Secu’ si Partidul se bateau pe informatori

Analiza lui Liviu Turcu despre colaborationismul cu politia politica dezvaluie o realitate usturatoare. Toate esaloanele administratiei comuniste erau intesate de ofiteri acoperiti, colaboratori si informatori. Acestia se regasesc printre elitele zilelor noastre. Place sau nu, colaborationismul a avut asadar in Romania proportii de masa la nivelul sistemului politic si institutional. Restul populatiei a jucat, asa cum de altfel s-a intamplat de sute de ani, rolul de masa de manevra, iar uneori chiar de simplu figurant. In cadrul colaborationismului insa, un rol important l-a jucat, asa cum deja am mentionat, o subspecie a acestuia, respectiv colaborationismul informativ-operativ, adica cel bazat pe activitatea retelei informative.

Dupa 1965, cand, asa cum deja am mentionat, regimul comunist a intrat intr-o noua etapa politica prin schimbarea strategiei de guvernare, modul de actiune si de exploatare a structurilor informative s-a adaptat noilor conditii potrivit cerintelor centrului de decizie politica. O statistica exacta a numarului ofiterilor, ca si a membrilor retelei informative pentru acea perioada va fi posibila doar in momentul in care accesul la arhivele securitatii si celorlalte institutii coordonatoare va fi neingradit. Cu toate aceste neajunsuri exista in prezent suficiente informatii menite sa permita o analiza pertinenta a ambelor categorii.

Numarul ofiterilor operativi din cadrul institutiei Securitatii (aceasta formulare incluzand generic toate acronimele folosite in timpul regimului comunist) responsabili cu crearea si manuirea retelei informative a fost in medie de circa 8.000, cu plusuri sau minusuri in functie de perioada de referinta. O cifra care ar trebui sa puna serios pe ganduri pe orice cercetator detasat de o pozitie politica partizana. Raportata la totalul unei populatii ce a evoluat de la circa 18 la peste 20 de milioane de locuitori devine limpede (1) cat de importanta a fost reteaua informativa ca dimensiune si rol si (2) aportul deosebit al celorlalte componente ale sistemului institutional la desavarsirea si finalizarea activitatilor aparatului de securitate.

In anul 1989, dupa mai bine de patru decenii de regim comunist, Centrul de Informare si Documentare (CID, respectiv UM 0680) din cadrul Securitatii detinea o baza de date ce cuprindea peste un milion de dosare personale. In afara de CID, mai detineau baze de date independente de acelasi profil Centrul de Informatii Externe (CIE, actual SIE), Departamentul de Informatii al Armatei (fosta DIA, actualul DIM), UM 0110 (fosta unitate informativ-operativa independenta, specializata in activitati informative si contrainformative legate de tarile socialiste), UM 0195 (unitatea independenta specializata in contraspionajul extern, in prezent reintegrata in cadrul SIE) si alte compartimente mai putin importante pentru moment.

Toate aceste unitati informative aveau drepturi speciale de acces, ca si de a prelua parti sau de a retine integral dosare din cadrul CID fara a da prea multe explicatii. Drept urmare, sub aspect "calitativ" partea cea mai importanta a componentei colaborationiste informativ-operative a actualei clase politice se afla in arhivele sau baza operativa curenta (inteleasa ca retea informativ-activa) a acestor institutii. Mai trebuie precizat ca milioanele de dosare din cadrul CID includ deopotriva dosarele membrilor retelei informative, dar si a persoanelor urmarite sau supravegheate informativ.

INFORMATORI VERSUS COLABORATORI. Complicatiile inevitabile cu care se confrunta cercetatorul de buna credinta in abordarea temei se vor amplifica si mai mult o data ce va realiza ca rolul clasic al informatorului anilor ’50 a fost preluat incepand cu deceniul opt de categoria "colaboratorilor", cei din urma deosebindu-se de primii nu atat sub aspectul activitatilor informative desfasurate, ci doar a statutului politic de membri ai partidului comunist. Noua clasificare birocratica, sanctionata politic printr-o hotarare a Comitetului Politic Executiv al PCR (la inceputul anilor ’70) a fost dictata de doi factori: (1) cresterea substantiala a numarului membrilor PCR, ca urmare a "politicii de deschidere si reconciliere socio-politica" cu anumite categorii sociale si profesionale si (2) mutarea centrului de greutate al activitatilor de supraveghere informativa in cadrul suprastructurii politice, economice, sociale si culturale a societatii romanesti unde membrii de partid aveau o pondere covarsitoare.

