Au văzut suferinţa de-aproape. Au umblat printre paturile de spital ca nişte îngeri, promiţând unor părinţi amărâţi ajutor pentru copiii lor bolnavi. Apoi au vândut speranţele oamenilor pentru un pumn de bani. Bani care nu ajung acolo unde e nevoie de ei, ci în buzunarele aşa-zişilor binefăcători. Şarlatani care au învăţat că "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic". Şi că boala şi moartea impresionează.
Andrei Cătălin Caba este din Băicoi, judeţul Prahova. Are aproape 7 ani şi şi-a petrecut toată copilăria în spital. La 1 an şi 11 luni a fost diagnosticat cu leucemie. I s-au prescris imediat citostatice, însă organismul său nu a rezistat tratamentului. După trei săptămâni a ajuns la aplazie medulară, adică sistemul său imunitar nu mai făcea faţă nici celui mai neînsemnat microb. A făcut septicemie, abcese pe ficat şi pe rinichi şi i-a plesnit intestinul.Trei săptămâni a stat internat la terapie intensivă fără ca medicii să poată spune dacă îl vor putea salva. Şi-a revenit însă şi după aproape trei luni, în care i s-au administrat antibiotice, a reluat chimioterapia. Organismul a reacţionat la terapie şi băieţelul a fost externat şi trimis acasă cu tratament de recuperare. În ianuarie 2008 a ajuns din nou la Spitalul Marie Curie, cu dureri puternice de cap. Iniţial, medicii au suspectat o viroză puternică, însă analizele au dovedit că leucemia revenise. Cătălin făcuse recădere.
Din februarie până în decembrie 2008, băiatului i s-au administrat nouă blocuri de citostatice pe care le-a terminat la 9 decembrie. A rămas în spital, în aşteptarea unei programări pentru radioterapie, până la 24. Cu o zi înainte, Moş Crăciun a ajuns şi la copiii bolnavi de la Marie Curie.
"AJUTAŢI UN COPIL BOLNAV!"
La 19 martie a.c. am primit la redacţie un e-mail de la Isabela Iscru, o doamnă care, ştiind că publicăm şi anunţuri umanitare, ne întreba dacă ştim ceva despre un caz: "Vinerea trecută, la uşa mea am găsit o doamnă, părea femeie serioasă, cu un dosar din acela cu fotografie, copie la buletin etc., cerea bani pentru un copil bolnav de leucemie, internat la Marie Curie.
Am luat-o la întrebări. Doamna s-a cam fâstâcit, a zis că ea nu ştie nimic, e doar delegat. Dintr-o dată nu mai era atât de sigură pe ea, a plecat repede. Posibil să fie adevărat şi organizaţia asta să existe, dar suma necesară pentru transplant mi se pare suspectă. 30.000 de euro? Ce sumă e asta?
E aiurea. Uite copilul pentru care se strângeau bani pe scara blocului meu, Caba Andrei, primul pe site. http://www.onganotimpuri.ro/cazuri_sociale.html".
Pe site-ul Fundaţiei Anotimpuri este publicat un anunţ cu fotografie:
"Caba Andrei-Cătălin. Copilul are 7 ani, suferă de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă, operaţie care nu se realizează în ţara noastră. Costul intervenţiei chirurgicale este de aproximativ 30.000 euro, iar pentru ajutorarea lui apelăm la sprijinul dumneavoastră financiar. Numărul de cont în care se pot face donaţii este:
RO84CECEB10743RON0616983, deschis la CEC sucursala Sector 1 Bucureşti".
Fără alte detalii, fără vreun număr de contact al familiei.
DOUĂ-TREI ZILE
Am luat legătura cu Fundaţia Anotimpuri şi ne-am oferit ajutorul pentru strângerea de fonduri. Am cerut un număr de contact al familiei. Vocea de bărbat de la celălalt capăt al firului ne-a spus că nu are la îndemână detaliile cazului. Ne-a promis însă că imediat ce le va afla ne va contacta.
