Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In tradiţia populară, Postul Crăciunului este numit şi postul de fericire, pentru că prin el se anunţă Naşterea Măntuitorului. In popor, regăsim obiceiuri şi ritualuri specifice, rămase moştenire de la străbuni.
Postul Crăciunului, comparativ cu cel al Paştelui, este cu siguranţă mai uşor de dus, pentru că are doar patru săptămăni. Postul Crăciunului este presărat cu datini despre care ne vorbeşte prof. dr etnolog Doina Işfănoni, director ştiinţific al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". "In fiecare sămbătă şi duminică avem de-a face cu dezlegările la peşte şi la vin. In această perioadă, in tradiţia populară, in multe sate există obiceiuri şi astăzi, tradiţii care s-au păstrat. Este vorba fie despre şcoala colindatului, care se deschide la 6 decembrie, care reprezintă pregătirea pentru ceea ce inseamnă actul solemn al cinstirii Naşterii Măntuitorului (prin formula rituală a colindului, a colindului religios, dar şi a colindului care proslăveşte munca omului), fie de o altă şcoală, cumva orănduită pe sexe, şi anume claca şi şezătoarea."
CLACA. In Postul Crăciunului, claca reprezintă un obicei aparte, menit să sprijine o gospodină să intămpine sărbătoarea Naşterii Domnului aşa cum se cuvine. "In cadrul acestor reuniuni, de regulă feminine, asistăm la o modalitate de intrajutorare extrem de bine găndită. In cadrul clăcilor, o tănără fată este iniţiată despre cum trebuie să toarcă, cum trebuie să brodeze, cum trebuie să ţeasă, cum trebuie să impletească sau să facă dantelă. Vărsta de participare la clacă este de pe la 12 ani", arată prof. dr etnolog Doina Işfănoni.
RITUAL. Modul tradiţional de organizare a unei clăci are propriul său ritual. Un grup de prietene sau de vecine se adunau la una dintre acestea, de regulă o persoană căsătorită, care are şi o casă ceva mai mare, pentru a o ajuta la lucru. "Este vorba fie despre o gospodină care pregătea zestrea unei fete, fie este vorba despre o tănără mutată in casă nouă. Atunci, vecinele, tinerele, veneau in ajutorul ei, străngăndu-se pentru a o ajuta la croşetat, la făcut dantele, chiar şi la brodat măneci de cămăşi, incăt, la Crăciun, să fie şi casa ei frumoasă. Acest tip de muncă presupunea la finalul lucrului o reuniune, care presupunea şi o mică petrecere «mai pe ascuns de ochii lumii. Se respecta acel precept, pe care şi religia creştin-ortodoxă il respectă», al gustatului şi nu al săturatului." In acest cadru, tinerele puteau să petreacă un pic, sub motivul iniţierii in dans, al iniţierii in căntec. Acest proces pedagogic de iniţiere se dezvoltă mai mult in cadrul şezătorilor, incluzănd şi teme cum ar fi taina feminităţii, adică referiri la modul in care trebuie să te imbraci, să te piepteni, ca să respecţi morala, pentru a avea in comunitate o cotaţie totdeauna pozitivă. Poate că greşeşti, dar nu din rea-intenţie, ci din nebăgare de seamă. A intreba nu este un păcat, iar a afla este o iluminare", ne explică doamna Doina Işfănoni. 
ŞEZÃ...TOAREA. Alături de clacă, şezătorile insemnau bucuria fetelor. Erau tot pretexte lucrative in cadrul reuniunilor feminine de marţi sau de joi. "Ca şi in cazul clăcilor, sub patronajul unei amfitrioane, o femeie cu bună reputaţie in sat, tinerele se străngeau la casa acesteia, fiecare pentru a lucra in beneficiul ei. Acum arătau căt de pricepute sunt fetele de măritat. Aici, fetele mici veneau mai rar. Dar fetele de măritat se făleau fiecare cu ce ştia să facă. Era o adevărată competiţie, o petrecere pentru a prezenta fiecare cu ce se va innoi la Crăciun, pentru că şi la Crăciun, ca şi la Paşti, este momentul primenirii casei şi al primenirii tale, desigur, nu ca la Paşti, dar exista dorinţa de a avea ceva deosebit şi cu acest prilej. Mai ales la balul din a treia zi de Crăciun, care stimula grozav in această perioadă imaginaţia fetelor", continuă specialistul in etnografie. Fetele se străngeau la şezătoare pe inserat, pe la orele 18:00-19:00 iar pe la miezul nopţii li se alăturau şi feciorii satului.
