Români după români în Cavarna

Litoralul bulgăresc a devenit tentant pentru românii care vor să-şi tragă o casă de vacanţă la un preţ rezonabil. Agenţiile imobiliare promovează în România oferte tentante de apartamente şi case situate pe ţărmul vecinilor, lângă graniţa cu România, la preţuri între 28.000 şi 55.000 de euro.

Multe dintre acestea sunt situate în zona Cavarnei, odinioară un centru comercial relativ important al României Mari. M-am dus să văd dacă noii proprietari care campează acolo vor găsi vreo urmă din cultura lor.
Am ajuns imediat după ce se terminase un festival de rock, la care participaseră multe trupe tari din lume. Printre mulţimea de puşti cu tricouri negre şi plete, care mai zăceau uşor mahmuri prin Piaţa Centrală a oraşului, erau unii care vorbeau româneşte. Nu erau localnici, veniseră de la Buzău să vadă cum cântă Kreator, aşa că nu mi-au suscitat prea tare simţul jurnalistic şi i-am lăsat în pace.

"Bunicii români, io nu!" Am presupus că o să găsesc ceva urme ale administraţiei româneşti în vechiul port. Din centru e destul de alambicat de ajuns acolo. Am întrebat pe englezeşte un cetăţean de vreo 60 de ani călare pe o bicicletă. S-a uitat lung la maşina noastră cu număr de Bucureşti şi a zis într-o românească foarte aproximativă: "Mare, port?! Jos, stânga, dreapta, stânga!". Am crezut că aveam noroc şi am găsit o legătură cu o eventuală comunitate românească. L-am chestionat iar, dacă e român. A răspuns: "Bunicii fost, io nu mai. Nu prea români aici. Io ştiut cuvinte bunici".

Potentatul şi dezastrul. Vechiul port arată ca după un tsunami. Clădirile administraţiei şi ale căpităniei, unde altădată se tranzacţionau mărfuri şi se puneau la cale afaceri mari, sunt aproape în întregime ruinate. Iniţial somptuoase, acum ele nu mai au acoperişuri şi nici uşi. În interiorul lor au crescut copaci, semn că sunt lăsate în părăsire cam de când a căzut Todor Jivkov. În contrapartidă, primarul actual a renovat, nu se ştie de ce, un siloz construit de comunişti şi l-a aranjat să semene la exterior cu un castel medieval.

Există totuşi o excepţie printre ruine, o construcţie renovată, chiar în centrul portului. Am crezut că e un muzeu, mai ales că avea sprijinită de un zid exterior o ancoră veche, masivă, iar în faţa ei era amplasat un tun mâncat de umezeală. Am bătut la uşă şi ne-a deschis un bulgar în chiloţi de baie. Ştia oarecum engleză, cât să spună mândru "Hir iz mai haus! Lov old haus!". Amabil şi uşor afectat, ne-a arătat o inscripţie în greceşte, pe un perete exterior, care arăta că "hausu' lui" e construit în 1884. Mai avea o fântână veche şi vreo doi amici, în acelaşi echipament, care-i spălau cu un aer deferent oarece legume.

După limuzina parcată în faţă, am avut impresia că am dat peste un Gigi Becali local. Oricum, bravo lui că nu a demolat clădirea veche, să-şi tragă cine ştie ce palat cu sticlă, beton şi turnuleţe. L-am întrebat dacă mai ştie să existe ceva români prin zonă. Cică ar fi, a spus el, la cimitir, fiindcă a mai văzut ceva pietre funerare scrise cu litere latine.