Nu am primit nici un telefon înapoi, aşa că a doua zi am sunat din nou. De data aceasta am vorbit cu directoarea, Cristina Neacşu. Ne-a spus că nu ne poate oferi nici un detaliu despre caz până nu obţine acordul familiei băieţelului pentru mediatizare. Oare afişarea anunţului umanitar, însoţit de fotografie, pe un site public de internet, nu se numeşte tot mediatizare?
N-am insistat, însă am întrebat dacă cei 30.000 de euro pe care încearcă să-i strângă pentru copil sunt necesari pentru tratament. "Nuuu! Sunt pentru transplant de măduvă osoasă!", a confirmat Neacşu.
Ştim din experienţa acumulată cu zecile de cazuri umanitare pe care le-am publicat de-a lungul timpului în Jurnalul Naţional că pentru transplantul de măduvă sau celule stem în leucemie nu există clinici în străinătate care să perceapă costuri mai mici de 100.000 de euro. Şi asta dacă pacientul e norocos şi are un donator compatibil 100%.
Dacă nu, costurile cresc până aproape de 200.000 euro. Un spital care oferă acest transplant pentru numai 30.000 euro ar fi fost o surpriză şi ar fi uşurat enorm demersurile umanitare ale multor părinţi care încearcă să-şi salveze copiii de cancer. I-am spus aceste lucruri şi directoarei fundaţiei şi am încercat să aflăm unde va face transplantul Cătălin Caba.
"Ăăă... Nu ştiu exact... Trebuie să mă uit pe dosar... Vorbesc cu familia şi vă spun", s-a bâlbâit Cristina Neacşu. A rămas să aşteptăm din nou un telefon de la ei "în două-trei zile".
"N-AM AVUT NICIODATĂ RECOMANDARE DE TRANSPLANT"
Am aşteptat în zadar aproape o săptămână apelul promis. Între timp am reuşit să luăm noi legătura cu familia Caba, telefonic. Luminiţa, mama lui Cătălin, ne-a spus că a luat contact cu Fundaţia Anotimpuri o singură dată, când era cu cel mic în spital: "Au venit anul trecut, de sărbători, să aducă daruri copiilor, nişte doamne de la o fundaţie.
Mi-au cerut actele medicale ale lui Cătălin, spunând că mă pot ajuta. Noi nu avem o situaţie materială foarte bună. Doar soţul meu lucrează, Cătălin are nevoie de mâncare bună, dar nu ne-am plâns niciodată de bani. Am făcut sacrificii pentru ca el să aibă tot ce îi trebuie. Când au zis că mă pot ajuta n-am refuzat".
Am întrebat-o dacă ştie că fundaţia căreia i-a dat documentele solicită 30.000 de euro pentru ca băiatul ei să facă un transplant în străinătate. A fost surprinsă. Dr Cristian Scurtu, medicul lui Cătălin, nu îl recomandase niciodată.
"Transplant? Ce transplant? La noi nu s-a pus niciodată problema de transplant. Medicul lui Cătălin mi-a spus că asta ar fi ultima soluţie, în cazul în care nici un alt tratament nu mai dă rezultat. Dar noi, în decembrie anul trecut, terminaserăm citostaticele şi urma să facem iradieri. Organismul lui Cătălin răspundea la tratament. Dovadă că acum suntem pe medicamente de întreţinere. Nu... S-ar putea pune problema transplantului numai în cazul în care, Doamne fereşte!, face şi a doua recădere", a spus surprinsă Luminiţa Caba.
Femeia n-a contactat niciodată vreo clinică din străinătate. Spune că, dacă s-ar putea, ar merge cu cel mic peste hotare pentru o evaluare şi speră să nu fie nevoie niciodată să ajungă la transplant.
Am vrut să ştim dacă, de la întâlnirea din decembrie 2008, familia Caba a primit vreun leu de la Fundaţia Anotimpuri. "Nu. Mi-au dat atunci pentru băiat 1.000.000 lei, dar de atunci n-am mai vorbit cu nimeni de la fundaţie. M-a sunat o doamnă, Cristina, acum câteva zile, să-mi spună că vrea cineva de la Jurnalul Naţional să mă ajute. Dar nu mi-au trimis nici un ban. I-am spus că voi discuta cu soţul meu şi că sunt de acord să vorbesc cu dvs.", povesteşte mama lui Cătălin.
