Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pun mâna pe inimă şi mărturisesc că tema lu' Ceauşescu exploatat în mod exotic în artă, societate, presă etc. mă enervează. A vorbi astăzi despre Ceauşescu, într-un text de ziar, într-un reportaj cu valoare de documentar la televizor, într-o amărăciune de film care te buşeşte şi un râs ontologic cum poate să ia premiu o asemenea căzătură, a exploata curiozităţi sinistre ale unora şi a le prepara, special pe gustul lor pentru morbid, o tocăniţă de comunism servită rece şi slinoasă la festivaluri internaţionale, ei bine, asta mie-mi sună ca o reţetă a disperării.
E ca şi cum, în afară de Ceauşescu, ţara asta nu mai are nimic zdravăn de oferit. N-ai nimic de spus? Zi de Ceauşescu şi toată Străinezia o să ţi se uite-n gură ca la stomatolog. Se cheamă că le-ai luat mau'. Necrofagia ceauşescologică a disperaţilor după succes îl preface pe săracu' dictator, că mi-e şi milă de el, într-o reţetă haliudiană, în care personajul rău o sfârşeşte rău şi ăla bun culege laurii. Oh.
Se pare că eterna aplecare pe sinistra temă şi a bestialei ei soţii nu ne va părăsi niciodată. Se pare că acel capitol de care eram sastisiţi în decembrie '89 nu s-a încheiat nici la douăzeci de ani după ce deasupra celor doi amărâţi s-a deschis pământul. Chiar şi mort, Ceauşescu rade tot în calea lui. Pronunţă doar „Ceauşescu" şi e suficient. „Ceauşescu" e parola către succes, fie că eşti regizor de film, fie că eşti ziarist, fie orice. La urma urmei, Ceauşescu e ca partidul: „în toate cele ce sunt/ şi-n toate cele ce mâine vor râde la soare". Îmi pare rău s-o spun, dar astea nu mai sunt versuri, sunt de-a dreptul proorociri. Sinistre, da' proorociri.
Dacă ţi-e dor de Ceauşescu îl găseşti în timbre şi-n monede din argint, din bronz, din ce te lasă buzunarul tău de colecţionar ahtiat şi de iubitor de frumos. Ai aruncat lucrările lui pe care ţi le dădea la plenarele alea sau cum se numeau? Alea de durau câte trei zile? Le-ai dat la maculatură învelite în Scînteia, să nu se vadă? Nu contează! Mica ta greşeală existenţială poate fi uşor corectată în magazinele de vechituri. Un tablou al sinistrului zâmbind radios către viitor se găseşte şi acum într-un magazin de mobilă veche de pe Lipscani. Mulţi au vrut să-l cumpere, zice vânzătoarea, dar au fost nevoiţi să se mulţumească cu o masă de toaletă de interbelic sau un patefon care încă mai merge. Pentru că, dacă mobila e de vânzare, tabloul simpaticului dictator nu e. Nu dispera, însă, poţi să găseşti la Ceauşeşti câţi vrei în anticariate şi alte magazine de vechituri din Bucureşti. Bănuiesc că şi din ţară, numai să vrei.
Deşi pare, Ceauşescu nu e o raritate. Un interes nealterat de timp, turbat de-a dreptul, animă turişti străini din tot locul. Nu e zi de la Dumnezeu să nu apară câte un spălăcit cu rucsacul în spate care să nu-i facă poze conducătorului iubit; a cărui figură stă alături, culmea ironiei transcendentale, de icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul. Ca să vezi unde te duce istoria.
Într-un magazin de numismatică, Ceauşescu îi sfidează pe toţi voievozii de peste timp. Doar Ferdinand e mai tare decât el. Un Ceauşescu din argint zâmbeşte din vitrină. Parcă vrea să facă mişto de tine. Sub el, un preţ care nu face decât să confirme miştoul. Patru milioane cinci sute, în bani vechi, faţă de un, să zic, Vlad Ţepeş de trei sute de mii şi un Mihai Viteazu de opt sute de mii. Jalnic! „Un Blaga" (aşa se zice, ca la nişte substantive comune!) din bronz priveşte patetic de sub geam, lângă Arghezi şi Sadoveanu.
Nici măcar Sadoveanu, care, vorba aia, nu reuşeşte să sară mai sus de opt sute de mii. Doar Ferdinand, Ferdinand însuşi, îl bate relaxat pe umăr, cu un zdrobitor cinci milioane cinci sute. Interesul pentru Ceauşescu e, într-adevăr, semnificativ. Doamna vânzătoare confirmă, dar, în acelaşi timp, îmi atrage atenţia că altele sunt criteriile după care se stabileşte preţul, iar pasionaţii de numismatică o ştiu mai bine decât oricine: material, an de emisie, dimensiuni etc. În fond, de ce n-ai face cadou o monedă cu Ceauşescu? Doamna mă asigură că sunt mulţi cei care s-ar bucura sincer, da, da, sincer, să primească aşa ceva, că „unii chiar au dus-o foarte bine pe vremea lui, nu ca acuma". La argumentul ăsta nu mai belesc de mult ochii.
M-am obişnuit cu nostalgiile ceauşescologice, aşa încât nici măcar nu mai am energia să mă enervez. În fond, fiecare cu ale lui.
Şi, că tot vorbii mai sus de festivaluri internaţionale, să menţionez că apetitul pentru exoticul dictator se menţine la fel de treaz în sfera numismaticii şi a filateliei pe cât de treaz este în cea artistică. O ovulaţie peste timp. å, scuze. O ovaţie peste timp.
După douăzeci de ani, Ceauşescu iz ălaiv! Trăieşte, e bine mersi, în mintea şi-n inimile noastre. Mă rog, nu ale tuturor, ale unora. Nu mai scăpăm de Ceauşescu oricât am vrea. Ceauşescu e, cu adevărat, în toate cele ce sunt! Ceauşescu e cul, Ceauşescu e vintage, Ceauşescu e un pământ exotic, îndrăznesc să spun, un pământ virgin, exotic. O să murim noi şi Ceauşescu n-o să mai moară. O „Cântare a României" peste timp se întinde acum, mai departe de graniţele ţării.
N-o să mai treacă mult timp şi o să auzi şi-n spaţiu „Cântarea României". Pentru că, da, Ceauşescu e, literalmente, peste tot! (Să vedeţi cum îl pomenesc la metrou: „Noroc cu Ceauşescu că ne-a făcut metrou, că nici metrou n-aveam!") N-o să mă mir dacă mâine-poimâine o să avem un an aniversar „Ceauşescu", o prăjitură „Ceauşescu", o bomboană „Ceauşescu", poate chiar o staţie de metrou „Ceauşescu" (de ce nu?), un festival „Ceauşescu", în care să se citească neobosit din cărţuliile lui mari şi roşii. Nu m-aş mira deloc. În fond, material e căcălău!
Citește pe Antena3.ro
