Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste 1.500 de români sunt eliberați anual de autorități din mâinile stăpânilor care îi tratează ca sclavi. Dar această cifră este doar o picătură față de numărul real de victime care cad pradă sclaviei moderne despre care nu ajunge nimeni să știe. Ca și în cazul Berevoiești, patroni fără scrupule profită de lipsa de educație și de sărăcia semenilor pentru se îmbogăți. Iată cum arată viața a doi dintre zecile de mii de români exploatați prin muncă.
De undeva, dinspre zarea acoperită cu stufărișul nesfârșit al Deltei Dunării, se aude sunetul unei bărci cu motor. Un „mmm” prelung, ca un mârâit. Ciobanul Cosmin întoarce capul. E singurul lucru, după ore bune de stat pe imaș, care îți aducea aminte că ești în secolul 21, și nu în anul zero al erei noastre. Barca trece și liniștea se reașterne peste lumea din jur. În arşiţă se aude aerul cum sfârâie sub soarele cocoțat în capul cerului fără nori. De căldură, oile s-au oprit din păscut și s-au adunat laolaltă la umbră. Ăsta e unul din momentele în care ciobanul poate să le scape puțin de sub ochi. Se ridică de pe iarbă și coboară malul pe care îi pasc animalele. Un șlap îi sare din picioare. Se oprește cu mâinile în șold, deasupra unei bălți stătute.
„Uite, de aici trebuie să bem apă!”, îmi spune și face un semn din bărbie către apa peste care s-a așternut un strat gros de mătasea broaștei. Nici nu trebuie să te apleci ca să simți cum pute a mâl și a hoit. Chiar la mal două muște se dau cap în cap scoțând un bâzâit puternic deasupra unui pește mort. Mai sus, un șarpe înoată cu capul deasupra pojghiței groase, lăsând în urmă un desen, ca și cum ai trece degetul printr-un iaurt gros. Omul se uită și mă vede neîncrezător. „Cum să bei de aici?”, zic. Face un salt, dă cu podul palmei stratul de mizerie de deasupra și soarbe în căușul palmei două guri, ca să ne arate că nu vorbește prostii.
„Când am ajuns aici și am văzut că asta e singura apă, două zile nu am băut nimic. Apoi mi-am făcut curaj, și bem de aici, cu broaște cu tot. Apa-i din aia împuțită, dar de acolo bei. De unde dracu să bei de altundeva? Aici spălăm vasele, aici bem. Matale crezi că vine patronul să ne aducă apă?”. „Mai bine o fierbeți înainte”. „Dar ai timp să faci focul tot timpul? Trebuie să stai cu oile. Crezi că mult reziști cu apa asta? Nu vă întrebați cum sunt rinichii mei? Îs distruși sută la sută. Asta e viața: dacă te obișnuiești, trăiești, dacă nu te obișnuiești, nu supraviețuiești”.
Condiţii de ev mediu
Locul în care patronul îi pune să doarmă e mai rău decât o cușcă de câini. E o cutie din scânduri putrezite de un metru lățime și doi lungime, în care trebuie să încapă și el, și vărul lui cu care a fost tocmit să păzească oile. Spaţiul e atât de îngust, încât nu încap amândoi să stea pe spate. „Dormim fiecare pe câte o coastă”. „Casa” asta a lor pare să fie un fost coteț de găini, dacă te iei după urmele de găinaț uscat dinăuntru. Pentru a nu trece ploaia printre crăpăturile largi de un deget dintre scânduri au prins în piuneze niște celofan, și el putrezit și găurit în toate părțile. „Eu acasă am o coștereață mai bună la găini decât asta”. Trage de sub ea o lădiță de plastic: „Asta e bucătăria noastră”. Înăuntru sunt doi cartofi și un bidon de plastic de jumătate cu ceva urme de ulei. „Pe ăsta l-am primit pomană de la niște turiști”. „Cosmin”, cum zice să îl trecem la ziar, a plecat din satul lui din Vaslui și a venit aici, în capătul celălalt al țării, sperând să facă un ban. A primit un telefon de la o rudă și i-a zis că ar fi de lucru la un patron care are mii de oi. I s-a zis că aici îl așteptă un salariu de 900 de lei, la negru, și condiții de muncă decente. „Am crezut că voi găsi o stână ca la noi, la Vaslui, ca lumea”. Dar când a ajuns aici, și-a pus mâinile în cap. Patronul i-a luat și lui, și vărului său buletinele și le-a zis că îi supraveghează atent, că are o rudă la poliția de frontieră. Le-a interzis să meargă în vreun sat, cu pretextul să nu cumva să îi vândă din oi pe la localnici.