Daca profilul general al obiectivelor activitatii retelei informative a ramas mai mult sau mai putin neschimbat, modul de operare referitor la recrutarea si folosirea colaboratorilor s-a modificat de o maniera care ridica obstacole importante din perspectiva evaluarii corecte a naturii aportului informativ. Spre deosebire de informatorii clasici, ale caror angajamente scrise si aport informativ se pastrau integral prin arhivare, noii informatori clasificati drept colaboratori (ca urmare a statutului de membri de partid) erau recrutati cu acordul si aprobarea primului secretar de partid de judet, de municipiu, de sector in cadrul orasului Bucuresti, ca si al secretarului de partid cu functii echivalente celor mentionate mai sus in cadrul ministerelor si institutiilor de rang superior.

Aceste cadre superioare de partid sau adjunctii desemnati pentru situatiile in care cei dintai erau indisponibili aveau sarcina (conform normelor de lucru stabilite de Comitetul Politic Executiv) de a tine o evidenta stricta a colaboratorilor recrutati intr-un registru-repertoar special cu clasificare secreta. Tot in spiritul normelor de aplicare, colaboratorii/informatori erau "inregimentati" in activitatile retelei informative pe o durata initiala de sase luni, aceasta perioada putand a fi apoi prelungita in functie de necesitatile muncii de securitate. Recrutarea in prezenta, cu participarea si acordul formal al cadrelor de partid mentionate transforma activitatea colaborationista de tip informativ intr-o "sarcina de partid", iar ofiterii de legatura in "activisti de partid activand intr-un domeniu special". Noul cadru de lucru nu avea numai darul de a menaja sensibilitatile si chiar amintirile nu tocmai indepartate privind relatia dintre institutia Securitatii si cetatean, dar sa si confirme controlul politic al partidului comunist asupra unei structuri de trista amintire.

Tot pentru asigurarea "protectiei" personale, metodologia de lucru prevedea ca documentele reflectand aportul informativ al colaboratorilor trebuiau distruse periodic, cel putin o data la sase luni (cand expira agrementul de recrutare) pastrandu-se sinteze ale acestuia sau prin plasarea unei parti a aportului, cu protectia de rigoare a identitatii, in cadrul altor dosare operative precum cele de problema, de actiune, de supraveghere sau urmarire informativa individuala etc. In aceste conditii, fondul arhivelor actuale poate releva identitatea si activitatile desfasurate de informatorii clasici (nemembri de partid), dar nu in egala masura pe cele ale informatorilor/colaboratori al caror aport informativ a fost intre timp distrus sau pastrat indirect doar in alte categorii de documente.

Aplicarea criteriului, de altfel logic, de triere a responsabilitatilor membrilor retelei informative din timpul regimului comunist prin raportarea la natura aportului informativ creeaza de la bun inceput o adevarata capcana morala a "nedreptatirii" informatorilor clasici in raport cu informatorii/colaboratori.

Cum informatorii clasici nu erau membri ai partidului comunist din varii motive, dar cel mai adesea pentru faptul ca apartinusera categoriilor social-politice "inamice" cu care s-a rafuit regimul, iata o noua dilema morala pusa in fata celor chemati sa-i califice azi: cum departajezi pe informatorul ce a acceptat recrutarea ca singura alternativa a supravietuirii fizice fata de informatorul oportunist, voluntar si cu excese colaborationiste nesolicitate? Mai mult, trebuie mentionat ca in perioada 1965-1971, din cauza schimbarilor tactice de guvernare ale regimului lui N. Ceausescu, un numar insemnat de informatori din cadrul categoriei supravietuitorilor fostei elite burgheze au devenit membri ai partidului comunist (si aici am in vedere o importanta categorie a intelectualitatii romane). Ca atare, ei au fost reclasificati, ca membri ai retelei informative, din categoria informatorilor clasici in cea a colaboratorilor, beneficiind din acel moment de protectia de rigoare descrisa mai sus.

DE LA COLABORATIONISM… LA DISIDENTA. Si pentru a complica si mai mult sarcina potentialilor evaluatori politici si juridici ai fenomenului colaborationist informativ-operativ, viata mai ridica un alt obstacol nu tocmai usor de depasit intr-un climat politic si moral, precum cel de azi in Romania: unii informatori clasici, colaboratori si fosti informatori clasici deveniti colaboratori si-au schimbat in anii ’80 pozitia devenind critici deschisi sau de "cabinet" ai regimului. In aceste conditii, ei au fost din nou reclasificati, de aceasta data in categoria dosarelor de supraveghere sau urmarire informativa, facand ei insisi de aceasta data obiectul activitatii retelei informative din care facusera parte anterior. O alta situatie ce invita la o serioasa reflectie si demonstreaza cat de dificil ramane procesul de evaluare corecta a acestei categorii de colaborationisti este cea in care membrii retelei informative din perioada regimului ceausist au ramas activi si si-au continuat activitatea informativa (fie ea si in noile forme cosmetizate) dupa 1989 in cadrul bazei operative curente a serviciilor de informatii si de securitate precum SRI, SIE, DIM, SPP etc.

