Rodica Mandache: "Nu am a mă plânge"

Nevoia de a diminua cheltuielile de la bugetul de stat şi graba în care au fost făcute legile în ultimul timp a dus la o malformaţie legislativă gravă: toţi angajaţii sunt obligaţi să părăsească posturile în aceeaşi zi în care împlinesc vârsta de pensionare. Suntem egali în faţa legilor pensiilor, fie că suntem funcţionari, profesori, actori, tâmplari sau femei de serviciu.

Rodica Mandache este una dintre victimele schimbărilor legislaţiei din ultimul timp. Asemenea altor artişti extraordinari, a fost scoasă pur şi simplu din teatru la împlinirea vârstei de pensionare, ca şi cum ar fi fost un simplu funcţionar care poate fi oricând înlocuit.

"Norocul meu este că joc foarte mult la teatru. Sunt tristă. Suntem aleşi cum se aleg florile: asta e bună, cealaltă e mai puţin bună, alta nu mai e bună deloc. Într-o alegere ca asta este imposibil să-ţi facă plăcere. Eu sunt din altă generaţie. Când mi se spune «ieşi afară», eu ies afară. A doua zi, jurista teatrului a umblat după noi şi am semnat ce ni s-a spus", povesteşte actriţa.

Din fericire, directorii de teatru încă ştiu cum să-şi păstreze marile talente, iar actorii joacă în continuare, în baza unor contracte de colaborare punctuale. "Teatrul meu are aşa de mare grijă de mine. Eu am jucat în ultima vreme în spectacole de mare succes. Au fost scoşi Dinică, Florin Piersic, Draga Olteanu, toată lumea este scoasă şi nu ai cum să faci altfel. E trist, dar e ceva firesc să-mbătrâneşti. Nu sunt o actriţă care nu joc şi de care nu e nevoie", mai spune Rodica Mandache.

O DECIZIE DE SEMNAT.
Vestea plecării din teatru i-a fost adusă de prietena sa, Dorina Lazăr, directoarea teatrului, chiar după un spectacol de mare succez. A fost o lovitură dureroasă. "Suntem prietene. Ne îmbrăcăm în aceeaşi cabină, jucăm în aceleaşi spectacole şi ea mă aduce acasă cu maşina. Într-o seară ea a avenit şi mi-a spus că mă duce acasă. Eu eram fericită, cu flori în mână, cu multă lume în jur, toţi îmi spuneau cât de mult le-a plăcut spectacolul. Am urcat în maşină şi ea mi-a zis că trebuie să-mi spună ceva. După ton mi-am dat seama că trebuie să fie ceva rău. Mi-a spus că din ziua în care împlinim vârsta de pensie trebuie să ieşim imediat la pensie. Vestea asta avea un gust dulceag, de rău. Există un gust al veştilor rele. Am dormit cu gustul ăla două zile, apoi m-am apucat de treabă. Şi azi m-a chemat pentru a pune o piesă cu mine", povesteşte actriţa.

Dacă o decizie de pensionare poate veni ca o binecuvântare pentru un angajat care nu mai vrea, de la o vârstă încolo, decât să se odihnească, pentru artişti vine ca o execuţie spirituală. "Eram mică şi era o carte despre filmul japonez, iar într-una din poze erau mai multe personaje cu un bătrân pe care-l luau să-l ducă pe munte, pentru că nu mai aveau nevoie de el. De la 17 ani m-am temut de treaba asta şi uite că mi s-a întâmplat. Ar trebui să ne respecte pentru că este nevoie e noi. Poate că ar fi trebuit să spună «uite, floarea asta încă o mai ţin». Să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă, să pot juca mai departe. Dar răul care s-a făcut s-a făcut. Merg la teatru, dar nu mai sunt în deplinătatea drepturilor. Nu am a mă plânge. A venit momentul, nu am ce să fac. Sper să găsesc puterea să trec peste el şi sper să mă fac utilă celor din jur. Mai trebuie lăsaţi şi ceilalţi. Nu mai contează dacă sunt mai puţin blonzi sau mai puţin energici. Fiecare trebuie să aibă locul lui şi dreptul lui pe pământ", mai spune Rodica Mandache.