Citește pe Antena3.ro
Frica a pus stăpânire pe ei
„Prima dată parcă nici nu îmi venea să cred. Mi-au trebuit câteva zile să îmi dau seama în ce hal am ajuns. Am început să plâng. Nu aveam pe cine să sun, nu aveam nici baterie, nici credit, nici semnal, mergeam pe dig și plângeam, pentru că atunci am realizat că aici e pe viață și pe moarte. Atunci a trecut pe drum o femeie, i s-a făcut milă de mine și mi-a dat o felie de pâine și o cană cu apă”. Plânge și acum când povestește. Apoi însă, când s-a mai liniștit, și-a făcut curaj să mai reziste trei săptămâni, măcar până la primul salariu. Când s-a împlinit luna, s-a dus să își ceară drepturile. „Măi șefule, îmi trebuie bani, să trimit acasă. Mi-a zis atunci că o să îmi dea, dar nu acum și nu bani, ci miei”. Când am vorbit cu el se împlineau două luni de muncă fără plată și tot nu era hotârât să fugă. Dacă totuși va primi ceva și nu a muncit degeaba? De aceea ne-a rugat să nu vorbim cu stăpânul lor și nici să nu le facem publică identitatea. Poate îl supără. Se amăgesc cu gândul corectitudinii stăpânului, deși știu că ciobanul care a stat înaintea lor a muncit şase luni. Când a spus că vrea să plece acasă și că își vrea banii, i-ar fi dat doar 100 de lei și i-ar fi strigat: „Dispari, că îți rup picioarele!”. Și mai e și teama care îi roade în pustietatea aia: „Patronul are pușcă. Ne e frică sănu ne bage un glonț în cap. S-a mai întâmplat aici. Pe un cioban mai la vale l-a pus patronul cu gâtul la roata tractorului. Pe alții i-au sechestrat în beci. Dacă ești tare în gură, îți dă una în cap, îți boțește capul și îți dă drumul pe Dunăre. Dacă te găsesc abia în mare, cine mai știe unde anume te-a omorât și cine?”
„Prima dată parcă nici nu îmi venea să cred. Mi-au trebuit câteva zile să îmi dau seama în ce hal am ajuns. Am început să plâng. Nu aveam pe cine să sun, nu aveam nici baterie, nici credit, nici semnal, mergeam pe dig și plângeam, pentru că atunci am realizat că aici e pe viață și pe moarte. Atunci a trecut pe drum o femeie, i s-a făcut milă de mine și mi-a dat o felie de pâine și o cană cu apă”, ciobanul Cosmin
„Patronul are pușcă. Ne e frică să nu ne bage un glonț în cap. S-a mai întâmplat aici. Pe un cioban mai la vale l-a pus patronul cu gâtul la roata tractorului. Pe alții i-au sechestrat în beci. Dacă ești tare în gură, îți dă una în cap, îți boțește capul și îți dă drumul pe Dunăre. Dacă te găsesc abia în mare, cine mai știe unde anume te-a omorât și cine?”, ciobanul Cosmin
Jurnalul Național a consultat un jurist care a confirmat că situația celor doi ciobani se încadrează la infracțiunea de „trafic de persoane”, iar patronul ar risca pușcăria. Spune clar în Codul Penal că „recrutarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia săvârșită prin constrângere, inducerea în eroare se pedepsește cu închisoarea de la trei la 10 ani”.
Sclavia la stână, un peisaj comun
De altfel, dacă ne uităm în urmă, putem vedea că unii proprietari de stâni par să facă din sclavie un obicei la fel de comun precum vândutul brânzei. Anul trecut, un bărbat din același județ, Tulcea, a fost arestat după ce la stâna lui au fost găsiți 15 oameni bătuți, înfometați și obligați să muncească în condiții similare cu cele ale lui Cosmin. Cu doi ani mai înainte, în comuna Mihail Kogălniceanu din Constanța, doi frați, împreună cu mai mulți complici, ar fi abuzat de 14 ciobani pe care îi puneau la lucru în condiții inumane și, dacă încercau să fugă, erau prinși și bătuți crunt. De altfel, cei doi au și primit între timp pedepse de nouă ani și, respectiv, patru ani de închisoare.
Cazul Berevoieşti
Unul dintre cele mai revoltătoare cazuri s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni. Într-o acţiune fără precedent, autorităţile au descins la Berevoieşti, unde zeci de persoane erau exploatate încă din 2003. 37 dintre stăpânii de sclavi de la Berevoieşti au fost arestaţi, iar unul a fost plasat în arest la domiciliu pentru că are nevoie de dializă. În plus, primarul şi politiştii din localitate ar putea fi anchetaţi. Sunt informaţii că aceştia ar fi ştiut că anumite familii au sclavi, dar au tăcut, ba chiar au profitat de această situaţie. Ostaticii erau vânduţi în sat cu sume cuprinse între 300 şi 500 de lei. Zeci de oameni, inclusiv copii, au fost âinuti în sclavie ani la rând. Stăpânii îi pedepseau aspru, iar metodele erau dintre cele mai dure. Sclavii erau folosiţi pentru muncile din casă, dar şi pentru cerşit ori furat de lemne din pădure. Reţeaua era foarte bine pusă la punct, iar anumite persoane aveau misiunea să se asigure că nimeni nu intră în sat. Mai mulţi dintre stăpânii de sclavi primeau ajutoare sociale din partea primăriei, deşi nu erau săraci. Pe parcursul anchetei s-a aflat că aceştia deţineau conturi mai mari de 3.000 de lei, aşa cum prevede legea, dar şi autoutilitare sau alte maşini de lux.
