x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Scenariul rapirii, in regia lui Hayssam

Scenariul rapirii, in regia lui Hayssam

27 Mai 2005   •   00:00

Curtea de Apel Bucuresti a dispus ieri, la primele ore ale diminetii, arestarea preventiva a lui Omar Hayssam si a lui Mohamad Munaf pentru acte de terorism.

Dupa ore intregi de dezbateri si deliberari, judecatorii au considerat ca Parchetul General a strans probe suficiente pentru incriminarea celor doi in cazul rapirii jurnalistilor romani in Irak. Mandatul de arestare poate fi contestat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Misteriosul dosar, care timp de doua luni a nascut zeci de intrebari si inca o mai face, incepe sa lamureasca o parte dintre enigme. Din cate se pare, anchetatorii cred ca rapirea a fost planuita in Romania, declaratiile adunate de procurori la Bagdad convingandu-i si pe judecatori de aceasta posibilitate. Mai exact, anchetatorii ii acuza pe cei doi ca ar fi pus la cale si ar fi sponsorizat plecarea celor trei jurnalisti in scopul de a-i rapi, pentru ca apoi sa obtina bani in schimbul eliberarii lor. Un alt posibil motiv retinut de procurori ar fi acela al respectului si al faimei pe care Omar si Munaf le-ar fi obtinut ca eliberatori ai lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian.

VERSIUNE. Povestea lui Omar Hayssam este insa cu totul alta. Singur in boxa acuzatilor, pentru ca prietenul sau Munaf se afla inca in mainile americanilor, omul de afaceri sirian si-a spus ieri-dimineata versiunea. Din punctul de vedere al libertatii, Omar nu prea mai are ce sa piarda, pentru ca are inca doua mandate de arestare emise pe numele sau, in dosare economice. El a incercat insa sa-si apere imaginea de urata acuzatie de "initiere de grup terorist". Sirianul a sustinut in fata judecatorilor ca prietenul sau Mohamad Munaf s-a ocupat exclusiv de plecarea in Irak a celor trei jurnalisti romani. "Munaf mi-a spus ca vrea sa plece pentru a perfecta niste afaceri la Bagdad si ca ar fi bine sa fie insotit si de niste ziaristi, care sa realizeze materiale despre situatia de acolo. Credea ca prezenta ziaristilor ar fi bine privita de Ambasada SUA in Romania. Era vorba despre o licitatie organizata de guvernul irakian pentru achizitionarea a 25.000 de tone de zahar si de un contract cu o firma producatoare de masini pe care voia sa o reprezinte in Romania. Eu nu am facut decat sa-l pun pe Munaf in legatura cu ziaristii", a sustinut Omar. El a apelat la Marie-Jeanne, pentru ca o cunostea pe ea si pe tatal ei, iar jurnalista a fost de acord cu propunerea. Numarul de telefon al lui Ovidiu l-a primit prin intermediul unui coleg de-al acestuia de la Romania libera, ziaristul Ion Bocioaca. Omar a declarat insa ca nu a vorbit niciodata cu Ohanesian, ci ca i-a dat numarul direct lui Munaf. Sirianul mai spune ca avea relatii cu cele doua redactii in virtutea unor contracte de publicitate.

BANII. Cat despre eventuala sponsorizare a calatoriei jurnalistilor, Omar a continuat sa sustina ca nu a dat nici un ban. "Munaf s-a ocupat de toate aspectele legate de deplasare, dar nu stiu daca el a sponsorizat calatoria. Nu stiu nici daca redactiile erau la curent cu deplasarea si nici unde ar fi trebuit sa fie cazati", a spus Hayssam. El a povestit judecatorilor ca inainte cu o zi sau doua de plecare s-a invoit de la spital pentru a-i da lui Munaf niste documente, prilej cu care si-a gasit prietenul intr-o discutie cu Marie-Jeanne. In prezenta lor, Munaf l-ar fi sunat pe presedintele unui partid irakian aflat la guvernare pentru a obtine o intalnire cu jurnalistii romani. "Atunci i-am dat sfaturi lui Marie-Jeanne vizavi de comportamentul pe care consideram ca trebuie sa il aiba in Irak. I-am zis chiar sa-si vopseasca parul, pentru a nu atrage atentia ca e straina, dat fiind pericolul. Ea mi-a raspuns ca stie ce risca." In apararea sa, sirianul a sustinut, de asemenea, ca la momentul plecarii celor patru era internat in spital. In primele zile ale vizitei la Bagdad, Munaf si-a sunat prietenul pentru a-i spune ca ziaristii au fost primiti la premierul irakian. Intr-o alta zi, i-a transmis ca se aflau cu totii intr-o intalnire cu ambasadorul Romaniei de acolo. "Atunci mi-a spus ca ar vrea sa aduca la tratament in Romania un copil irakian ranit."

