Electoratul de „dreapta”, în București, este mult mai numeros decât electoratul de „stânga”, chiar dacă, de această dată, pe fiecare dintre aceste segmente, se bat câte doi competitori. Doi candidați se luptă pe partea „stângă” cu un electorat cuprins între 256.005 și 325.999 de votanți, în timp ce, pe partea dreaptă, alți doi competitori se luptă pentru un electorat cuprins între 285.844 și 355.197 de alegători. Pentru ca Nicușor Dan să poată fi învins, în aceste condiții, ar trebui ca Sebastian Burduja, candidatul PNL, să rupă minimum 72.000 de voturi din electoratul lui Nicușor Dan, iar, de cealaltă parte, fie Cristian Popescu Piedone, fie Gabriela Firea să obțină peste 284.000 de voturi din zona de stânga. Acest lucru ar însemna că fie Firea, fie Piedone ar trebui să fie votat de maximum 11 la sută din electoratul propriu.
În 2020, au existat patru grupuri politice care au participat la cursa electorală pentru primăriile de sector, fiecare având câte un candidat pentru funcția de primar general al Capitalei. Este vorba despre grupul PNL – USR-PLUS, pe de o parte, respectiv PMP, pe de altă parte, pe zona de „dreapta”, precum și grupurile PSD – PUSL, la care s-a adăugat, la acel moment, o Alianță Pro București 2020, alcătuită din actualul primar al Sectorului 3, Robert Negoiță, și partidul Pro România, condus de fostul premier Victor Ponta, ambii certați cu PSD în anul electoral 2020.
Fiecare dintre aceste patru grupuri au avut candidați atât pentru funcțiile de primar de sector, cât și pentru Primăria Capitalei.
În 2020, „dreapta” a avut 355.187 de voturi
Astfel, PNL – USR-PLUS, care au candidat împreună, au obținut la votul direct pentru funcțiile de primar, la toate cele șase sectoare ale Capitalei, 224.932 de voturi. Clotilde Armand (USR-PLUS, susținută de PNL) a obținut, la Primăria Sectorului 1, 36.455 voturi, Radu Mihaiu (USR-PLUS, susținut de PNL) a obținut, la Primăria Sectorului 2, 42.094 voturi, Adrian Morariu (PNL, susținut de USR-PLUS) a obținut, la Primăria Sectorului 3, 38.279 voturi, Simona Spătaru (USR-PLUS, susținută de PNL) a obținut, la Primăria Sectorului 4, 30.688 voturi, Cristian Băcanu (PNL, susținut de USR-PLUS) a obținut, la Primăria Sectorului 5, 23.282 voturi, iar Ciprian Ciucu (PNL, susținut de USR-PLUS) a avut, la Primăria Sectorului 6, 54.134 voturi.
Acest grup l-a susținut pentru funcția de primar general al Capitalei, ca independent, pe actualul edil, Nicușor Dan, care, la scrutinul din data de 27 septembrie 2020, a obținut 282.631 de voturi (42,81%).
Tot pe partea „dreaptă”, la momentul alegerilor locale pentru București din anul 2020, a participat și formațiunea Partidul Mișcarea Populară, reprezentată de Traian Băsescu. Acest partid a obținut, la votul direct pentru funcțiile de primar de sector, un număr de 40.912 voturi. Este vorba despre Ioana Constantin, pentru sectorul 1, cu 6.929 voturi, despre Marian Militaru, pentru Sectorul 2, cu 6.768 voturi, despre Mihail Neamțu, pentru Sectorul 3, cu 9.593 voturi, despre Marin Ștefănel, pentru Sectorul 4, cu 4.507 voturi, despre Lucian Iliescu, pentru Sectorul 5, cu 3.540 voturi, și despre Ștefan Florescu, la Sectorul 6, cu 9.575 voturi.
PMP a avut, în 2020, propriul candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, în persoana lui Traian Băsescu, care a obținut 72.556 de voturi (10,99%).
