x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Samurai şi holograme la Osaka

Samurai şi holograme la Osaka

de Magda Cristina Ursache    |    13 Apr 2012   •   21:00
Samurai şi holograme la Osaka

Ce va inspira un castel medieval? Grandoare, putere, istorie? De acord. Dar ce-ati spune de lifturi si de tehnologie de ultima generatie? Credeti ca ceva nu se potriveste? Atunci in mod sigur nu ati fost in Japonia, la Castelul din Osaka.

Se stie deja ca in Japonia traditia si modernitatea se imbina armonios, dar niciodata nu mi-am putut imagina, la vederea unui castel din secolul al XVI-lea, ca dupa usile mari de metal as putea sa intalnesc un muzeu modern, dotat cu tehnologie de ultima generatie.

La prima vedere, impunatorul castel cu cinci etaje, construit in stilul caracteristic al Asiei de Est, te intoarce intr-o lume a razboinicilor (de mult apusa). Nici nu e de mirare, avand in vedere ca a fost construit chiar de un razboinic, Toyotomi Hideyoshi, cu scopul declarat de a deveni centrul administrativ al noii Japonii, pe care intentiona sa o conduca. Dar, in anii 1500, lucrurile nu stateau intotdeauna asa cum conducatorii isi planificau. Hideyoshi moare chiar in anul in care lucrarile la castel se incheie, iar la putere vine fiul sau, care nu dupa mult timp este infrant de familia rivala, Tokugawa. Iar pentru a dovedi tuturor ca puterea este in mainile lor, cei din clanul Tokugawa muta centrul sogunatului la Edo (actualul Tokyo) si distrug castelul din Osaka. Decizia asta insa pare sa fi fost luata in pripa, pentru ca apoi se hotaraste reconstruirea lui.

Pana in zilele noastre, castelul a mai fost reconstruit de cateva ori, dat fiind faptul ca a fost distrus de mai multe incendii si de bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial. A fost, desigur, reconstruit cu acelasi spirit de razboinic care salasluieste inca in sufletul japonez. Si arata cat se poate de autentic! Pare ca ar fi fost inaltat in secolul al XVI-lea. Pe dinafara...

O data ce te afli inauntru insa, revii in secolul al XXI-lea. Interiorul este un vast muzeu modern, unde afli tot felul de lucruri interesante, cum ar fi, de exemplu, faptul ca, desi de afara constructia pare foarte veche, ea este de fapt de secol al XX-lea. Ori ca desi se vad cinci etaje in exterior, in interior sunt opt. Sau ca, in ciuda faptului ca iti lasa impresia ca este imensa, cladirea nu reproduce decat turnul cel mare al castelului initial (care era cu mult mai mare).

Exponatele te fac sa parcurgi secole de istorie in cele nici doua ore, cat dureaza vizitarea muzeului. De la artefacte, arme si armuri ale samurailor – originale, autentice, vechi! – pana la holograme ce prezinta interactiv scene din viata sogunului Toyotomi Hideyoshi, totul te provoaca vizual si, in acelasi timp, te convinge (daca mai era cazul!) ca istoria Japonia trebuie explorata in amanunt.
Daca mai aveti nevoie de un argument ca frumosul Castel din Osaka este un loc care merita vizitat, atunci e bine sa stiti ca de la etajul opt puteti vedea metropola nipona in toata splendoarea ei. Si o sa va puteti lauda ca ati admirat unul dintre cele mai moderne orase ale lumii, privindu-l de la inaltimea turnului unui castel medieval, menit sa fie, cu cinci veacuri in urma, centrul imperiului de la Soare-Rasare.

×
Subiecte în articol: special