Modul cum a fost scrisa, deci partea de sus, care era socotita spatiul de respect in diplomatica otomana, fiind egala cu partea de jos, partea scrisa, ar fi o dovada a faptului ca Sultanul Abdul Aziz, un sultan luminat, il socotea pe Cuza drept egalul sau", explica profesorul Marcel Ciuca. Exista si o dovada in acest sens: Domnitorul Principatelor Romane, Cuza, cand a mers sa primeasca investitura, nu a ingenuncheat in fata sultanului, sa sarute ciucurele de la varful papucului sultanului, ci demn, in picioare, a primit investitura.

SEMNIFICATIE. Documentul a marcat un pas important pe calea unirii depline a tarii. La 22 noiembrie 1861, in urma consensului stabilit la Conferinta reprezentantilor Portii Otomane si ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta Otomana a emis "Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei", prin care admitea unirea administrativa si politica a Principatelor: reunirea ministerelor de la Iasi si Bucuresti intr-un singur guvern si a Adunarilor Elective intr-una singura, suspendarea activitatii Comisiei Centrale de la Focsani, mentinerea frontierei dintre cele doua tari, instituirea in fiecare principat a cate unui consiliu provincial, ce urma sa fie consultat asupra tuturor legilor si regulamentelor de interes local. Aceasta recunoastere a fost insotita insa de nota restrictiva (sugerata de monarhia habsburgica) ca Unirea sa inceteze la sfarsitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. In "Istoria Romaniei in date", coordonata de Dinu C. Giurescu, este mentionat in dreptul datei de 3 decembrie 1861 faptul ca in mesajul sau de deschidere a Corpurilor Legiuitoare domnitorul Al.I. Cuza a anuntat ca "Inalta Poarta, precum si toate puterile garante" au aderat la Unirea Principatelor, care va fi asa cum "Romania o va simti si o va dori". La noua zile de la acest anunt a avut loc proclamatia catre natiune a lui Al.I. Cuza prin care aducea la cunostinta oficial ca "Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata. Acest fapt maret, dorit de generatiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu caldura de noi, s-a recunoscut de Inalta Poarta si puterile garante... Alesul vostru va da astazi o singura Romanie".

O MICA ISTORIE. De fiecare data cand scenografii incearca sa refaca atmosfera unei curti domnesti, acestia nu uita de jiltul domnesc, iar in apropierea acestuia intotdeauna se afla masa slujbasului insarcinat cu scrierea de acte. In Tarile Romane, suportul de scris folosit in cancelarii era pergamentul. Acesta era facut din piele de vitel, de oaie, de capra sau de iepure, prelucrata special. Existau doua feluri de pergament: pergament sudic, fabricat mai ales in Italia, si pergament nordic sau german, fabricat mai ales in zona Germaniei. Cel mai fin si in acelasi timp cel mai scump pergament, asa-numitul pergament de linum, era confectionat din pielea fatului. Ca sa extraga fatul, trebuia mai intai ucisa mama. Din cauza ca pergamentul era un suport de scris foarte scump, documentele vechi sunt scrise pe pergamente de mici dimensiuni. In secolul al XVII-lea, a inceput sa se fabrice si in Tara Romaneasca, iar documentele scrise pe pergament au inceput sa aiba aproximativ doi metri.

CASTIG. Insa in secolele anterioare, cand pergamentul se procura greu, cei care nu aveau acest suport de scris recurgeau la un viclesug: razuiau un text de pe un pergament scris anterior si obtineau ceea ce in caligrafie se numeste palimpsest ("palimpsistos" in greaca inseamna "razuit a doua oara"). Ca sa intelegeti tehnica, acea piele de animal a fost razuita prima oara de par si de carne, cand a fost obtinut pergamentul initial, si a doua oara de scrisul de pe ea, pentru a se obtine un nou suport. Acest suport, palimpsest, era folosit atat la scrierea documentelor autentice, cat mai ales a falsurilor, iar istoricii, cand vad asemenea palimpseste, sunt foarte curiosi sa vada ce a fost inainte, textul mai vechi, pentru ca s-ar putea sa descopere lucruri nestiute.

TERMINOLOGIE
"In diplomatica otomana, acest tip de document poarta denumirea de «berat». Cei care le scriau se numeau «iazagii», termenul provenind din verbul turcesc «iasmac» - «a scrie»"

CAUTARI
"Istoricii, cand vad asemenea palimpseste, sunt foarte curiosi sa vada ce a fost inainte, textul mai vechi, pentru ca s-ar putea sa descopere lucruri nestiute" - Marcel Ciuca, directorul Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale

"TURALA"

In partea superioara a textului se afla ceea ce in diplomatica turco-otomana se numeste "turala". Aceea este de fapt desenata de scriitorul din cancelaria sultanului si este ceea ce la documentele romanesti se gaseste in partea de jos, este monograma sultanului. Pe acel desen, care este identic la toate diplomele sultanilor otomani, in partea de jos se afla numele fiecarui sultan. Pentru ca acel text se descifreaza foarte greu, specialistii romani au publicat liste cu asemenea turale ca sa-i ajute pe cei mai putin initiati. Se spune ca acea forma invariabila a turalei, asemanatoare unei maini cu degetele deschise, si-ar avea originea in nestiinta de carte a primului sultan, caruia i-a fost prezentat spre semnare un astfel de document. Imaginati-va cum un om care avea in puterea sa armata "cata frunza, cata iarba", nestiind carte, si-ar fi bagat mana in lichidul de scris si a pus acolo sus pecetea "stiintei" lui... de carte!

Acest proiect este realizat in colaborare cu Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale