Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru a se putea face expertiza și apoi consolidarea clădirilor unde sunt mai mulți proprietari, trebuie să existe acordul tuturor, însă în multe cazuri refuză proprietarii care au făcut modificări neautorizate sau cei care au chiriași. Blocurile în care mai mulți proprietari și-au demolat pereții apartamentelor sunt în pericol mai mare de avarie în caz de cutremur, dar în multe cazuri, aceste apartamente sunt și închiriate și proprietarii nu vor să piardă banii din chirii.
Legislația privind reabilitarea clădirilor cu gradul I sau II de risc seismic s-a modificat anul trecut, la începutul lunii mai, iar statul plătește toate cheltuielile pentru expertize și lucrările necesare, asigurând și spații temporare de locuit pentru cei care trebuie să-și păsărească apartamentele. Cu toate acestea, românii nu s-au înghesuit să ceară ajutorul de la stat, nici măcar după cutremurele recente din Turcia și Siria, care au făcut ravagii.
217 milioane de euro au fost alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru consolidarea seismică și reabilitarea energetică a clădirilor. Din aceste fonduri pot fi reabilitate 350 de imobile. Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, explica, anul trecut, că sunt peste 2.000 de clădiri în București și alte cel puțin 400 în țară care necesită consolidare seismică, acesta fiind motivul care a stat la baza modificării cadrului legislativ, pentru a se putea lua măsuri rapide de reabilitare.
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București, explică de ce sunt foarte puține solicitări venite din partea asociațiilor de proprietari pentru expertizarea și reabilitarea clădirilor, pe banii statului. „Legea care s-a modificat anul trecut spune că o clădire publică sau privată care este încadrată în clasa de risc seismic I sau II beneficiază de fonduri din partea statului, pentru reabilitare. Proprietarii nu mai plătesc absolut nimic. În acest moment există fonduri pentru reabilitări, dar nu sunt solicitări. Dacă solicitările vin din domeniul public, e mai simplu să fie accesate aceste fonduri, pentru că există un singur proprietar care ia decizia, dar în cazul locuințelor multifamiliale, unde riscul este mai mare, fiind mai multe persoane expuse în clădirea respectivă, este nevoie de acordul tuturor proprietarilor. În cele mai multe cazuri, proprietarii au apartamentele închiriate și nu vor să piardă contractele de închiriere. Este foarte complicat pentru asociațiile de proprietari să obțină unanimitatea. Pe de o parte, expertul tehnic trebuie să aibă acces în toate spațiile, pentru că sunt apartamente în care s-au făcut modificări, iar în faza ulterioară, când intră constructorul, trebuie să aibă acces în toate apartamentele, pentru a face lucrările”, explică specialistul.
Modificările pereților se țin ascunse
În ultimii 20 de ani, dărâmarea pereților din interiorul apartamentelor a devenit o modă. Foarte mulți proprietari au făcut lucrările fără niciun fel de autorizație, iar acum, tot ei sunt și cei care refuză expertizarea și reabilitarea, pentru a nu fi obligați să plătească amenzi, punându-i în pericol pe ceilalți. „Pentru orice modificare, chiar dacă este vorba despre un perete de compartimentare, conform legii, trebuie să existe o expertiză tehnică, inclusiv pentru demolarea unui perete interior. Dacă modificările au fost făcute pe structura de rezistență, pot afecta foarte mult siguranța clădirii. Dacă este vorba de pereți despărțitori în care există cărămidă plină, chiar dacă nu are rol structural de primă importanță, faptul că la unele etaje există acei pereți și la altele nu, perturbă echilibrul de ansamblu al structurii. Există pericol mai mare și dacă apar avarii importante, iar după un cutremur, se poate întâmpla ca nivelul de avariere să fie atât de mare, încât clădirea să fie evacuată ulterior, pentru a fi pusă în siguranță”, mai spune rectorul Universității de Construcții.
Cei care știu că au făcut modificări vor fi primii care vor refuza expertizările și reabilitările, chiar dacă banii vin de la stat, pentru că vor plăti și amendă, și expertiză tehnică, apoi vor fi obligați să aducă apartamentul la forma inițială, din banii proprii. Costurile pot fi de la câteva mii de euro până la valori de peste 10.000 de euro.