ZIUA RAPIRII. 28 martie. Hayssam tocmai se externase si sustine ca urma sa plece in cursul serii la un sanatoriu din Predeal. A primit insa telefonul care a declansat intreaga nebunie. "Eram la birou, seara, impreuna cu avocatul Liviu Turcu si cu doi colegi. Am fost sunat, cred, de prietenul lui Marie-Jeanne, care mi-a spus textual ca a primit un mesaj de la ea, in care se spunea ca au fost rapiti toti patru. L-am sunat imediat pe Munaf, dar telefonul era inchis, iar apoi pe sotia lui, care nu stia nimic. Ea mi-a dat numarul de telefon al fratelui lui Munaf, caruia i-am si telefonat. El mi-a spus ca Munaf plecase de aproximativ cinci ore de acasa", a povestit Omar despre seara rapirii.

RECOMPENSA. Hayssam sustine in continuare, cu toata taria, ca in dimineata zilei de 29 martie, la nici 24 de ore de la disparitia celor patru, i-a fost ceruta telefonic o rascumparare substantiala. "Pe la 9:30 am primit un telefon de pe un numar ascuns si un barbat arab, cu accent irakian, m-a intrebat daca sunt Hayssam si daca il cunosc pe Munaf. Mi-a spus ca, daca mai vreau sa-i vad pe el si pe ceilalti, sa pregatesc 4 milioane de dolari si ca ma mai suna", a sustinut sirianul. Apoi, cel de-al doilea telefon. Dur si infricosator, povesteste Omar. "Acelasi barbat, cu o voce amenintatoare, mi-a spus ca, daca se va recurge la forta, le va taia gatul si sa fiu gata cu banii. Am reusit sa spun doar ca nu este problema mea." Prima sa reactie a fost sa-si sune un prieten care avea cunostinte in Ministerul Afacerilor Externe, pentru a povesti autoritatilor ce i s-a intamplat, sustine Hayssam. Apoi l-a sunat pe vicepresedintele Uniunii Arabilor din Romania, Mohamed Yassin, care ar fi telefonat imediat la Cotroceni. Autoritatile au reactionat de urgenta, povesteste sirianul. Un director din MAE i-a cerut informatii, iar de la Cotroceni l-au chemat impreuna cu Yassin. Au fost primiti de generalul Constantin Degeratu, consilier de stat pe probleme de securitate.

PE ACEEASI BARICADA. Hayssam povesteste ca, dupa prima vizita la Cotroceni, un avocat l-a sfatuit sa faca publica cererea de rascumparare. Asa ar fi ajuns in acea seara in fata camerelor de filmat, spune cu regret sirianul. Au urmat primele zile ale crizei ostaticilor. Hayssam se reinternase chiar dupa episodul cu rascumpararea, dar s-a externat dupa o zi. Yassin a plecat in calitate de negociator, sustinad ca a fost trimis la Bagdad de cele mai inalte foruri ale statului. "Dupa plecarea lui Yassin, am fost sunat de la Cotroceni de sefa de cabinet a unui consilier si am fost rugat sa ma duc acolo. Am fost solicitat de presedinte sa-mi contactez toate cunostintele, pentru a strange cat mai multe informatii referitoare la rapire. Mi s-a dat si numele unei persoane cu care urma sa tin legatura: Dorin Iacob", povesteste Omar. (Miruna Pasa)

GIR INALT, DE LA COTROCENI
"Joi (n.r. - 31 martie) am fost sunat de Yassin, care mi-a spus ca ar avea nevoie de 200.000 de dolari pentru a putea aduna date. A doua zi am vorbit cu fratele meu Mahmud sa plece in Siria, pentru a lua bani de la familia mea de acolo. A facut rost de suma, dar nu i s-a permis sa intre in Irak, asa ca a trimis banii lui Yassin printr-o casa de schimb. Apoi, cu acordul lui Basescu, am stabilit ca Mahmud sa-l contacteze pe fratele lui Munaf. Acesta urma sa-l ajute sa obtina viza pentru Irak. A reusit, iar la Bagdad a fost asteptat de fratele lui Munaf si de Yassin", a declarat sirianul. Surse judiciare ne-au declarat ca Mahmud ar fi plecat din Romania in Siria cu un pasaport diplomatic facut intr-o singura zi. Hayssam a povestit magistratilor ca, pe langa legatura cu oficialitatile, a fost in contact permanent si cu parintii jurnalistei Marie-Jeanne, pe care ii cunostea. "Cand au aparut primele speculatii pe seama rapirii celor trei ziaristi, mama lui Marie-Jeanne mi-a trimis de pe telefonul familiei Ion un mesaj: "Suntem foarte ingrijorati pentru tine"", a sustinut Omar.

×