„Stânga”, dezbinată, a luat 325.999 voturi
Pe partea stângă, au existat trei forțe politice care au concurat, două fiind în concurență directă pentru funcția de primar general. Primul grup este format din Partidul Social Democrat și din Partidul Umanist (Social-Liberal), care, în total, pentru funcțiile de primar de sector, a obținut 257.382 de voturi, în total. La Primăria Sectorului 1 au candidat Daniel Tudorache de la PSD (34.451 de voturi) și Andrei Gerea de la PUSL (249 voturi), la Sectorul 2 au candidat Dan Cristian Popescu de la PSD (35.920 de voturi) și Neculai Onțanu de la PUSL (10.035 voturi), la Sectorul 3 au candidat Aurelian Bădulescu de la PSD (18.474 de voturi și Toader Ulise de la PUSL (671 voturi), la Sectorul 4 a candidat Daniel Băluță, de la PSD, susținut de PUSL (58.577 voturi), la Sectorul 5 au candidat Cristian Popescu Piedone de la PUSL (25.902 voturi) și Daniel Florea de la PSD (23.649 voturi), iar la Sectorul 6 au candidat Gabriel Mutu de la PSD (43.105 voturi) și Georgel Tudorașcu de la PUSL (369 voturi).
Cele două formațiuni au susținut, în septembrie 2020, candidatura Gabrielei Firea (PSD) la Primăria Capitalei, aceasta din urmă obținând, în urma scrutinului, 250.690 de voturi (37,77%).
Tot pe partea stângă, la aceleași alegeri, a activat Alianța Pro-București 2020, reprezentată de edilul Sectorului 3, Robert Negoiță, și de Victor Ponta. Această alianță a obținut, la votul pentru primarii de sector, 68.617 voturi. Este vorba despre Adina Alberts, pentru Sectorul 1, cu 1.859 voturi, despre Florin Manea, la Sectorul 2, cu 2.988 voturi, despre Robert Negoiță, la Sectorul 3, cu 58.786 voturi, despre Gabriel Ispas, la Sectorul 4, cu 1.189 voturi, despre Ștefan Pirpiliu, la Sectorul 5, cu 1.313 voturi, și despre Anca Bălășoiu, pentru Sectorul 6, cu 2.482 de voturi.
Această Alianța Pro-București 2020 a avut propriul candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, în persoana lui Ioan Sârbu, care a obținut, însă, doar 5.315 voturi (0,80%).
Burduja trebuie să rupă din votanții lui Nicușor. Iar Firea sau Piedone trebuie să ia aproape toate voturile electoratului comun
Aceste cifre, rezultate din alegerile consumate în București, în toamna anului 2020, arată proiecția intenției reale de vot la nivel de Capitală. Se constată, astfel, că grupările politice de „dreapta” au un bazin electoral concret de 285.844 de votanți, atunci când este vorba să-și aleagă primarii de sectoare, și de 355.187 de votanți, atunci când este vorba să-și aleagă primarul general al Capitalei.
Relevant, în acest sens, este și faptul că, în urmă cu trei ani și jumătate, Nicușor Dan a obținut, la votul direct, cu 57.699 de voturi mai mult decât candidații pentru primăriile de sector susținuți de PNL și de USR-PLUS. De asemenea, se poate observa că Traian Băsescu a obținut, în mod direct, cu 31.644 de voturi mai multe decât candidații Partidului Mișcarea Populară pentru cele șase primăriile de sector.
În bazinul de „dreapta” există, în cursa electorală din 2024, două forțe politice. Una se numește Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, care îl susțin pentru obținerea unui nou mandat pe actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, respectiv Partidul Național Liberal, care și-a desemnat propriul candidat pentru Primăria Capitalei, în persoana liderului Organizației de București, Sebastian Burduja. Pornind de la proiecția din 2020, aceste două grupări se bat pe un electorat format între 286.844 și 355.187 de alegători.
