Se spune despre Mai că este Rai

SĂRBĂTOARE ● Primăvara, Dumnezeu face un efort în ceruri care se oglindeşte de 1 Mai pe pămînt…
Există acel cîntec de primăvară: "Rîde iarăşi primăvara/ Peste cîmpuri, peste plai/ Veselia prinde ţara/ C-a sosit şi 1 Mai". Cîntecul cu melodia lui sprinţară şi veselă este semnat de Ciprian Porumbescu.

SĂRBĂTOARE ● Primăvara, Dumnezeu face un efort în ceruri care se oglindeşte de 1 Mai pe pămînt…
Există acel cîntec de primăvară: "Rîde iarăşi primăvara/ Peste cîmpuri, peste plai/ Veselia prinde ţara/ C-a sosit şi 1 Mai". Cîntecul cu melodia lui sprinţară şi veselă este semnat de Ciprian Porumbescu.


Ziua de 1 Mai este legată în mintea mea de zilele cînd chiuleam de la şcoală pentru că făceam repetiţii pentru defilare. Repetam două săptămîni şi pe urmă ne-mbrăcam cu bluze albe şi fustiţe bleumarin cu ciorapi trei sferturi albi, săndăluţe de lac şi funde-n codiţe. Interpretam cîntecul lui Ciprian Porumbescu şi dădeam drumul la porumbei în faţa tribunei. Era o sărbătoare în care inima mea bătea repede pentru că ne-ntîlneam cu elevii de la liceele de băieţi (eu învăţam la "Oltea Doamna", care era un liceu de fete) şi la repetiţii erau şi pauze... Şi cîte se pot face într-o pauză! Şi Iaşiul era plin de pomi în floare, frunzele miroseau a proaspăt şi iarba era de-un verde crud. Şi nu mai făceam fizica, algebra şi chimia. Şi nu ne certa nimeni pentru absenţe. Şi ne bucuram de acest anotimp din plin.


EFORT ÎN CERURI. Eram veseli şi alergam la repetiţii la Casa Pionierilor, fericiţi că am crescut şi aşteptam Dragostea, care pe atunci era blîndă cu noi. Şi-atît de fericiţi eram că ni se făcea dor de şcoală. De fiecare dată cînd mă reîntorceam la şcoală aveam un sentiment de vinovăţie – parcă lipsisem prea mult, parcă-i înşelasem prea tare. Poate că nu era aşa, dar eu aşa simţeam. I-am spus odată doamnei Baldovin, profesoara de română, ce vinovată mă simţeam şi ea mi-a spus: "Primăvara trebuie sărbătorită. Pentru că pentru Primăvară Dumnezeu face un efort imens în ceruri care se oglindeşte de 1 Mai pe pămînt".


ZEUL VEGETAŢIEI. 1 Mai e sărbătoarea Primăverii. Îi mai zice Armindeni. Ştefan Petriceicu Hasdeu scria: la 1 Mai, la români se serbează Sfîntul Ieremia sau Armindeni din Ermindeni. Înainte de sărbătoarea asta nu se lucrează, ca să te aperi de vifor, cutremur, grindină, secetă, revărsări de ape. Dacă mai pui la poartă şi o crenguţă de fag verde, stejar sau salcie eşti păzit şi de blestem. Crenguţa stă la poartă până se macină grîu nou – şi atunci se bagă pe foc crenguţa.

1 Mai – Armindenul – i se mai spune Băuiu şi Păuiu. Pentru sănătate e bine să petreci ziua afară, în aer liber. Pelin se bea. Se mestecă pelin şi tot pelin se pune la pălărie. Ziua de 1 Mai, ziua lui Ieremie sau ziua de Armindeni este dedicată zeului vegetaţiei. E ziua holdelor, a vitelor, a livezilor. Armindenul e socotit începutul verii. Limită pînă cînd se pune porumbul în pămînt. Nu se poate de Armindeni să nu serbezi cu petrecere cîmpenească. Se mănîncă miel gras la grătar şi vin roşu amestecat cu pelin pentru schimbarea sîngelui, pentru alungarea ielelor.


