"Scurgeri" controlate de documente secrete

De 15 ani se tot vorbeste despre accesul la "dosarele Securitatii" si deconspirarea "informatorilor". Si tot de 15 ani, ofiterii care i-au racolat si coordonat pe "turnatori" sunt bine mersi. Unii, inca activi, imprastiati prin acele servicii secrete. Altii, metamorfozati in capitalisti prosperi. Sau, si mai bine, in politicieni abili care conduc Romania spre democratie.

ARHIVE. Haosul ordonat in care s-a "ratacit" politia politica

Accesul la dosarele Securitatii, urmat de identificarea celor care au facut politie politica pe timpul comunistilor, precum si a fostilor demnitari care au avut vreo legatura cu asemenea "activitati", ar fi trebuit sa-i impiedice pe toti acestia sa mai ocupe functii de conducere, din care sa aiba posibilitatea de a perpetua practicile totalitare. Din pacate, acest scop nu a fost niciodata atins, iar purificarea morala a societati post-decembriste nu s-a produs nici pana in ziua de astazi. Tot ceea ce s-a putut reusi pana acum a fost obtinerea dreptului de a citi niste dosare de urmarire ciuntite, care, sub pretextul protectiei sigurantei nationale ascund cu grija atat numele real al "turnatorilor" cat mai ales pe cele ale "cadrelor de nadejde" ale Securitatii care sunt inca prezenti in viata publica. Singurii ofiteri de la "Secu" ale caror nume s-au putut afla pe cale oficiala, sunt deja morti. Iar in cazul in care mai traiesc sunt deja atat de batrani incat pentru ei nu mai are nici un fel de importanta ce crede opinia publica despre trecutul lor. Iar o posibila judecata a Istoriei ii lasa chiar si mai indiferenti.

O ARMA CU MULTE TAISURI. La inceput, imediat dupa Revolutie, "extragerea" unor dosare din arhivele Securitatii s-a facut mai ales pentru "protejarea" unui trecut incarcat, care nu corespundea cu cerintele noii democratii, trecut pe care anumite personaje ajunse la putere incercau sa-l ascunda fata de restul societatii. Spre exemplu, o data ajuns ministru al Apararii Nationale, prima grija a gen. Nicolae Militaru a fost sa descopere si sa distruga dosarele "Corbii", in care el si alti cativa militari cu grade mari fusesera urmariti, ca agenti KGB, de catre structurile informative ale Securitatii. De asemenea, in primele luni ale anului 1990, Silviu Brucan a povestit si el despre modul aproape miraculos in care a intrat in posesia propriului sau dosar. De asemenea, exista informatii care atesta ca si Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru in primul guvern post-decembrist, si-a facut si el o "provizie" consistenta de informatii provenite de la Securitatea Bucuresti. Acum el neaga ca ar fi avut vreun contact cu arhivele DSS, dar acele marturii exista, si apartin unor oameni care stiu despre ce vorbesc. Apoi, in anii care au urmat, cand ziaristii chiar isi luasera in serios rolul de "caini de paza ai societatii", nenumarate informatii, "ciugulite" selectiv de prin dosarele fostei Securitati, au ajuns prin redactii de unde, adeseori, au fost aruncate pe "piata". In lipsa unui cadru legal, dar si a unei evidente clare, publicarea unor asemenea documente compromitatoare s-a dovedit a fi, pentru cei care stiau si aveau cum sa o foloseasca, o arma extrem de eficienta. Uneori, aceasta arma a fost utilizata, cu succes garantat, in lupta pentru influenta si putere care s-a dus periodic intre diverse factiuni din interiorul noilor servicii secrete. Asa s-a intamplat atunci cand presei i s-a "livrat" un document, intocmit la mijlocul anilor ’60, care demonstra ca Virgil Magureanu, primul director al SRI, fusese candva rezident al Securitatii. Alteori, documente provenite din dosarele de la "Secu" s-au dovedit a fi argumentele supreme pentru scoaterea din cursa a unor adversari politici ori pentru "anihilarea" unor alte personaje incomode. In anul 1998, presa centrala a publicat un angajament de colaborare cu Securitatea, semnat, in 1984, de catre deputalul PD Adrian Vilau. Cu totul "intamplator" acel document a iesit la iveala exact in perioada in care acesta fusese numit presedinte al Comisiei Parlamentare pentru controlul Serviciului de Informatii Externe. Pusa in fata acelui scandal, conducerea Partidului Democrat s-a vazut nevoita sa-i retraga lui Vilau sprijinul politic. Cam in acelasi timp, tot in presa a aparut si angajamentul de colaborare cu Securitatea, semnat candva de liberalul Ioan Ghise, primarul Brasovului. Si asta exact intr-o perioada in care acesta incepuse sa fie contestat de anumiti adversari politici. De altfel, ani la rand a existat o adevarata "piata neagra" a dosarelor de Securitate, iar senarorul PRM Corneliu Vadim Tudor a sustinut, in diverse ocazii ca, in calitate de ziarist la revistele Politica si Romania Mare, ar fi cumparat diferite inscrisuri compromitatoare referitoare la anumite personalitati publice. Cu toate acestea, nici el nu a fost ocolit de "febra" dezvaluirilor bazate pe documente secrete: in iunie 1998, presa a publicat un angajament de colaborare cu Securitatea, care ar fi fost semnat de Vadim in 1981. Iar pentru ca nimeni sa nu fie discriminat, nici ziaristii nu au fost ocoliti. Pe la mijlocul anului 1991, au aparut documente care, la fel ca in celelalte cazuri, nu ofereau detalii concludente, dar pareau sa demonstreze ca Sorin Rosca-Stanescu si Florin Gabriel Marculescu, ar fi colaborat cu Securitatea. Asta se intampla intr-o perioada in care ambii ziaristi publicasera o serie de articole extrem de critice la adresa FSN. Ca raspuns la acele acuzatii, Rosca Stanescu a recunoscut o anumita colaborare, dar nu cu Securitatea interna ci cu formatiunile anti-teroriste, in urma careia, la un moment dat s-ar fi reusit sa preintampine un atentat pus la cale de o grupare musulmana. Iar toate aceste "scurgeri de informatii" au avut loc intr-o perioada in care nu exista nici un fel de control real asupra documentelor din arhivele fostei Securitati.