Implicatiile politice si morale ale unei atari stari de fapt sunt deosebit de importante, devenind un adevarat nod gordian prin vicierea de fond a intregului proces de evaluare corecta a colaborationismului intr-un cadru ce depaseste analiza pur academica. Poate fi exonerat un informator sau colaborator implicat in actiuni calificate ca fiind specifice politiei politice numai pentru faptul ca activeaza in prezent sub umbrela protectoare a "noilor" servicii de informatii si securitate de dupa 1989? Cine decide in mod obiectiv, daca ponderea negativa a activitatilor desfasurate in timpul regimului comunist este contrabalansata de importanta activitatilor pe care le desfasoara in prezent?

Pot aceste "noi" servicii speciale mai mult sau mai putin reformate (ceea ce reprezinta cel putin teoretic un serios handicap profesional in ipostaza reformarii reale a mostenirii institutionale ceausiste) sa "refuse" oportunitatea de a folosi o retea informativa bine instruita si cu experienta mostenita de la fostul regim? Iar daca in conditiile in care in "timpuri liberale" (1971) ale regimului ceausist reteaua informativa pe profilul "informatiilor interne" recte a celor calificate azi drept "politie politica" numara peste 35.000 de informatori si colaboratori - cifra de altfel necesar a fi multiplicata din ratiunea elementara dictata de involutia dramatica a situatiei politice, cam ce proportie a fost "reciclata" in cadrul evenimentelor "tumultoase" de la inceputul anilor ’90? Daca nu ar fi profund tragic, prin natura performantelor iesite din comun ale regimului in manipularea perversa a destinelor a sute de mii de oameni, procesul descris ar fi unul de un "umor ionescian". Un motiv in plus pentru societatea civila, altfel foarte incisiva in a utiliza acest subiect ca instrument al luptei politice pentru refacerea societatii pe baze morale sanatoase de a nu se lasa antrenata cu usurinta intr-o abordare superficiala a acestui fenomen atat de complex, cum este hidra colaborationismului nascut la "sanul" regimului comunist.

PROPORTII SI STATISTICI. Dinamica si meandrele procesului descris mai sus pot fi ilustrate foarte bine de urmatoarea statistica oficiala: in anul 1967, reteaua informativa a Securitatii includea 118.576 de persoane din care 83.911 erau informatori clasici. In anul 1971, reteaua informativa avea 100.187 de persoane, din care ponderea era detinuta de aceasta data de cei 59.553 de colaboratori (deci informatori/colaboratori) si "numai" 27.744 de informatori clasici. Am ales aceasta perioada pentru ca reprezinta sub aspectul climatului politic "varful liberalizarii" sau al "primaverii politice" postbelice romanesti cand regimul comunist ceausist a capitalizat la maximum sprijinul politic al unei parti importante a societatii romanesti. In patru ani, structura retelei informative s-a modificat la randul ei in mod dramatic, cel putin sub aspect formal: a "pierdut" pe drum 18.389 de colaborationisti, 56.137 (!!) de informatori clasici si s-a "imbogatit" cu 44.704 colaboratori (colaboratori/informatori). Coroborate cu cifrele ce reflecta dinamica cresterii numarului total al membrilor PCR, modificarile de ordin structural din cadrul compozitiei retelei informative vin sa confirme bascularea unui numar semnificativ de fosti informatori clasici catre categoria colaboratorilor. Aceeasi perioada 1967-1971 devine deosebit de relevanta si sub aspectul dinamicii si intensitatii activitatii de urmarire si supraveghere informativa desfasurata de securitate ca urmare a directivelor politice primite de la conducerea superioara de partid. Astfel, in anul 1967, totalul bazei de lucru (adica totalitatea activitatilor de supraveghere si urmarire informativa) a fost de 424.464 de cazuri, din care 417.075 erau in supraveghere informativa generala (adica "inamici" potentiali, fiind putin sau deloc activi) si 7.389 de cazuri aflate in urmarire informativa ("inamici" activi si lucrati conform metodologiei aprobate). In anul 1971, baza de lucru avea sa sufere o contractie dramatica, fiind de numai 36.583 de cazuri din care 27.046 cazuri in supraveghere informativa generala si 9.537 de cazuri aflate in urmarire informativa. O diferenta de 387.881 de cazuri la nivelul bazei de lucru, ceea ce reprezinta o scadere de 91,4%.

