Salut, Calu’!

Cu o distribuţie care nu are nevoie de prea multe prezentări, “Pistruiatul” şi-a cîştigat de-a lungul timpului mulţi admiratori. Au trecut mai bine de 30 de ani de cînd puştiul electriza imaginaţia copiilor şi stîrnea admiraţia adulţilor.

Cu o distribuţie care nu are nevoie de prea multe prezentări, “Pistruiatul” şi-a cîştigat de-a lungul timpului mulţi admiratori. Au trecut mai bine de 30 de ani de cînd puştiul electriza imaginaţia copiilor şi stîrnea admiraţia adulţilor. Cu toate astea, aventurile tînărului roşcovan au rămas şi acum în memoria celor care au ştiut să aprecieze arta filmului.

Sentimente. Viorel Comănici este unul dintre protagonişti. Şi-a adus aminte cu plăcere de perioada filmărilor şi a împărtăşit o parte din gîndurile sale: “În 1973, anul de graţie, eram actor la Teatrul Naţional din Cluj. Mă pregăteam să plec la Bucureşti, să cuceresc Capitala. Între timp, echipa de filmare, respectiv cei care lucrau la realizarea filmului «Pistruiatul», m-a solicitat pentru rolul acesta. Mi-a părut foarte bine, am avut un sentiment de bucurie. Am filmat în Cluj, cu Bilă, Costel Băloiu, cel care l-a interpretat cum nu se putea mai bine pe Pistruiat. Tot acolo i-am cunoscut pe Florin Tănase, actorul care îl interpreta pe poliţistul acela tîmp, şi pe Vistrian Roman. Discutînd cu Vistrian mai mult am aflat un lucru foarte amuzant: era născut în aceeaşi zi, aceeaşi lună şi acelaşi an cu mine: 15 mai 1941.

Bun artist. A fost primul meu rol mai important într-un film. Un rol episodic, ce-i drept, nu pot spune că am apărut foarte des. Dar mi-a plăcut cum au decurs lucrurile. Îmi aduc aminte că Francisc Munteanu era scriitor. L-am cunoscut în perioada în care era student şi am jucat într-o nuvelă de-a sa la Academia de Teatru. Am stat de vorbă cu dumnealui şi am obţinut mai mult informaţii despre rol. Era un om minunat! M-a surprins faptul că a debutat într-un film, dar a demonstrat că poate să fie şi un regizor foarte bun. Era un om fair-play.

Ca să presar şi o notă de umor, să ştiţi că m-a prins o dată Calu’, cîinele Calu’, de fund. M-a muşcat puţin, dar am avut noroc că era poliţistul lîngă el, care i-a spus să-mi dea drumul. Şi astfel am scăpat basma curată. În concepţia mea, rolul puştiului şi felul în care şi-a intrat în rol au fost excelente. Nu ştiu, mă aşteptam să dea la Teatru. Apoi s-a maturizat şi probabil şi-a dat seama că nu este făcut pentru asemenea meserie. Avea o inconştienţă şi un tupeu care l-au ajutat foarte mult. L-am considerat un bun artist”.

Continuitate. Viorel Comănici e de părere că “Pistruiatul” va rămîne un film de referinţă în galeria marilor pelicule. “Mulţi copii atunci cînd mergeam la mare, la 2 Mai, strigau după mine: «Mă, Calu’, Calu’!», iar eu mă făceam că mă sperii, lucru care le stîrnea la maximum hohotele de rîs.

A fost foarte bine întîmpinat filmul în aceea perioadă. A plăcut şi a prins la public. Toţi copiii veneau să-l vizioneze şi de-abia aşteptau să vină episodul următor. A avut şi o distribuţie bună, cu actori grozavi care-şi respectau şi îşi iubeau munca. E drept, mulţi dintre ei acuma nu mai sînt în viaţă: Vistrian Roman, Gyorgy Kovacs, Nae Popescu. Acesta din urmă, dacă nu mă înşel, era, în film, un tip cu bască (Suciu – n.r.) pe care tot îl prindea poliţia. Iar el nu făcea mai mult decît să dea din umăr. Foarte bun actor. Apoi, mai era şi Aristide Teică, un actor nemaipomenit de compoziţie pentru roluri episodice. Sau Peter Paulhoffer, care nici el nu mai este în viaţă, însă mi-a fost coleg de şcoală la clasa lui Dem Rădulescu. Avea un haz teribil! În pauzele de filmare sau chiar cînd mergeam pe stradă ne făcea să rîdem. Era spiritual şi spontan.

Aş vedea şi o continuare a filmului, de ce nu? Dar trebuie omul potrivit, regizorul care să se înhame la această treabă. Nu ştiu dacă se încumetă careva, să nu creadă că este o treabă depăşită. Dar consider că lumea ar privi retrospectiv şi ar fi nerăbdătoare să vadă ce s-a întîmplat cu Pistruiatul după 20-30 de ani”.