"VECTORUL" PRESA. Acum, dupa 15 ani de la Revolutie, exista foarte multe voci oficiale care afirma ca actualele servicii secrete, si in mod special SRI, nu au nici o legatura cu disparitia ori cu "sifonarea" unor documente compromitatoare provenite din arhivele Securitatii, si ofera tot felul de alte explicatii privitoare la acest fenomen. Indiferent care ar fi "sursele", aparitia unor astfel de documente este o certitudine. La inceputul anilor ’90 cateva reviste saptamanale de mare succes au publicat numeroase materiale referitoare atat la organizarea interna a Securitatii dar si documente provenite din arhivele secrete. Phoenix, Zig-zag, Tinerama, Cuvantul sau Expres, au fost doar cateva dintre acestea. Publicarea unor asemenea materiale a fost o "reteta" de mare succes, utilizata, de asemenea, si de multe alte reviste cu arie de difuzare locala. Si pentru ca lucrurile sa fie si mai incalcite, au existat si cazuri in semnaturile "de presa" ale unor ziaristi ascundeau, in realitate, fosti angajati ai Securitatii. Mai mult decat atat, Corneliu Vadim Tudor a afirmat adeseori ca in partidul sau exista fosti ofiteri de Securitate. Este greu de crezut ca, dupa disparitia "sistemului", acestia ar fi plecat chiar "cu mana goala". In plus, a existat si o categorie speciala de "favorizati", carora li s-a permis sa studieze unele "tronsoane" ale arhivelor Securitatii. Este vorba despre cativa cercetatori, specializati in istoria recenta care, inaintea aparitiei unui cadru legal adecvat, au putut studia documente din acele arhive iar apoi au scris "carti", albe, negre sau de alte culori, referitoare la Securitate si la "clientii" acesteia.