TRADIŢII. Tot despre sărbătoarea de Arminden, etnologul Ion Ghinoiu scrie în volumul "Obiceiuri populare de peste an": "Arminden este o sărbătoare cu dată diferită de celebrare în calendarul popular (Armindeni în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova, Sîngiorz în Muntenia, Oltenia şi Rusalii în Lăpuş), cu semnificaţie apotropaică şi fertilizatoare. Obiceiurile caracteristice zilei de Armindeni sînt: împodobirea cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetaţiei, a stîlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor şi în alte anexe gospodăreşti pentru protecţia oamenilor şi animalelor de forţa distrugătoare a spiritelor malefice; împlîntarea în curte, în mijlocul satului, la stîna de oi, în ţarină, între hotare a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vîrf sau chiar a unui arbore întreg curăţat pînă spre vîrf de crengi şi împodobit în cununi de flori şi spice de grîu numit Arminden, Maial, Maiagă sau Pomul de Mai; organizarea petrecerilor cîmpeneşti, la iarbă verde, la pădure, la vii şi livezi, unde se mînca miel fript şi se bea vin roşu amestecat cu pelin pentru schimbarea sîngelui şi apărarea oamenilor şi vitelor de boli, în special de ciumă, cum rezultă dintr-o veche strigătură populară: «Frunză verde de pelin,/ Iată-ne la Arminden,/ Beau mesenii şi mănîncă,/ Şi de ciumă nu li-e frică!»; rostogolirea prin iarbă, spălarea pe mîini şi pe faţă cu roua căzută în noaptea de Arminden; strigarea pe nume a strigoilor pentru a-i împiedica să fure mana vitelor cu lapte şi a holdelor semănate; purtarea pelinului la pălărie, în sîn, în buzunare, împodobirea ferestrelor şi icoanelor cu ramuri sau frunze de pelin; semănarea primelor cuiburi de fasole şi de castraveţi. Local, Armindenul se considera început de vară şi limită calendaristică pînă cînd se mai putea semăna porumbul.


POMUL DE MAI. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlîntării Pomului de Mai a fost amalgamat cu tradiţia inspirată de episodul din Noul Testament al omorîrii copiilor de Irod. După ce ar fi tăiat o zi întreagă capetele copiilor, mergînd din casă în casă, ar fi pus seara, ca semn, o ramură verde la locuinţa unde au ajuns şi de unde urma să înceapă a doua zi măcelul. Dar, în timpul nopţii, oamenii au pus ramuri verzi la toate casele, înşelîndu-l pe Irod şi salvînd astfel pe pruncul Iisus (sărbătoarea şi obiceiurile de Arminden au fost atestate, sub diferite forme de manifestare, pretutindeni în România). Armindenul este totodată simbolul zeului vegetaţiei, protector al vitelor şi cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor, celebrat în ziua Sfîntului creştin Ieremia (1 mai), sinonim cu Sîngiorzul. Substitutul său ritual este ramura verde, o prăjină înaltă cu ramuri verzi în vîrf sau un copac curăţat pînă la vîrf de crengi, tăiată din pădure şi prinsă în stîlpii porţii sau ai casei, adesea împlîntată în pămînt, cu funcţie magică polivalentă (apotropaică, fertilizatoare), sinonimă cu Pomul de Mai. Cultul dendrolatic şi manifestarea lui în special la sfîrşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, sub forma Ramurii Verzi, numită Arminden, Maial, Maiagă, Stîlpar, Pom de Mai, au fost atestate în toate zonele locuite de români. Ramură verde tăiată dintr-un copac care înfrunzeşte şi desfrunzeşte anual, substitut al unei divinităţi sezoniere a vegetaţiei, sinonimă cu Sîngiorz şi Ramura Verde, protectoare a vitelor şi holdelor semănate, pusă ca strajă la stîlpii porţilor, caselor şi anexelor gospodăreşti în noaptea sau în dimineaţa zilei de Sfîntul Gheorghe, străvechi început de An Pastoral".

Pîlcuri vesele

poezie de Nicolae Beldiceanu

De Armindeni
Pe cînd umbla
Iisua prin ţară
Caiafele i-au scris
Ocară
şi ei cercară
să-l piardă
Pe Mîntuitor
Să-l recunoască-n
Noaptea neagră
Au pus ca semn
Şi mărturie
În faţa casei o nuia.
Şi povestea se continuă cum o ştiţi şi se-ncheie:
Şi-n noaptea mîntuirii sfinte –
Românu’ şi-azi armindeni pune.
Poezie populară


Frunză verde de pelin
Iată-ne de Armindeni
Beau mesenii şi mănîncă
Şi de ciumă nu li-i frică.
Poezie populară


În frumoasa noastră ţară
Luna florilor soseşte
Cu senin şi cu lumină
Ziua se împodobeşte
Pîlcuri vesele de lume
Om cu om se înfrăţeşte
Toate vorbele sînt glume.
De voiţi o primăvară
Cu flori albe de la Rai
După datinile ţării
Să cinstim pe 1 de Mai!
Să-l primiţi voios cu vin
Şi vinul să nu prindă floare
Faceţi cum făceau străbunii
La Armindeni beţi pelin.