Prima șansă, în toate sondajele de opinie, pe această zonă, o are Nicușor Dan, iar, în cel mai optimist scenariu, candidatul PNL ar putea rupe din acest electorat, în acest moment, 71.578 de voturi (20% din electoratul de dreapta). ceea ce ar însemna că Nicușor Dan ar mai rămâne cu 283.809 voturi, puțin mai multe decât cele obținute în 2020, în urma cărora a fost ales primar general.
Șanse reduse
De cealaltă parte, forțele politice care activează pe partea „stângă”, în București, are un bazin electoral de 325.999 de votanți, atunci când e vorba despre alegerea primarilor de sectoare, și de 256.005 votanți, dacă este vorba să-și aleagă primarul general al Capitalei.
Pe acest electorat se luptă, începând cu această săptămână, liderul Partidului Umanist Social-Liberal, Cristian Popescu Piedone, și candidatul desemnat de PSD, Gabriela Firea.
Toate sondajele de opinie realizate, la nivelul Bucureștiului, începând cu luna martie a acestui an, îl prezint pe Cristian Popescu Piedone la un scor de 38 la sută, poziționându-se pe prima poziție. În februarie, când a fost măsurată ultima dată, dar înainte ca Piedone să-și anunțe oficial candidatura, Gabriela Firea se bucura de o intenție de vot de 33 de procente.
Unul dintre acești doi candidați, Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea, ar trebui să obțină, la alegerile locale din 9 iunie 2024, cel puțin 283.810 voturi, pentru a-l putea învinge pe Nicușor Dan. Iar calculele, din acest punct de vedere, sunt cinice.
Astfel, presupunând că toți cei 352.944 de alegători care au votat, în 2020, partide de stânga pentru primarii de sectoare din București vor ieși la urne, în 2024, pentru a vota pentru primarul general al Capitalei, cel puțin 283.810 alegători dintre aceștia trebuie să pună ștampila pe Gabriela Firea. Sau pe Cristian Popescu Piedone. Ceea ce înseamnă că unul dintre cei doi ar trebui să obțină maximum 69.184 voturi, adică 11% din totalul de 660.118 alegători care au exprimat voturi valabile la alegerile locale din anul 2020.
Sfătuit să renunțe la candidatură, Piedone reafirmă că nu se retrage din cursa pentru București
Este evident că astfel de analize au fost făcute în interiorul Coaliției, atât la momentul desemnării candidatului unic, Cătălin Cîrstoiu, retras între timp, cât și după ce PSD și PNL au decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei.
Trimiterea acasă a lui Nicușor Dan, după data de 9 iunie 2024, în baza acestor analize, este condiționată de doi factori. Primul, la PNL și Sebastian Burduja să reușească să rupă, într-un timp atât de scurt, cât mai mult din electoratul de „dreapta”, electorat care l-ar vota, mai degrabă, pe Nicușor Dan, sporind, astfel, șansele unuia dintre cei doi candidați de pe partea stângă să adune mai multe voturi decât ce i-ar rămâne lui Nicușor Dan.
A doua condiție este ca, pe partea stângă, unul dintre cei doi competitori fie să mănânce o „bătaie” cruntă de la celălalt, fie să se retragă din cursă.
În aceste condiții, Cristian Popescu Piedone a reafirmat, ieri, că nu are de gând să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei. „Exclus să mă retrag din această cursă. Am primit mesaje de la mai multe persoane, inclusiv de la consilierii locali, că ar fi bine să mă retrag și să o susținem acum pe doamna Firea”, a declarat candidatul PUSL la Primăria Capitalei. Anterior, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat: „locul lui Cristian Popescu Piedone în echipă nu poate să fie decât ca primar la Sectorul 5”.
La rândul său, candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a fost întrebată dacă o retragere a edilului de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, din cursa electorală ar avantaja-o. „M-ar ajuta dacă cei 250.000 de bucureșteni mă vor vota, iar acestora li s-ar adăuga încă 30-40.000”.