"FAMILIA REFUZĂ MEDIATIZAREA"
De la Cristina Neacşu n-am mai primit telefonul promis. Am sunat noi din nou. "Să ştiţi că am vorbit cu mama băieţelului şi refuză mediatizarea. Mi-a spus că ei sunt de la ţară şi ştiţi cum sunt oamenii acolo, află lumea... Dar, dacă vreţi, putem să colaborăm pe alte cazuri. Mai avem copii care au nevoie de ajutor", ne-a spus, sigură pe ea, Cristina Neacşu.
Am întrebat-o pe directoarea fundaţiei de ce ne minte. I-am spus că am stat de vorbă cu Luminiţa Caba, că ştim că băiatul ei nu are şi nici nu a avut vreodată nevoie de transplant. Şi i-am spus că ceea ce face se numeşte înşelăciune.
"Vă rog frumos să nu-mi vorbiţi aşa! Eu am crezut că putem colabora. Nu mă acuzaţi, dacă nu aţi văzut documentele. Eu am documente, doamnă! Nu cer bani aşa... Am toate documentele copilului! Vă rog să veniţi la noi la sediu să le vedeţi. Şi pe urmă vorbim", ne-a spus, pe un ton ridicat, Cristina Neacşu.
"Aveţi vreun document de la medicul copilului, în care să scrie că recomandă transplant?", am întrebat. "Sau o programare şi o estimare de costuri de la clinica sau de la spitalul din străinătate unde se va face acest transplant? Sunt singurele documente pe care aş vrea să le văd", i-am spus.
"Da... O să vedeţi documentele pe care le avem noi în posesie, nu documentele pe care le cereţi, nu? Noi avem o cerere de sprijin de la mama copilului, pe care o să o vedeţi şi o să vă liniştiţi", aproape că ne-a strigat în telefon Cristina Neacşu.
NIMIC OFICIAL
Punctul de lucru al Fundaţiei Anotimpuri e în oraşul Pantelimon. Pe Strada Drumul Gării, un loc nu tocmai bine famat în zonă, în spatele unei vile, într-o casă mică, roz, cu uşă murdară. Pe ea stă lipită cu scotch o coală de hârtie, pe care scrie cu carioca: "Fundaţia Anotimpuri, program L-V: 10-14". În interior sunt înghesuite într-un colţ vrafuri de cutii de carton şi saci de plastic negri, plini cu haine. Probabil "ajutoare".
Directoarea Cristina Neacşu ne arată listele cu numele copiilor internaţi la secţia de oncologie a Spitalului Marie Curie, cărora urmează să le ducă de Paşti cadouri, şi pe cea cu micuţii cărora le-a dus daruri de Crăciun anul trecut. Printre ei e şi Cătălin Caba. "Eu am întrebat în spital atunci, de sărbători, care copil are nevoi mai speciale. Iar asistentele mi-au spus de Caba. I-am cerut mamei documentele medicale", spune Neacşu.
"Ce înseamnă nevoi mai speciale?", am întrebat. "Păi, produse de igienă, mâncare, dulciuri... A, nu dulciuri, fructe! Că n-au voie să mănânce dulciuri...", spune directoarea. "Şi transplantul? Aţi vorbit cu medicul copilului? Aveţi un act în care să fie recomandat?."
Ca răspuns la această întrebare, Cristina Neacşu ne arată o coală albă, scrisă cu pixul, în care erau trecute câteva detalii despre Cătălin Caba - diagnostic, data diagnosticării, data recăderii, "nevoile speciale", dar şi fraza "propus pentru transplant de măduvă în februarie 2009. Recădere - transplant".
Hârtia nu avea antet, şi nici semnătură. "Pe asta am scris-o eu atunci. Mi-am notat ce zicea asistenta, ca să ştiu istoricul copilului", spune Cristina Neacşu. I-am explicat că, şi dacă ar fi fost "propus pentru transplant", această propunere se face într-un document medical pe care mama trebuia să îl aibă. "Şi suma de 30.000 de euro?", întrebăm.
