Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Punctul comun al disensiunilor ultimilor douăzeci și doi de ani îl reprezintă însă Vladimir Putin, ales lider al Federației Ruse în 2000, ofițerul KGB care a încercat, inițial prin mijloace specifice serviciilor secrete sovietice, să păstreze state precum Ucraina, Belarus ori Kazahstan în sfera de influență a „Imperiului Roșu”. Volodia a reușit și nu prea… Metodele prin care și-a încercat însă norocul (și puterea) rămân memorabile.
Era noiembrie 2005, la aproape un an după ce Revoluția Portocalie scosese Ucraina de pe orbita Rusiei și o trimisese în brațele Occidentului, când Oleh Ribaciuk, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Viktor Iușcenko, se îndrepta, neliniștit, spre Moscova. Scopul vizitei sale - devoala cercetătoarea Catherine Belton în lucrarea „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Litera, 2022) - era dialogul privind un nou acord asupra furnizării de gaze naturale rusești către Ucraina, iar semnalele nu erau favorabile. Cea mai mare parte din necesarul ucrainean de gaze naturale era asigurată de Rusia, iar economia Ucrainei dădea deja semne de oboseală”. „Încă din vară - mărturisea la rândul lui Oleh Ribaciuk - oficialii de la Kremlin avertizaseră că vor impune o creștere semnificativă a prețului gazelor, iar acum, după ce fusese instalat președintele prooccidental Viktor Iușcenko, ei atenționaseră clar că nu doreau să mai ofere subvenții economiei ucrainene, mai ales că, pretindeau ei, conducătorii acestei țări «primesc salarii, direct sau sub acoperire, de la americani»”. Făcând abstracție de finalul exuberant, poziția Kremlinului era chiar corectă, nu? „Mergeți pe mâna Vestului? Să vă da ei gaze ieftine!”.
Pârghia-cheie
Poziția Gazprom în centrul comerțului cu gaze naturale din fostele republici sovietice, cu enormele sale resurse de hidrocarburi și extinsa rețea de conducte ce slaloma Rusia, făcuse de mult din această companie de stat (manevrată atent de protejații lui Putin) pârghia-cheie a influenței ruse asupra vecinilor săi apropiați. Detaliază Catherine Belton, în studiul citat anterior: „În timp ce fostele republici sovietice din Asia Centrală aveau propriile rezerve de gaze, Georgia, Belarus și Ucraina erau dependente de politicile Gazprom și ale companiilor conectate la acest mastodont economic. De obicei, Gazprom le livra gazul la prețuri mult reduse, așa cum făcuse și când republicile respective erau încă parte a imperiului sovietic. De menționat că Ucraina se remarca și drept un coridor esențial de tranzit pentru gazul rusesc către Europa, unde acesta asigura 25% din necesitățile continentului. Dar acum, când conducerea sa era înclinată spre Occident, Kremlinul dăduse de înțeles că va pune capăt oricăror subvenții”. Acesta era, așadar, contextul în care Ribaciuk, șeful de cabinet al lui Iușcenko, s-a deplasat în toamna lui 2005 la Moscova. „Când Ribaciuk a ajuns la Kremlin - consemna Catherine Belton -, Putin și-a exprimat clar intențiile”. Mai precis? „Rusia voia să crească substanțial prețurile, iar Ucraina trebuia să accepte «anumite condiții», altfel aprovizionarea cu gaze ar fi fost tăiată”.
Un preambul de două miliarde de dolari
Dar asta era doar strategia oficială, de suprafață, a Rusiei lui Putin. Celălalt plan, adevăratul plan, nu era la vedere. El a fost expus într-o întâlnire neprotocolară, care a fost condusă de Dmitri Medvedev, pe atunci șef al administrației de la Kremlin și președintele consiliului de administrație al Gazprom. Prin el a deschis Putin calea spre un acord de compromis. „Dacă Ucraina accepta să cumpere mai mult gaz printr-un anume distribuitor ales de Kremlin, în loc să-l ia de la Gazprom, atunci prețul total ar fi rămas scăzut. Medvedev - sublinia cercetătoarea Catherine Belton - a adăugat că va detalia propunerea de îndată ce Ribaciuk obținea permisiunea lui Iușcenko, dar, ca un preambul, l-a anunțat pe șeful de cabinet ucrainean că un asemenea pact va aduce fiecărei părți profituri de 500 de milioane de dolari pe trimestru, adică două miliarde de dolari pe an, asigurând totodată aprovizionarea cu gaz ieftin. «Medvedev mi-a spus - recunoștea și Ribaciuk într-un interviu acordat Catherinei Belton în 2018 - că aceasta urma să fie partea noastră, adică a guvernului ucrainean»”. Un acord neverosimil, nu? Așa l-a găsit și Oleh Ribaciuk, care n-a ezitat să spună lucrurilor pe nume: „Practic, era o schemă de oferire de mită. Acceptând-o, tot guvernul Ucrainei ar fi devenit corupt”. În frunte cu președintele!