Aceştia veneau, de obicei, insoţiţi de lăutari, de un viorist sau de un fluieraş al satului, şi astfel avea loc o pauză distractivă. "Şezătoarea nu se petrecea in mod public, ci in mod tainic, deoarece in acest cadru se puteau infiripa şi unele prietenii intre tineri. Acum se făceau glume, acum să făceau tot felul de stigături uşor ironice sau cu trimitere directă la comportamentul fetelor: care e harnică, care este leneşă, care este frumoasă, care este mai puţin arătoasă. De asemenea, tot in aceste contexte existau şi momente de desfătare gastronomică, pentru că gazda trebuia să pună şi ea ceva pe masă. Se mai gusta chiar şi un pic de vin, chiar dacă şezătoarea nu era totdeauna intr-o zi de sămbătă", mai arată prof. dr Doina Işfănoni.
LUPUL ŞI STRIGOII. Alături de aceste şcoli ale comunităţii (şi lucrative, şi ceremonial-distractive) existau şi obiceiuri, care s-au păstrat dincolo de trecerea anilor, datini ce stau sub semnul a două figuri mitologice fundamentale. "Este vorba de lup şi de strigoi. In cultura şi spiritualitatea romănească, prestigiul şi teama faţă de această fiară sunt foarte mari, pentru că lupul, prin comportamentul lui, se adună in haită şi este foarte periculos, nu numai pentru că omoară, ci pentru faptul că omoară mai mult decăt ii trebuie ca să mănănce. De aceea, stricăciunea lupului este mult mai periculoasă decăt a ursului sau a unei vulpi. Pentru a-i neutraliza ferocitatea, lupul este venerat, este respectat in această peioadă printr-o serie de practici, prin care familia, oamenii gospodari incearcă să se protejeze de lup. Practicile aduc in atenţie chiar delimitări ale perimetrului vital al omului cu unele ierburi alungătoare de spirite rele", adaugă prof. dr Işfănoni.
LEAC. Usturoiul este in această lună foarte important şi are proprietăţi magice, pentru că el ajunge să fie alungător şi de strigoi, şi de duhuri necurate. In credinţa populară există şi o serie de ierburi, cum ar fi pelinul, avrămeasa, iar in unele locuri chiar şi busuiocul, care se folosesc pentru a ţine la distanţă duhurile cele rele. Nu trebuie să uităm că luna noiembrie aduce la finalul său o altă sărbătoare foarte importantă, şi anume Sfăntul Andrei. "Ajunul sărbătorii Sfăntului Andrei este dedicat acestor practici, alungătoare de duhuri făcătoare de rău, de indepărtare a forţelor malefice. Acum, fiecare gospodină işi delimitează perimetrul vital al gospodăriei, işi marchează porţile cu mujdei sau cu usturoi. Rupe căţelul şi, pur şi simplu, inconjoară de căte trei ori poarta, ferestrele şi uşile. De asemenea, toată familia mănăncă bine usturoi, pe ideea că duhul cel rău să nu le fure sufletul şi să nu ii strice. Acesta este un concept important in spiritualitatea populară, care ne vorbeşte de acea stricăciune a minţii. De fapt, aici era cea mai mare grijă a omului: să nu i se fure minţile fie de iele, fie de strigoi, fie de acei demoni care pot exista in universul invizibil care inconjoară omul", ne explică prof. dr Doina Işfănoni.
PÃ...ZITUL. Alături de aceste practici magice, in unele zone, mai ales din Moldova, există o foarte interesantă formulă ceremonială practicată de Sfăntul Andrei, şi anume aceea a "Păzitului de usturoi". "Este vorba despre un ceremonial in care usturoiul, arma cea mai imbatabilă de luptă impotriva strigoilor şi a spiritelor vătămătoare, este cinstit intr-un cadru sărbătoresc. Fiecare fată care va participa la acest «păzit de usturoi» face acasă un colac in mijlocul căruia pune trei «căciuli» de usturoi. Cu acest colac, fetele se străng la o casă dinainte aleasă. Acolo, fiecare mai aduce şi ceva măncare de post şi băutură. La această casă, fiecare işi pune usturoiul pe o masă, unde, drept paznic, desemnează din familia unde ele sunt primite de o femeie bătrănă. Interesant este şi faptul că la această veghe a usturoiului vin şi feciori, care aduc şi muzicanţi... Este de fapt o mică petrecere de tineret!", ne spune prof. dr Doina Işfănoni.
VIGILENŢÃ.... Prin ceremonial, usturoiul pe care fetele il veghează toată noaptea va dobăndi puteri suplimentare. "Acest usturoi va fi purtat in săn de fete, ca să nu fie deocheate, iar din el vor semăna altul, in primăvară, asigurănd astfel ciclicitatea usturoiului bun de leac şi nu doar pentru consumul alimentar. In această noapte, feciorii, ca să necăjească fetele exact după zicala "Mi-a ciupit norocul", incearcă să fure din usturoiul păzit de bătrănă. E drept că vigilenţa bătrănei este greu de inşelat, chiar dacă uneori pare uşor de păcălit. Personal, am participat la o astfel de manifestare in Bucovina, in satul Voitinel", continuă specialistul. 