Eleva şi eroul. Lângă gardul cimitirului, nişte rockeri cu o rulotă trăgeau un chef de dres, postconcert. Am intrat şi prima constatare a fost că bulgarii au fost mai intoxicaţi cu propaganda ateistă decât noi, fiindcă majoritatea mormintelor de dinainte de 1990 nu aveau cruce, fiind marcate cu secera şi ciocanul sau steaua în cinci colţuri. Unele aveau pe ele şi citate din Lenin sau şeful bulgar al Kominternului, Gheorghi Dimitrov. De la umezeală, ca peste tot în Dobrogea, pietrele tombale se distrug destul de repede. Din cauza asta am tras concluzia că, la anul, poate cele câteva morminte româneşti pe care le-am găsit nu vor mai exista.

Mergând printre brusturi şi scaieţi, am dat mai întâi peste mormântul Haticleei Haşotti, născută în 1911 la Veria, în Grecia, şi moartă la Cavarna, la 28 martie 1936. Familia mai scrisese pe crucea mâncată şi ultima calitate a fetei, "elevă". Ceva mai încolo odihnea "robul Domnului Buşa Demu", răposat la 15 decembrie 1934. Singurele morminte gravate cu grafie latină care păreau bine întreţinute erau ale familiei Mitiscadis, părinţii şi băiatul, Licomide, care căzuse ca ofiţer al Armatei Române, Regimentul 9 Roşiori, în luptele de pe Tisa, împotriva lui Bela Kuhn, la 22 aprilie 1919. Probabil au avut rude care cu timpul s-au bulgarizat, fiindcă peste Mitiscadis tatăl fusese înhumată de curând o doamnă cu nume complet slavizat.

Înainte să plec din cimitir am nimerit în faţa unei cruci modeste, dar mai noi. Într-o poză făcută pe ceramică, destul de ştearsă, am distins un costum popular românesc. Era mormântul Aureliei Simion, probabil ultima româncă din Cavarna care se recunoştea ca atare. A murit în martie 1996.

Când am plecat din cimitir ne-am încurcat pe un drum de ţară şi ne-am învârtit în jurul oraşului vreme de vreo jumătate de oră. Intraţi într-o mahala, la un moment dat, am văzut ceva mişcare. Ne-am îndreptat spre un grup de juni care poşteau o sticlă de bere Kamenitza la doi litri. Nici nu am apucat să spunem ceva, că unul dintre ei, cam de 30 de ani, ne-a întrebat într-o românească destul de bună, dacă ne-am pierdut. I-am explicat că vrem să ajungem în centru, să ne cazăm undeva, şi ne-a dat foarte coerent toate indicaţiile de care aveam nevoie. Nu am putut să mă abţin să nu-l întreb dacă nu e cumva un român nativ de acolo. Răspunsul a venit rapid: "Aaa, nu, sunt bulgar. Lucrez la Balcic, sunt ospătar şi am în fiecare an mulţime de clienţi români. Am învăţat limba pentru afaceri...".
Măcar, la anul, cei de la noi care şi-au tras case în zona asta s-ar putea să găsească meniuri în limba lor maternă.

Cam aşa arăta pe vremuri oraşul-port
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Cavarna era un port mic, dar cosmopolit. Aici trăiau vreo 5.000 de locuitori, greci, turci, tătari, evrei, bulgari şi români. Cei care nu se ocupau cu import-export, via Marea Neagră, trăiau în general din pescuit. După ce România a preluat Cadrilaterul, în 1913, datorită schimburilor de populaţie cu Bulgaria şi Turcia, aici au fost colonizaţi mulţi aromâni. În perioada interbelică, la Cavarna veneau boemii care se săturaseră de Balcic şi preferau o zonă mai puţin cochetă decât localitatea de reşedinţă a Reginei Maria. Romancierul Anton Holban şi-a plasat acţiunea romanului "Ioana", celebru în anii '30, la Cavarna şi a lansat un fel de modă a turismului acolo. După recensământul din 1930, Cavarna avea 5.404 locuitori, cei mai mulţi români sau aromâni. Chiar dacă majoritatea acestora s-au repatriat în România după ce Cavarna a fost reluată de Bulgari, în 1940, înclinam să cred că voi mai găsi acolo o urmă românească, ceva.