Sărbători haiduceşti in Poiană

De fapt, de unde vine numele? "Unchiul meu, Şerbănică Andreescu, fratele mamei, care era director la ONT Carpaţi Braşov, a fost cel care a vrut să-i readucă in atenţie pe daci, pe haiduci… Nenea Şerban a chemat un arhitect, s-a orientat după Muzeul Satului şi a incercat să facă locul să arate cam cum era pe vremea haiducilor". De altfel, sunt multe teme de la Muzeul Satului care se regăsesc in restaurant şi in imprejurimile lui.

Ideea nu apăruse insă de niciunde. Exista, undeva, o poveste din copilărie, cu haiduci care băntuiseră munţii şi văile, intre Rucăr şi Bran… Mai există şi alte poveşti, de familie. "In copilărie", ne povesteşte Viorel Nica, "părinţii nu ne prea lăsau să vorbim orice. Că părinţii tatei au fost naţionalizaţi şi voiau să-l naţionalizeze şi pe tata (evident, vorbim de naţionalizarea unor bunuri aflate in proprietate - n.r.), iar nouă ne era foarte greu, că eram nouă copii. Tata a fugit in munţi, cu alţi vecini care aveau familii mari. Nu dormea noaptea pe-acasă. Pănă la urmă, a zis primarul: «Pe ăsta să-l lăsăm in pace, că are familie»! Şi tata s-a intors acasă…"


HAIDUCUL - CONCEPT GASTRONOMIC. In ce fel se poate plia meniul unui restaurant cu specific romănesc pe ideea aceasta - la fel de romănească - a haiduciei? "Facem măncarea cum se gătea la noi, la ţară. Oaspeţii sunt primiţi cu foc de tabără, cu slăninuţă la frigare, cu mititei, cărnăciori, chiar şi cu un batal la proţap. Nu lipseşte o ţuiculiţă fiartă". Instrumentiştii căntă melodii din zona aceea de graniţă a Carpaţilor Meridionali, dintre Ardeal şi Muntenia. Şi, uneori, căntă "Radu mamii"… Vioara spune, fără cuvinte, povestea mamei care-şi caută feciorul, un haiduc hăituit de poteră… Iar după ce intri in "coliba" - mult lărgită in ultimele două decenii - ai de ales din lunga listă de bucate. La loc de cinste: preparatele din carne de porc. Apoi, cele de fazan. După aceea, toate celelalte ştiute de prin gospodăriile de munte din Braşov şi din Muscel. Fiindcă Viorel Nica şi-a adus reţetarul "de-acasă": "Facem şi noi cărnaţi şi caltaboşi, şi de toate, dar parcă nu sunt cum le făcea mama… Carnea pentru cărnaţi eu şi-acu, n-o dau prin maşina de tocat, ci o tai cu barda, cu satărul. Dar ştiţi ce vreau să fac acum? Să mă duc la mama, la Rucăr - are 84 de ani, mulţi să-i dea Dumnezeu inainte - , vreau să mă duc la ea şi să iau reţeta de «moşÂ». E, aşa, un fel de caltaboş. Dar numai ea ştie reţeta adevărată… Il fierbe in zeamă de varză… Şi nici nu vă-nchipuiţi căt de gustos poate fi!" Ce alte bucate se mai gătesc in bucătăria haiducilor din Poiană? Multe ciorbe, acrite cu zeamă de varză. Apoi: cărnaţi din vănat, piept ardelenesc cu slănină crestată şi rumenită la grătar, pastramă de porc, dar şi de urs, piftie de urs, muşchi de urs la grătar… Din mistreţ se face pastramă afumată, iar căprioara e folosită pentru feluri de măncare mai delicate, cu sos de ciuperci sau cu praz copt şi muguri de porumb, ori in sos de vişine.

Străinii, ca şi romănii plecaţi in străinătate, nu ocolesc nici ei locul acesta care atrage ca un magnet. "Eu le zic, că ştiu că-s umblaţi prin lume: «haideţi să vă fac şi ceva franţuzesc!»… «Nu, nea Viorele», zic ei, «dă-ne o piftie, o tobă, dă-ne un caltaboş, dă-ne şorici, dă-ne jumări, dă-ne slănină cu ceapă…» Iar cănd se ridică de la masă, imi spun: «Nea Viorele, vezi de-mi pune şi mie ceva la pachet, că abia aştept să-i duc şi nevestei, să duc şi alor mei. Te rog frumos, ştiu, nu prea am voie să iau, dar văd eu cum mă descurc!... Pune-mi o zacuscă, murături...»".

Murăturile sunt, de altfel, marea atracţie a locului. "Mama m-a invăţat să pun murături", ne mărturiseşte, cu ochii sclipind. "pImi place să le fac in fiecare an, aşa, frumoase. Să sculptez in morcov, in ridiche, in ţelină… Să le scriu oamenilor urări: Romănia, Noi suntem romăni!, Vă dorim sănătate!, Bună dimineaţa! La Mulţi Ani! - sunt urările tradiţionale", mărturiseşte Viorel Nica.