Româncă de Veneţia

Angela Pâslariu este din Suceava şi a ajuns în Italia ca orice român, împins de nevoie. Începutul a fost "clasic": a plecat la un târg de maşini de la care nu s-a mai întors, şi-a găsit de lucru la un bătrân, iar apoi a cunoscut un italian. S-au asociat, el cu o cotă de 60%, şi-au luat inima în dinţi şi au luat în gestiune o pizzerie din Veneţia, unde are opt angajaţi.

Profitul a început să curgă: în zilele pline, peste pragul pizzeriei trec şi o mie de clienţi. Studiile realizate de autorităţile veneţiene arată că prin faţa localului trec într-o oră 8.000 de turişti. Aşa s-a calculat de altfel şi chiria, care ajunge la 12.000 de euro pe lună. "Avem un spaţiu de 300 de metri pătraţi, pe două nivele, iar cheltuielile fixe sunt de aproape 50.000 de euro pe lună, numai pe salarii se duc 12.000 de euro. Nu-ţi poţi permite să închizi nici măcar o singură zi, altfel rişti să nu îţi mai poţi acoperi cheltuielile", spune Angela.

Totuşi, veneţienii sunt nevoiţi să închidă des, din cauza inundaţiilor anuale, "aqua alta". Pe lângă inundaţii şi criza financiară care şi-a lăsat amprentele în buzunarele turiştilor, comercianţii din Veneţia se mai confruntă şi cu chinezii, care vând marfă contrafăcută, fabricată cu cheltuieli minime.

"Concurenţa e foarte mare, chinezii fac orice, cu un cuptor cu microunde îţi face ţie concurenţă, care ai un cuptor de pizza ce îţi ocupă jumătate de bucătărie. Au fabrici în Italia, cu muncitori de-ai lor, care lucrează 24 de ore din 24, lucrează şi copii de zece ani", mai spune românca. Italienii şi investitorii străini nu îşi permit însă să se joace cu angajaţii, din cauza sindicatelor puternice, care îi rad rapid în instanţă pe cei care îşi neglijează oamenii.

În Veneţia e sezon turistic permanent, chiar şi în perioada inundaţiilor. "Lucrăm bine până la 3-4 noiembrie. La 1 noiembrie e ziua morţilor şi lumea se linişteşte. Apoi, până la 15-20 decembrie, e mai slab, dar vin Sărbătorile de iarnă şi foarte mulţi vin să-şi petreacă Revelionul aici. Până la 10 ianuarie avem trei săptămâni pline, apoi mai avem 5-6 săptămâni până la carnaval, când începe nebunia, nu îţi doreşti să mai vezi pe nimeni în faţă", povesteşte Angela. După carnaval, lumea se linişteşte, începe postul Paştelui catolic.

Cât priveşte meniul, Angela serveşte exclusiv mâncare italienească: "Nu avem cum să introducem alte feluri, de exemplu sarmale, este un local cu specific fast-food, iar italienii sunt foarte stricţi la aceste reguli. Şi în plus, turiştii vin aici să mănânce specific italian, specific veneţian".

În vitrina pizzeriei, Angela afişează steagul României. Atât a putut, pentru că autorităţile nu i-au dat voie mai mult, aşa e arhitectura: "Am vrut să schimb prelata, se murdărea foarte des, dar nu s-a putut, culoarea e prevăzută în proiect, aşa trebuie să rămână". Câteodată, steagul e degeaba, mulţi văd, puţini pricep. "Au intrat odată nişte chinezi, au luat steagul, au început să ţopăie şi să îşi facă poze cu el în mână. Credeau că e steagul Italiei".

Însă pentru Angela tricolorul înseamnă mai mult decât dacă ar fi rămas în ţară: "Patriotismul e ca pofta, îţi vine după ce trece timpul. Imediat după ce ai plecat din ţară, nu te mai interesează, dar după aceea îţi vine aşa, o nostalgie". Băiatul i-a rămas acasă, acum este student la stomatologie şi vine în Veneţia o dată pe an, fără să dea semne că ar vrea să plece de tot din ţară. Între timp, în Italia afacerile au mers bine.

Angela a mai preluat un hotel din Veneţia şi a deschis un alt restaurant, la Verona. Locuieşte în apartamentul veneţian de deasupra pizzeriei şi încearcă să meargă la toate evenimentele organizate de Institutul Cultural Român, unde mai schimbă o vorbă românească cu ceilalţi români din zona Veneţiei.