Cati securisti "pe cap de locuitor" am avut pe vremea comunismului? Cine era "informatorul" si cine "colaboratorul"? Aceste intrebari si raspunsuri sunt oferite in cadrul unui "ABC al retelelor informative", semnat Liviu Turcu.

Place sau nu, colaborationismul a avut in Romania proportii de masa la nivelul sistemului politic si institutional. Restul populatiei a jucat, asa cum de altfel s-a intamplat de sute de ani, rolul de masa de manevra, iar uneori chiar de simplu figurant. In cadrul colaborationismului insa, un rol important l-a jucat asa cum deja am mentionat, o sub-specie a acestuia, respectiv colaborationismul informativ-operativ, adica cel bazat pe activitatea retelei informative. O retea constituita, dirijata, verificata si exploatata de institutii specializate ale statului roman, intre care cele ale securitatii, militiei si fortelor armate sunt cele mai importante. O structura specializata pe profilele de activitate considerate de conducerea politica ca fiind necesar a fi tinute sub supraveghere informativa si sub control operativ pentru a nu fi confruntata sub aspectul stabilitatii politice cu "surprize" neplacute.

In acest sens, evolutia dimensiunilor si a specificului activitatilor retelei informative a urmat invariabil evolutia agendei politice a insusi regimului pe care l-a servit. Pentru perioada 1947-1965, aceasta mobilitate se traduce prin participarea directa a membrilor retelei informative la procesul de exterminare si epurare a celor considerati "inamici" de clasa ai regimului comunist. Dupa 1965, cand asa cum deja am mentionat, regimul comunist a intrat intr-o noua etapa politica prin schimbarea strategiei de guvernare, modul de actiune si de exploatare a structurilor informative s-a adaptat noilor conditii potrivit cerintelor centrului de decizie politica.

O statistica exacta a numarului ofiterilor ca si a membrilor retelei informative pentru acea perioada va fi posibila doar in momentul in care accesul la arhivele securitatii si celorlalte institutii coordonatoare va fi neingradit. Cu toate aceste neajunsuri exista in prezent suficiente informatii menite sa permita o analiza pertinenta a ambelor categorii.

Numarul ofiterilor operativi din cadrul institutiei Securitatii (aceasta formulare incluzand generic toate acronimele folosite in timpul regimului comunist) responsabili cu crearea si manuirea retelei informative a fost in medie de circa 8.000, cu plusuri sau minusuri in functie de perioada de referinta. O cifra care ar trebui sa puna serios pe ganduri pe orice cercetator detasat de o pozitie politica partizana. Raportata la totalul unei populatii ce a evoluat de la circa 18 la peste 20 de milioane de locuitori devine limpede (1) cat de importanta a fost reteaua informativa ca dimensiune si rol si (2) aportul deosebit al celorlalte componente ale sistemului institutional la desavarsirea si finalizarea activitatilor aparatului de securitate.

In anul 1989, dupa mai bine de patru decenii de regim comunist, Centrul de Informare si Documentare (CID, respectiv UM 0680) din cadrul Securitatii detinea o baza de date ce cuprindea peste un milion de dosare personale. In afara de CID, mai detineau baze de date independente de acelasi profil Centrul de Informatii Externe (CIE, actual SIE) Departamentul de Informatii al Armatei (fosta DIA, actualul DIM), UM 0110 (fosta unitate informativ-operativa independenta, specializata in activitati informative si contrainformative legate de tarile socialiste), UM 0195 (unitatea independenta specializata in contraspionajul extern, in prezent reintegrata in cadrul SIE) si alte compartimente mai putin importante pentru moment. Toate aceste unitati informative aveau drepturi speciale de acces, ca si de a prelua parti sau de a retine integral dosare din cadrul CID fara a da prea multe explicatii. Drept urmare, sub aspect "calitativ" partea cea mai importanta a componentei colaborationiste informativ-operative a actualei clase politice se afla in arhivele sau baza operativa curenta (inteleasa ca retea informative active) a acestor institutii. Mai trebuie precizat ca milioanele de dosare din cadrul CID includ deopotriva dosarele membrilor retelei informative, dar si a persoanelor urmarite sau supravegheate informativ.