"DEFECTIUNEA" ALEXA. Exemplul cel mai clar de folosire in scopuri politice a unor documente sustrase din arhivele Securitatii, si singurul care a ajuns in fata Justitiei, este cazul fostului capitan SRI Constantin Alexa. In vara anului 1998, acesta a oferit presei angajamentul de colaborator al Securitatii, semnat in 1961, de Francisc Barany, ministru al Sanatatii in timpul guvernarii CDR. La scurt timp dupa acea dezvaluire, Alexa a fost trimis in judecata pentru incalcarea Legii 51/1991, privitoare la Siguranta Nationala, sub acuzatia de "culegerea si transmiterea de informatii cu caracter secret". In cursul procesului, el si-a explicat gestul sustinand ca SRI avea informatii ca Barany ar fi primit ordin de la Budapesta sa ocupe o functie de ministru in Guvernul Romaniei. De asemenea, el a mai explicat ca "in cazul in care ascensiunea politica a unei astfel de personalitati nu poate fi oprita prin mijloace directe, se recurge la compromiterea sa, prin mijloace specifice". La audieri, Alexa a mai spus inca un lucru deosebit de grav si anume ca, plecate de la SRI, informatii similare cu cele oferite publicului de catre el ajung "prin canale specifice, la presa". Singura deosebire fata de modul in care procedase el consta in faptul ca, in asemenea situatii, "scurgerea" de date compromitatoare se facea cu aprobare de la sefii institutiei. Procesul s-a incheiat prin condamnarea lui Alexa, in prima instanta, la trei ani de inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei.

UN PROIECT "CASTRAT". Discutiile privitoare la deschiderea arhivelor Securitatii au durat aproape un deceniu. Cel care a preluat stindardul acestui veritabil "razboi pentru adevar" a fost Constantin Ticu Dumitrescu, liderul Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania. El este cel care a initiat un proiect de lege in care se prevedea ca trecerea dosarelor Securitatii in custodia unui Consiliu National ce urma sa studieze arhivele Securitatii iar apoi sa publice numele ofiterilor din serviciile secrete, demnitarilor, ziaristilor, clericilor si a oricaror alte persoane cu functii de raspundere, care au colaborat cu Securitatea pana in decembrie ‘89. Persoane care ar fi trebuit astfel sa se retraga din viata publica. In timp ce restul fostelor tari comuniste rezolvasera de mult aceasta problema, la noi, aceasta lege a fost blocata ani intregi, prin invocarea unui hatis de argumente, care mai de care mai ciudate. Ajuns la Senat in timpul guvernarii CDR, proiectul "Legii Ticu" a fost, pana la urma "castrat", prin cateva amendamente. In cursul dezbaterilor, senatorii care l-au avut pe masa au sustinut ca dosarele ar trebui sa ramana in custodia institutiilor care le detineau in acele moment, iar Consiliul National sa le primeasca spre studiu, doar prin bunavointa lor. Adica a SRI, SIE, MAp.N si a Ministerului Justitiei. Cu exceptia celor aflate la SRI, care le-a predat intr-o oarecare masura, cea mai mare parte a arhivelor au ramas, pana in ziua de astazi, la fostii detinatori. Alt amendament care a ciuntit proiectul Legii Ticu a fost cel care pretindea ca singurele dosare ce pot fi deschise sunt cele care nu contin informatii care ar putea aduce atingere sigurantei nationale. Faptul ca Legea 51/1991, privitoare la siguranta nationala nu preciza clar care sunt informatiile care pot afecta siguranta nationala a adus suspiciunea ca acel amendament urmarea, de fapt, sa "ermetizeze" arhivele Securitatii. Si asta pentru ca oricare din "custozii" lor putea refuza accesul la un dosar prin invocarea "sigurantei nationale". Faptul ca unul dintre initiatorii acelui amendament era senatorul PDSR Doru Ioan Taracila nu a mirat pe nimeni. De mirare a fost ca al doilea semnatar a fost Mircea Ionescu-Quintus, trimis in Senat de Partidul National Liberal, partid care, alaturi de ceilalti membrii ai CDR, promisese deschiderea arhivelor Securitatii. "Ciudatenia Quintus" si-a gasit explicatia, ceva mai tarziu cand s-a aflat ca seniorul liberal semnease si el, candva, un angajament de "colaborator".

LEGEA SI ORGANU’. In aceste conditii, abia pe 9 decembrie 1999, in Monitorul Oficial a aparut textul "Legii nr.187, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica". In art. 7 al acestei legi se stabileste: "Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se infiinteaza Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii". Pe scurt CNSAS. La punctul 2 al aceluiasi articol se mentioneaza ca CNSAS este "un organism autonom, cu personalitate juridica, supus controlului Parlamentului. Anual, sau la cererea Parlamentului, Consiliul prezinta rapoarte". Legea de infiintare a CNSAS nu avea insa cum sa decida si autonomia acestui organism in raport cu SRI, detinatorul majoritatii arhivelor Securitatii. Si nici fata de celelalte servicii secrete care nu s-au aratat prea dispuse sa renunte prea usor la "custodia" acestor arhive.

