Roman-foileton: Paişpe (32)

În maşină a năvălit mirosul de porci de la crescătoria din Tomeşti. N-am văzut niciodată combinatul. Porcăria. Ştiu că e undeva în dreapta, de unde vine duhoarea. Densă, materială. Parcă trag smântână împuţită pe nas. E acolo un munte de bălegar. Cică se vede Chişinăul de pe creasta lui. Cine s-o fi urcat până în vârf? Ce pute! Era mai bun aerul în veceul de la Poliţie. Venea şi un miros de ceapă verde şi de pământ reavăn de afară. Ăsta nu e combinat, e un coteţ uriaş. Scot gunoiul cu roaba şi-l aruncă în câmp, în crăcana Bahluiului şi a Jijiei. Numai porcii de aici pot hrăni toată Moldova un an de zile în caz de război. Pe timp de pace îi omoară.

Înseamnă că mai avem puţin până în Iaşi. Dar mai e, mai e până la peniten… până acolo... Trebuie întâi s-o ducem pe avocată unde ne zicea ea, abia pe urmă ne ducem acolo. Uite Iaşul. Trecem calea ferată şi gata. E partea urâtă a oraşului, intrarea din spate. Te strânge în spinare urâţenia asta. Beton, beton, beton. Blocuri câş, mohorâte, jegoase, cască nişte guri negre şi mucegăite, parcă intri în peşteră. La troglodiţi. Să se intre în oraş direct prin centru, cumva. Pe la teatru, să zicem, chiar din sala mare. Sau pe la Trei Ierarhi. Fără maşină. Să se meargă numai pe jos de la Palatul Culturii până sus, în Copou, cu ocol pe La Golia, Târgu-Cucu, înapoi la Traian, apoi în sus pe Lăpuşneanu, pe la bibliotecă. Iaşul nu e în tot Iaşul, e numai ici şi colo, ciopârţit şi aruncat pe şapte dealuri ca un domnitor mazilit şi sfârtecat între patru cămile. Adun bucăţile şi îmi fac un Iaşi al meu. Părticelele bune de la periferii, Cetăţuia, Buciumul, Sărăria, Ţicăul le iau şi le adun la un loc. Duc Palatul mai sus, spre Corso, zvârl dracului blocurile dintre casele vechi şi, când e gata, închid totul cu zid, fac Bahluiul colac împrejur, să nu pătrundă înăuntru janghinoasa de Bularga şi toată partea asta mizerabilă. O să cobor puntea numai pentru cine vreau eu. Să-mi vadă Iaşul. Mai ales primăvara, ca acum, când se rupe verdele în Copou şi se scurge în tot oraşul, uite-aşa, în valuri.

Puşcăria! Unde e închisoarea în Iaşi? Habar n-am. Nu m-am gândit niciodată. N-am avut niciodată nevoie să ştiu. N-am scris niciun rând despre penitenciar. O fi în câmp, pe undeva. Pe sub pământ, prin tunelurile din Evul Mediu. Cât am umblat prin oraş în aproape un an de zile de când m-am mutat la "Timpul”, nu mi-a sărit în ochi vreodată ceva care să semene cu o închisoare. Cum arată o închisoare? Am văzut-o doar pe aia din Botoşani, numai un etaj, două de sus şi acoperişurile. Acolo e şi spitalul de nebuni în aceeaşi ogradă, clădirile sunt la fel, nu ştii care-i una şi care-i alta. Poate şi aici e tot aşa. Să se spună în sat că am fost dus la nebuni, nu la închisoare.

Nu, nu trecem calea ferată. Maşina se smuceşte. Dau cu capul de bancheta din faţă, îmi muşc limba. Costică înjură, trage un pumn în pieptul volanului. S-a rupt sfoara. Dacia din faţă a ţâşnit înainte ca o broască din aia de hârtie când o apeşi cu degetul pe coadă. A noastră a rămas fix pe calea ferată. Să vină trenul acum. Chiar acum. Vâjjj! Şi se termină totul.

Canapeaua vine încet spre noi, cu spatele. Costică se dă jos şi înnoadă sfoara, vorbeşte ceva cu omul din Dacie.

– Trebuie s-o lăsăm pe cucoană în Bucium, la mama dracului, zice el nervos când se întoarce la volanul maşinii moarte.

E bine aşa. Înseamnă că mai trece timpul. Dacă mergem întâi în Bucium, ne îndepărtăm de Poliţia Judeţeană. Aşa a zis Guzanu: să mă ducă la Inspectorat. Şi de acolo… Nu, acolo vedem noi care-i treaba, o lămurim noi… Acum mă sperie gândul prostesc de mai înainte, cu trenul, vâjjj!… Lămurim la Inspectorat. Ăsta ştiu unde e. În Copou, mai sus de redacţie. Am fost acolo astă-iarnă, la conferinţa de presă despre moş Puliman, boschetarul ăla din Scânteia… Cerşea prin Iaşi. Făcea naveta cu trenul, zicea că merge cu pulimanul. Stătea într-o colibă de pefeleu la marginea satului. Înăuntru, numai un pat de paie şi nişte boarfe de căpătat, atât. Într-o zi a intrat în colibă o vacă flămândă şi a început să-i mănânce patul. I-a ros şi banii de hârtie ascunşi în paie. O avere. Când a venit bâtrânul seara de la oraş, a găsit vaca în colibă. Rumega liniştită, cu o mie lipită pe bot şi cu alte mii îmbălate şi ferfeniţite în jur. De ciudă, a omorât vaca şi a dat foc la colibă. Oamenii au sărit să stingă focul. L-au găsit pe moş pe un taburet, cu o ţepuşă în mână, frigea carne de vită la foc şi plângea. Din Copou, faci la dreapta. Poliţia e în stânga. Tot înainte ajungi "La Măgarul Leşinat”.

Costică mă trezeşte din gânduri:

– Da, ştiu eu ce să zic?... Mă gândesc şi eu că este foarte posibil ca condamnarea asta să fie pentru bătaia din Botoşani. Vătămare corporală.

– Dar eu nici nu l-am atins pe nebun. Adică am căzut pe el, am alunecat, nu l-am lovit. Am vrut să-l opresc pe Dorel. Când am plecat din Botoşani, şi eu şi Florentin eram martori în proces. De atunci am mai fost de atâtea ori prin Botoşani, m-am tot întâlnit cu Dorel, am vorbit şi la telefon, dar nici el, ca inculpat, nu mai ştia nimic. N-a mai fost chemat la vreun termen. Atodiresei a dispărut, o fi închis pe la nebuni, pe undeva. Şi procesul s-a închis. Chiar ieri l-am sunat pe Dorel, era bine mersi.

– Poate azi nu mai e.

Citiţi:  Roman-foileton:  Paişpe (26), Paişpe (27), Paişpe (28), Paişpe (29), Paişpe (30)

 Vezi toate episoadele romanului foileton Paişpe