Clădiri construite înainte de 1977
În România, circa 60% dintre clădirile pentru locuințe sunt construite înainte de 1977, anul în care au fost schimbate radical normele pentru construcții, după cutremurul din 4 martie. Pentru a se face expertiză tehnică la toate aceste clădiri, ar fi nevoie de foarte mulți ani și de specialiști, nu doar de bani. „Pentru o clădire se face expertiza tehnică în câteva luni, până la jumătate de an. În cele mai multe cazuri nu mai există planurile originale și trebuie să fie identificată structura de rezistență. Pe de o parte, este nevoie de foarte mult timp, dar este nevoie și de foarte mulți experți tehnici atestați. Resursa umană este limitată”, spune specialistul.
În strategia Națională de Reducere a Riscului Seismic, aprobată de Guvern anul trecut, s-a stabilit o abordare care include mai mulți pași intermediari, înainte de a ajunge la expertiză. „Se definește mai întâi care sunt tipologiile structurale mai vulnerabile la acțiunea seismică, apoi se face o evaluare vizuală rapidă, pe care o poate face și un inginer constructor, iar dacă în urma acestei evaluări se constată că respectiva clădire este susceptibilă de avariere severă în timpul unui cutremur, se trece la expertiză tehnică, iar aceasta trebuie să fie urmată de consolidare. În felul acesta sunt expertizate cu prioritate clădirile cele mai expuse la riscul seismic”, spune rectorul UTCB.
Mostrele de material, testate în laborator
Uneori, proprietarii refuză și metodele de expertizare, dacă trebuie să-și refacă singuri finisajele, ceea ce îngreunează munca specialiștilor. „Pentru a face evaluarea unei clădiri se face o expertiză tehnică, de la determinarea proprietăților de material până la identificarea structurii, dacă nu există proiectul original. În final, expertul tehnic evaluează dacă respectiva clădire este în risc seismic I, II, III sau IV. Aceasta este procedura conformă cu reglementările tehnice în vigoare în acest moment. Este necesar să se facă teste asupra materialelor folosite, iar acestea pot fi distructive sau nondistructive. Pentru cele distructive se iau niște mostre de material care se testează ulterior în laborator, pentru a se vedea calitatea materialelor. Există și o posibilitate de scanare, dar nu ajută decât pentru a se vedea unde este poziționată armătura. Nu ajută la identificarea materialului, pentru care este nevoie de un test distructiv, pe care proprietarii de obicei îl refuză, pentru că se reface structura, dar finisajele trebuie să fie făcute ulterior de către proprietari”, explică Radu Văcăreanu.
Peretele căzut nu e un semn de pericol
Acesta mai spune că pericolul nu este foarte mare în cazul clădirilor construite după 1990, mai ales în cazul blocurilor ANL unde s-au dărâmat pereții sau tavanul, dacă acele elemente nu țin de structura de rezistență. „Trebuie să se facă distincția între elemente structurale și nestructurale. Dacă este vorba despre pereți de rigips sau BCA foarte subțire și au avut loc astfel de accidente, ele nu pun în pericol siguranța construcției, dacă nu sunt structurale. Doar dacă s-au identificat avarii la elementele de tip structural, Inspecția de Stat în Construcții ar fi cerut să se facă o expertiză și să se aplice soluții de punere în siguranță a clădirilor respective”, spune rectorul.
Normele pentru construcții se actualizează periodic
Constructorii spun că din punct de vedere al siguranței construcțiilor ridicate conform noilor norme, România stă destul de bine. Normele pentru construcții s-au stabilit în mai multe perioade, îmbunătățindu-se permanent. „Saltul mare s-a făcut în 1977, apoi au mai fost câteva, dar nu atât de mari. După cutremurul din 1977 au mai fost revizii importante, în 1978, în 1981, 1992, 2006 și 2013. Toate aceste actualizări ale reglementării tehnice pentru cutremur au avut ca motor acumularea de noi cunoștințe, nu doar în România, ci în întreaga lume”, explică Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București.
De reglementarea tehnică de proiectare la cutremur se ocupă Ministerul Dezvoltării, instituție care, înainte de cutremurul din Turcia, avea deja în vedere actualizarea normelor. Dar nu se poate face de pe o zi pe alta, fiind un proces de lungă durată, care presupune trei etape. „Poate dura un an sau chiar mai mult. Se elaborează în trei faze, prima fiind de propunere, a doua de observații din partea specialiștilor, observațiile sunt implementate în varianta revizuită, care e trimisă și către asociațiile profesionale și către Comisia Europeană, pentru eventuale observații, în special pentru alinierea cu standardele europene. După ce s-a depășit și această fază, se face redactarea a treia, finală, care se aprobă prin Ordin de ministru, având caracter obligatoriu”, mai explică specialistul.
