x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sándor Raffael şi Gyözö Németh au fost predaţi autorităţilor ungare

Sándor Raffael şi Gyözö Németh au fost predaţi autorităţilor ungare

20 Feb 2009   •   00:00
Sándor Raffael şi Gyözö Németh au fost predaţi autorităţilor ungare

Autorităţile austriece au predat organelor de anchetă ungare pe Sándor Raffael şi Gyözö Németh, suspectaţi în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, informează MTI.



În urma deciziei judecătoriei din Graz, care şi-a dat acordul pentru expulzarea în regim de urgenţă a celor doi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Cozma,  Sandor Raffael şi Gyozo Nemeth, reţinuţi în Austria în baza unui mandat internaţional de aducere, aceştia au fost predaţi autorităţilor ungare în această dimineaţă, trecând graniţa austriaco-ungară prin punctul de frontieră Hegyeshalom.

Ei au fost predaţi anchetatorilor din Veszprem, care vor începe interogatoriile şi vor  acţiona pentru punerea acestora sub starea de arest preventiv. Cei doi au fost reţinuţi pe teritoriul austriac la puţin timp după atacul de la 8 februarie de la barul din Veszprem în care a fost ucis Cozma. Un al treilea suspect, Ivan Sztojka, s-a predat ulterior poliţiei din Veszprem, iar un al patrulea, Gabor P., a fost prins de poliţie la Budapesta. Miercuri a fost anunţată reţinerea unui al cincilea suspect în cazul uciderii lui Cozma, în localitatea Zalaegerszeg.

Ataşatul de Interne al României la Budapesta Ioan Benţe a declarat pentru Mediafax că ancheta în cazul lui Marian Cozma continuă, urmând să fie audiaţi mai mulţi suspecţi, dar, din nou, din raţiuni de securitate numărul şi identitatea acestora nu vor fi făcute publice.

×
Subiecte în articol: special