Informatori versus colaboratori

Complicatiile inevitabile cu care se confrunta cercetatorul de buna credinta in abordarea temei se vor amplifica si mai mult o data ce va realiza ca rolul clasic al informatorului anilor ’50 a fost preluat incepand cu deceniul opt de categoria "colaboratorilor", cei din urma deosebindu-se de primii nu atat sub aspectul activitatilor informative desfasurate, ci doar a statutului politic de membri ai partidului comunist. Noua clasificare birocratica, sanctionata politic printr-o Hotarare a Comitetului Politic Executiv al PCR (la inceputul anilor ’70) a fost dictata de doi factori: (1) cresterea substantiala a numarului membrilor PCR ca urmare a "politicii de deschidere si reconciliere socio-politica" cu anumite categorii sociale si profesionale si (2) mutarea centrului de greutate al activitatilor de supraveghere informativa in cadrul suprastructurii politice, economice, sociale si culturale a societatii romanesti unde membrii de partid aveau o pondere covarsitoare.

Daca profilul general al obiectivelor activitatii retelei informative a ramas mai mult sau mai putin neschimbat, modul de operare referitor la recrutarea si folosirea colaboratorilor s-a modificat de o maniera care ridica obstacole importante din perspectiva evaluarii corecte a naturii aportului informativ. Spre deosebire de informatorii clasici, ale caror angajamente scrise si aport informativ se pastrau integral prin arhivare, noii informatori clasificati drept colaboratori (ca urmare a statutului de membri de partid) erau recrutati cu acordul si aprobarea primului secretar de partid de judet, de municipiu, de sector in cadrul orasului Bucuresti, ca si al secretarului de partid cu functii echivalente celor mentionate mai sus in cadrul ministerelor si institutiilor de rang superior. Aceste cadre superioare de partid sau adjunctii desemnati pentru situatiile in care cei dintai erau indisponibili aveau sarcina (conform normelor de lucru stabilite de Comitetul Politic Executiv) de a tine o evidenta stricta a colaboratorilor recrutati intr-un registru-repertoar special cu clasificare secreta. Tot in spiritul normelor de aplicare, colaboratorii/informatori erau "inregimentati" in activitatile retelei informative pe o durata initiala de sase luni, aceasta perioada putand fi apoi prelungita in functie de necesitatile muncii de securitate. Recrutarea in prezenta, cu participarea si acordul formal al cadrelor de partid mentionate, transforma activitatea colabo-rationista de tip informativ intr-o "sarcina de partid", iar ofiterii de legatura in "activisti de partid activand intr-un domeniu special". Noul cadru de lucru nu avea numai darul de a menaja sensibilitatile si chiar amintirile nu tocmai indepartate privind relatia intre institutia Securitatii si cetatean, dar sa si confirme controlul politic al Partidului Comunist asupra unei structuri de trista amintire.

Tot pentru asigurarea "protectiei" personale, metodologia de lucru prevedea ca documentele reflectand aportul informativ al colaboratorilor trebuia distrus periodic, cel putin o data la sase luni (cand expira agrementul de recrutare) pastrandu-se sinteze ale acestuia sau prin plasarea unei parti a aportului, cu protectia de rigoare a identitatii, in cadrul altor dosare operative precum cele de problema, de actiune, de supraveghere sau urmarire informative individuala etc. In aceste conditii, fondul arhivelor actuale poate releva identitatea si activitatile desfasurate de informatorii clasici (nemembri de partid) dar nu in egala masura pe cele ale informatorilor/colaboratori, al caror aport informativ a fost intre timp distrus sau pastrat indirect doar in alte categorii de documente. Aplicarea criteriului, de altfel logic, de triere a responsabilitatilor membrilor retelei informative din timpul regimului comunist prin raportarea la natura aportului informativ creeaza de la bun inceput o adevarata capcana morala a "nedreptatirii" informatorilor clasici in raport cu informatorii/colaboratori.

Cum informatorii clasici nu erau membri ai partidului comunist din varii motive, dar cel mai adesea pentru faptul ca apartinusera categoriilor social-politice "inamice" cu care s-a rafuit regimul, iata o noua dilema morala pusa in fata celor chemati sa-i califice azi: cum departajezi pe informatorul ce a acceptat recrutarea ca singura alternativa a supravietuirii fizice fata de informatorul oportunist, voluntar si cu excese colaborationiste nesolicitate? Mai mult, trebuie mentionat ca in perioada 1965-1971, din cauza schimbarilor tactice de guvernare ale regimului lui N. Ceausescu, un numar insemnat de informatori din cadrul categoriei supravietuitorilor fostei elite burgheze au devenit membri ai partidului comunist (si aici am in vedere o importanta categorie a intelectualitatii romane). Ca atare, ei au fost reclasificati, ca membri ai retelei informative, din categoria informatorilor clasici in cea a colaboratorilor, beneficiind din acel moment de protectia de rigoare descrisa mai sus.

va urma