"Păi tot asistenta a zis că, dacă va face transplantul, nu va putea strânge banii într-o zi. Şi am întrebat-o cam cât e. Şi ea a zis - «Păi... 30.000 de euro tot e...»", susţine Cristina Neacşu. În dosarul pe care directoarea Fundaţiei Anotimpuri ni l-a pus în faţă nu exista nici o solicitare de ajutor semnată de Luminiţa Caba.
Singurul document pe care apărea semnătura femeii era un proces-verbal de donaţie, întocmit în decembrie 2008, pentru milionul de lei pe care l-a primit "cadou de la Moş Crăciun".
Din secţia de oncologie pediatrică a Spitalului Marie Curie au plecat zeci de copii la transplant în străinătate. Asistentele ştiu că părinţii se chinuiesc mult timp să strângă banii necesari, pentru că e vorba "de sute de mii de euro". Şi, lucrând cu copiii zi de zi, ştiu exact şi ce le recomandă medicii.
CĂTĂLIN NU E SINGURUL
Pe site-ul Fundaţiei Anotimpuri este prezentat şi cazul lui Ştefan Abăluţă: "Băiatul are 15 ani şi locuieşte în comuna Răsuceni, judeţul Giurgiu. Din cauza unei boli (dipareză spastică) are ambele picioare paralizate, ceea ce îl face dependent de cei din jurul său. În pofida acestei boli, copilul merge la şcoală în scaunul cu rotile şi este premiant. Ceea ce i-ar oferi o viaţă normală este un transplant cu celule stem. Operaţia se poate face numai în China şi costă 31.000 de euro. Acest caz nu poate beneficia de avantajele formularului E112, pentru că nu este inclusă China în spaţiul comunitar".
Pe mama lui Ştefan, Stelica Abăluţă, am contactat-o prin telefon cu ajutorul primarului din Răsuceni. Femeia a venit până la Bucureşti cu documentele medicale ale băiatului şi ne-a povestit că a luat prima dată legătura cu Fundaţia Anotimpuri în 2006. Le-a solicitat atunci ajutorul, pentru că auzise despre operaţiile cu celule stem din China.
La câteva luni după aceea, atât medicul lui Ştefan, dr Gh. Burnei de la Spitalul Marie Curie, cât şi alte persoane au sfătuit-o pe femeie să nu meargă cu băiatul în China. "Mi-au spus că ne putem întoarce de acolo mai rău decât am plecat, aşa că am renunţat la idee şi am rămas în ţară să facem operaţiile necesare alungirii tendoanelor şi şedinţele de recuperare.
Cei de la fundaţie ştiu acest lucru, pentru că i-am anunţat", spune Stelica Abăluţă. Ştefan nu mai e de mult în cărucior cu rotile. A suferit şapte intervenţii chirurgicale şi se poate deplasa cu ajutorul unei cârje.
La telefon, directoarea Fundaţiei Anotimpuri ne-a spus că băiatul are nevoie de bani "pentru a merge la transplant în China. Până atunci face recuperare. Nu ştiu când va merge la transplant. Probabil când îi vor spune medicii...". În discuţia pe care am avut-o faţă în faţă, Cristina Neacşu a recunoscut însă că ştia de faptul că Stelica a renunţat la intervenţia în China pentru fiul ei. "Da... Ştiu că la cazul Abăluţă au renunţat la operaţia în China, dar noi i-am mai ajutat cu bani pentru a merge la recuperare", s-a apărat Cristina Neacşu.
Stelica Abăluţă spune că, atunci când merge cu Ştefan la recuperare la sanatoriul de la Gura Ocniţei, sună întâi la Fundaţia Anotimpuri: "M-au mai ajutat când au putut şi ei... Mi-au mai trimis câte un milion, două... Cam de două ori pe an...".
L-AŢI SALVAT SAU A MURIT?
În secţiunea denumită "cazuri sociale" de pe pagina de internet a fundaţiei mai sunt încă trei copii. "Teclas Cristiana Mihaela - în vârstă de 5 ani cu diagnosticul: Sechele Retinopatia Prematurului, deslipire (sic!) totală de retină, copil nevăzător." Despre această fetiţă nu există alte detalii. Numai o fotografie.
