Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De curând am participat la un curs de ,,Isihasm”, susţinut de scriitorul Vasile Andru. Isihasmul este o tradiţie ascetică de concentrare şi pace lăuntrică, ce îmbină armonia trupească cu cea mentală şi sufletească. Am intrat la Sala ,,Dalles” şi ascultându-l, am înţeles (a câta oară?) că avem modele şi călăuze pe traseul misterios către noi înşine. Îl avem pe Vasile Andru care va împlini pe 22 mai, 71 de ani. Ştie totul despre longevitate şi nimic despre bătrâneţe.
Vasile Andru este unul dintre acei oameni rari, luminoşi, puternici în spirit şi în duh, în prezenţa cărora viaţa capătă sens şi semnificaţie. S-a născut în 1942, în Bucovina, loc binecuvântat, încărcat de istorie şi splendoare. Bunicii săi, deportaţi în Siberia în timpul ocupaţiei sovietice, nu s-au mai întors niciodată acasă, doar părinţii au reuşit să fugă din satul ocupat şi să se stabilească într-o localitate de lângă Siret. Vasile Andru a absolvit studiile universitare la Iaşi, apoi a fost profesor şi lector universitar, la Suceava. În afara cursului, am purtat o discuţie din care selectez crâmpeie, pentru cititorii ,,Jurnalului Naţional”: ,,Nu am fost un scriitor dizident ci un blând nonconformist. Nonconformismul meu ştia să ocolească rigorile cenzurii. În 1991, la Paris, am prezentat lucrarea <<11 moduri de a contracara rigorile comunismului>>, în cadrul unui simpozion organizat de Monica Lovinescu. Am descoperit felul de a trăi normal şi în comunism, pe o planetă cu multe adversităţi. Am ştiut că nu am venit pe o planetă uşoară, ci am venit pe o planetă unde avem o singură şansă şi 99 de adversităţi. Lucrul acesta l-am luat generic, am venit pe o planetă grea, unde omul nu a huzurit, nu s-a adaptat uşor. Când m-am trezit în plină dictatură, m-am adaptat acestei teorii. Nu am simţit-o ca pe o penitenţă. Nu mi-am ales bine timpul naşterii, în plin război mondial, dar am fost foarte ocrotit, am trăit în afara istoriei cumva... Nu am băgat de seamă atunci duritatea istoriei, de-abia peste ani am publicat o carte care se cheamă <
Din 1980, Vasile Andru a fost redactor principal al revistei ,,Viaţa românească” iar după revoluţie, a fost ales şeful secţiei proză, al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Şi-a scris cărţile cu temeinicie şi trudă, păstrându-şi însă, discreţia plină de lumină. ,,Mai târziu am simţit că se strânge un fel de cerc în jurul meu şi am înţeles că sunt motive de teamă dar am ştiut că poţi fi şi cumva deasupra... Am fost dat afară din învăţământ pe motive ideologice, dar până la urmă, mi-a prins bine pentru că eu vroiam să scriu. În cei 7 ani în care am fost lector, am publicat 4 manuale universitare, ceea ce îmi geometrizase mintea. Pentru a scrie literatură trebuie să scapi de spiritul geometric, aşa că ieşind din învăţământ, m-am preocupat de scris şi de practica sapienţială.”
Căutările domniei sale au avut destinaţii din cele mai adânci şi mai înalte. A făcut stagii de documentare antropologică la Roma, Paris şi Wellington, are un master în Filosofia Vedanta, la Trivandrum, în India. A cercetat procedeul filocalic ,,Rugăciunea Inimii”, a devenit un nume de referinţă al simpozioanelor internaţionale de istoria religiilor. Din 1990, structurează şi coordonează ,,Centrul de practică isihastă” din Bucureşti. Poartă în fiinţa domniei sale marile întâlniri cu marii învăţaţi, preoţi, asceţi, fiinţe sporitoare în duh, cum le numeşte Vasile Andru: ,, Îmi amintesc ce spunea Einstein despre coincidenţă, că este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Când ajung într-un spaţiu nou, îmi doresc să mă întâlnesc imediat cu înţeleptul locului. După 90, când am avut o bursă în Franţa, am vrut să mă întâlnesc cu Cioran. Când am fost în Tibet, am vrut să îl întâlnesc pe Dalai Lama. Când am ajuns în Calcutta, am vrut să o întâlnesc pe Maica Tereza. Simţeam de pe atunci sfinţenia sa şi am vrut să văd cum arată un sfânt. Rugăciunea împreună cu Maica Tereza a fost foarte sporitoare. Vă spuneam că aceşti oameni-fenomen te promovează în har. În preajma lor simţi că sunt dăruiţi, simţi un fluid perceptibil, nu doar o sugestie subiectivă care vine de la un om legendar. Am simţit asta şi în preajma părintelui Teofil Părăianu. Alt om fenomen. Îmi place să întâlnesc oameni din alte spaţii geografice şi să descopăr apoi, rudenia cu ei. Când Hristos pune întrebarea “Cine este aproapele tău?” dezvoltă parabola că aproapele tău este în primul rând ruda ta, dar tot în primul rând poate fi un străin din cel mai îndepărtat colţ de lume. În sudul Indiei, am simţit rudenie reală, am descoperit asemănări până la identitate între indienii din sud şi răzeşii lui Sadoveanu. Au acelaşi ritualism al vorbirii, acelaşi hieratism al gestului. Şi-am zis: Domnule, oamenii aceştia sunt neamuri cu mine! ”
Vasile Andru a descoperit în mistici, în asceţi, în Filocalia, repere ale salvării. A căutat raiul promis şi ni i-a dezvăluit frumos, între coperte, pe misticii din Carpaţi. Crede că românii au fost feriţi de extreme mistice şi ştie că marile personalităţi harismatice din spaţiul carpato-danubian nu sunt cunoscute, nici valorizate. Vasile Andru a cercetat aproape 15 ani, apoi a publicat volumul :,,Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii”. Preocuparea domniei sale pentru vindecarea spirituală a spaţiului nostru, este o constantă: ,,În cercurile cu care lucrez, am formulat într-un cadru elaborat, arta de a trăi în spaţiul românesc. Sau altfel spus, încerc să elaborez şi să sistematizez, arta românească de a trăi, pentru a deveni un bun conştient. Există grupe tot mai numeroase şi mai doritoare de acest lucru. Se pot face săli pline în jurul ideii de frumos duhovnicesc şi artă de a trăi. Aceste lucruri se regăsesc în scrisul meu, există în volumele <
L-am întrebat în final cum să înţelegem nedreptatea, suferinţa, umilinţa care ni se întâmplă în anumite etape ale vieţii noastre. Mi-a răspuns zâmbind: ,,este doar o traumă de iniţiere!”
Citește pe Antena3.ro
