x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Opera nu se poate desființa sau comasa, legal

Opera nu se poate desființa sau comasa, legal

de Diana Scarlat    |    28 Aug 2024   •   08:20
Opera nu se poate desființa sau comasa, legal

Scandalul de la Opera Națională București continuă, iar pentru astăzi este programat votul Guvernului pentru hotărârea care ar desființa atât Opera, cât și Tinerimea Română, urmând să le comaseze. Sindicatul din care fac parte cei mai mulți angajați ai Operei din Capitală are pregătite documentele pentru a acționa în instanță împotriva Hotărârii de Guvern. Dincolo de faptul că Ministerul Culturii nu a respectat prevederile Legii dialogului social, încălcând din punct de vedere procedural înaintarea proiectului de act normativ spre dezbatere publică, textul Hotărârii de Guvern invocă o lege care se referă la alt tip de instituții, pentru că nici Opera, nici „Tinerimea Română” nu au mai puțin de 50 de angajați, deci nu există temei legal pentru comasare.

Angajații Operei Naționale București și artiștii care au contracte de colaborare cu instituția au fost chemați, luni, la o întrunire cu scop declarat de respectare a dialogului social, deși nimic din pregătirile Ministerului Culturii pentru acest fals dialog nu respectă legislația în vigoare. 

Tenori, baritoni, dirijori, soprane și alți artiști care în toată cariera lor s-au ocupat doar de muzică, nicidecum de probleme juridice sau legislative, au fost primiți la Ministerul Culturii, într-o sală mică și fără aer condiționat, în ultimul moment, cu două zile înainte de a se vota Hotărârea de Guvern pentru desființarea instituției și comasarea cu „Tinerimea Română”.

Nu s-a respectat nimic, nici de data aceasta, din prevederile legale, pe dialog social, dar artiștii aduși la disperare de vestea că vor fi comasați cu „Tinerimea Română” s-au dus să-și spună punctul de vedere. Li s-a explicat că nu interesează pe nimeni, la aceste discuții tehnice, părerea lor personală sau chestiuni care țin de latura sentimentală, cerându-li-se să vorbească scurt și la obiect, dacă au de invocat probleme juridice.

 

Falsa consultare și bătaia de joc

Cum artiștii nu sunt juriști de meserie și de pe o zi pe alta nu se pot organiza, cu un avocat specializat în probleme legale de dialog social și contencios administrativ, Ministerul Culturii nu a făcut decât să-i mintă pe artiști că se respectă legea sau voința lor, pentru că întâlnirea la care au fost chemați nu are nicio relevanță din punct de vedere legal.

Cu toate acestea, sindicatul angajaților Operei Naționale București s-a pregătit pentru momentul de astăzi, când va fi votată Hotărârea de Guvern. „Ministerul Culturii a convocat online o ședință a comisiei de dialog social pe 7 august, când nu s-a pus pe ordinea de zi acest proiect care a apărut pe site-ul ministerului după o săptămână, pe 13 august, fără niciun fel de consultare cu nimeni. Și din acest punct de vedere s-a încălcat procedura, conform Legii dialogului social”, a explicat, pentru Jurnalul, președintele Federației Cultură și Mass-media, Leonard Pădureț, artist care are și studii juridice și reprezintă acum angajații Operei Naționale București.

 

„Bomba” scandalului, Legea prevede altceva

Dar „bomba” din acest scandal este alta: nu există temei legal pentru desființarea și comasarea celor două instituții - ceea ce angajații Ministerului Culturii ar fi trebuit să știe -, pentru că legea comasării, de anul trecut, se referă la alt tip de instituții.

Opera are aproape 550 de salariați, iar Tinerimea Română, în jur de 70 de salariați, ceea ce înseamnă că o Hotărâre de Guvern care ar desființa cele două instituții nu poate avea la bază Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, pentru că legea se referă la instituții care au mai puțin de 50 de angajați. Sindicatul așteaptă doar să existe un act normativ care să poată fi atacat, în baza legii. „O acțiune în instanță poate fi depusă împotriva unui act normativ aprobat, nu împotriva unui proiect aflat în dezbatere publică. Dacă se votează HG-ul, vom acționa imediat, cu avocații federației sindicale”, mai spune liderul federației sindicale.

 

Întâlnirea „pe repede-înainte” a fost un fals

Niciun reprezentant al federației sindicale nu a putut participa la așa-zisa consultare publică de luni, pentru că invitația a fost făcută de Ministerul Culturii vineri, fixându-se termenul-limită pentru confirmarea participării și pentru înscriere la cuvânt la ora 17.00, în aceeași zi.

„Ședința de luni a început la ora 15.00, s-a terminat în aproximativ două ore, dar nu ni s-a adus la cunoștință nimic. La întrunire au fost angajați și colaboratori ai Operei și oameni care spun că reprezintă diverse sindicate, dar noi suntem sindicatul reprezentativ conform legii, cei care am semnat contractul colectiv de muncă. Luni, Ministerul Culturii a organizat o așa-zisă consultare pentru care noi am solicitat de vineri să ne transmită linkul pentru a putea avea o intervenție în ședință, deoarece avocații noștri sunt plecați din București. Deși toate ședințele publice de la minister se fac online, nu ni s-a transmis linkul pe care l-am cerut și nu am putut interveni”, a mai explicat liderul de sindicat. 

Pentru astăzi este pusă pe ordinea de zi a ședinței de guvern această Hotărâre, iar dacă se aprobă, avocații sindicaliștilor vor acționa în consecință. Federația Cultură și Mass-media reunește peste 6.000 de membri de sindicat afiliați de la mai multe instituții de cultură din toată țara. Fac parte din federație suficient de mulți angajați ai Operei pentru a semna contractul colectiv de muncă, recunoscut ca fiind cel mai bun din instituțiile de cultură din România, de până acum. 

Sindicatul Național din Cultură are număr suficient de membri pentru a putea participa la dialogul social. A existat și o migrație, în ultimele zile, spre un alt sindicat despre care angajații Operei spun că l-ar susține pe actualul director, Daniel Jinga, cel care își pierde postul de conducere după ce fostul director, Ștefan Ignat, a câștigat definitiv în instanță întoarcerea pe post. Chiar dacă s-a produs migrația, nu este suficient timp, din punct de vedere procedural, pentru ca noul sindicat să-l înlocuiască pe cel care a negociat și a semnat contractul colectiv de muncă, în baza legii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×