x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Visul „România educată” se derulează mai departe, șontâc-șontâc

Visul „România educată” se derulează mai departe, șontâc-șontâc

de Florian Saiu    |    06 Sep 2022   •   07:25
Visul „România educată” se derulează mai departe, șontâc-șontâc

Noul an școlar, al cărui debut s-a consumat ieri într-o atmosferă debarasată parcă de festivism și zorzoane, i-a smuls pe părinți din mrejele concediilor „low cost”, proiectându-le totodată odraslele într-o stare de angoasă precoce: „Ne-au furat două săptămâni de vacanță, tati! De ce?”. Mirarea puștiului blond abia coborât din răsfățul timpului neîngrădit s-a pierdut în tumultul adunat moț în curtea Școlii cu numărul 7 din Băneasa, București, România…

 

După mitingul aviatic, concertele și artificiile care au dezmorțit cerul capricios al Capitalei duminică seară, părinți și copii cu ochi cârpiți de somn, bunici vigilenți și polițiști bățoși cu ochelari de soare extrași din filme americane de duzină, vânzătoare de flori și bomboane, măturători hliziți peste garduri subțiri și învățătoare sulemenite s-au adunat, umăr la umăr, la startul (furat) al unui nou an școlar. Unul ca toți ceilalți, dacă ținem cont că niciun sezon educațional n-a debutat, în ultimele trei decenii, fără a aduce pe ici, pe colo schimbări mai mult sau mai puțin coerente. Plusurile și minusurile, contabilizate de mame strânse ghem în jurul puilor lor cu frizuri futuriste, bube neînchise încă pe sub genunchi și coșuri mascate discret sub un fond de ten salvator, răzbăteau în zumzăiala stranie: „Bine că nu se mai pune atâta accent pe tezele alea afurisite, ce mai stres și nebunie trăiam când se apropia sorocul lucrărilor la mate și la fizică”, brava o namilă cu trăsături de mamă-viking. „Stai, fată, că cine știe ce mai inventează miniștrii lu’ pește prăjit până la finalul lunii!”, lansa la rândul ei, în dreapta corporatistei stresate, o mămică ochelaristă numai zâmbet și piruete cochete. „Da’ cine mai e ministru’?”. Ultima remarcă-nedumerire, șuierată de un tată cu mască tabacică groasă, a primit drept lămurire două priviri tăioase și două buze strânse într-o înjurătură mută. Mama-viking chiar i-a întos spatele…

 

„Dragi părinți, copiii voștri sunt și copiii noștri”

 

Mai spre mijloc, acolo unde sunt de obicei turtiți piticii din primul an de școală ce-și adună lacrimile și mucii în același pumnișor, vocea directoarei-adjuncte aplecate în bobul microfonului încerca să-și încurajeze bobocii, dezmeticind murmure și glumițe deocheate în rândul părinților: „Dragi părinți, nu uitați că copiii voștri sunt și copiii noștri! Îi vom veghea cu dragoste și înțelegere!”. „Serios? Atunci să-i plătești și rechizitele, sunt triple prețurile!”, s-a burzuluit spre scena improvizată un bărbat ce părea să țină captiv sub tricou un imens balon cu heliu. Din zvonurile încrucișate în aerul ușor de septembrie a ieșit la suprafață și vocea pițigăiată a unei învățătoare tinere: „Nu uitați, astăzi, după ce intrăm la clasă și facem cunoștință cu noii colegi, vom petrece doar o oră împreună. E 9.00 acum, la 10.45 veți fi liberi”. „Uraaa! Mâine mai venim?”, i-a întors vorba un puști alunecos ce strângea între degete un „trei” albastru uriaș din plastic, semn că primele două clase fuseseră deja fentate. „Ianis, cum să nu veniți, școala abia ce s-a deschis. De mâine (n.r. - astăzi) începem orele la 8.00 și ieșim la 11.45, fix ca anul trecut”, a picat, ascuțită ca un brici, sentința învățătoarei.

 

O agendă bună la toate în loc de șapte caiete

 

Ghiozdanele au atârnat ușor în prima zi de școală. „Nouă ne-au transmis pe grupul părinților să le dăm copiilor doar penarul și ceva de mâncare. Manualele urmează să le primească de la școală. Chiar, voi ați apucat să cumpărați toate caietele și cărțile necesare? Noi abia ce ne-am întors de la mare. Și când mă gândesc că în perioada asta ne lăfăiam pe plajă, prețurile începeau să se micșoreze… Unde mai pui că ne-a și plouat în ultimele trei zile?!”. Dialogul aprins între mama-viking și bărbatul cu mască tabacică a acoperit, preț de câteva clipe, intervenția directoarei, profa de mate veșnic acră: „Ce caiete, mă, că al nostru umblă dintr-a șaptea doar cu o agendă bună la toate. Dacă nu-i aduc vreo două de la birou, își comandă el vreuna online. Prea vă luați în serios”. Ocheada aspră a ochelaristei-barză, mamă de fată, tocilară din bunică-n nepoată, l-a lăsat pe uscatul cariat de tutun cu gura căscată, suspendat între intenția de a articula ceva și a tăcea memorabil. A ales ultima variantă, spre satisfacția mamei-viking, care n-a întârziat să tragă primele concluzii ale celui mai pripit început de an școlar.

 

Șervețele umede, dezinfectanți, coli, imprimantă...