CNSAS SI "RULETA" POLITICII. Cazul lui Ristea Priboi este doar unul dintre argumentele celor care, de-a lungul ultimilor ani, au acuzat CNSAS ca ar face "jocurile" puterii. Un alt argument, la fel de consistent a fost si "razboiul" intern surd care s-a dus intre doua tabere distincte care se structurasera, la un moment dat in cadrul CNSAS, "razboi" care a blocat, pentru cateva luni, orice activitate. Concret, "tabara" Dinescu, Plesu, Patapievici, a acuzat adeseori "tabara" Onisoar et comp. ca s-a lasat influentata de presiunile venite dinspre sfera politica. Si asta cu atat mai mult cu cat, la un moment dat, Adrian Nastase a facut o declaratie publica in care a sustinut ca nu crede in viitorul institutiei CNSAS. Acest "razboi" intern s-a atenuat partial la inceputul acestui an, dupa ce Plesu si Patapievici au parasit CNSAS, plecand alte functii. De curand SRI a mai facut o "miscare" care, la prima vedere pare sa fie una pozitiva. Dupa ce, ani la rand a refuzat cu indarjire, sa predea la CNSAS arhivele Securitatii, cu cateva saptamani in urma a promis ca va preda 12 kilometri de dosare. Adica vreo cateva zeci de tone de documente care, inainte de a putea fi facute publice, vor trebui luate in evidenta, clasate si prelucrate arhivistic. Gest de surprinzatoare bunavointa care ascunde insa si o capcana. Datorita acestor operatiuni preliminare obligatorii, sufocat sub un munte de documente, in viitorii cativa ani Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii nu va mai putea studia absolut nimic.

"CERTIFICATE DE BUNA PURTARE"

Pana in urma cu cateva saptamani, accesul la propriile dosare a fost, in realitate accesul la dosarele pe care SRI a fost dispus sa le puna la dispozitia CNSAS. Cu atat mai mult cu cat, la un moment dat, Radu Timofte, directorul SRI a si declarat ca arhiva Securitatii nu va ajunge niciodata pe mainile celor de la CNSAS. Acestea au fost conditiile in care, desi s-a plans adeseori ca nu are un acces real la arhivele detinute de SRI, CNSAS a emis totusi numeroase "certificate de buna sau rea purtare", respectiv documente care atestau ca anumite persoane au facut sau nu "politie politica". "Certificate" emise inaintea campaniilor electorale din anii 2000 si 2004 dar si in restul perioadei trecute de la intrarea efectiva "in paine" a CNSAS, bazate pe ceea ce, conform propriilor sale interese, SRI a crezut de cuviinta ca poate fi lasat sa ajunga la opinia publica. Printre primii dintre cei care au fost deconspirati in urma cercetarii dosarelor de Securitate, cu putin inaintea alegerilor din anul 2000 s-au numarat Pavel Corut DIRECTOR. Radu Timofte, omul care nu a fost de acord sa predea arhivele Securitatii (despre care oricum se stia ca fusese cindva ofiter de Securitate si Marcian Bleahu. Au mai fost deconspirati apoi si citiva parlamentari: Mircea Ionescu Qintus (cel care, asa cum am spus, a contribuit la "castrarea" Legii "Ticu"), Alexandru Paleologu, Dan Amadeu Lazareascu, Francisc Barany, Ilie Merce sau ludovic Rakoczi. Acesta din urma a apelat la justitie, prin intermediul careia a demonstrat ca nu a fost "turnator". Iar el nu a fost singurul in cazul cariua CNSAS a gresit, trebuind apoi sa-si ceara scuze. In schimb, tot CNSAS a fost cel care i-a dat "certificat de buna purtare" lui Ristea Priboi, chiar daca se stia cu certitudine ca acesta a fost candva ofiter in cadrul Directiei de Informatii Externe (DIE). Inca nu este foarte clar daca faptul ca Ristea Priboi a fost un apropiat al fostului premier Adrian Nastase a avut vreo importanta in emiterea acestui "certificat de buna purtare".