Schema
Ce s-a întâmplat mai departe? Aveți puțintică răbdare. Compania distribuitoare de gaz pe care Medvedev - omul de încredere al lui Putin, logic, da? - și Kremlinul o doreau ca intermediar se numea RosUkrEnergo, iar numele proprietarilor săi era învăluit în cel mai adânc mister. Ne lămurește, cât de cât, Catherine Belton: „Ce descrisese Medvedev era ultima formă a unei serii de scheme dubioase de comercializare a petrolului, operate de Kremlin, și care implicau Rusia, Ucraina și Turkmenistanul. Mari cantități de gaz ieftin din Turkmenistan puteau fi transportate prin rețeaua de conducte a Rusiei, combustibilul fiind amestecat cu cel rusesc, apoi trimis în Ucraina, pentru a face prețul cu care ucrainenii cumpărau să fie mai scăzut, chiar dacă Rusia mărise propriile prețuri”. Și o speculație: „În loc să tranzacționeze gazul direct prin Gazprom, cu un sistem transparent de prețuri, schema viza vânzarea printr-un intermediar din umbră, deschizând calea pentru ca profituri de miliarde de dolari să fie sifonate - și probabil oferite ca mită” (în treacăt fie amintit, „Manevra RosUkrEnergo” a fost și-un plan de spoliere a Turkmenistanului, nu?).
Actrița, sora medicală, programatorul și avocatul
Occidentul nu stătea însă cu mâinile în sân. „Modul în care se derula «Operațiunea RosUkrEnergo» a fost dat în vileag de William Browder, un bărbat de origine americană care conducea cel mai mare fond de investiții din Rusia, Hermitage Capital”, consemna Catherine Belton în biografia sa închinată lui Putin. Dar cine era acest personaj misterios care a intervenit dintr-odată în planurile Kremlinului? Din nou Catherine: „Nepot al longevivului lider al Partidului Comunist American, Earl Browder, William era un capitalist devotat, devenind unul dintre cei mai agresivi susținători ai transparenței corporative rusești, făcând din cercetarea actelor contabile ale companiei Gazprom, în încercarea de a detecta niște deturnări de active, piatra de temelie a fondului său de investiții”. Legătura cu RosUkrEnergo? „La sfârșitul lui 2003 - evoca în continuare Belton -, investigatorii lui Browder au descoperit o companie obscură, Eural Trans Gas, căreia Gazprom îi oferise dreptul de a transporta gaze naturale în valoare de miliarde de dolari din Turkmenistan în Ucraina, prin rețeaua sa de conducte. Contractul fusese semnat, atenție, cu o zi înainte ca firma respectivă să fie înființată!”.
Fețe, fețe
Mai mult: „A fost un contract care avea să ducă la drenarea a aproape un miliard de dolari în profituri brute pentru Gazprom”, susținea la vremea respectivă William Browder. Eural Trans Gaz fusese înregistrată într-un sat din Ungaria (iar noi ne mirăm acum de ce-s ieftine gazul și motorina în țara lui Orban!), iar cei patru proprietari din acte păreau total nepotriviți pentru această afacere. Și acum bomba, aruncată de Browder: „Trei erau cetățeni români fără nicio experiență anterioară de business - o actriță, o asistentă medicală și un programator de computere -, iar cel de-al patrulea, un avocat israelian care îl avea printre clienți și pe unul dintre cei mai mari interlopi din Rusia”. Ce mai paravan! Și când te gândești că Gazprom a oferit acestei firme de fațadă doar împrumuturi și garanții în valoare de 300 de milioane de dolari!
Cumpără și stăpânește prin interpuși!
Scandalul care a urmat dezvăluirilor lui William Browder n-a tulburat prea mult apele la Kremlin. Rușii doar au înlocuit discret firma Eural Trans Gaz cu RosUkrEnergo. „Aparent, această companie era mult mai respectabilă decât predecesoarea sa, 50% din ea fiind deținută de Gazprom. Cealaltă jumătate n-avea însă proprietarii la vedere. Fără să știe - opina Catherine Belton -, Browder pătrunsese pe terenul minat al eforturilor Rusiei de a-și exercita influența asupra țărilor-satelit”. Concluzia? „RosUkrEnergo era, practic, un fond ilegal care putea fi folosit ca instrument de influență politică pentru a cumpăra și a corupe oficiali, pentru a submina democrația din statele vecine cu Rusia. Compania a fost un element crucial pentru operațiunile regimului KGB al lui Putin, în care era reconstruită o economie de contrabandă și în care influența, nu doar profitul, constituia o motivație determinantă”. Mai e nevoie să adăugăm că președintele „prooccidental” Viktor Iușcenko a semnat acordul propus de Dmitri Medvedev?
„Dmitri Medvedev l-a anunțat pe Ribaciuk că un asemenea pact va aduce fiecărei părți profituri de 500 de milioane de dolari pe trimestru, adică două miliarde de dolari pe an, asigurând totodată aprovizionarea cu gaz ieftin”, Catherine Belton, cercetătoare
„Practic, era o schemă de oferire de mită. Acceptând-o, tot guvernul Ucrainei ar fi devenit corupt”, Oleh Ribaciuk, fost șef de cabinet al lui Viktor Iușcenko (președinte al Ucrainei)
„Ce descrisese Medvedev era ultima formă a unei serii de scheme dubioase de comercializare a petrolului, operate de Kremlin, și care implicau Rusia, Ucraina și Turkmenistanul”, Catherine Belton, cercetătoare
„RosUkrEnergo era un fond ilegal care putea fi folosit ca instrument de influență politică pentru a cumpăra și a corupe oficiali, pentru a submina democrația din statele vecine cu Rusia”, Catherine Belton, jurnalistă de investigații