Ramane in sarcina viitorilor cercetatori sa lamureasca opinia publica catre ce fel de activitati au fost dirijati cei 100.187 de membri ai retelei informative in anul de gratie 1971, avand in vedere marimea bazei de lucru si climatul politic general al momentului. In sfarsit, nu este lipsit de interes sa aruncam o privire asupra profilurilor de activitate in care era angrenata reteaua informativa cam in aceeasi perioada, respectiv anul 1972: un numar de 35.657 de membri ai retelei informative erau folositi pentru profilul "informatii interne", adica categoria definita si incriminata azi mai mult sau mai putin exact cea de "politie politica"; un numar de 29.028 de membri ai retelei informative erau folositi pentru profilul "informatii economice"; un numar de 16.369 erau folositi pentru profilul "contrainformatii (CI) militare"; un numar de 10.323 erau folositi pentru profilul "contraspionaj". Total: 91.377 de informatori, colaboratori/informatori, rezidenti etc. De remarcat ca pentru fiecare profil de activitate informativa, ponderea majoritara a fost detinuta de colaboratori, deci membri de partid.

Daca in 1972 se mai respecta cat de cat politica separatiei profilurilor de activitate informativa, in deceniile al VIII-lea si al IX-lea situatia s-a schimbat dramatic prin argumentarea intensa a sarcinilor specifice retelei informative cu cele proprii profilului "informatiilor interne". Colaborationisti recrutati initial din necesitatile dictate de specificul muncii operative in celelalte domenii au fost impinsi si obligati sa-si extinda activitatile in directia colectarii de informatii specifice "politiei politice". In spiritul corectitudinii trebuie mentionat ca multi colaboratori pusi in asemenea situatii au mimat mai degraba indeplinirea "noilor sarcini", iar o mica categorie chiar a avut curajul sa refuze implicarea. Nu mai putin adevarat este insa ca altii, si acestia nu au caracter de exceptie, au vazut in noile sarcini o oportunitate de a se rafui sub noua umbrela cu inamicii personali, cu colegii de munca sau competitorii de pozitii ierarhice. Mass-media au publicat de altfel, in perioada postdecembrista, destule documente ce ilustreaza situatia de mai sus.

CV

Liviu Turcu s-a nascut la 12 iulie 1948, la Galati. Absolvent al Facultatii de Sociologie din Bucuresti. Cercetator stiintific la Institutul de Studii si Cercetari pentru Prognoza Economica si asistent la Universitatea din Bucuresti. Doctorat in filozofie, in 1977, la aceeasi universitate. A colaborat la diferite ziare si reviste. In 1976 a fost cooptat in serviciul de informatii externe (DIE, ulterior CIE) din Departamentul Securitatii Statului, avansand pana la gradul de maior. Initial, a fost afectat Diviziei politico-economice, serviciul pentru America de Nord (V 2). A fost promovat sef de birou, apoi sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia. A fost implicat in activitati informativ-operative in domeniul politico-economic, sub acoperirea diplomatica a Ministerului de Externe, in SUA, Austria, Elvetia, Spania, Danemarca si pe langa organisme internationale ale ONU. In ianuarie 1989, pe cand se afla in misiune temporara la Viena, sub acoperirea de consilier, a decis sa nu se mai intoarca in Romania si a solicitat azil politic in SUA. A fost ultimul defector important din serviciul de spionaj de la Bucuresti inainte de caderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceausescu. La 11 iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat la moarte si la confiscarea totala a averii de catre un complet de judecata al carui presedinte a fost colonelul de justitie Gica Popa - la 25 decembrie 1989, acelasi colonel l-a condamnat la moarte si pe Nicolae Ceausescu, apoi s-a sinucis, la 1 martie 1990. Imediat dupa pronuntarea sentintei, DSS a lansat intense operatiuni informativ-operative de identificare si pedepsire a defectorului. Dupa prabusirea regimului comunist, la 1 octombrie 1990, Curtea Suprema de Justitie de la Bucuresti a rejudecat procesul, iar Liviu Turcu a fost achitat si repus in drepturile sale civile. In prezent este expert consultant in informatii competitive din domeniul economic si financiar pentru firme occidentale interesate de investitii in fosta Europa de Est.

Nu ratati!

In ziarul de maine, cititi despre ministerele "infestate" pana la saturatie de colaboratorii Securitatii si despre "supravietuirea" si prosperitatea acestora dupa decembrie 1989.