SEMNE. In aceste petreceri ale "păzitului de usturoi" se mai fac tot felul de practici de aflare a ursitului. "Sanvasăitul blidelor" este o asemenea practică ce presupune aşezarea sub blide a diferitelor semne pe care apoi gazda le schimbă sub alte farfurii, le roteşte, iar cănd fiecare caută să vadă ce a găsit, fiecare descoperă altceva decăt se aştepta. Taina semnelor ne-o destăinuie doamna prof. dr etnolog Doina Işfănoni: "In funcţie de codul local de asumare simbolică a respectivului semn, fata va şti că, dacă a găsit păine, va avea un soţ bogat, dacă a găsit aur, ursitul va fi fudul, dar va avea şi bani, dacă a găsit un tăciune, vai, va fi ţigan, fierar, ceea ce era o mare catastrofă pentru mentalitatea tradiţională, dacă a găsit un pieptene, inseamnă că va fi colţos şi aprig şi va fi şi departe, peste vreo pădure, dacă va găsi inel, inseamnă căsătorie grabnică..."
CURÃ...ŢENIE. Tot in această perioadă, după Sfăntul Andrei şi Sfăntul Nicolae există o mare preocupare a tuturor femeilor pentru curăţenie. Fiecare familie, dar, mai ales, fiecare femeie ţine să intre in sărbătoare cu treburile implinite: să işi finalizeze ţesăturile cu care se primeneşte casa, să schimbe interiorul, să văruiască, să aşeze totul, pentru că sărbătoarea trebuie să intre pe o altă ordine a firii. "In Alba, in Podişul Secaşelor, sunt şi acum localităţi in care masa pe care se vor pune darurile pentru colindători, pe care va sta colacul Crăciunului sau Crăciuniţa, cum se mai numeşte in zonă, şi care aduce sporul holdelor, familiile suprapun mai multe feţe de masă. De la prima, care este a bunicii, pănă la trei, cinci, şapte, douăsprezece feţe de masă, depinde căte personaje feminine sunt in acea casă, ultima fiind a fetei de măritat, care este etalată in splendoarea ei", adaugă prof. dr Doina Işfănoni.
RITUAL. In această perioadă, oamenii incep să fie preocupaţi pentru indeplinirea rigorilor impuse de ceea ce inseamnă obiceiul colindatului cu Moş Ajunul, cu Piţărăii. Se ştie deja că după Sfăntul Nicolae nuieluşele de Piţărăi (obicei ce are drept semnificaţie sacrificiul adus Divinităţii ca mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor) trebuie puse in hornul vetrei, pentru a se afuma, intrucăt poartă pe suprafaţa lor nişte spirale ale timpului. Nu trebuie să uităm că in această perioadă mamele trebuie să se ingrijească şi să confecţioneze trăistuţe pe măsura copilului, pentru că in ele acesta va pune darurile. Tot mamele sunt cele care-i bat la cap pe taţi pentru a-i face copilului o stea, ca să poată să meargă din casă in casă şi să poată vesti Naşterea Măntuitorului.
IGNATUL. "In multe case din satele romăneşti oamenii parcă ştiu că grijile zilnice aduc şi bucurii de sărbători. Dar, atenţie, Sărbătoarea nu trebuie pregătită in ultimul moment.
Un alt obicei se referă la sacrificiile rituale ale porcului, la ziua de Ignat, cănd se face şi pomana porcului. Şi de această dată ne raportăm la acel infruptat, şi nu la săturat. Ca specialişti, trebuie să amintim că acest obicei ne vorbeşte despre unele credinţe precreştine legate de convingerea sacrificiului in numele timpului care trebuie să renască. In acest context, ne găndim la porc nu numai ca la animalul care ne hrăneşte, ci şi ca expresie a zeităţii Demeter, zeitatea pămăntului in mitologia greacă şi expresie a fertilităţii, pornind de la prolificitatea extraodinară a animalului. Aceste credinţe vechi au generat in sudul ţării obiceiul Vasilca. La Crăciun se umblă cu capul de porc impodobit pe o tavă şi se colindă. Porcul devine expresia-simbol a tuturor acestor calităţi.
De asemenea, săngele porcului este considerat expresia regenerării, iar in unele sate din Banat sau din Transilvania este adunat intr-un vas in momentul sacrificiului, pentru a face din el fie săngeretele, produsul alimentar, fie a face acele pomezi tămăduitoare, pentru a combate diversele beteşuguri la animale precum bovinele, care vor ieşi in primăvară la păşunile de pe platourile alpine", incheie prof. dr etnolog Doina Işfănoni.
â Odihnă in post â Rostul şi inţelesul Sfintei Liturghii â Zilele de post şi sărbătorile â Maica şi Pruncul in iconografie â Aşteptarea lui Mesia â Să dovedim că merităm numele de bun creştin â Puterea Maslului â Marii sfinţi postitori â Postirea omului modernÂ
Citește pe Antena3.ro