 

„Deci - a croncănit femeia cu alură scandinavă -, vor fi cinci module în loc de semestre, corect? (nimeni n-a contrazis-o). Asta înseamnă, de fapt, mai multe vacanțe și mai puțină bătaie de cap, cel puțin pe hârtie, nu? (din nou tăcere). Până la urmă, se va încheia o singură medie la fiecare materie, profesorii nu vor mai avea de ce să se plângă că nu-i timp suficient să pună note, bla, bla, bla... Au scos și tezele, ah, ce mai bătaie de cap… Una peste alta, modificările-s bune. Am sau n-am dreptate?”. Ochelarista-barză și omul cu mască tabacică au cârâit scurt: „Ai, ai”. „Normal că am”, s-a sumețit femeia-zdrahon. „Și-acum - și-a executat un gest regal cu mâna dreaptă - trebuie adunați banii pentru fondul clasei. Trebuie luate imediat șervețele umede, dezinfectanți, coli, apoi imprimantă...”. „Imprimantă?”, s-a holbat bărbatul cu pieptul subțiat de țigări și nopți risipite. „Ce naiba facem, asta costă o grămadă de bani!”. Căpetenia vikingă a decretat scurt: „Să lași naibii țigările alea, o să te omoare într-o zi!”. Pe cerul scămoșat de nori bulbucați s-a ridicat dintr-odată, din mijlocul unor copilași efervescenți, un „trei” albastru din plastic. Sus, sus, tot mai sus agățând în urma lui ochii limpezi ai elevilor de la Școala numărul 7 din Băneasa, București.        

 

Cine nu-i vaccinat, acasă!

 

Tot ieri a luat startul un nou an educațional pentru picii de la grădiniță. Dar nu oricum! Copiii care nu aveau schema vaccinală obligatorie până la vârsta de 5 ani au fost trimiși acasă. „Mi se pare normal, noi am vaccinat-o pe Antonia fără să ne abatem de la recomandările medicului de familie. Și-acum să ia vreo boală din colectivitate? N-ar fi corect. Cinci copii din grupa ei au fost respinși”, ne-a explicat Gina, mama unei fetițe de patru ani și jumătate. Pentru accesul la grădiniță părinții erau obligați să prezinte și adeverința medicală „de 72 de ore”, documentul care atestă că pruncii sunt în stare bună de sănătate cu cel mult trei zile înainte de reluarea programului la grădiniță.

 

Un ministru contestat

 

În cele aproape două luni cât au fost oficial în dezbatere publică, proiectele lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, au primit peste 2.000 de propuneri de îmbunătăţire! Deciziile care au scandalizat cel mai mult opinia publică și academică au fost legate de

modul în care s-a propus renunțarea la titlul de doctor și inițiativa de a desființa CNATDCU, organismul care este însărcinat cu verificarea tezelor de doctorat. De altfel, Cîmpeanu nu este prea agreat în această funcție, până duminică, 4 septembrie, nu mai puțin de 45.000 de români semnând o petiție în care se solicită demiterea acestuia de la cârma Educației. Motivele invocate? Sorin Cîmpeanu este acuzat că mimează o reformă în domeniul învățământului doar pentru a proteja politic noua oligarhie creată în jurul școlilor și universităților, adânc implicată în afaceri, fraude și plagiate.  

 

Inspectorii școlari, numiți politic

 

„România educată” rămâne, din păcate, un vis îndepărtat ce se developează, șontâc-șontâc, când înainte, când înapoi. Un exemplu concret îl constituie învestirea inspectorilor școlari sau a directorilor de școli, care sunt numiți pe linie politică. Potrivit algoritmului stabilit între PSD, PNL și UDMR, pozițiile de inspector au fost împărțite între cele trei partide. Așa s-a ajuns la situația jenantă ca inspectori școlari din Maramureș și Botoșani, de pildă, să mulțumească public partidelor pentru susținere.

 

Da’ cu profesorii ce facem?

 

Există și profesori aflați la începutul carierei didactice care suferă din cauza influențelor politice. Respectându-se linia impusă de partide, inclusiv posturile de titular ar fi date pe pile, iar examenele de titularizare, viciate. „Este bine-cunoscută situația în care sunt candidați care obțin ani la rând peste nota 9 la examenul de titularizare, dar nu beneficiază de posturi pe care să poată fi titularizați”, remarca inclusiv ministrul Sorin Cîmpeanu în iulie 2022. Și totuși trebuie menționat și următorul aspect: calificarea din ce în ce mai slabă a cadrelor didactice. Anul acesta, de exemplu, doar jumătate dintre concurenți au obținut peste nota 7 la examenul de titularizare.

Circa 3.000.000 de elevi și preşcolari au început ieri cursurile noului an şcolar, în 17.800 de unităţi de învăţământ.

Noul an școlar nu mai este alcătuit din semestre, ci este structurat în cinci „module” - cinci perioade de cursuri, care alternează cu cinci perioade de vacanță. În plus, tezele nu mai sunt obligatorii.
 

4.000 de școli din România s-au (re)deschis fără autorizație de securitate de incendiu

Masca sanitară nu mai este obligatorie în școli, ci doar recomandată, la fel și păstrarea distanței fizice.

Anul şcolar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni. Toți elevii vor avea același număr de vacanțe, iar prima va fi chiar luna viitoare, în ultima săptămâna din octombrie.
 

„Trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli”, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației 

×