"Meşteşug Antonio - în vârstă de 4 ani, cu o malformaţie gravă a inimii. Acest caz social deosebit a necesitat susţinerea materială totală a mamei şi a copilului de către Fundaţia Anotimpuri. El a fost operat la Timişoara în anul 2006." Nici despre acest băieţel nu există alte date în afara fotografiei. Despre ultimul caz postat pe site, un băieţel pe nume Spulber Bogdan, Cristina Neacşu spune că "i-a rămas în minte", pentru că oamenii au avut încredere şi au donat pentru el. "
Până la urmă, copilul a murit. N-a reuşit să se opereze... În sfârşit... Am strâns pentru el 1.000 de euro şi i-am cumpărat tot ce avea nevoie - alimente, îmbrăcăminte...", spune directoarea. Pe pagina de internet însă, lucrurile stau... un pic altfel: "Spulber Bogdan - născut în 2006 cu malformaţie a inimii: Canal Atrioventricular Comun, ventricul drept cu dublă cale de ieşire şi stenoză pulmonară valvulară severă.
Datorită activităţii Fundaţiei Anotimpuri s-a reuşit strângerea sumei necesare pentru plata intervenţiei chirurgicale la un spital din Italia". Nu se precizează suma şi nici alte detalii.
După ce am stat de vorbă cu Cristina Neacşu, site-ul fundaţiei a dispărut o zi de pe internet. Apoi a fost pus din nou online, dar modificat. La Cătălin Caba nu se mai spune nimic despre transplant, la Ştefan Abăluţă nu se mai pomeneşte despre operaţia în China, iar cazul lui Bogdan Spulber a dispărut complet.
Cine e Fundaţia Anotimpuri?
Conform datelor din Registrul ONG-urilor, disponibile pe site-ul Ministerului Justiţiei, Fundaţia Anotimpuri a fost înfiinţată la 2 octombrie 1996 prin sentinţa civilă nr. 217. La sediul social al ONG-ului locuieşte Magda Ştefan, o fostă membră a fundaţiei. Aceasta povesteşte că a oferit adresa ei unei prietene pentru înfiinţarea organizaţiei, dar că aceasta, din câte ştie, nu mai funcţionează de ani buni.
Cristina Neacşu spune că a preluat fundaţia în administrare în anul 2005. "Pe adresa mea vin şi acum tot felul de documente adresate Fundaţiei Anotimpuri", spune Magda Ştefan. Este vorba despre citaţii de la tribunal, înştiinţări de la Poşta Română şi somaţii de la furnizori şi creditori.
Femeia a primit o somaţie de plată de la SC Eurografica SRL Bucureşti pentru o datorie a fundaţiei de aproape 1.300 de lei, dar şi o înştiinţare de plată de la o firmă care se ocupă cu recuperarea datoriilor către bănci. "Din document reiese că o angajată a lor a făcut, se pare, un credit la care nu a achitat ratele...", spune Magda Ştefan.
Ultimul act pe care femeia l-a primit acasă a fost o citaţie de la Judecătoria Sectorului 2, cu termen la 15 aprilie. "Scrie că e pentru schimbări juridice. Eu sper să se facă acest transfer la oamenii care spuneţi că se ocupă acum de fundaţie, ca să scap de toate astea. N-am nici o implicare şi acum îmi pare rău că atunci, în '96, m-am băgat în aşa ceva. Nu vă spun că oamenii ăştia au venit chiar la noi pe scară să strângă bani, de mă întrebau vecinii după aceea ce fac cu fundaţia...", spune Magda Ştefan.
"Noi avem pentru fiecare caz: atâţia bani s-au încasat pentru el, atâta s-a dat... Există procese-verbale, există extrasele de cont din bancă... Absolut totul este la punct pus, să ştiţi"
"La cazul Caba avem procesul acela verbal prin care i-am dat banii de Crăciun. E semnat de mamă... Acte pentru cât s-a strâns? Păi atunci facem procesul-verbal când îi vom dona"
Cristina Neacşu
Vezi screenshot-uri de pe site-ul organizaţiei Anotimpuri - format pdf